CASE OF OTGON v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF OTGON v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2016)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

www.agent.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

www.agent.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

www.agent.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIUNEA A DOUA

CAUZA

OTGON c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 22743/07)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

25 octombrie 2016

Hotărârea în cauză va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute în articolul 44 § 2 al Convenției. Poate fi subiectul revizuirii editoriale.

În cauza Otgon c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Doua), întrunită într-o Cameră compusă din:

Ișıl Karakaș,

Președinte,

Nebojša Vučinić,

Paul Lemmens,

Valeriu Grițco,

Jon Fridrik Kjølbro,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani,

judecători,

și Stanley Naismith,

Grefierul secțiunii,

Deliberând la 13 septembrie 2016 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 22743/07) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un cetățean al Republicii Moldova, dna Svetlana Otgon („reclamanta”), la 20 aprilie 2007.

2.

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.

3.

Reclamanta s-a plâns, în special, de primirea unei compensații insuficiente pentru recunoașterea încălcării drepturilor sale prevăzute de articolul 8 al Convenției.

4.

La 30 noiembrie 2009 cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamanta s-a născut în anul 1963 și locuiește în Călărași.

6.

La 26 octombrie 2005 reclamanta și fiica sa au băut apă de la robinetele din apartamentul lor și la scurt timp după aceasta s-au simțit rău. La 29 octombrie 2005 fiica reclamantei, care la acel moment avea 12 ani, a fost internată în spital cu diagnoza „dizenterie acută gravă”. Reclamanta a fost internată în spital la 31 octombrie 2005, cu aceeași diagnoză. Ea a fost externată din spital la 13 noiembrie 2005, la o zi după externarea fiicei sale.

7.

Reclamanta a intentat o acțiune împotriva furnizorului local de utilități („furnizorul”), o întreprindere de stat, cerând 100 000 lei moldovenești („MDL”, aproximativ 6 700 euro pe atunci) pentru compensarea prejudiciului cauzat sănătății acesteia și a inconveniențelor legate de acesta, inclusiv investigațiile ulterioare și dezinfectarea.

8

.

La 1 martie 2006 Judecătoria Călărași a hotărât în favoarea acesteia, invocând că diversele rapoarte sanitare, medicale și tehnice au stabilit că în apropierea blocului unde se afla apartamentul reclamantei conducta de canalizare se afla deasupra conductei cu apă potabilă și curgea. Conducta de apă a crăpat la 26 octombrie 2005, iar apa din conducta de canalizare s-a infiltrat în conducta cu apă potabilă. De asemenea, instanța a stabilit că conductele erau folosite din anul 1977 și că termenul de utilizare a acestora era de 15 ani. În total cinci oameni care au băut apă de la robinetele conectate la aceeași conductă au fost internați în spital în aproximativ același timp cu reclamanta, având aceeași diagnoză. Luând în considerare astfel de elemente precum măsura suferințelor fizice și morale cauzate reclamantei și fiicei ei, instanța i-a oferit acesteia suma de 10 000 lei moldovenești (aproximativ 648 euro la acel moment).

9

.

Părțile au contestat. La 26 aprilie 2006 Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamantei și a admis în parte apelul depus de furnizor. Aceasta a redus suma compensației la 5 000 lei (310 euro), întrucât a considerat exagerate „atât suma cerută de [reclamantă], cât și suma oferită [acesteia]”.

10

.

Părțile au contestat. La 25 octombrie 2006 Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia din 26 aprilie 2006. Aceasta a stabilit că instanța inferioară a luat în considerare natura și gravitatea suferințelor psihice cauzate reclamantei, la fel și gradul de vinovăție al pârâtului. Această hotărâre a devenit definitivă.

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 AL CONVENȚIEI

11.

Reclamanta s-a plâns de punerea în pericol a sănătății sale după ce a băut apă contaminată. Ea a considerat că a existat o încălcare a articolului 8 al Convenției, care are următorul conținut:

“1.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept, decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și libertăților altora.”

A.

Admisibilitatea

12.

Curtea notează că cererea nu este în mod vădit inadmisibilă în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. În continuare, notează că aceasta nu este inadmisibilă nici în baza altor temeiuri. Prin urmare, cererea se consideră admisibilă.

B.

Fondul

1.

Observațiile părților

13.

Reclamanta a invocat că, cu toate că instanțele naționale au stabilit încălcarea drepturilor sale, despăgubirea oferită în favoarea acesteia era prea mică pentru a compensa suferințele fizice și psihice cauzate acesteia și familiei sale. Mai mult, ea a prezentat documente care confirmă că aceasta continua să aibă probleme de sănătate după evenimentele din anul 2005, precum ulcer acut, colecistită cronică, hipotiroidism decompensat și disfuncții metabolice. De atunci, ea se trata în mod regulat de aceste afecțiuni.

14

.

Guvernul a invocat că instanțele naționale au recunoscut, în esență, încălcarea drepturilor reclamantei prevăzute de articolul 8 al Convenției. Mai mult, instanțele au stabilit suma compensației, bazându-se pe cunoașterea directă a cauzei de către acestea și pe argumentele și probele prezentate de părți. Reclamantei i-a fost oferită compensarea în legătură cu încălcarea articolului 8 și, prin urmare, nu mai avea statut de victimă. Compensarea oferită de instanțele naționale a fost una rezonabilă, ținând cont de perioada relativ scurtă de spitalizare a reclamantei și lipsa probelor privind efectele de lungă durată asupra acesteia.

2.

Aprecierea Curții

15

.

După cum Curtea a remarcat în alte ocazii anterioare, conceptul de „viață privată” este un termen larg, nesusceptibil de o definiție exhaustivă. Aceasta cuprinde,

inter alia,

integritatea fizică și psihologică a persoanei (a se vedea, spre exemplu,

X și Y c. Olandei

, 26 martie 1985, § 22, Seria A nr.

91,

Pretty c. Regatului Unit

, nr. 2346/02, § 61, CEDO 2002

‑

III și

G.B. și R.B. c. Republicii Moldova

, nr. 16761/09, § 29, 18

decembrie 2012). De asemenea, aceasta a stabilit că „în Convenție nu există în mod explicit dreptul la un mediu sănătos și liniștit, dar atunci când un individ este în mod direct și serios afectat de gălăgie sau alte poluări, poate apărea o problemă în baza articolului 8” (a se vedea, spre exemplu,

Powell și Rayner c. Regatului Unit

, 21 februarie 1990, § 40, Seria A nr. 172,

López Ostra c. Spaniei

, 9

decembrie 1994, § 51, Seria A nr. 303

‑

C,

Guerra și alții c. Italiei,

19

februarie 1998, § 57,

Rapoartele Hotărârilor și Deciziilor

1998

‑

I și

Hatton și alții c. Regatului Unit

[MC],

nr. 36022/97, § 96, CEDO 2003

‑

VIII). Mai mult, „articolul 8 se poate aplica în cauzele ecologice, dacă poluarea este cauzată în mod direct de către Stat sau dacă responsabilitatea Statului apare ca urmare a lipsei reglementării corespunzătoare a industriei private. Atunci când cauza este analizată cu privire la obligațiile pozitive ale Statului de a întreprinde măsuri rezonabile și corespunzătoare de a asigura drepturile reclamanților garantate de alineatul 1 articolul 8 sau în ce privește justificarea amestecului unei autorități publice în conformitate cu alineatul 2, principiile aplicabile sunt în mare parte similare” (

Hatton și alții

, citat mai sus, § 98).

16.

Curtea amintește că în primul rând autorităților naționale le revine sarcina de a remedia orice pretinsă încălcare a Convenției. Întrebarea dacă o persoană poate să se considere în continuare victimă a unei pretinse încălcări a Convenției atrage după sine, în esență, o examinare

ex post facto

a situației sale de către Curte. O decizie sau o măsură favorabilă reclamantului dispusă de autoritățile naționale nu este în principiu suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, doar dacă autoritățile naționale au conștientizat, în mod expres sau în substanță, încălcarea Convenției, oferind despăgubiri în acest sens (a se vedea, de exemplu,

Ciorap c. Republicii Moldova

(nr.

2), nr. 7481/06, § 18, 20 iulie 2010). Prezintă importanță întrebarea dacă victima încălcării Convenției a primit reparația pentru prejudiciul cauzat, comparabilă reparației echitabile prevăzute de articolul 41 al Convenției. Reieșind din jurisprudența Curții, în cazul în care autoritățile naționale au stabilit o încălcare, iar hotărârile acestora constituie un remediu corespunzător și suficient, partea respectivă nu mai poate pretinde a fi victimă în sensul articolului 34 al Convenției (a se vedea

Scordino c. Italiei (nr.1)

[MC], nr.

36813/97, §§ 179-181, CEDO 2006

‑

V).

17.

În cazul dat, Curtea notează că părțile nu au contestat constatările instanțelor naționale privind violarea drepturilor reclamantei de către o întreprindere de stat. Ținând cont de materialele cauzei, Curtea consideră că amestecul în exercitarea drepturilor reclamantei protejate de articolul 8 al Convenției a avut loc, din moment ce integritatea ei fizică a fost afectată de un mediu nesănătos (a se vedea paragraful 15 de mai sus). În ce privește evaluarea faptului dacă autoritățile moldovenești au îndeplinit obligațiile lor pozitive bazate pe această dispoziție, Curtea notează că instanțele naționale au oferit un remediu în forma stabilirii vinovăției întreprinderii și acordării compensației. Fără a se baza în mod expres pe Convenție, dar făcând referire la tratamentul din spital și la suferințele fizice și psihice cauzate reclamantei (a se vedea paragraful 8 de mai sus), aceste hotărâri judecătorești ar putea fi interpretate ca stabilind de fapt o încălcare a drepturilor reclamantei garantate de articolul 8, după cum a fost argumentat și de către Guvern (a se vedea paragraful 14 de mai sus). În această privință, curtea nu găsește nici un motiv să devieze de la aceste constatări.

18.

Unica problemă care rămâne a fi soluționată este suma compensației. Instanța de fond a acordat reclamantei echivalentul a 648 euro cu titlu de prejudiciu moral, făcând referire la astfel de criterii precum măsura suferințelor fizice și psihice cauzate (a se vedea paragraful 8 de mai sus). În timp ce a confirmat constatările instanței de fond, instanța superioară a redus la jumătate compensația oferită, iar Curtea Supremă de Justiție a menținut aceeași sumă redusă. Instanțele superioare s-au bazat pe aceleași elemente (gradul prejudiciului), dar au ajuns la diferite concluzii referitoare la suma care trebuie să fie acordată. Nici un motiv specific nu a fost oferit pentru această reducere, cu excepția referirii la gradul de vinovăție al pârâtului.

19.

Curtea ține cont de argumentul invocat de Guvern privind perioada relativ scurtă de spitalizare și lipsa probelor referitoare la efectele de lungă durată asupra reclamantei. Cu toate acestea, ea a fost internată în spital timp de două săptămâni, ceea ce implică suportarea unui anumit grad de suferințe fizice și psihice. Mai mult, Curtea consideră că suma oferită de instanțele naționale este considerabil mai mică decât minimul general acordat de către aceasta în cauzele în care a stabilit o încălcare a articolului 8 de către Republica Moldova, chiar și luând în considerare diferențele dintre aceste decizii.

20.

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că reclamanta încă se poate pretinde a fi victimă a încălcării articolului 8 al Convenției. În continuare, în lumina concluziilor instanțelor naționale, stabilește că a avut loc o încălcare a articolului 8.

II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

21.

Articolul 41 al Convenției prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciu

22.

Reclamanta a pretins suma de 50 000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

23.

Guvernul a obiectat, argumentând că suma respectivă este neîntemeiată și că, prin urmare, trebuie să fie respinsă.

24.

Făcând referire la încălcarea stabilită mai sus și la suma oferită în favoarea reclamantei de către instanțele naționale, Curtea consideră că oferirea unei compensații pentru prejudiciul moral este justificată în acest caz. Făcând o evaluare în mod echitabil, Curtea oferă reclamantei suma de 4000 euro.

B.

Costuri și cheltuieli

25.

Reclamanta nu a depus nicio cerere în acest sens.

C.

Penalități

26.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

Declară,

prin majoritate de voturi, cererea admisibilă;

2.

Hotărăște,

cu șase voturi la unu, că a existat o încălcare a articolului 8 al Convenției;

3.

Hotărăște,

cu șase voturi la unu

(a)

ca Statul respondent să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii în conformitate cu articolul 44

§

2 al Convenției, suma de 4 000 euro (patru mii euro), care urmează a fi convertită în lei moldovenești, conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărârii;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la executarea hotărârii, urmează a fi plătită o penalitate la suma de mai sus, egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

4.

Respinge,

în unanimitate, restul pretențiilor înaintate de reclamantă cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și notificată în scris la 25 octombrie 2016, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Stanley Naismith

Ișıl Karakaș

Grefier

Președinte

În conformitate cu articolul 45 § 2 al Convenției și articolul 74 § 2 al Regulamentului Curții, la hotărârea în cauză se anexează opinia separată a Judecătorului Lemmens.

A.I.K.

S.H.N.

OPINIA DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI LEMMENS

1.

Spre regretul meu, nu pot fi de acord cu constatările majorității, precum că a existat o încălcare a articolului 8 al Convenției în prezenta cauză. În opinia mea, articolul 8 nu este aplicabil, iar cererea trebuia să fie declarată incompatibilă cu Convenția din

ratione materiae

.

2.

Cauza privește efectele cauzate sănătății reclamantei de apa potabilă contaminată de la robinet. Instanțele naționale au stabilit că întreprinderea furnizoare de apă a comis un act ilicit, obligând-o să repare prejudiciul. Reclamanta nu este de acord cu suma care i-a fost acordată.

În recursul depus la Curtea Supremă de Justiție, aceasta a invocat dreptul constituțional la un mediu sănătos, pentru a contesta suma compensației acordate. Se pare că aceasta nu s-ar fi plâns vreodată la nivel național de vreo încălcare a dreptului său la respectarea vieții private.

Prin urmare, această cauză se referă în mod esențial la dreptul la despăgubire în cazul unui delict civil.

3.

Majoritatea consideră că articolul 8 al Convenției intră în joc, deoarece „integritatea fizică a reclamantei a fost afectată de un mediu nesănătos” (a se vedea paragraful 17 din hotărâre).

E adevărat că conceptul de viață privată acoperă integritatea fizică și psihică a persoanei (a se vedea paragraful 15 al hotărârii; a se vedea în continuare, în calitate de exemplu,

X și Y c. Olandei

, 26 martie 1985, §

22, Seria A nr. 91;

Pretty c. Regatului Unit

, nr. 2346/02, § 61, CEDO 2002

‑

III;

A, B și C c. Irlandei

[MC], nr. 25579/05, § 212, CEDO 2010; și

Nada c. Elveției

[MC], nr. 10593/08, § 151, CEDO 2012). Totuși, consider că aceasta nu presupune ca orice prejudiciu asupra sănătății unei persoane să atragă după sine aplicabilitatea articolului 8. Pentru ca această dispoziție să fie aplicabilă, tind să cred că trebuie să existe repercusiuni asupra vieții private a persoanei afectate. Mi se pare că în cauza respectivă nu au fost înaintate astfel de repercusiuni (a se compara, spre exemplu, cu

Fadeyeva c. Federației Ruse

nr. 55723/00, § 88, CEDO 2005

‑

IV, unde sănătatea reclamantei s-a deteriorat în rezultatul expunerii sale prelungite la o situație nesănătoasă, astfel făcând-o vulnerabilă față de anumite probleme de sănătate).

De asemenea, este adevărat că „atunci când un individ este în mod direct și serios afectat de gălăgie sau altă poluare, poate apărea o problemă în baza articolului 8” (paragraful 15 al hotărârii; a se vedea în continuare, în calitate de exemplu,

Hatton și alții c. Regatului Unit

[MC],

nr. 36022/97, § 96, CEDO 2003

‑

VIII;

Zammit Maempel c. Maltei

, nr. 24202/10, § 36, 22 noiembrie 2011;

Bor c. Ungariei

, nr. 50474/08, § 24, 18 iunie 2013; și

Udovičić c. Croației

, nr. 27310/09, §

137, 24 aprilie 2014). Reiterez, în opinia mea, că nu orice prejudiciu legat de mediu atrage aplicabilitatea articolului 8. Pentru ca această dispoziție să fie aplicabilă, trebuie să existe o situație neplăcută care afectează viața privată a persoanei (a se vedea

Powell și Rayner c. Regatului Unit

, 21 februarie 1990, § 40, Seria A nr. 172;

López Ostra c. Spaniei

, 9

decembrie 1994, § 51, Seria A nr. 303

‑

C; și

Tașkın și alții c.

Turciei

, nr. 46117/99, § 113, CEDO 2004

‑

X; de asemenea, a se vedea

Kyrtatos c. Greciei

,

nr.

41666/98, § 52, CEDO 2003

‑

VI (extrase); și

Ivan Atanasov c.

Bulgariei

, nr. 12853/03, § 66, 2 decembrie 2010). În plus, această neplăcere trebuie să atingă un nivel minim anumit (

Mileva și alții c. Bulgariei

, nr.

43449/02 și 21475/04, § 90, 25 noiembrie 2010;

Zammit Maempel

, citat mai sus, § 37;

Hardy și Maile c. Regatului Unit,

nr. 31965/07, §

188, 14 februarie 2012; și

Dzemyuk c. Ucrainei

, nr. 42488/02, § 77, 4

septembrie 2014)

. În cauza dată a existat un singur incident, și nu s-a demonstrat că boala a afectat calitatea vieții private a reclamantei, exceptând perioada petrecută în spital (a se vedea paragraful 19 din hotărâre). Cu toate că nu pun la dubii faptul că reclamanta a fost grav bolnavă, nu văd efectele asupra vieții private a acesteia.

4.

Pentru a concluziona, datorită unei interpretări foarte generoase a noțiunii de viață privată, speța respectivă a fost „ridicată” de la un caz ordinar de răspundere civilă la un caz care ridică o problemă în conformitate cu articolul 8.

Cu toate că o compătimesc pe reclamantă, dintr-un punct de vedere strict juridic aș prefera o abordare mai restrânsă a domeniului de aplicare a articolului 8.