CASE OF BALAKIN v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

Reclamantul s-a născut în 1962 și trăiește în Chișinău. La 21 august 2009, reclamantul a fost arestat și acuzat de infracțiunile de a produce și de a pune în circulație bani falsifici. De atunci, el a rămas în custodie în așteptarea anchetei și procesului penal. Mandatele de detenție au fost prelungite în fiecare lună inițial și la fiecare trei luni după ce cazul a ajuns la Curtea de District Ialoveni. De fiecare dată, motivele de detenție au fost că reclamantul a fost acuzat de o infracțiune gravă pedepsită cu închisoarea de până la cincisprezece ani, că cazul penal este complex și că, dacă este eliberat, ar putea interfera cu ancheta sau coludă cu alte acuzații, sau abscond sau reoffend.

Ultimele două prelungiri ale detenției reclamantului înainte de depunerea prezentei cereri au avut loc la date neespecificate în mai și august 2011. El a susținut, de asemenea, că nu există motive de a crede că va absține sau va reuși și a acceptat să fie plasat în arest la domiciliu dacă nu poate fi eliberat. Reclamantul a susținut, de asemenea, că, în conformitate cu art. 186 § 8 din Codul de Procedință Penală, după ce cazul a fost remis la o instanță, detenția nu poate dura mai mult de șase luni, altele decât în cazuri excepționale. Curtea de District Ialoveni a respins argumentele reclamantului și, bazat pe aceleași motive ca înainte, și-a prelungit deținerea pentru încă trei luni. Curtea a declarat că cazul a fost excepțional în sensul articolului 186 § 9 din Codul de Procedință Penală.

Deciziile din mai și august 2011 conțin o formulare similară. Apelurile reclamantei împotriva acestora au fost respinse de Curtea de Apel. La 30 ianuarie 2012, reclamantul a fost condamnat și condamnat la șapte ani de închisoare. Curtea nu a fost informată cu privire la rezultatul final al procedurii penale.

5. The applicant was born in 1962 and lives in Chișinău. 6. On 21 August 2009 the applicant was arrested and charged with the offence of producing and putting into circulation counterfeit money. Since then he has remained remanded in custody pending criminal investigation and trial. The detention warrants were prolonged every month initially and every three months once the case had reached the Ialoveni District Court. Each time the reasons given for the detention were that the applicant had been accused of a serious offence punishable with imprisonment of up to fifteen years, that the criminal case was complex and that, if released, he might interfere with the investigation or collude with other co-accused, or abscond or re-offend.

7. The last two extensions of the applicant’s detention before the lodging of the present application took place on unspecified dates in May and August 2011. The applicant argued that there was no risk of his interfering with the investigation since all the witnesses and the parties to the proceedings had already been heard and all the evidence had been examined by the court. He also submitted that there were no reasons to believe that he would abscond or re-offend and he agreed to be placed under house arrest if he could not be released. The applicant also argued that according to Article 186 § 8 of the Code of Criminal Procedure, once the case had been referred to a court, the detention could not last longer than six months, other than in exceptional cases.

8. The Ialoveni District Court dismissed the applicant’s arguments and, relying on the same grounds as before, extended his detention for a further three months. The court stated that the case was exceptional within the meaning of Article 186 § 9 of the Code of Criminal Procedure. The decisions of May and August 2011 contain similar wording. The applicant’s appeals against them were rejected by the Court of Appeal. 9. On 30 January 2012 the applicant was convicted and sentenced to seven years’ imprisonment. The Court has not been informed about the final outcome of the criminal proceedings.