CASE OF BIAO v. DENMARK - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Biao v. Danemarca [MC]

- 38590/10

Hotărârea din 24.5.2016 [MC]

Articolul 14

Discriminare

Condițiile pentru reîntregirea familiei mai favorabile în cazul persoanelor deținătoare de cetățenie daneză de cel puțin 28 de ani:

încălcare

În fapt

– Reclamanții sunt un cuplu căsătorit. Primul reclamant este un cetățean danez naturalizat, de origine togoleză, care a trăit în Ghana de la 6 până la 21 de ani, a venit în Danemarca în 1993, când avea 22 de ani, și a dobândit cetățenia daneză în 2002. El s-a căsătorit cu cea de-a doua reclamantă în 2003, în Ghana. Aceasta din urmă, cetățean ghanez, este născută și crescută în Ghana și, la momentul căsătoriei lor, nu vizitase niciodată Danemarca și nici nu vorbea daneza. După căsătorie, cea de-a doua reclamantă a solicitat un permis de ședere în Danemarca, care i-a fost refuzat de către autoritatea pentru străini din motivul că reclamanții nu întruneau „condiția atașamentului” impusă de legea privind regimul străinilor, întrucât un cuplu care își dorește reîntregirea familiei nu trebuie să aibă legături mai puternice cu o altă țară – în speță, cu Ghana – decât cu Danemarca. Această „condiție a atașamentului” fusese eliminată în cazul persoanelor deținătoare de cetățenie daneză de cel puțin 28 de ani, precum și în cazul resortisanților străini născuți sau cu reședința legală în Danemarca de cel puțin 28 de ani (regula prevăzută de legea privind regimul străinilor spune textual „de 28 de ani”). Reclamanții au contestat fără succes refuzul acordării permisului de ședere pentru reîntregirea familiei în fața instanțelor daneze, invocând tratamentul diferențiat al două grupuri de cetățeni danezi, și anume danezii din naștere și danezii care au dobândit cetățenia Danemarcii după naștere, impus de această regulă. În concret, potrivit regulii celor 28 de ani, primul reclamant nu putea beneficia de o dispensă de la condiția atașamentului până în 2030, dată la care ar fi împlinit vârsta de 59 de ani.

Între timp, cea de-a doua reclamantă a intrat în Danemarca în baza unei vize turistice. Cu câteva luni mai târziu, cuplul s-a stabilit în Suedia, unde au făcut un copil, născut în 2004, care este danez după tată.

Printr-o hotărâre din 25 martie 2014, o cameră a Curții a stabilit, în unanimitate, inexistența vreunei încălcări a articolului 8 din Convenție, cu patru voturi la trei, inexistența vreunei încălcări a articolului 14 combinat cu articolul 8 din Convenție, cu privire la tratamentul diferențiat al resortisanților care dețin cetățenia daneză de mai mult de 28 de ani și cei care o dețin de mai puțin de 28 de ani. La cererea reclamanților, cauza a fost trimisă la Marea Cameră.

În drept

– Articolul 14 combinat cu articolul 8: Pentru a stabili dacă o anumită cauză relevă existența unei „discriminări indirecte” bazate pe rasă sau pe originea etnică, trebuie văzut dacă aplicarea regulii celor 28 de ani are, în practică, un efect prejudiciabil disproporționat în cazul persoanelor care, asemenea reclamantului, au dobândit cetățenia daneză după naștere și care nu sunt etnici danezi.

Posibilitatea ca persoanele care au dobândit cetățenia daneză după naștere să nu aștepte 28 de ani ci doar, așa cum susține Guvernul, trei ani sau puțin mai mult pentru a putea beneficia de reîntregirea familiei nu elimină efectul prejudiciabil al regulii celor 28 de ani asupra cetățenilor danezi care se află în situația reclamanților.

În plus, Curtea consideră rezonabil să presupună că cel puțin majoritatea danezilor expatriați și a danezilor din naștere rezidenți în Danemarca (care beneficiază de regula celor 28 de ani) sunt, în general, etnici danezi, pe când persoanele asemenea primului reclamant au dobândit cetățenia daneză după naștere (și în cazul cărora nu se aplică regula celor 28 de ani) sunt, în general, etnici străini.

Posibilitatea oferită etnicilor străini născuți sau veniți în Danemarca la o vârstă fragedă de a beneficia de regula celor 28 de ani nu schimbă faptul că aceasta are consecințe indirecte în privința favorizării etnicilor danezi sau că dezavantajează sau are un efect prejudiciabil disproporționat în privința etnicilor străini care, asemenea primului reclamant, au dobândit cetățenia daneză după naștere.

În aceste condiții, sarcina probei trece la Guvern, care trebuie să demonstreze că tratamentul diferențiat ce decurge din legislație urmărește un scop legitim și constituie un rezultat al unor factori obiectivi care nu se bazează pe originea etnică.

Instituirea regulii celor 28 de ani a avut în vedere faptul că modificarea anterioară a legii privind regimul străinilor – și anume extinderea condiției atașamentului asupra cetățenilor danezi –, s-a dovedit să aibă efecte nedorite în privința anumitor persoane, în special asupra danezilor care au ales să trăiască pentru o perioadă prelungită în străinătate, unde și-au întemeiat o familie, și care aveau probleme cu îndeplinirea condiției atașamentului la întoarcerea lor în Danemarca.

Motivul invocat pentru justificarea adoptării regulii celor 28 de ani pare profund speculativ. Pentru Curte, fie că este vorba de 28 de ani sau de o perioadă mai scurtă, răspunsul la întrebarea privind momentul de la care putem considera că un cetățean danez și-a format legături suficient de puternice încât să-i fie permisă reîntregirea familiei, din punctul de vedere al integrării celui dintâi, nu poate depinde în mod exclusiv de durata de timp de când acesta deține cetățenia daneză. În realitate, pentru a obține cetățenia daneză, dl Biao stătuse deja, printre altele, 9 ani în Danemarca și făcuse dovada cunoașterii limbii și societății daneze; mai mult, acesta fusese căsătorit cu un cetățean danez timp de patru ani, participase la mai multe cursuri de formare și lucrase în Danemarca mai mult de șase ani, iar copilul său era danez prin filiație paternă. Niciunul dintre aceste elemente nu a fost și nici nu putea fi luat în considerare în scopurile aplicării regulii celor 28 de ani, în cazul reclamantului. Totuși, ele fuseseră foarte relevante pentru stabilirea șanselor de integrare ale soției sale.

Expunerea de motive a legii contestate reflecta o percepție negativă a modului de viață al danezilor de etnie străină, considerând „practica lor matrimonială” privind „căsătoria cu o persoană din țara lor de origine” un factor de izolare și, așadar, un obstacol pentru integrarea străinilor nou-veniți în Danemarca. Referindu-se la jurisprudența sa potrivit căreia prejudecățile generale sau atitudinile sociale majoritare care prevalează într-o anumită țară nu sunt suficiente încât să justifice un tratament diferențiat pe criteriu de sex*, Curtea a considerat potrivit să aplice un raționament similar cu privire la discriminarea persoanelor care și-au dobândit cetățenia prin naturalizare.

Motivând că circumstanțele de fapt ale acestui caz erau identice celor ale dnei Balkandali**, Curtea Supremă daneză a considerat că condiția deținerii cetățeniei daneze de cel puțin 28 de ani „urmărise același scop precum condiția nașterii în Regatului Unit, despre care Curtea europeană a spus că nu contravine Convenției: diferențierea în favoarea unei categorii de resortisanți care au, în general, un atașament puternic și durabil cu țara lor”. Pentru Curtea Supremă, presupusa discriminare se baza exclusiv pe vechimea cetățeniei persoanelor vizate, circumstanță asimilabilă unei „alte situații”, în sensul articolului 14. Cu alte cuvinte, criteriul proporționalității utilizat de către Curtea Supremă nu este același cu cel aplicat de către Curtea europeană, care impune ca efectul discriminatoriu indirect al regulii celor 28 de ani să fie justificat de considerente imperioase sau foarte puternice, nu legat de originea etnică.

Cu privire la discriminarea indirectă pe bază de origine etnică aplicată de un stat în cazul propriilor resortisanți, este foarte dificil să se pună în armonie acordarea unui tratament special cu normele și evoluțiile internaționale actuale:

a) Articolul 5 § 2 din Convenția europeană privind cetățenia urmărește eliminarea aplicării discriminatorii a regulilor referitoare la cetățenie între resortisanții de la naștere și ceilalți resortisanți, inclusiv persoanele naturalizate, sugerând să se țină cont de tendința de manifestare a unui standard european.

b) Cu privire la condițiile stabilite pentru reîntregirea familiei, niciunul din cele 29 de state membre ale Consiliului Europei analizate de către Curte, nici dreptul Uniunii Europene, nu disting între persoane după modul în care și-au dobândit cetățenia.

c) Au existat îngrijorări cu privire la regula celor 28 de ani din partea unor organisme independente: Comitetul ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (CERD); Comisia europeană împotriva rasismului și intoleranței; Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei.

În concluzie, având în vedere marja de apreciere foarte restrânsă a statului reclamat în prezenta cauză, Guvernul nu a demonstrat existența unor considerente imperioase sau foarte puternice care să nu fie legate de originea etnică pentru a justifica efectul discriminatoriu indirect al regulii celor 28 de ani.

Concluzie

: încălcare (douăsprezece voturi la cinci).

Curtea a conchis, de asemenea, cu paisprezece voturi la trei, că nu a fost nevoie să se examineze în mod separat capătul de cerere referitor la articolul 8.

Articolul 41 : 6 000 EUR pentru prejudiciul moral.

*

Konstantin Markin v. Rusia

[MC], 22 martie 2012.

**

Abdulaziz, Cabales și Balkandali v. Regatul Unit

, 28 mai 1985.