CASE OF LUKATS v. ROMANIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Lukats v. România

- 24199/07

Hotărârea din 5.4.2016 [Secția a IV-a]

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Articolul 1 para. 1 din Protocolul nr. 1

Liniștita posesie a bunurilor

Instituirea unui plan de plată de cinci ani în vederea remedierii întârzierilor în acordarea compensațiilor pentru pierderea proprietăților, în legătură cu desfășurarea războiului:

nicio încălcare

În fapt

– În baza mai multor tratate internaționale semnate în perioada de timp relevantă, statul român și-a asumat obligația de a le acorda compensații foștilor proprietari sau succesorilor acestora în titlu care au pierdut clădiri, terenuri sau au abandonat recolte pe anumite teritorii, ca urmare a schimbării frontierelor înainte de și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Un mecanism compensatoriu stabilit de trei legi diferite (nr. 9/1998, 290/2003 și 393/2006) a făcut obiectul mai multor amendamente legislative succesive, majoritatea celor recente alcătuind o lege (nr. 164/2014) care a intrat în vigoare în 2014 și a instituit un plan de acordare a plăților de cinci ani și de ajustare a sumelor acordate drept compensație în legătură cu indexarea prețurilor de consum. Aceasta a mai stabilit termene obligatorii pentru fiecare pas administrativ, dar și oportunități pentru exercitarea unui control efectiv al tribunalelor în cazul nerespectării acestora de către autoritățile responsabile.

În 2009, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a confirmat dreptul reclamantei la o compensație în sumă de aproximativ 117,000 EUR. Când decizia sa a stabilit că plata va fi făcută în două tranșe anuale, la data pronunțării hotărârii Curții reclamanta nu primise nicio compensație. În conformitate cu noua lege din 2014, compensația acordată reclamantei trebuia plătită în cinci tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2015.

În drept

– Articolul 1 din Protocolul nr. 1: Indiferent dacă poate fi caracterizată drept o ingerință sau un eșec de a acționa, sau o combinație a celor două, evaluarea conduitei autorităților române a făcut Curtea să determine dacă perioada de timp necesară pentru acestea ca să-i plătească reclamantei compensația la care era îndreptățită a constituit o sarcină excesivă pentru reclamantă.

Având în vedere numărul mare de cetățeni români care au suferit pierderi materiale considerabile provocate de expropriere sau naționalizare atât înainte, cât și după cel de-al Doilea Război Mondial și sub regimurile totalitare, și dat fiind impactul considerabil al mecanismului de restituire asupra țării ca întreg, fusese necesar să se examineze cazul și din perspectiva măsurilor generale care au fost luate în interesul altor persoane posibil afectate, în special ca răspuns la condițiile stabilite în hotărârea-pilot a Curții

Maria Atanasiu și alții

v. România

(

30767/05

și

33800/06

, 12 octombrie 2010). În asemenea circumstanțe, autorităților naționale le-a fost acordată discreția deplină în vederea alegerii măsurilor generale.

Curtea a luat notă de încercările constructive ale autorităților române de a îmbunătăți eficiența mecanismului de acordare a compensațiilor relevante prin continuarea plăților, cu menținerea concomitentă a unui echilibru bugetar adecvat*. Nu existase niciun motiv să se considere că noua procedură stabilită de Legea din 2014 ar fi lipsită de claritate și previzibilitate. Curtea a reținut deja că plata compensațiilor în rate, pe parcursul unei perioade mai lungi, ar putea contribui la asigurarea unui echilibru corect între interesele foștilor proprietari și interesul general al comunității, atât timp cât autoritățile reușesc să implementeze și să aplice asemenea măsuri cu diligența cerută. Mecanismul instituit de Legea din 2014 ar trebui considerat, în principiu, capabil să ofere despăgubiri în privința tuturor cererilor relevante.

Având în vedere că plata compensațiilor acordate diferiților solicitanți au fost întârziate din cauza modificărilor legislative succesive, conduita similară a autorităților în privința reclamantului nu a putut fi considerată drept lipsită de justificare. Greutățile reclamantei nu puteau fi considerate nici disproporționate, nici excesive, de vreme ce statul s-a asigurat că plata în discuție va fi făcută în condițiile prescrise de lege.

Concluzie

: nicio încălcare (unanimitate).

* Vezi Legea nr. 165/2013 ;

Preda și alții v. România

,

9584/02

et al., 29 aprilie 2014,

Nota informativă

173

.