CASE OF ASSOCIATION FOR SOLIDARITY WITH JEHOVAH'S WITNESSES AND OTHERS v. TURKEY - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Grupul de solidaritate cu Martorii lui Iehova și alții v. Turcia

- 36915/10 și 8606/13

Hotărârea din 24.5.2016 [Secția a II-a]

Articolul 9

Articolul 9-1

Libertatea de religie

Normele de urbanism care împiedicau o mică comunitate religioasă să-și construiască un lăcaș de cult:

încălcare

În fapt

– În 2003, legea turcă privind urbanismul, care nu reglementase anterior decât construirea moscheilor, fusese modificată, astfel încât devenise posibil să se construiască, cu autorizarea autorităților, edificii și pentru alte religii. În acest sens, locațiile trebuiau prevăzute, în mod normal, la întocmirea planurilor de urbanism. Totuși, lăcașurile de cult trebuiau să aibă o suprafață minimă de 2 500 m2.

După reforma din 2003, unor două comunități locale de martori ai lui Iehova, de care aparțin reclamanții, li s-a refuzat eliberarea autorizației de utilizare ca lăcaș de cult a unui apartament dintr-un bloc de locuit și a parterului unei clădiri, pe motiv că spațiile alocate pentru locuit nu mai pot fi utilizate în alte scopuri, precum și că lăcașurile de cult trebuie să respecte dimensiunile minime stabilite de reglementările pertinente. Primăriile le-au răspuns, de asemenea, că planurile locale de urbanism nu includeau alte locuri disponibile care puteau servi ca lăcașuri de cult sau vreun teren care putea fi utilizat pentru construirea unui asemenea lăcaș.

În drept

– Articolul 9 : Aceste cazuri se referă la imposibilitatea reclamanților de a-și oficia practica religioasă în spații adecvate. Or, dacă o comunitate religioasă nu poate dispune de un loc în care să-și practice cultul, libertatea sa religioasă este golită de întreaga substanță. Așadar, deciziile vizate trebuie analizate ca o ingerință în dreptul garantat de articolul 9.

Având în vedere complexitatea problemei, statele contractante se bucură de o largă marjă de apreciere când își stabilesc politica urbanistică. Totuși, chiar și în cazul în care nu se poate deduce din Convenție un drept al comunităților religioase de a obține de la autoritățile publice un lăcaș de cult, necesitatea menținerii unui veritabil pluralism religios, inerentă noțiunii de societate democratică, reclamă din partea Curții o analiză scrupuloasă.

Numeroasele cazuri raportate Curții de către reclamanți și terții intervenienți permit să se constate că autoritățile administrative tind să folosească condițiile legale sus-menționate pentru impunerea unor condiții rigide sau chiar prohibitive în exercițiul religios al anumitor culte minoritare, printre care și cel al martorilor lui Iehova. Având în vedere numărul limitat al adepților lor, martorii lui Iehova nu aveau nevoie, în realitate, de o clădire cu o arhitectură specifică, ci de o simplă sală de reuniuni, care să le permită să-și oficieze cultul, în care să se adune comunitatea lor și în care să-și împărășească crezul. Or, este clar că criteriile impuse prin intermediul legislației contestate sunt lacunare în privința nevoilor micilor comunități de credincioși, iar aceste nevoi nu au fost avute în vedere de către instanțele care au respins cererile reclamanților.

Curtea respinge argumentul Guvernului potrivit căruia reclamanții au obținut de mai multe ori autorizația de a se reuni, în baza Legii nr.

2911 privind reuniunile și manifestările. Într-adevăr, această posibilitate depinde de bunăvoința administrațiilor centrale sau locale, întrucât reclamanții sunt obligați să obțină autorizația administrației de fiecare dată când vor să-și oficieze cultul.

În concluzie, refuzurile contestate au afectat în mod direct libertatea de religie a reclamanților, ele neputând fi considerate proporționale cu scopul legitim al protecției ordinii publice.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 1 000 EUR pentru grupul reclamant și 1 000 EUR pentru ceilalți reclamanți, în vederea acoperirii prejudiciului moral; capătul de cerere pentru prejudiciul material – respins.