AFFAIRE OLGA NAZARENKO c. RUSSIE

La originea cauzei se află o cerere (nr. o 3189/07) îndreptată împotriva Federației Rusiei și depusă la Curte de o cetățeană a acestui Stat, D-na Olga Grigoryevna Nazarenko (« reclamanta »), pe 20 noiembrie 2006 în virtutea articolului 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« Convenția »).

Guvernul rus (« Guvernul ») a fost reprezentat de D-l. G. Matiouchkine, reprezentant al Federației Rusiei în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Reclamanta susține în special că dreptul ei la un proces echitabil a fost încălcat.

Pe 18 februarie 2013, pretensiunea menționată mai sus a fost comunicată Guvernului.

Regiunea Sakhalinului este o regiune de frontieră situată pe arhipelagul Kurilelor, scăldat de Oceanul Pacific, care cuprinde insulele Kurile, la sud de care se află granița dintre Rusia și Japonia. 7 . Lanțul insulelor Kurilelor cuprinde mai multe insule, inclusiv Shikotan – locul de reședință al reclamantei (satul Malokurilskoïe) – și Kounashir – locul sediului tribunalului de district al Youjno ‑ Kurilski. Aceste două insule sunt separate de un strâmtoare larg de cincizeci de mile marine. Legătura între aceste insule este asigurată de transportul maritim civil, în special de feribot, precum și de transportul militar (garda de frontieră). 2. Procedura civilă privind concedierea reclamantei

Pe 13 martie 2006, reclamanta a fost concediată din școala de învățământ secundar public unde preda pentru faptă disciplinară : i se reprașa că folosise violență împotriva unui elev. Interesata a intentat, împotriva fostului ei angajator, o acțiune judiciară destinată reinstalării sale în funcția de profesor. 9 . Pe 14 aprilie 2006, grefiera tribunalului de district a remis reclamantei o decizie înainte de a spune dreptul datată din 6 aprilie 2006 fixând ședința preliminară la 13 aprilie 2006 și, în același timp, a informat-o pe interesată că tribunalul de district va ține o ședință pe teren pe insula Shikotan. Această decizie nu a fost inclusă în dosarul constituit în fața Curții, deoarece, potrivit informațiilor furnizate de Guvern, toate documentele referitoare la prezenta cauză au fost distruse de tribunal pe 4 octombrie 2012.

Pe 20 aprilie 2006, reclamanta a primit o telegramă prin care tribunalul o informa că ședința fusese amânată la 6 mai 2006, fără a preciza totuși locul. 11 . Pe 4 mai 2006, nefiind primite memoriile pârâtului, reclamanta a telefonat tribunalului pentru a cere trimiterea lor, precum și pentru a afla unde ar fi locul ședinței. Grefia a informat-o verbal că aceasta ‑ i ar avea loc pe insula Kounashir și că documentele i s-ar trimite în cel mai scurt timp. 12 . În aceeași zi, reclamanta, care ar fi aflat că nu ar exista feribot între cele două insule menționate în zilele următoare, a trimis o telegramă tribunalului pentru a cere amânarea ședinței din motiv de lipsă de transport.

Pe 6 mai 2006, tribunalul a ținut ședință în prezența reprezentantei pârâtului, D-na S., dar în absența reclamantei. În primul rând, tribunalul a respins cererea acesteia destinată amânării ședinței deoarece, în opinia sa, faptul că D-na S. sosise la palatul de justiție contraziceau alegația reclamantei cu privire la o nepătrundere ‑ circulație a transporturilor între cele două insule. 14 . Apoi, tribunalul s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Pentru aceasta, el a ascultat reprezentanta pârâtului și procurorul, care concluzionase cu o lipsă manisfestă de temeiul cererii. 15 . De asemenea, tribunalul a examinat dosarul anchetei interne efectuate la școală ca urmare a incidentului. Acest dosar cuprindea o plângere a părinților elevului care ar fi fost brutat, mărturii ale altor elevi prezenți în clasă la momentul incidentului, precum și o explicație a reclamantei contestând imputațiile care i se adresau.

La finalizarea ședinței, tribunalul a pronunțat o decizie care respinge cererea reclamantei. El estima că documentele pe care le-a examinat erau suficient de clare, coerente și concordante cu teza elevilor și personalului școlii. În plus, el observa că aceste documente nu fusesera contestate de reclamantă. 17 . Pe 17 mai 2006, tribunalul a trimis prin poștă memoriul pârâtului reclamantei, pe care aceasta l-a primit pe 30 mai 2006.

Între timp, pe 13 mai 2006, reclamanta depusese un recurs în casație, plângând-se de o încălcare a principiului egalității armelor. Ea susținea că absența ei de la ședință se explica prin nepătrundere a transporturilor în comun. Ea argumenta de asemenea că memoriul părții adverse nu ajunsese la ea înainte de desfășurarea ședinței.

Pe 20 iunie 2006, pronunțindu-se în absența reclamantei, curtea regională din Sakhalin (« curtea regională ») a confirmat, în casație, decizia contestată. Privind absența reclamantei la ședința tribunalului de district, curtea regională estima că interesata nu prezentase dovezi suficiente în sprijinul argumentului ei bazat pe nepătrunderea transporturilor. Potrivit ei, acest argument era infirmat de faptul că D-na S., care locuia la același loc ca reclamanta, sosise bine la acea ședință la timp. Curtea regională nu remarca de altfel nici un motiv care să justifice anularea judecății contestate.

Reclamanta a depus plângere în fața instanțelor din districtul Youjno ‑ Kurilski și din regiunea Sakhalin pentru a denunța disfuncții în organizarea tribunalului de district. 21 . Prin scrisori datate din 14 august 2006 și 10 ianuarie 2007, președinta curții regionale a informat reclamanta că tribunalul de district era situat în satul Youjno ‑ Kurilsk și că ședințe pe teren erau organizate pe insula Shikotan pentru a asigura accesul oamenilor la justiție. Potrivit ei, aceste ședințe se desfășurau în fiecare lună din aprilie 2006. De altfel, într-o scrisoare din 17 august 2007, președinta curții regionale a indicat următoarele : « (...) având în vedere condițiile climatice, absența transporturilor regulate cu insula Shikotan și alte circumstanțe, nu există întotdeauna o posibilitate efectivă de a organiza ședințe pe teren. În plus, textele legislative în vigoare nu prevăd [obligația] de a ține ședințe pe teren pentru a examina cauzele ale căror [părți] locuiesc în locuri depărtate. » B. Alte proceduri judiciare

Reclamanta era implicată într-un număr de litigii civile privind recuperarea unor sume depuse într-o bancă privată și datorii salariale, precum și perceperea de daune și interese. Ea nu a fost prezentă la ședințele tribunalelor din diverse motive. II.

Conform articolului 71 § 3 al codului menționat, o copie a dovezilor scrise prezentate de o parte trebuie trimisă tuturor celorlalte părți din procedură.

Privind posibilități de a beneficia de asistență judiciară, Guvernul afirmă că șase avocați practician în cadrul baroului regional la acea vreme. Astfel, potrivit lui, reclamanta era liberă să angajeze un avocat pentru reprezentarea sa. 29 . Apoi, Guvernul, care indică că nu a existat o ședință preliminară în speță, estimează că ținerea acesteia nu s-ar fi impus tribunalului de district din motiv că fixarea unei asemenea ședințe era o prerogativă a tribunalelor.

În fine, cu privire la absența reclamantei la ședința tribunalului din 6 mai 2006, Guvernul afirmă că transporturile în comun (feribot) circulau în conformitate cu orarele prevăzute. El este de opinia că prezența reprezentantei părții adverse permitea infirmarea argumentului reclamantei. Pentru aceasta, Guvernul a versată în dosar orarele transporturilor în comun – conform cărora un feribot trebuia să ajungă la Kounashir la 18 ore și să plece de la insulă la 22 ore –, precum și jurnalul de bord al navei în care figurea trecerea acesteia între satul Malokurilskoïe (Shikotan) și orașul Youjno ‑ Kurilsk (Kounashir) pe 6 mai 2006. Guvernul concluzionează deci că principiul egalității armelor nu a fost încălcat. 31 . Reclamanta susține că principiul egalității armelor a fost încălcat în privința ei deoarece nu fuseseră în măsură să prezinte cauza sa în aceleași condiții ca pârâtul. Ea susține în primul rând că ar fi fost imposibil pentru ea să ia cunoștință de observațiile prezentate de partea adversă înainte de ședința tribunalului, și aceasta din cauza unui nerespect al articolului 71 § 3 al codului de procedură civilă care prevede că copiile dovezilor scrise prezentate de o parte trebuie trimise celorlalte părți. Potrivit reclamantei, această obligație nu fusese îndeplinită, și deci i se interzisese să formuleze observații asupra documentelor prezentate de pârât. De asemenea, interesata ar fi fost privată de posibilitatea de a cere convocare a martorilor și de a-i interoga pe aceștia.

În al doilea rând, reclamanta susține că nu fusese în măsură să beneficieze de asistenți unui avocat, din cauza tarifelor practicate de profesie, pe care le califiază de prohibitive. De fapt, ea susține că costul reprezentării conform tarifelor oficiale ale baroului regional echivalează cu cinci ori salariu lunar.

Privind posibilitatea pentru ea de a prezenta cauza sa în persoană, reclamanta argumentează că transporturile în comun erau inaccesibile. Ea susține deci că, în ziua ședinței, feribot nu circulase. În sprijin disant, ea furnizează un certificat semnat de contabil compania de transport maritim.

Reclamanta susține că circulația feribot – singurul mijloc de transport care ar fi fost accesibil – fusese anulată în ziua ședinței din cauza condițiilor meteorologice care împiedicau navigația. Ea indică că D-na S. a folosit un mijloc de transport personal (și anume o barcă de pescăr). Ea adaugă că militarii și pescarii refuză sistematic să ia pasageri civili la bord și că, prin urmare, nici ea nu ar fi putut beneficia de un asemenea mijloc.

Pentru a sprijini teza sa, reclamanta citează scrisoarea președintei curții regionale datată din 17 august 2007 (§21 ci ‑ sus), conform căreia nu a existat întotdeauna o posibilitate efectivă de a organiza ședințe pe teren, prevăzute în fiecare lună pe insula Shikotan din aprilie 2006, din cauza, între altele, a condițiilor climatice dificile și a absenței transporturilor regulate. B. Aprecierea Curții 1. Privind admisibilitatea

Constatând că acest grief nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și că nu se confruntă cu alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil. 2. Privind fondul

Curtea amintește că art. 6 din Convenție nu garantează dreptul la o prezență personală la ședința unui tribunal civil și că consacră dreptul mai general al egalității armelor cu partea adversă. Acest principiu – unu din elementele noțiunii mai largi a procesului echitabil – necesită ca fiecare parte să-i fie oferit o posibilitate rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiții care nu o plasează în situație de dezavantaj clar în raport cu adversarul ei ( De Haes și Gijsels c. Belgia , 24 februarie 1997, § 53, Culegere de hotărâri și decizii 1997 ‑ I, și Krčmář și alții c. Republica Cehă , nr. o 35376/97, § 39, 3 martie 2000).

De altfel, dreptul la o procedură contradictorie implică facultatea pentru partidele unui proces, de a lua cunoștință de orice piesă sau observație prezentată judecătorului, fie și de un magistrat independent, în vederea influențării deciziei sale și discutării ei (a se vedea, în special, Van Orshoven c. Belgia , 25 iunie 1997, Culegere 1997 ‑ III, J.J. c. Țările de Jos , 27 martie 1998, § 24, Culegere 1998 ‑ II, și Krčmář și alții , precitată, § 40). 39. art. 6 § 1 din Convenție lasă statelor alegerea mijloacelor a fi empleate pentru a garanta pledanților drepturile menționate mai sus ( Khoujine și alții c. Rusia , nr. o 13470/02, 23 octombrie 2008, § 104, și Steel și Morris c. Regatul Unit , nr. o 68416/01, §§ 59-60, CEDO 2005 ‑ II). Prin urmare, rolul Curții constă în analiza diferitelor forme de participare a unei părți la procedura civilă – prin intermediul, între altele, a prezenței personale la ședința publică, a schimbului dosarelor scrise și a recurului la asistenți juridică – în raport cu noțiunea de proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenție ( Larin c. Rusia , nr. o 15034/02, § 36, 20 mai 2010).

În speță, Curtea constată de inițiu că reclamanta a ales să prezinte cauza sa în persoană.

Ea remarcă că, înainte de ședința din 6 mai 2006, interesata nu primise niciodată observațiile scrise ale părții adverse (§17 ci ‑ sus), în pofida cererii exprese (§11 ci-sus). 42 . Ea remarcă de asemenea că reclamanta era în imposibilitate de a lua cunoștință de aceste observații la ședința preliminară din 13 aprilie 2006, deoarece convocarea la aceasta i fusese comunicată a doua zi (§9 ci ‑ sus).

De altfel, Curtea nu imparte opinia Guvernului conform căreia poziția părții adverse era cunoscută interesatei înainte de ședință (§26 ci ‑ sus). Ea este de opinia că schimbul observațiilor are tocmai scopul de a permite să se ia cunoștință de orice piesă sau observație așa cum au fost prezentate de partea adversă judecătorului : o simplă prezumție de cunoaștere a conținutului dosarului constituit de aceasta nu ar putea sufici.

Curtea nu este convinsă, de altfel, nici de argumentul Guvernului constând în a reproșa reclamantei o inertitudine în cunoașterea dosarului (§27 ci-sus). Ea estimează că trebuie să se facă distinție prezentei cauze de procesul Moumladze (precitat), menționat de Guvern. De fapt, în acest din urmă proces, era vorba de un schimb al observațiilor suplimentare, în cadrul unei proceduri în fața Curții Supreme a Georgiei, în timp ce fiecare din părți se familiarizase deja cu pozițiile celeilalte părți ( ibidem , § 61). În schimb, în prezenta speță, reclamanta, care ignorase cu totul poziția părții adverse înainte de desfășurarea ședinței, s-a adresat tribunalului competent pentru a-i cere comunicarea observațiilor din aceasta (paragraful 11 ci ‑ sus). Le-a primit a posteriori , adică pe 30 mai 2006 (§17 ci ‑ sus).

Curtea remarcă, de asemenea, că, la ședința tribunalului de district, reprezentanta pârâtului și procurorul erau prezenți (paragraful 14 ci-sus), în timp ce reclamanta, care contesta baza faptică a anchetei interne (§15 ci-sus) și dorea să o pună sub semnul întrebării la ședință (§31 ci-sus), era absență. 46 . Curtea constată că Guvernul nu a furnizat informații privind mijloacele oferite de dreptul național, altele decât ținerea unei ședințe publice, pentru a asigura respectarea egalității armelor (cum ar fi schimbul memoriilor și observațiilor). Prin urmare, având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, prezența personală a reclamantei la ședință era indispensabilă pentru a permite interesatei să cunoască argumentele părții adverse și să răspundă.

Curtea remarcă, de altfel, că două zile înainte de ședință, pe 4 mai 2006, reclamanta a cerut amânarea acesteia din motiv de nepătrundere a transporturilor în comun (§12 ci-sus).

Curtea remarcă că există o controversă între partide cu privire la posibilitatea de a ajunge la palatul de justiție, situat pe insula Kounashir, în ziua ședinței. Partidele au furnizat dovezi opuse în sprijinul tezelor lor.

La acest sens, Curtea amintește că este în principiu asupra autorităților naționale, și în special asupra curților și tribunalelor, că îi revine să interpreteze și să aplice dreptul intern. Curtea are totuși sarcina de a cerceta dacă procedura, considerată în întregul ei, a avut caracterul echitabil dorit de art. 6 § 1 ( Van Kück c. Germania , nr. o 35968/97, §§ 46, 47, CEDO 2003 ‑ VII).

În speță, având în vedere importanța prezenței personale a reclamantei (§46 ci-sus), neînțelegerea cu privire la locul ședinței (§9 - 11 ci-sus), situația geografică foarte particulară a sediului tribunalului de district (paragraful 7 ci-sus), dificultățile dovedite de legătură între cele două insule (paragraful 21 ci-sus), precum și imposibilitatea pentru reclamantă de a participa la ședința preliminară (§9, 29, 42 ci-sus), Curtea consideră că amânarea ședinței din 6 mai 2006 s-a impus pentru a asigura echitatea procesului.

Curtea observă totuși că Guvernul nu a invocat motive imperioase care să justifice respingerea cererii de amânare – și aceasta, cu atât mai mult cu cât o singură cerere de amânare fusese formulată de reclamantă.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamanta a fost privată de posibilitatea de a cunoaște argumentele părții adverse și de a prezenta ale sale ca răspuns, ceea ce a încălcat dreptul ei la proces echitabil.

Prin urmare, Curtea concluzionează că în speță a existat încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II.

Având în vedere conținutul dosarului, Curtea estimează că aceste pretenții nu relevă încălcări ale drepturilor consacrate de Convenție și Protocoalele ei. Rezultă din aceasta că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă, în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III.

Reclamanta cere 20 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral pe care susține că l-a suferit.

Guvernul estimează că această sumă este excesivă și că nu corespunde jurisprudenței Curții. El este de opinia că suma de 1 000 EUR acordată în procesul Yakovlev c. Rusia (nr. o 72701/01, § 27, 15 martie 2005) pentru încălcare a dreptului la proces echitabil ar putea servi ca referință în acordarea unei compensații în prezenta cauză.

Curtea consideră că interesata a suferit un prejudiciu moral care nu ar putea fi reparate de singura constatare a încălcării. Ea estimează totuși că suma cerută este excesivă. Având în vedere totalitatea elementelor de care dispune, Curtea alocă reclamantei suma forfetară de 4 000 EUR pentru prejudiciu moral. B. Cheltuieli și costuri

Reclamanta cere de asemenea 125 EUR pentru cheltuieli și costuri angajate în fața Curții.

Guvernul estimează că această sumă este rezonabilă.

Având în vedere documentele de care dispune și jurisprudența sa, Curtea alocă reclamantei suma de 125 EUR cu titlu de cheltuieli și costuri pentru procedura urmată în fața ei. C. Dobândă moratorie

Curtea judecă potrivit a calca rata dobânzii moratorie pe rata de dobândă a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN MOD UNANIM, 1. Declară cererea admisibilă privind pretensiunea trasă din art. 6 § 1 din Convenție relativ la procedura judiciară privind concedierea reclamantei, și inadmisibilă pentru surplus ; 2. Declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție ; 3. Declară a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în decurs de trei luni de la data când hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, a fi convertite în moneda Statului pârât : i) 4 000 EUR (patru mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral ; ii) 125 EUR (o sută douăzeci și cinci de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și costuri ; b) că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu aceea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale ; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 31 mai 2016, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului Curții. Stephen Phillips Luis López Guerra Grefier Președinte

Le gouvernement russe (« le Gouvernement ») a été représenté par M. G. Matiouchkine, représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme.

La requérante allègue en particulier que son droit à un procès équitable a été méconnu.

Le 18 février 2013, le grief susmentionné a été communiqué au Gouvernement. EN FAIT I.

La région de Sakhaline est une région frontalière située sur l’archipel des Kouriles, baigné par l’océan Pacifique, qui comprend les îles Kouriles, au sud desquelles est située la frontière entre la Russie et le Japon. 7 . La chaîne des îles Kouriles comprend plusieurs îles, dont celle de Shikotan – lieu de résidence de la requérante (village de Malokurilskoïe) – et celle de Kounashir – lieu du siège du tribunal de district de Youjno ‑ Kurilski. Ces deux îles sont séparées par un détroit large de cinquante milles marins. La liaison entre ces îles est assurée par le transport maritime civil, notamment par le ferry, ainsi que par le transport militaire (garde-frontière). 2. La procédure civile relative au licenciement de la requérante

Le 13 mars 2006, la requérante fut licenciée de l’école publique secondaire où elle enseignait pour faute disciplinaire : il lui était reproché d’avoir fait usage de la violence à l’égard d’un élève. L’intéressée intenta, à l’encontre de son ancien employeur, une action judiciaire visant à sa réintégration dans son poste d’enseignante. 9 . Le 14 avril 2006, la greffière du tribunal de district remit à la requérante une décision avant dire droit datée du 6 avril 2006 fixant l’audience préliminaire au 13 avril 2006 et, en même temps, elle informa l’intéressée que le tribunal de district tiendrait une audience foraine sur l’île de Shikotan. Cette décision n’a pas été versée au dossier constitué devant la Cour, car, selon les informations fournies par le Gouvernement, tous les documents concernant la présente affaire ont été détruits par le tribunal le 4 octobre 2012.

Le 20 avril 2006, la requérante reçut un télégramme par lequel le tribunal l’informait que l’audience avait été reportée au 6 mai 2006, sans toutefois préciser en quel lieu. 11 . Le 4 mai 2006, n’ayant pas reçu les mémoires du défendeur, la requérante téléphona au tribunal pour demander leur envoi, ainsi que pour savoir où se tiendrait l’audience. Le greffe l’informa verbalement que celle ‑ ci aurait lieu sur l’île de Kounashir et que les documents lui seraient envoyés dans les meilleurs délais. 12 . Le même jour, la requérante, qui aurait appris qu’il n’y aurait pas de ferry entre les deux îles susmentionnées dans les jours suivants, envoya un télégramme au tribunal pour lui demander le report de l’audience au motif d’une absence de transport.

Le 6 mai 2006, le tribunal tint audience en présence de la représentante du défendeur, M me S., mais en l’absence de la requérante. Tout d’abord, le tribunal rejeta la demande de celle-ci visant au report de l’audience car, à ses yeux, le fait que M me S. était arrivée au palais de justice contredisait l’allégation de la requérante quant à une non ‑ circulation des transports entre les deux îles. 14 . Ensuite, le tribunal se prononça sur le fond de l’affaire. Pour cela, il entendit la représentante du défendeur et le procureur, lequel avait conclu à un défaut manifeste de fondement de la demande. 15 . De même, le tribunal examina le dossier de l’enquête interne menée à l’école à la suite de l’incident. Ce dossier comprenait une plainte des parents de l’élève qui aurait été brutalisé, des témoignages d’autres élèves présents dans la classe au moment de l’incident, ainsi qu’une explication de la requérante contestant les allégations portées à son encontre. 16. À l’issue de l’audience, le tribunal prononça une décision déboutant la requérante de son action. Il estimait que les documents qu’il avait examinés étaient suffisamment clairs, cohérents et concordants avec la thèse des élèves et du personnel de l’école. En outre, il notait que ces documents n’avaient pas été contestés par la requérante. 17 . Le 17 mai 2006, le tribunal envoya par la poste le mémoire du défendeur à la requérante, que celle-ci reçut le 30 mai 2006.

Entretemps, le 13 mai 2006, la requérante s’était pourvue en cassation, se plaignant d’une rupture du principe de l’égalité des armes. Elle alléguait que son absence à l’audience s’expliquait par une non-circulation des transports en commun. Elle arguait également que le mémoire de la partie défenderesse ne lui était pas parvenu avant le déroulement de l’audience.

Le 20 juin 2006, statuant en l’absence de la requérante, la cour régionale de Sakhaline (« la cour régionale ») confirma, en cassation, la décision attaquée. En ce qui concernait l’absence de la requérante à l’audience du tribunal de district, la cour régionale estimait que l’intéressée n’avait pas présenté de preuves suffisantes à l’appui de son argument fondé sur une non-circulation des transports. Selon elle, cet argument était réfuté par le fait que M me S., qui résidait au même endroit que la requérante, était bien arrivée à ladite audience en temps voulu. La cour régionale ne relevait par ailleurs aucun motif justifiant l’annulation du jugement attaqué. 3. Les plaintes de la requérante relatives à l’organisation du tribunal de district

La requérante porta plainte devant les juridictions du district de Youjno ‑ Kurilski et de la région de Sakhaline pour dénoncer des dysfonctionnements dans l’organisation du tribunal de district. 21 . Par des lettres datées du 14 août 2006 et du 10 janvier 2007, la présidente de la cour régionale informa la requérante que le tribunal de district était situé dans le village de Youjno ‑ Kurilsk et que des audiences foraines étaient organisées sur l’île de Shikotan afin d’assurer l’accès des justiciables à la justice. D’après elle, ces audiences se déroulaient tous les mois depuis avril 2006. Par ailleurs, dans une lettre du 17 août 2007, la présidente de la cour régionale indiqua ce qui suit : « (...) compte tenu des conditions climatiques, de l’absence de transports réguliers avec l’île de Shikotan et d’autres circonstances, il n’y a pas toujours de possibilité effective d’organiser des audiences foraines. En outre, les textes législatifs en vigueur ne prévoient pas [l’obligation] de tenir des audiences foraines pour examiner les affaires dont les [parties] résident dans des lieux éloignés. » B. Les autres procédures judiciaires

La requérante faisait partie d’un certain nombre de litiges civils concernant le recouvrement de sommes en dépôt dans une banque privée et d’arriérés de salaires, ainsi que la perception de dommages et intérêts. Elle ne fut pas présente lors des audiences des tribunaux pour diverses raisons. II.

Selon l’article 71 § 3 dudit code, une copie des preuves écrites présentées par une partie doit être envoyée à toutes les autres parties à la procédure. EN DROIT I.

S’agissant des possibilités de bénéficier de l’assistance juridictionnelle, le Gouvernement affirme que six avocats exerçaient au sein du barreau régional à l’époque des faits. Ainsi, selon lui, la requérante était libre d’engager un avocat aux fins de sa représentation. 29 . Ensuite, le Gouvernement, qui indique qu’il n’y avait pas eu d’audience préliminaire en l’espèce, estime que la tenue de celle-ci ne s’imposait pas au tribunal de district au motif que la fixation d’une telle audience était une prérogative des tribunaux.

Enfin, en ce qui concerne l’absence de la requérante à l’audience du tribunal du 6 mai 2006, le Gouvernement affirme que les transports en commun (ferry) circulaient conformément aux horaires prévus. Il est d’avis que la présence de la représentante de la partie adverse permettait de réfuter l’argument de la requérante. À cet effet, le Gouvernement a versé au dossier les horaires des transports en commun – selon lesquels un ferry devait arriver à Kounashir à 18 heures et quitter l’île à 22 heures –, ainsi que le livre de bord du bateau où figurait le passage de celui-ci entre le village de Malokurilskoïe (Shikotan) et la ville de Youjno ‑ Kurilsk (Kounashir) le 6 mai 2006. Le Gouvernement conclut ainsi que le principe de l’égalité des armes n’a pas été méconnu. 31 . La requérante soutient que le principe de l’égalité des armes a été méconnu à son égard puisqu’elle n’avait pas été en mesure de présenter sa cause dans les mêmes conditions que le défendeur. Elle allègue en premier lieu qu’il lui était impossible de prendre connaissance des observations présentées par la partie adverse avant l’audience du tribunal, et ce en raison d’une méconnaissance de l’article 71 § 3 du code de procédure civile qui dispose que les copies des preuves écrites présentées par une partie doivent être envoyées aux autres parties. Selon la requérante, cette obligation n’avait pas été remplie, et elle a ainsi été empêchée de formuler des observations sur les documents présentés par le défendeur. De même, l’intéressée aurait été privée de la possibilité de demander la convocation des témoins et d’interroger ceux-ci.

En second lieu, la requérante soutient qu’elle n’était pas en mesure de bénéficier de l’assistance d’un avocat, en raison des tarifs pratiqués par la profession, qu’elle qualifie de prohibitifs. En effet, elle affirme que le coût d’une représentation d’après les tarifs officiels du barreau régional équivaut à cinq fois son salaire mensuel.

S’agissant de la possibilité pour elle de présenter sa cause en personne, la requérante argue que les transports en commun étaient inaccessibles. Elle affirme ainsi que, le jour de l’audience, le ferry n’avait pas circulé. À l’appui de ses dires, elle fournit un certificat signé par le comptable de la compagnie de transport maritime.

La requérante soutient que la circulation du ferry – le seul moyen de transport qui lui aurait été accessible – avait été annulée le jour de l’audience en raison de conditions météorologiques empêchant la navigation. Elle indique que M me S. a fait usage d’un moyen de transport personnel (à savoir un bateau de pêcheur). Elle ajoute que les militaires et les pêcheurs refusent systématiquement de prendre des passagers civils à bord et que, par conséquent, elle-même n’aurait pas pu bénéficier d’un tel moyen. 35. À l’appui de sa thèse, la requérante cite la lettre de la présidente de la cour régionale datée du 17 août 2007 (paragraphe 21 ci ‑ dessus), selon laquelle il n’y avait pas toujours de possibilité effective d’organiser des audiences foraines, prévues tous les mois sur l’île de Shikotan depuis avril 2006, en raison, entre autres, des conditions climatiques difficiles et de l’absence de transports réguliers. B. Appréciation de la Cour 1. Sur la recevabilité

Constatant que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’il ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour le déclare recevable. 2. Sur le fond

La Cour rappelle que l’article 6 de la Convention ne garantit pas le droit à une comparution personnelle à l’audience d’un tribunal civil et qu’il consacre le droit plus général de l’égalité des armes avec la partie adverse. Ce principe – l’un des éléments de la notion plus large de procès équitable – requiert que chaque partie se voit offrir une possibilité raisonnable de présenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net désavantage par rapport à son adversaire ( De Haes et Gijsels c. Belgique , 24 février 1997, § 53, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ I, et Krčmář et autres c. République tchèque , n o 35376/97, § 39, 3 mars 2000).

Par ailleurs, le droit à une procédure contradictoire implique la faculté pour les parties à un procès, de prendre connaissance de toute pièce ou observation présentée au juge, fût-ce par un magistrat indépendant, en vue d’influencer sa décision et de la discuter (voir, notamment, Van Orshoven c. Belgique , 25 juin 1997, Recueil 1997 ‑ III, J.J. c. Pays-Bas , 27 mars 1998, § 24, Recueil 1998 ‑ II, et Krčmář et autres , précité, § 40).

L’article 6 § 1 de la Convention laisse aux États le choix des moyens à employer pour garantir aux plaideurs les droits susmentionnés ( Khoujine et autres c. Russie , n o 13470/02, 23 octobre 2008, § 104, et Steel et Morris c. Royaume-Uni , n o 68416/01, §§ 59-60, CEDH 2005 ‑ II). Par conséquent, le rôle de la Cour consiste à analyser les différentes formes de participation d’une partie à la procédure civile – par le biais, entre autres, de la comparution personnelle à l’audience publique, de l’échange des dossiers écrits et du recours à une assistance juridictionnelle – au regard de la notion de procès équitable, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention ( Larin c. Russie , n o 15034/02, § 36, 20 mai 2010).

En l’espèce, la Cour note d’emblée que la requérante a choisi de présenter sa cause en personne.

Elle relève que, avant l’audience du 6 mai 2006, l’intéressée n’a jamais reçu les observations écrites de la partie adverse (paragraphe 17 ci ‑ dessus), malgré sa demande expresse (paragraphe 11 ci-dessus). 42 . Elle relève également que la requérante était dans l’impossibilité de prendre connaissance de ces observations lors de l’audience préliminaire du 13 avril 2006, puisque la convocation à celle-ci lui fut communiquée le lendemain (paragraphe 9 ci ‑ dessus).

En outre, la Cour ne partage pas la position du Gouvernement selon laquelle la position de la partie défenderesse était connue de l’intéressée avant l’audience (paragraphe 26 ci ‑ dessus). Elle est d’avis que l’échange des observations a précisément pour finalité de permettre de prendre connaissance de toute pièce ou observation telles que présentées par la partie adverse au juge : une simple présomption de connaissance du contenu du dossier constitué par celle-ci ne saurait suffire.

La Cour n’est pas convaincue, non plus, par l’argument du Gouvernement consistant à reprocher à la requérante une inertie dans la prise de connaissance du dossier (paragraphe 27 ci-dessus). Elle estime qu’il convient de distinguer la présente cause de l’affaire Moumladze (précitée), mentionnée par le Gouvernement. En effet, dans cette dernière affaire, il était question d’un échange d’observations complémentaires, dans le cadre d’une procédure devant la Cour suprême de Géorgie, alors que chacune des parties avait déjà pris connaissance des positions de l’autre partie ( ibidem , § 61). En revanche, dans la présente espèce, la requérante, qui ignorait totalement la position de la partie adverse avant le déroulement de l’audience, s’est adressée au tribunal compétent pour lui demander la communication des observations de cette dernière (paragraphe 11 ci ‑ dessus). Elle les a reçues a posteriori , soit le 30 mai 2006 (paragraphe 17 ci ‑ dessus).

La Cour note, également, que, lors de l’audience du tribunal de district, la représentante du défendeur et le procureur étaient présents (paragraphe 14 ci-dessus), alors que la requérante, qui contestait la base factuelle de l’enquête interne (paragraphe 15 ci-dessus) et souhaitait la remettre en question à l’audience (paragraphe 31 ci-dessus), était absente. 46 . La Cour constate que le Gouvernement n’a pas fourni d’informations sur les moyens offerts par le droit national, autres que la tenue d’une audience publique, pour assurer le respect de l’égalité des armes (tel l’échange des mémoires et des observations). Par conséquent, eu égard aux circonstances particulières de l’affaire, la comparution personnelle de la requérante à l’audience était indispensable pour permettre à l’intéressée de connaître les arguments de la partie adverse et d’y répondre.

La Cour note, par ailleurs, que deux jours avant l’audience, le 4 mai 2006, la requérante a demandé le report de celle-ci au motif d’une non-circulation des transports en commun (paragraphe 12 ci-dessus).

La Cour relève qu’il y a une controverse entre les parties au sujet de la possibilité d’arriver au palais de justice, situé sur l’île de Kounashir, le jour de l’audience. Les parties ont fourni des preuves opposées à l’appui de leurs thèses. 49. À cet égard, la Cour rappelle que c’est d’abord aux autorités nationales, et spécialement aux cours et tribunaux, qu’il incombe d’interpréter et d’appliquer le droit interne. La Cour a néanmoins pour tâche de rechercher si la procédure, considérée dans son ensemble, a revêtu le caractère équitable voulu par l’article 6 § 1 ( Van Kück c. Allemagne , n o 35968/97, §§ 46, 47, CEDH 2003 ‑ VII).

En l’espèce, eu égard à l’importance de la comparution personnelle de la requérante (paragraphe 46 ci-dessus), au malentendu quant au lieu de l’audience (paragraphes 9 - 11 ci-dessus), à la situation géographique très particulière du siège du tribunal de district (paragraphe 7 ci-dessus), aux difficultés avérées de liaison entre les deux îles (paragraphe 21 ci-dessus), ainsi qu’à l’impossibilité pour la requérante d’assister à l’audience préliminaire (paragraphes 9, 29, 42 ci-dessus), la Cour considère que le report de l’audience du 6 mai 2006 s’imposait afin d’assurer l’équité du procès.

La Cour observe pourtant que le Gouvernement n’a pas invoqué des motifs impérieux justifiant le rejet de la demande de report – et ce, d’autant plus qu’une seule demande de report a été formulée par la requérante.

Eu égard à ce qui précède, la Cour considère que la requérante a été privée de la possibilité de connaître les arguments de la partie adverse et de présenter les siens en réponse, ce qui a méconnu son droit à un procès équitable.

Dès lors, la Cour conclut qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. II.

Eu égard au contenu du dossier, la Cour estime que ces griefs ne révèlent pas de violations des droits consacrés par la Convention et ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.

La requérante réclame 20 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’elle dit avoir subi.

Le Gouvernement estime que cette somme est excessive et qu’elle ne correspond pas à la jurisprudence de la Cour. Il est d’avis que la somme de 1 000 EUR accordée dans l’affaire Yakovlev c. Russie (n o 72701/01, § 27, 15 mars 2005) pour violation du droit à un procès équitable pourrait servir de référence dans l’attribution d’une compensation dans la présente cause.

La Cour considère que l’intéressée a subi un préjudice moral qui ne saurait être réparé par le seul constat de violation. Elle estime toutefois que la somme réclamée est excessive. Eu égard à l’ensemble des éléments dont elle dispose, la Cour alloue à la requérante la somme forfaitaire de 4 000 EUR pour dommage moral. B. Frais et dépens

La requérante demande également 125 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour.

Le Gouvernement estime que cette somme est raisonnable.

Compte tenu des documents dont elle dispose et de sa jurisprudence, la Cour accorde à la requérante la somme de 125 EUR au titre des frais et dépens pour la procédure suivie devant elle. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention relatif à la procédure judiciaire concernant le licenciement de la requérante, et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l’État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur : i) 4 000 EUR (quatre mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; ii) 125 EUR (cent vingt-cinq euros), plus tout montant pouvant être dû par la requérante à titre d’impôt, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 mai 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Stephen Phillips Luis López Guerra Greffier Président