SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 76165/11 Evaggelos și Thomas PAPASTERGIOPOULOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 10 mai 2016 într-un comitet compus din Aleš Pejchal, președinte, Linos-Alexer Sicilianos, Armen Harutyunyan, judecători, și Abel Campos, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 21 noiembrie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, dl Evaggelos Papastergiopoulos și dl Thomas Papastergiopoulos, sunt resortisanți greci născuți în 1930 și, respectiv, 1961 și care își au reședința în Veroia.
G. Papastergiou, avocat în barou din Veroia. Guvernul grec ( La 11 septembrie 1989, reclamanții au fondat societatea în nume colectiv, Evaggelos și Thomas Papastergiopoulos O.E. a căror societate erau singurii proprietari, reprezentanți și administratori asociați. La 14 octombrie 1996, societatea sesizează tribunalul din Veroia cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva societății Elliniki Viomihania Zootrofon-El. Viz A.E. La 30 iunie 1998, Tribunalul a respins acțiunea ca fiind vagă (judecatul nr. 222/ La 11 ianuarie 2001, Tribunalul de Mare Instanță din Veroia, printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul (n 9/Π/2001), a dispus ca orice dovadă care ar putea susține afirmațiile sale.
10. La 9 mai 2005, societatea a solicitat stabilirea unei noi audieri. 11. La 4 august 2006, Tribunalul de Mare Instanță din Veroia a respins acțiunea societății ca fiind vădit nefondată (judecată 171/TΠ/2006). 12. La 10 octombrie 2006, societatea interjet a făcut apel împotriva hotărârii menționate. 13. La 2 mai 2008, instanța de apel din Salonic a confirmat hotărârea instanței de mari instanțe și a respins apelul societății (hotărârea 1000/2008). La 4 decembrie 2008, societatea s-a ocupat de casare. 15. La 2 iunie 2011, Curtea de Casație a respins recursul (hotărârea 882/2011). Această hotărâre a fost netă și certificată conform la 30 septembrie 2011. 16. În observațiile sale din 20 aprilie 2015, guvernul a informat Curtea că, la 24 martie 2005, reclamanții au efectuat dizolvarea și lichidarea societății, înregistrată la 30 martie 2005 în Registrul contractelor societăților comerciale în numele colectiv al Tribunalului de Primă Instanță din Veroia.
GRIFS 17. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii în fața instanțelor civile. Invocând art. 13 din Convenție, aceștia se plâng de absența în dreptul grecesc a unei acțiuni efective în această privință. Într-adevăr, acesta susține că părțile nu au participat nici în nume propriu, nici în numele societății în cadrul procedurii în fața instanțelor civile și, în orice caz, societatea era deja dizolvată în 2005. Acesta observă că, în ciuda dizolvării și lichidării sale în 2005, toate demersurile în fața instanțelor interne au fost întreprinse de societate după această dată, iar toate hotărârile instanțelor respective au fost pronunțate în privința sa. Guvernul consideră că, începând de la data dizolvării sale, societatea ca persoană juridică a dispărut și că cei doi reclamanți, de la acea dată, nu întrețin nicio legătură cu societatea care a rămas în urmă.
Guvernul amintește că, în conformitate cu dreptul intern, numai societatea în nume colectiv, în calitate de persoană juridică, poate deveni parte în procese care o privesc. În primul rând, consideră că cererea trebuie respinsă ca inadmisibilă rație personae În subsidiar, consideră că cererea ar trebui declarată inadmisibilă fie pentru nerespectarea termenului de șase luni, având în vedere dizolvarea societății în 2005, fie pentru abuz de dreptul la o cale de atac individuală, cei care nu au informat Curtea cu privire la încetarea statutului lor de administrator asociat ( ομόρρυθμοι ε Aceștia consideră că, în conformitate cu dreptul intern, dizolvarea unei societăți în nume colectiv nu poate avea consecințe asupra desfășurării procedurilor judiciare pendinte înainte de dizolvare, care continuă în numele său, chiar și după dizolvare.
În plus, ei contestă teza guvernului care consideră că este vorba despre o abordare prea formalizată 20. Curtea nu consideră că este necesar să se pronunțe asupra excepțiilor privind respectarea termenului de șase luni și a abuzului de dreptul de recurs individual invocat de guvern, în măsura în care cererea este, în orice caz, inadmisibilă din următoarele motive.
21. Curtea amintește că de către victimă (a se vedea, printre altele, Vatan c. Rusia, nr. 47978/99, § 48, 7 octombrie 2004). În plus, aceasta reiterează că o persoană nu se poate plânge de încălcarea drepturilor sale în cadrul unei proceduri la care nu a fost parte, în ciuda calității sale de acționar și/sau de director al unei societăți care era parte la procedură (a se vedea, printre altele, Nosov c. Rusia (dec.), 30877/02, 20 octombrie 2005).În plus, în cazul în care, în anumite circumstanțe, proprietarul unic al unei societăți poate să își asume răspunderea în sensul articolului 34 din convenție în ceea ce privește măsurile în litigiu luate în privința societății sale (a se vedea, printre altele, Ankarcrona c. Suedia (dec.), 35178/97, CEDO 2000-VI ), în cazul în care acest lucru nu este cazul, luarea în considerare a personalității juridice a unei societăți nu se justifică decât în circumstanțe excepționale, în special atunci când se stabilește în mod clar că societatea se află în imposibilitatea de a sesiza organele Convenției prin intermediul organelor sale statutare sau în cazul lichidării de către lichidatorii săi (a se vedea Agrotexim și altele c. Grecia, 24 octombrie 1995, § 66, seria A n 330 CDI Holding Aktiengesellschaft și altele c. Slovacia (dec.), n 37398/97, 18 octombrie 2001, SARL Amat-G și Mebaghișvili c. Georgia, n 2507/03, § 33, CEDH 2005-VIII,
și Meltex Ltd și Movsesian c. Armenia, n 32283/04, § 66, 17 iunie 2008). 22. În speță, toate elementele de care dispune Curtea indică faptul că numai societatea reclamantă, în calitate de persoană juridică, a participat la procedură în fața instanțelor civile; în plus, toate hotărârile instanțelor elene pronunțate în cursul procedurii interne se refereau numai la societatea reclamantă (Meltex Ltd și Movsesian, citată anterior, § 67). Comisia observă că, chiar și după dizolvarea sa, reclamanții nu au fost părți la litigiu în fața instanțelor interne. 21156/93, § 24, 26 octombrie 2000). Prin urmare, Comisia nu poate considera recurentele ca fiind "victime" în sensul articolului 34 din Convenție, în ceea ce privește durata procedurii în cauză.
23. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că cererea formulată de solicitanți este incompatibilă cu rația personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
DÉCISION Requête n o 76165/11 Evaggelos et Thomas PAPASTERGIOPOULOS contre la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 10 mai 2016 en un comité composé de : Aleš Pejchal, président, Linos-Alexandre Sicilianos, Armen Harutyunyan, juges, et de Abel Campos, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 21 novembre 2011, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.Les requérants, M. Evaggelos Papastergiopoulos et M. Thomas Papastergiopoulos, sont des ressortissants grecs nés respectivement en 1930 et en 1961 et résidant à Veroia. Ils ont été représentés devant la Cour par M e G. Papastergiou, avocat au barreau de Veroia.
2.Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par la déléguée de son agent, M me A. Magrippi, auditrice auprès du Conseil juridique de l’État. Les circonstances de l’espèce
3.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.Le 11 septembre 1989, les requérants fondèrent la société en nom collectif « Evaggelos et Thomas Papastergiopoulos O.E. » (« la société »), dont ils étaient les seuls propriétaires, représentants et gérants-associés.
5.Le 14 octobre 1996, la société saisit le tribunal de grande instance de Veroia d’une action en dommages-intérêts contre la société « Elliniki Viomihania Zootrofon- El. Viz A.E. ».
6.Le 30 juin 1998, le tribunal rejeta l’action comme étant vague (jugement n o 222/ΤΠ/1998).
7.Le 19 avril 1999, la société interjeta appel contre le jugement n o 222/ ΤΠ/1998.
8.Le 20 avril 2000, la cour d’appel de Thessalonique, infirma partiellement le jugement et renvoya l’affaire devant le tribunal de grande instance de Veroia (arrêt n o 1288/2000).
9.Le 11 janvier 2001, le tribunal de grande instance de Veroia, par une décision avant dire droit (n o 9/ΤΠ/2001) ordonna la production à l’audience de tout élément de preuve susceptible d’étayer ses allégations.
10.Le 9 mai 2005, la société demanda la fixation d’une nouvelle audience.
11.Le 4 août 2006, le tribunal de grande instance de Veroia rejeta l’action de la société comme manifestement mal fondée (jugement n o 171/TΠ/2006).
12.Le 10 octobre 2006, la société interjeta appel contre ledit jugement.
13.Le 2 mai 2008, la cour d’appel de Thessalonique confirma le jugement du tribunal de grande instance et rejeta l’appel de la société (arrêt n o 1000/2008).
14.Le 4 décembre 2008, la société se pourvut en cassation.
15.Le 2 juin 2011, la Cour de cassation rejeta le pourvoi (arrêt n o 882/2011). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 30 septembre 2011.
16.Dans ses observations en date du 20 avril 2015, le Gouvernement informa la Cour que le 24 mars 2005, les requérants avaient procédé à la dissolution et la liquidation de la société, enregistrée le 30 mars 2005 dans le registre des contrats des sociétés en nom collectif du tribunal de première instance de Veroia. GRIEFS
17.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure devant les juridictions civiles. Invoquant l’article 13 de la Convention, ils se plaignent de l’absence en droit grec d’un recours effectif à cet égard. EN DROIT
18.Selon le Gouvernement, les requérants ne sauraient être considérés comme ayant qualité pour agir devant la Cour. En effet, il soutient que les requérants n’ont pas participé ni en leur nom propre ni au nom de la société dans la procédure devant les juridictions civiles, et, en tout état de cause, la société était déjà dissoute en 2005. Il observe que malgré sa dissolution et liquidation en 2005, toutes les démarches devant les juridictions internes ont été entreprises par la société après cette date et toutes les décisions desdites juridictions ont été prononcées à son égard. Le Gouvernement estime qu’à partir de la date de sa dissolution, la société en tant que personne morale a disparu et que les deux requérants, depuis cette date, n’entretiennent aucun lien avec la société qui a cessé d’exister. Le Gouvernement rappelle que, selon le droit interne, seule la société en nom collectif, en tant que personne morale, peut devenir partie dans des procès la concernant. Il considère d’abord que la requête doit être rejetée comme irrecevable ratione personae , car les requérants ne peuvent pas se prétendre victimes de la violation alléguée. À titre subsidiaire, il estime que la requête devrait être déclarée irrecevable soit pour non-respect du délai de six mois, vu la dissolution de la société en 2005, soit pour abus du droit de recours individuel, les requérants n’ayant pas informé la Cour de l’extinction de leur qualité de gérants-associés ( ομόρρυθμοι εταίροι ) depuis le 30 mars 2005, date de la dissolution de la société en question.
19.Les requérants allèguent qu’en raison du fait qu’ils étaient les associés uniques, l’actif et le passif de ladite société, après la dissolution de la société, ont été répartis entre eux conformément au droit interne. Ils considèrent que, selon le droit interne, la dissolution d’une société en nom collectif ne saurait avoir de conséquences sur le déroulement de procédures judiciaires pendantes avant sa dissolution, lesquelles se poursuivent en son nom, même après la dissolution. Ils allèguent qu’après la dissolution de la société et la fin de la procédure interne, ils étaient les seuls à avoir qualité pour agir devant la Cour, puisque la société était déjà dissoute à la date de l’introduction de la requête. En outre, ils contestent la thèse du Gouvernement considérant qu’il s’agit là d’une approche par trop formaliste.
20.La Cour n’estime pas nécessaire de se prononcer sur les exceptions concernant le respect du délai de six mois et l’abus du droit de recours individuel soulevées par le Gouvernement, dans la mesure où la requête est en tout état de cause irrecevable pour les raisons suivants.
21.La Cour rappelle que par « victime », l’article 34 de la Convention désigne la personne directement concernée par l’acte ou l’omission litigieux (voir, parmi d’autres, Vatan c. Russie , n o 47978/99, § 48, 7 octobre 2004). Elle réitère en outre qu’une personne ne saurait se plaindre de la violation de ses droits dans le cadre d’une procédure à laquelle elle n’était pas partie, malgré sa qualité d’actionnaire et/ou de dirigeant d’une société qui était partie à la procédure (voir, parmi d’autres, Nosov c. Russie (déc.), n o 30877/02, 20 octobre 2005). De plus, si dans certaines circonstances le propriétaire unique d’une société peut se prétendre « victime » au sens de l’article 34 de la Convention s’agissant des mesures litigieuses prises à l’égard de sa société (voir, parmi d’autres, Ankarcrona c. Suède (déc.), n o 35178/97, CEDH 2000-VI ), lorsque tel n’est pas le cas, faire abstraction de la personnalité juridique d’une société ne se justifie que dans des circonstances exceptionnelles, notamment lorsqu’il est clairement établi que la société se trouve dans l’impossibilité de saisir les organes de la Convention par l’intermédiaire de ses organes statutaires ou – en cas de liquidation – par ses liquidateurs (voir Agrotexim et autres c. Grèce , 24 octobre 1995, § 66, série A n o 330 ‑ A, CDI Holding Aktiengesellschaft et autres c. Slovaquie (déc.), n o 37398/97, 18 octobre 2001, SARL Amat-G et Mébaghichvili c. Géorgie , n o 2507/03, § 33, CEDH 2005-VIII, et Meltex Ltd et Movsessian c. Arménie , n o 32283/04, § 66, 17 juin 2008).
22.En l’espèce, tous les éléments dont dispose la Cour indiquent que seule la société requérante, en tant que personne morale, a participé à la procédure devant les juridictions civiles ; de plus, toutes les décisions des juridictions grecques rendues au cours de la procédure interne ne concernaient que la société requérante ( Meltex Ltd et Movsessian , précité, § 67). Elle observe que même après sa dissolution, les requérants ne se sont pas constitués parties au litige devant les juridictions internes. D’ailleurs, la Cour observe qu’aucune circonstance exceptionnelle permettant de faire abstraction de la personnalité juridique de la société n’a été établie en l’espèce (voir, § 21 ci-dessus, et a contrario , G.J. c. Luxembourg , n o 21156/93, § 24, 26 octobre 2000). Par conséquent, elle ne saurait considérer les requérants comme « victimes » au sens de l’article 34 de la Convention, à l’égard de la durée de la procédure en cause. 23. À la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que la requête introduite par les requérants est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 §§ 3 a) et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 2 juin 2016. Abel Campos Aleš Pejchal Greffier Président