CASE OF AYDOĞDU v. TURKEY - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Aydoğdu v. Turcia

- 40448/06

Hotărârea din 30.8.2016 [Secția a II-a]

Articolul 46

Articolul 46-2

Executarea hotărârii

Măsuri generale

Statul reclamat obligat să identifice diferitele cauze ale problemelor structurale din sistemul de sănătate, pentru a oferi soluții și pentru a revizui regimul expertizelor medico-legale

Articolul 2

Obligații pozitive

Decesul unui nou-născut, din cauza neglijențelor și carențelor structurale care l-au privat de acordarea unei asistențe adecvate în cadrul unui spital public:

încălcare

Articolul 2-1

Anchetă efectivă

Expertize medico-legale lacunare, ca urmare a decesului unui copil născut într-un spital public:

încălcare

În fapt

– Reclamanții sunt un cuplu căsătorit. Pe 6 martie 2005, la ora 16.30, reclamanta fusese condusă la spitalul Atatürk, unde a născut prematur, prin cezariană, o fetiță. Aceasta suferea de insuficiență respiratorie care necesita o îngrijire urgentă și dispozitive tehnice speciale de care spitalul nu dispunea. De asemenea, în jurul orei 18.00, la cererea medicilor, născuta prematur a fost transferată, cu ambulanța, la spitalul Behçet Uz.

Nou-născuta a fost preluată de unitatea neo-natală, în lipsă de locuri libere la unitatea de terapie intensivă. Medicii l-au avertizat pe reclamant, care ajunsese între timp la fața locului, că serviciul pentru nou-născuți nu este capabil să acorde asistența necesară, iar dacă acesta găsește un alt spital care dispune de echipamentele adecvate, copilul ar putea fi transferat acolo.

În dimineața zilei de 8 martie, copilul născut prematur a fost transferat la unitatea de terapie intensivă și supus ventilației mecanice. Peste 23 de ore, o infirmieră a descoperit că acesta decedase.

În drept

Articolul 2 (

aspectul substanțial

): Personalul spitalului Atatürk a dat dovadă de neglijență, caracterizată prin lipsa coordonării. În plus, adevărata problemă o constituiau consecințele transferurilor, insuficient gândite și prost organizate, ale născuților prematur către spitalul Behçet Uz, precum și poziția celorlalte spitale universitare din zonă de a nu accepta acest tip de transferuri. Într-adevăr, spitalul Atatürk nu beneficia de o unitate adecvată pentru copiii născuți prematur și nici de mijloace tehnice pentru acordarea tratamentului necesar. În 2004, din 387 de copii născuți prematur în acest spital, 354 au fost transferați în alte instituții medicale, în condiții care nu prezentau siguranță.

Această situație, cronică și notorie la momentul faptelor, denotă că autoritățile responsabile de serviciile de sănătate erau conștiente atunci de faptul că nu fusese în pericol, în mod real, doar viața unui singur pacient, și că ele nu au întreprins, potrivit competențelor de care dispuneau, măsuri rezonabile pentru combaterea acelui risc, inclusiv pentru remedierea lipsei unui cadru propriu de norme care garantează protecția vieții copiilor născuți prematur, și deci a fiicei reclamanților.

În afară de neglijențele care pot fi atribuite personalului medical, există, de asemenea, o legătură de cauzalitate între decesul regretat în acest caz și problemele structurale menționate mai sus.

În consecință, fiica reclamanților trebuie considerată o victimă a neglijențelor și carențelor structurale, ale căror efecte conjugate au privat-o de acordarea unei asistențe medicale de urgență, fapt care echivalează cu un refuz al acordării tratamentului medical, de natură să pună viața în pericol.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 2 (

aspectul procedural

): Regimul legii nr.

4483 privind tragerea la răspundere a funcționarilor și a altor agenți publici fusese criticat în mod sistematic și sancționat în repetate rânduri de către Curte, în ceea ce ține de lipsa independenței organelor de anchetă, de imposibilitatea justițiabililor de a participa în mod efectiv la investigații și de caracterul inadecvat al controlului judiciar efectuat în cazul deciziilor acelor organe. Nu există vreo circumstanță specială care să motiveze Curtea să se detașeze de aceste concluzii în prezenta speță.

Mai mult, în cadrul expertizei medico-legale dispuse de către instanțe, experții nu au răspuns deloc la chestiunile esențiale susceptibile să stabilească dacă, în afară de problemele de coordonare și de carențele structurale, decesul fiicei reclamanților a fost provocat de o eroare medicală sau dacă acesta a fost o consecință a refuzului de a oferi o asistență specială pentru copiii născuți prematur, cu probleme respiratorii. De asemenea, în lipsa unui specialist în neonatologie, care să cunoască domeniul medical în cauză, experții judiciari nu respectaseră liniile directoare existente în jurisprudența națională privind caracterul adecvat al calificărilor științifice în materie. Din cauza acestor expertize lacunare, nicio autoritate nu a putut oferi un răspuns coerent și științific pentru problemele existente în acest caz și nu a putut stabili în deplină cunoștință de cauză eventuala răspundere a medicilor.

Această situație contravine condiției procedurale conținute de articolul 2 care impunea, în prezenta cauză, ca autoritățile naționale să întreprindă toate măsurile pentru a asigura obținerea de probe apte să constituie un raport complet și precis al faptelor și o analiză obiectivă a concluziilor medicale din cazul decesului fiicei reclamanților.

Procedura penală în discuție a fost lipsită de efectivitatea necesară pentru stabilirea și pedepsirea încălcărilor dreptului la protecția vieții copilului din acest caz, din cauza calității asistenței medicale contestate.

Concluzie

: încălcare (șase voturi la unu).

Articolul 41: 65 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit; capătul de cerere pentru acoperirea prejudiciului material – respins.

Articolul 46: Autoritățile naționale, în colaborare cu

Comitetul Miniștrilor

Consiliului Europei, sunt mai bine poziționate pentru a identifica, la nivel național și/sau regional, diferitele cauze ale carențelor structurale din domeniul sănătății și pentru a implementa soluții generale specifice în vederea depășirii acestora, inclusiv prin ameliorarea reglementărilor în materia procedurilor de trasfer și a calității îngrijirii în sfera medicinei prenatale și neonatale, pentru prevenirea încălcărilor similare în viitor.

Anchetele administrative/disciplinare independente și imparțiale, declanșate în mod prompt și din oficiu, derulate sub egida celei mai înalte autorități responsabile de serviciul public în discuție, ar putea juca un rol central în identificarea soluțiilor pertinente pentru stabilirea circumstanțelor în care au fost sau nu acordate tratamentele necesare sau în constatarea existenței unor încălcări care au afectat cursul evenimentelor.

De asemenea, regimul de expertiză medico-legală ar trebui să conțină garanții adecvate și, în special, să facă astfel încât instituțiile și/sau specialiștii susceptibili de a fi trași la răspundere pentru efectuarea acelor expertize să posede calificări și competențe perfect corelate cu particularitățile fiecărui caz, în vederea studierii și menținerii încrederii acestui regim, fapt care ar ameliora în special cerința ca experții medico-legali să-și motiveze în mod adecvat avizele științifice.

Perspectiva menționată la punctul nr.

138 din «

Liniile directoare privind rolul experților numiți de către instanță în cadrul procedurilor judiciare din statele membre ale Consiliului Europei

», emise pe 12 decembrie 2014 de Comisia europeană pentru eficiența justiției (

CEPEJ

), care le cere statelor membre «fie să adopte dispoziții juridice referitoare la drepturile și obligațiile experților în cadrul procesului judiciar, fie să verifice dacă dispozițiile lor existente în această materie sunt conforme cu normele minime privitoare la conduita experților prezentate mai sus», sunt suficiente pentru a ghida statul reclamat în procesul de identificare a măsurilor de implementare.

(Vezi și

Mehmet Șenturk și Bekir Șenturk v. Turcia

,

13423/09

, 9 aprilie 2014, și

Asiye Genç v. Turcia

,

24109/07

, 27 ianuarie 2015)