JØRGENSEN AND OTHERS v. DENMARK - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Jørgensen and Others v. Denmark (dec.)

- 30173/12

Decizia din 28.6.2016 [Secția a II-a]

Articolul 35

Articolul 35-1

Epuizarea remediilor interne

Perioada de șase lun

Cerere introdusă în mai puțin de șase luni de la pronunțarea hotărârii definitive dintr-un proces civil, însă la mai mult de șase luni după pronunțarea hotărârii definitive dintr-un proces penal:

inadmisibilă

În fapt

– Primul și cel de-al doilea reclamant erau rudele a doi bărbați omorâți în decembrie 2001, atunci când poliția a tras focuri de armă asupra unui automobil cu care se deplasau aceștia. Polițiștii susținuseră că au acționat în auto-apărare, după ce mașina lor de patrulare fusese lovită de mai multe ori. Procuratura Regională a statului a inițiat imediat o anchetă penală privind conduita ofițerilor de poliție, însă a decis să nu-i urmărească, după ce a constatat că ofițerii acționaseră în auto-apărare, în mod justificat. Decizia a fost menținută de către Directorul Ministerului Public (DPP), în februarie 2005. În decembrie 2006, reclamanții au inițiat procese civile în vederea dobândirii de compensații. Cererile lor fuseseră respinse de către Înalta Curte printr-o hotărâre care a fost confirmată de către Curtea Supremă, în noiembrie 2011.

În cadrul procedurilor din fața Curții, reclamanții s-au plâns de încălcarea articolului 2 din Convenție. Cererea lor a fost depusă în mai 2012, în interiorul celor șase luni de la pronunțarea hotărârii Curții Supreme, însă la mai mult de șase luni după hotărârea DPP. Guvernul a susținut că reclamanții nu au respectat regula celor șase luni.

În drept

– Articolul 35 § 1: Problema crucială fusese dacă procesul civil ulterior din fața instanțelor civile, care aveau deplina competență să stabilească dacă evaluarea faptelor și investigarea contestate au fost compatibile cu articolele 2 și 3 din Convenție, au reprezentat, de asemenea, un remediu efectiv în înțelesul articolului 35 § 1, pe care reclamanții erau obligați să-l epuizeze.

Curtea a notat că evaluarea Procuraturii Regionale de stat a evenimentelor și analiza probelor fusese supervizată atât de Consiliul de soluționare a plângerilor împotriva Poliției, cât și de DPP. Nici ancheta inițială în privința ofițerilor de poliție, nici ancheta redeschisă nu au condus la pornirea urmăririi penale împotriva lor, de vreme ce s-a stabilit că aceștia au acționat în auto-apărare, în mod justificat.

În aceste circumstanțe, Curtea nu a fost convinsă că inițierea subsecventă a acțiunii civile ar fi sporit, în general, posibilitatea ca instanțele să constate o violare a articolului 2 din Convenție (care ar fi condus la redeschiderea unei anchete și la posibila inițiere a unui proces penal). Aceasta a notat, în special, că procesul civil fusese inițiat la mai mult de doi ani după pronunțarea hotărârii definitive de către DPP, că nu fusese descoperită nicio probă nouă concludentă în această perioadă și că atât Înalta Curte, cât și Curtea Supremă au hotărât, în unanimitate, împotriva reclamanților.

Prin urmare, procedurile civile subsecvente hotărârii definitive a DPP nu au constituit un remediu care a necesitat epuizarea, iar cererea a fost depusă cu depășirea termenului.

Concluzie

: inadmisibilă (depășirea termenului).