CASE OF NICHIFOR v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

www.agent.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

www.agent.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

www.agent.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIUNEA A DOUA

CAUZA

NICHIFOR c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 52205/10)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

20 septembrie 2016

Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute de Articolul 44 §

2 al Convenției. Poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Nichifor c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Doua), întrunită într-o Cameră compusă din:

Ișıl Karakaș,

Președinte,

Julia Laffranque,

Paul Lemmens,

Valeriu Grițco,

Ksenija Turković,

Jon Fridrik Kjølbro,

Georges Ravarani,

judecători,

și Stanley Naismith,

grefier al Secțiunii,

Deliberând la 30 august 2016 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr.52205/10) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Leonid Nichifor („reclamantul”), la 30 august 2010.

2.

Reclamantul a fost reprezentat de către dna S.Macrinici și dna A.Balan, avocați care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L.Apostol.

3.

Reclamantul s-a plâns, în special, de încălcarea dreptului său de a beneficia de bunurile sale, ca urmare a procesului civil inechitabil.

4.

La 15 septembrie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamantul s-a născut în anul 1966 și locuiește în Chișinău.

6.

Reclamantul era un asociat într-o societate cu răspundere limitată creată în anul 2002, cu un capital social înregistrat de 5 400 lei moldovenești (echivalentul a aproximativ 396 euro). La momentul producerii evenimentelor, acesta deținea 50% din partea socială a societății, cealaltă jumătate fiind deținută de A.N.

7.

La 13 ianuarie 2009 A.N. a intentat o acțiune la Judecătoria Economică din Chișinău, solicitând excluderea reclamantului din lista asociaților, motivând,

inter alia

, că acesta nu a vărsat în mod integral aportul său la capitalul social, cu alte cuvinte, acesta a plătit numai 1 080 lei, în loc de 2 700 lei. Reclamantul a obiectat, invocând tardivitatea intentării acțiunii: în conformitate cu legislația aplicabilă, aceasta trebuia să fie intentată în decurs de trei ani de la fondarea societății. De asemenea, reclamantul a prezentat documentele bancare care demonstrau că A.N. nu a vărsat aportul său la capitalul social până în luna septembrie 2009.

8.

La 14 martie 2009 Judecătoria Economică din Chișinău a respins acțiunea intentată împotriva reclamantului, pe motivul expirării termenului de prescripție. A.N. a depus apel.

9.

Audierile în fața Curții Economice de Apel au avut loc la cinci date diferite: 30 aprilie, 27 mai, 2 iunie, 4 iunie și 9 iunie 2009. La 2 iunie 2009 reprezentantul lui A.N. a afirmat că reclamantul nu a depus cota sa parte și că în fiecare an i-a fost solicitat să o facă, încă din anul 2002, când a fost fondată societatea. Când a fost întrebat dacă erau careva procese-verbale care să confirme afirmația că reclamantul a fost somat să își plătească contribuțiile, acesta a răspuns că nu era la curent cu prezența vreunui astfel de proces-verbal.

10.

La 4 iunie 2009 reprezentantul lui A.N. a prezentat pentru prima dată procesul-verbal încheiat la o adunare a asociaților societății care ar fi avut loc la 20 februarie 2007. Procesul-verbal demonstra să reclamantul a recunoscut faptul că nu a vărsat în totalitate aportul său la capitalul social și a promis să o facă în decurs de o lună, în mod contrar își va pierde statutul de asociat al societății.

11.

Reclamantul a obiectat, invocând faptul că procesul-verbal în cauză a fost falsificat. Acesta a argumentat,

inter alia

, că prenumele său a fost scris greșit și că semnătura nu era a lui. El a solicitat efectuarea unei expertize a semnăturii sale. Solicitarea lui însă nu a fost menționată în transcrierile audierilor.

12.

La 9 iunie 2009 părțile au prezentat susținerile verbale la audierile în fața Curții Economice de Apel. Reclamantul a reiterat că procesul-verbal al adunării acționarilor datat cu 20 februarie 2007 a fost falsificat și a solicitat efectuarea unei expertize care să-l autentifice. Un document care conținea solicitările sale a fost anexat la dosar.

13.

La aceeași dată Curtea Economică de Apel a adoptat decizia în acest caz în favoarea lui A.N., prin care a admis apelul și a reîntors cauza la prima instanță spre rejudecare. La luarea deciziei respective, Curtea de Apel s-a bazat în exclusivitate pe procesul-verbal al adunării asociaților, datat cu 20 februarie 2007.

14.

Reclamantul a avut acces la materialele cauzei după câteva zile de la pronunțarea deciziei și a observat să transcrierile audierilor din 4 iunie 2009 nu conțineau mențiuni privind solicitarea sa de a numi expertiza referitoare la semnătura sa. Acesta a înaintat o cerere oficială de a corecta transcrierile respective. Totuși, la 17 iunie 2009 Curtea Economică de Apel a respins cererea dată.

15.

Reclamantul a depus recurs în interesul legii la Curtea Supremă de Justiție, invocând,

inter alia

, că procesul a fost inechitabil, întrucât Curtea Economică de Apel, la luarea deciziei în defavoarea sa, a utilizat ca unică și principală probă un document fals, și anume procesul-verbal al adunării acționarilor datat cu 20 februarie 2007. Curtea Economică de Apel a acordat pondere decisivă acestui document, în pofida afirmației exprese a reclamantului, precum că semnătura de pe documentul respectiv nu era a lui. Acesta a solicitat efectuarea unei expertize asupra documentului, dar instanța a refuzat cererea respectivă fără nici un motiv. El a accentuat că A.N. nu a invocat procesul-verbal din 20 februarie 2007 nici în acțiunea sa inițială, nici la apelul depus împotriva hotărârii din 14 martie 2009, pentru prima dată prezentându-l abia în timpul celei de-a patra audieri în fața Curții de Apel Economice. În suportul afirmațiilor sale precum că procesul-verbal în cauză a fost falsificat, reclamantul a prezentat probe care demonstrau că între 11 februarie și 22 februarie 2007 el a fost supus unui tratament medical în Israel și, prin urmare, nu a putut fi prezent la întrunirea acționarilor din 20 februarie 2007. El a prezentat documentele emise de autoritățile vamale din Republica Moldova și ștampilele israeliene din pașaportul său, care confirmau faptul călătoriei sale în Israel în perioada menționată mai sus. De asemenea, el a reiterat obiecțiile sale privind termenul de prescripție și a solicitat Curții Supreme de Justiție casarea deciziei Curții Economice de Apel și dispunerea reexaminării cauzei.

16.

În procedura din fața Curții Supreme de Justiție, A.N. a prezentat pentru prima dată o copie a procesului-verbal al unei adunări a asociaților societății care ar fi avut loc la 23 februarie 2008. În noul proces-verbal reclamantul a fost înregistrat ca recunoscând că în procesul-verbal anterior, datat cu 20 februarie 2007, data a fost indicată în mod greșit, și că data corectă trebuia să fie 23 februarie 2007.

17.

La 17 decembrie 2009 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul în interesul legii depus de reclamant, menținând în vigoare decizia Curții Economice de Apel. Aceasta nu a oferit răspuns la argumentul reclamantului privind expirarea termenului de prescripție al acțiunii intentate de A.N sau la disputa privind decizia Curții Economice de Apel, întemeiată pe un document falsificat. Curtea Supremă de Justiție nu a răspuns nici la argumentul reclamantului, precum că Curtea Economică de Apel a refuzat fără nici un motiv cererea sa de a numi expertiza asupra procesului-verbal din 20 februarie 2007. În schimb, bazându-se pe procesul-verbal din 20 februarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a concluzionat că reclamantul nu și-a vărsat în întregime aporturile sale la societate. Curtea Supremă de Justiție nu a făcut referire nici la noul proces-verbal datat cu 23 februarie 2007, prezentat de A.N. în procedura din fața acesteia.

18.

La o dată nespecificată reclamantul a depus o plângere penală împotriva lui A.N., pretinzând că acesta a falsificat procesul-verbal al adunării asociaților societății, datat cu 20 februarie 2007. În cursul procesului penal, un expert de la Centrul Național de Expertize Judiciare a prezentat raportul datat cu 7 august 2010, în care a constatat că semnătura de pe procesul-verbal al adunării asociaților societății, datat cu 20 februarie 2007, nu aparținea reclamantului. Procesul penal încă continuă.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

19.

În conformitate cu articolul 22 al Legii nr.135 din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată, asociații trebuie să verse aportul la capitalul social al societății în cel mult șase luni de la data înregistrării de stat a societății. Dreptul societății de a solicita ca acționarii săi să-și verse aporturile la capitalul social poate fi exercitat în decurs de trei ani de la data întregistrării de stat a societății.

20.

În conformitate cu articolul 47 al aceleiași Legi, un asociat care nu a vărsat aportul său la capitalul social al societății poate fi exclus din lista acționarilor, în baza unei hotărâri judecătorești, la cererea adunării generale a asociaților sau unuia ori mai multor asociați.

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVEȚIE

21.

Reclamantul s-a plâns de faptul că a avut parte de un proces inechitabil, ceea ce contravine Articolului 6 § 1 al Convenției, care, în măsura în care este relevant, prevede:

“1.

Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil ... de către o instanță ... care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracteer civil ...”

A.

Admisibilitate

22.

Guvernul a invocat că reclamantul nu a epuizat toate remediile naționale, întrucât transcrierile audierilor în fața Curții Economice de Apel nu dovedeau că acesta a solicitat instanței să dispună efectuarea expertizei asupra procesului-verbal al adunării asociaților societății din 20 februarie 2007.

23.

Reclamantul a obiectat, argumentând că la audierile avute loc la 4 iunie 2009 el a solicitat instanței să dispună efectuarea expertizei asupra documentului respectiv. Cu toate acestea, instanța nu a refuzat doar acceptarea solicitării sale, dar includerea acesteia în transcrierile audierilor. În orice caz, reclamantul a reiterat solicitarea sa la următoarele audieri din 9 iunie 2009, la dosarul cauzei fiind anexat documentul care demonstrează aceasta.

24.

Curtea notează că, în pofida faptului că transcrierile audierilor din 4 iunie 2009 în fața Curții Economice de Apel nu conțin vreo înregistrare a solicitării reclamantului privind efectuarea expertizei asupra mijloacelor de probă prezentate de A.N., există o înregistrare clară a cererii sale ulterioare în transcrierile audierilor din 9 iunie 2009, anexate la dosarul cauzei (a se vedea alineatul 12 de mai sus). Guvernul nu a contestat existența acestui document în dosarul național al cauzei. Prin urmare, Curtea respinge obiecțiile Guvernului privind neepuizarea remediilor naționale.

25.

Curtea notează că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 (a) al Convenției. În continuare, Curtea notează că nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, cererea trebuie să fie declarată admisibilă.

B.

Fondul

26.

Reclamantul a invocat că procesul a fost inechitabil din prisma articolului 6 § 1 al Convenției, deoarece Curtea Economică de Apel și Curtea Supremă de Justiție nu au aplicat termenul de prescripție și au refuzat fără nici un motiv să dispună efectuarea expertizei privind autenticitatea procesului-verbal al adunării asociaților societății din 20 februarie 2007, care a fost importantul mijloc de probă utilizat împotriva sa.

27.

Guvernul a invocat că nu exista nicio transcriere a audierilor din 4 iunie 2009 în fața Curții Economice de Apel referitoare la solicitarea reclamantului de a dispune efectuarea expertizei privind autenticitatea documentului prezentat de A.N. ca mijloc de probă. În ce privește termenul de prescripție, Guvernul a argumentat că instanțele naționale nu au considerat necesar de a răspunde la această obiecție înaintată de reclamant.

28.

Curtea face referire la jurisprudența sa anterioară, în care a stabilit că respectarea condițiilor de admisibilitate pentru efectuarea actelor procedurale reprezintă un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Rolul pe care îl au termenii de prescripție este de o importanță majoră când sunt interpretați în lumina Preambulului la Convenție, care, în partea relevantă, declară că statul de drept este parte a moștenirii comune a Statelor Contractante (a se vedea

Dacia S.R.L. c.

Republicii Moldova

, nr.3052/04, § 75, 18 martie 2008).

29.

În continuare, Curtea reiterează că Articolul 6 § 1 al Convenției obligă instanțele să motiveze hotărârile sale. În cauza

Ruiz Torija c. Spaniei

(hotărârea din 9 decembrie 1994, Seria A, nr.303-A), Curtea a stabilit că neprezentarea de către instanțele naționale a motivelor referitoare la neacceptarea unei obiecții privind expirarea termenului de prescripție a constituit o violare a acestei prevederi.

30.

În contextul prezentului caz, Curtea notează că problema privind statutul termenilor de prescripție, invocată de reclamant în timpul procedurilor, constituie un argument important. Dacă acesta ar fi fost acceptat, ar fi putut duce la respingerea acțiunii depuse de A.N. împotriva reclamantului. De fapt, instanța de primul nivel a respins acțiunea lui A.N. împotriva reclamantului exact din acest motiv (a se vedea alineatul 8 de mai sus). În pofida acestui fapt, Curtea Economică de Apel și Curtea Supremă de Justiție au menținut tăcerea față de obiecția reclamantului privind admisibilitatea acțiunii. În absența unei replici specifice și exprese, este imposibil de a constata dacă aceste instanțe pur și simplu au neglijat să aibă de-a face cu faptul că acțiunea era depusă tardiv sau dacă acestea intenționau să o respingă și, dacă aceasta era intenția lor, care erau motivele lor să decidă astfel (a se vedea

Ruiz Torija

, citat mai sus, § 30;

Hiro Balani c. Spaniei

, 9 decembrie 1994, § 28, Seria A nr.303

‑

B; și

Lebedinschi c. Republicii Moldova

, nr.41971/11, § 35, 16 iunie 2015).

31.

Constatările de mai sus în sine ar putea fi o bază suficientă pentru ca Curtea să constate o încălcare a Articolului 6 al Convenției. Cu toate acestea, Curtea de asemenea a stabilit și alte aspecte problematice de procedură. În special, atunci când A.N. a prezentat probe care aparent păreau foarte suspecte, atât Curtea Economică de Apel, cât și Curtea Supremă de Justiție au refuzat, fără nicio explicație, cererea legitimă a reclamantului de a dispune o expertiză care să autentifice documentul în cauză și să confirme sau să respingă afirmațiile sale precum că semnătura sa a fost falsificată. Problema privind autenticitatea procesului-verbal datat cu 20 februarie 2007 trebuia să stârnească preocuparea judecătorilor, în primul rând din cauza prezentării foarte târzii a acestuia în cadrul procesului (a se vedea alineatul 10 de mai sus), după ce reprezentantul lui A.N. a invocat că, din câte cunoaște, nu exista vreun astfel de document (a se vedea alineatul 9 de mai sus) și pentru că reclamantul a afirmat că semnătura de pe acesta nu era a lui (a se vedea alineatele 11 și 12 de mai sus). Cu toate acestea, instanțele naționale au părut a fi imperturbabile față de obiecțiile reclamantului, chiar și după ce acesta a prezentat probe precum că pe 20 februarie 2007 se afla în afară țării și nu putea fi prezent la adunarea asociaților societății.

32

.

În lumina celor expuse mai sus, Curtea concluzionează că procesul nu a fost unul echitabil și că, prin urmare, a existat o violare a articolului 6 §

1 al Convenției.

III.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 din PROTOCOLUL NR.1 LA CONVENȚIE

33.

Reclamantul s-a plâns de faptul că decizia prin care acțiunea lui A.N. a fost menținută a avut ca efect încălcarea dreptului său de a se bucura în mod pașnic de bunurile sale, garantat de articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenție, care prevede:

“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

34.

Curtea notează că această plângere nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției și, prin urmare, o declară admisibilă. Totuși, având în vedere constatările sale în baza articolului 6 §

1 al Convenției (a se vedea alineatele 26-32 de mai sus), Curtea nu consideră necesar de a examina respectiva plângere în mod separat.

IV.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

35.

Articolul 41 din Convenție prevede:

“

Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciu

36.

Reclamantul a pretins suma de 1 025 171 euro (EUR) în calitate de prejudiciu material. El a invocat că această sumă reprezintă 50% din valoarea societății, plus penalități. De asemenea, reclamantul a pretins suma de 25 000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

37.

Guvernul a obiectat, argumentând că sumele pretinse sunt excesive.

38.

Curtea nu poate presupune dacă reclamantul ar fi suferit vreun prejudiciu material dacă violarea articolului 6 § 1 nu ar fi avut loc; prin urmare, respinge această pretenție. În această ordine de idei, Curtea notează că articolul 449 lit.h) al Codului de procedură civilă prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri în care Curtea a stabilit o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale.

39.

Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantului i-a fost cauzat un anumit stres și frustrări ca rezultat al încălcării dreptului său la un proces echitabil. Făcând o evaluare în mod echitabil, aceasta acordă reclamantului suma de 2 500 euro cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

40.

De asemenea, reclamantul a pretins suma de 2 502 euro cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în fața Curții.

41.

Guvernul a obiectat, argumentând că suma pretinsă este excesivă.

42.

Făcând referire la circumstanțele cauzei și documentele prezentate de reclamant, Curtea consideră rezonabil de a acorda reclamantului suma de 2 000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Penalități

43.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenției;

3.

Hotărăște

că nu este necesară examinarea plângerii în baza articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție;

3.

Hotărăște

(a)

că Statul respondent să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii în conformitate cu articolul 44

§

2 al Convenției, următoarele sume, care urmează a fi convertite în moneda Statului respondent, conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărârii:

(i)

2 500 euro (două mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;

(ii)

2 000 euro (două mii euro) cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută reclamantului;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la executarea hotărârii, urmează a fi plătită o penalitate la sumele de mai sus, egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

4.

Respinge

restul pretențiilor înaintate de reclamant cu privire la satisfacția echitabilă.

Întocmită în limba engleză și notificată în scris la 20 septembrie 2016, în conformitate cu articolele 77 §§ 2 și 3 ale Regulamentului Curții.

Stanley Naismith

Ișıl Karakaș

Grefier

Președinte