CASE OF CIORAP v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (No. 5) - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF CIORAP v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (No. 5) - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2016)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

www.agent.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

www.agent.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

www.agent.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIUNEA A DOUA

CAUZA

CIORAP c. REPUBLICA MOLDOVA (Nr. 5)

(Cererea nr. 7232/07)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

15 Martie 2016

Această hotărîre va deveni definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale

.

În cauza Ciorap c. Republicii Moldova (nr. 5),

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a 2-a) întrunită într-o Cameră compusă din:

Ișıl Karakaș,

Președinte,

Nebojša Vučinić,

Paul Lemmens,

Jon Fridrik Kjølbro,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani,

judecători,

Ján Šikuta, ad hoc

judecător,

and Stanley Naismith,

Grefier,

Au deliberat secret în camera de consiliu la 23 februarie 2016,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la data respectivă:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 7232/07), prin care un cetățean al Republicii Moldova, dl Tudor Ciorap („reclamantul”) a sesizat Curtea la 15 noiembrie 2006, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (“Convenția”).

2.

Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.

3.

Reclamantul pretinde că a fost maltratat în perioada detenției, și că investigația plîngerii sale a fost ineficientă.

4.

La 12 iulie 2013 plîngerile referitoare la pretinsele rele tratamente și investigarea insuficientă a acestora, precum și lipsa unui recurs efectiv în ceea ce privește acest capăt de plîngere, au fost comunicate Guvernului, iar restul cererii a fost declarată inadmisibilă.

5.

Dl Valeriu Grițco, judecătorul din partea Republicii Moldova, s-a retras de la examinarea cauzei (Regula 28 din Regulamentul Curții). Astfel, Președintele Curții a hotărît să-l numească pe dl Ján

Šikuta să participe în calitate de judecător ad-hoc (Articolul 26 § 4 din Convenție și Regula 29 § 1).

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamantul s-a născut în 1965 și locuiește în Chișinău.

Plîngerile reclamantul cu privire la relele tratamente

7.

Reclamantul a fost condamnat la unsprezece ani de închisoare în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. La 28 octombrie 2006 el și alți 5 deținuți se aflau în celula nr. 20, rezervată pentru tratament medical al deținuților cu probleme psihice. Trei dintre ei, inclusiv și reclamantul, aveau grupa a 2-a de invaliditate. Diagnoza reclamantului era,

inter alia

, tulburare de personalitate.

8.

În jurul orei 3 după amiază cîteva persoane au intrat în celulă pentru a căuta obiecte interzise. Cîteva din aceste persoane purtau cagule negre pe față și erau înarmați cu bastoane de cauciuc și scuturi de metal. Aceștia au ordonat tuturor deținuților să părăsească celula. Potrivit reclamantului, persoanele mascate strigau la deținuți și îi insultau, lovindu-i și împingîndu-i. Guvernul însă afirmă că nici o forță nu a fost aplicată și nu a existat nici un comportament necorespunzător din partea persoanelor care au intrat în celulă, în timp ce în coridor deținuților li s-a ordonat să stea cu fața la perete. Percheziția a durat aproximativ jumătate de oră. Un ofițer din penitenciar a filmat cele întimplate.

10.

După percheziție, reclamantul s-a plîns de dureri la piciorul său inflamat și a fost transportat de o ambulanță la un spital din Chișinău, aproximativ la ora 7 seara. Medicul care l-a examinat în acel spital, l-a diagnosticat cu contuzie a țesuturilor moi a gleznei drepte și o fractură suspectă a osului. La piciori-a fost aplicat gips.

B.

Investigația plîngerii reclamantului cu privire la tratamentul inuman

1.

Plîngerile cu privire la tratamentul inuman.

11

.

La 31 octombrie 2006 reclamantul s-a plîns la Procuratura Generală, Procuratura Militară și alte autorități ale statului cu privire la tratamentul inuman. Alți patru codeținuți din aceiași celulă au adresat plîngeri similare.

12.

La 28 noiembrie 2006 reclamantul a fost examinat de un alt medic, care a confirmat diagnoza de fractură a osului și a depistat un hematom la piciorul drept, ce corespundea unor semne de violență și care putea genera probleme de sănătate pe un timp îndelungat (aproximativ 21 de zile). Expertizele medico-legale suplimentare au fost efectuate la 1, 28 decembrie 2006 și 3 mai 2007. Potrivit reclamantului, aceste certificate confirmau că el ar fi suportat o leziune la piciorul drept. Potrivit Guvernului, o expertiză medico-legală a fost efectuată la 31 octombrie 2007 care, însă, nu corespundea celor anterioare, astfel, n-au fost constatate probe care să confirme că reclamantul ar fi suferit o fractură a osului. Părțile nu au prezentat copiile depline ale ultimelor 3 rapoarte de expertiză indicate mai sus.

13.

La 6 decembrie 2006 un procuror din Procuratura Militară Chișinău, a decis neînceperea urmăririi penale în baza plîngerilor adresate de către reclamant și alți deținuți.

14.

La 8 decembrie 2006 un procuror de la Procuratura Chișinău a început urmărirea penală în baza plîngerilor reclamantului.

15.

În perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2007 cîțiva indivizi, membri ai batalionului de forțe speciale ”Pantera„ care au participat la acțiunile din 28 octombrie 2006 au fost acuzați de abuz de putere și utilizarea forței excesive asupra reclamantului.

2.

Suspendarea urmăririi penale

16

.

La 15 februarie 2008 un procuror al Procuraturii Chișinău a suspendat urmărirea penală. El a depistat că la data de 28 octombrie 2006 reclamantul nu s-a supus ordinelor administrației penitenciarului în timpul percheziției în celula sa, a manifestat un comportament provocator și a refuzat să se întoarcă înapoi în celulă. Astfel a fost necesară aplicarea forței.

Cu atît mai mult, nu poate fi exclus faptul automutilării de către reclamant cu scopul de a acuza autoritățile de rele tratamente. Procurorul a notat că reclamantul și alți patru deținuți din celula nr. 20 au confirmat, în plîngerile lor și depoizțiile lor relatate ofițerului în perioada urmăririi penale, că oamenii mascați care au intrat în celulă la 28 octombrie 2006 au cauzat dezordine, au insultat deținuții și i-au lovit cu bastoanele.

17.

Conform afirmațiilor deținutului S.B., la 28 octombrie 2006 deținuții au fost scoși afară din celulă nr. 20 și li s-a ordonat să stea cu fața la perete pentru aproximativ jumătate de oră, în timp ce celula lor era percheziționată. Ulterior, li s-a ordonat să intre înapoi în celulă, iarăși cu aplicarea forței. S.B. a mărturisit că unul din indivizii mascați a lovit cu ușa celulei și i-a fracturat piciorul reclamantului, amenințînd să-i fractureze și mîina în cazul în care acesta va continua să scrie plîngeri. Urmărind video-ul percheziției, S.B. susține că filmările au fost selective, și nu conțineau secvențe cu acțiunile violente pentru a-i proteja de repsonsabilitate pe vinovați. La finalul percheziției liderul persoanelor mascate nu a fost identificat și nu figura în nici un raport cu privire la percheziție.

18.

Deținuții A.G., V.Z. și B.I. au făcut mărturii similare, fiecare declarînd că a fost personal lovit și insultat, iar alimentele reclamantului au fost împrăștiate pe podea în celulă. Afirmațiile reclamantului au fost similare cu cele ale altor deținuți. El a adăugat că materialul video prezentat era aproximativ de 6 minute, pe cînd evenimentele totale au durat 30 de minute. Totodată, diferite părți din video, în mod evident nu erau în ordine cronologică.

19.

Unul din deținuți, (V.S.), care își făcea propriile exerciții în timpul perchezițiilor, a confirmat că la întoarcerea sa a văzut dezordine în celulă și toată mîncarea și obiectele personale distruse și aruncate pe jos, apoi a văzut deținuții care făceau curat și se plîngeau despre faptul că au fost loviți pe parcursul perchezițiilor.

20

.

Un alt martor, membru al administrației penitenciarului (I.V.), a afirmat că nu a observat nici un fel de violență față de deținuți sau altă dezordine în celula nr. 20 în perioada percheziției din 28 octombrie 2006. Un alt membru al administrației penitenciarului (P.P.), care era directorul unității medicale din penitenciarul nr. 13, a afirmat că după percheziția din 28 octombrie 2006 a văzut dezordinea din celula nr. 20 dar nu a văzut mîncare aruncată pe jos. Percheziția a durat aproximativ jumătate de oră. El nu a observat ca deținuții să se întoarcă în celula lor, dar a auzit conflictul dintre reclamant și un bărbat mascat. N-a observat să fie aplicată violența, dar admite că forța putea fi aplicată. Mai tîrziu, în plîngerea sa, reclamantul a invocat fractura piciorului său și faptul că a fost luat de urgență la spital, de unde a revenit cu piciorul în gips.

21.

Potrivit depozițiilor martorului A.P., care activa în calitate de asistentă medicală în Penitenciarul nr. 13, la 28 octombrie 2006 ea a venit la serviciu la ora 16.00 și a fost chemată în celula nr. 20, unde reclamantul se plîngea de dureri acute la picior. Apoi, el a fost transportat la spital de către o ambulanță și s-a întors cu piciorul în gips. Celula era în dezordine, pacienții erau agitați și solicitau asistență medicală de urgență pentru reclamant. În timpul examinării A.P. a observat că piciorul reclamantului era umflat considerabil. Ulterior reclamantul i-ar fi comunicat că a fost lovit de către ofițeri în timpul percheziției.

22

. Martorul E.B., asistent medical în Penitenciarul nr. 13, a declarat că nu a văzut nimic din evenimentele petrecute în celulă dar a auzit gălăgie. Ei i s-a comunicat mai tîrziu de către A.P. că după percheziții reclamantul a solicitat asistență medicală pentru a trata piciorul său.

23.

Conform martorului P.C., care este supraveghetor în Penitenciarul nr. 13, la 28 octombrie 2006 el a fost informat că cineva a solicitat asistență medicală în celula nr. 20 și a trimis-o pe A.P. încolo. Cînd acesta a intrat în celulă, a observat lucruri personale pe jos și produse alimentare împrăștiate pe podea. Reclamantul i-a spus că persoanele mascate au cauzat dezordinea și i-au bătut, iar piciorul său a fost rănit în urma acestor bătăi. De asemenea, el a declarat că în timpul zilei reclamantul nu a depus nici o plîngere cu privire la starea sa de sănătate, dar imediat după percheziții el s-a plîns cu privire la dureri acute în piciorul său. Cînd a fost luat de către ambulanță, acesta șchiopăta.

24.

Conform martorului M.M., felcer (paramedic) în Penitenciarul nr.13, la 28 octombrie 2006 la ora 17.00 a văzut reclamantul, care se plîngea că a fost lovit mai devreme, în timpul perchezițiilor. M.M. nu a văzut nici o leziune vizibilă pe corpul reclamantului; reclamantul putea liber să miște picioarele dar piciorul drept era rănit în zona genunchiului. Reclamantul șchiopăta cînd a fost luat de ambulanță.

25.

Trei martori (A.V., O.H., și V.D.), toți membri ai administrației penitenciarului, au declarat că ei n-au fost martorii vreunei violențe îndreptate împotriva deținuților, sau oricărei dezordini în celula nr.20.

26.

(V.N.) a declarat că el a filmat „cîteva părți ale percheziției într-un material video, folosind o casetă video de 8 min. El n-a fost martor la vreo dezordine sau violență împotriva deținuților.

27.

Martorii V.B. și I.I., care coordonau acțiunile mai multor grupuri din penitenciar și regimentul forțelor speciale Pantera (persoanele mascate), au specificat că după perchezițiie echipele lor nu au declarat că ar fi folosit forța sau că s-ar fi confruntat cu situații excepționale. Numai reclamantul nu a fost cooperant, dar în cele din urmă a fost convins să se întoarcă în celulă fără a fi aplicată forța fața de acesta.

28.

Decizia procurorului s-a referit în continuare la numeroase rapoarte din dosar, inclusiv un raport ce confirma distrugerea ochelarilor de citit ai reclamantului. Un material video filmat de către V.N. în timpul evenimentelor, cu o durată de 6 minute și 46 de secunde și înregistrat pe un CD, arată deținuții ieșind din celulele lor voluntar și prezența în celule a persoanelo mascate; cererea reclamantului de a i se permite să-și ia lucrurile personale cu el și refuzul cererii; o varietate de obiecte în celulă și prezența deținutului V.Z.. Celula era într-o stare normală. Următoarea scenă arăta reclamantul refuzînd să se conformeze ordinului I.V. de a se întoarce în celulă. Următoarea scenă arăta reclamantul stînd pe podea și cerînd să vină un procuror, afirmînd că nu se mișcă pînă cînd un procuror nu o să vadă cele întîmplate cu produsele alimentare și cu lucrurile personale din celulă și solicita întocmirea unui raport cu privire la evenimentele produse. Ultima scenă prezintă ușa celulei cum se închide. Cineva putea fi auzit lovind ușa pe dinăuntru și vocea reclamantului strigînd „ O să mă sinucid, O să-mi tai vinele” și „ Unde este dosarul cu acte, ei mi-au luat dosarul cu acte... “

29.

Procurorul a menționat că din materialul video nu reiese aplicarea violenței, și că sunetul ușii, auzit la sfîrșitul materialului video nu a fost de la lovituri, astfel, se presupune că deținutul își putea cauza vătămări de sine-stătător.

3.

Redeschiderea urmăririi penale și încetarea finală a acesteia.

30.

La 10 martie 2008 Procurorul General a casat decizia din 15 Februarie 2008 și a dispus efectuarea unei noi investigații detaliate a cazului.

32.

Printr-o încheiere definitiva din 12 august 2008 un judecător de instrucție de la judecătoria Buiucani a menținut ordonanța din 17 aprilie 2008. Judecătorul a constatat că în timp ce legea permite plîngerile cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, plîngerea reclamantului se referă la admisibilitate și evaluarea probelor obținute în timpul urmăririi penale. Totodată, judecătorul de instrucție nu este competent să evalueze probele într-un proces penal sau civil.

33.

Reclamantul a formulat un recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție, și a cerut casarea deciziei din 12 august 2008.

34.

La 1 octombrie 2009 Curtea Supremă de Justiție a respins cererea acestuia, și a concluzionat, după ce a analizat probele din dosar, că Judecătoria Buiucani a adoptat o decizie legală.

LEGISLAȚIE

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE

“ Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A.

Admisibilitatea

36.

Curtea notează că aceste plîngeri nu sunt abuzive în contextul Articolului

35

§

3

(a)

din Convenție. Aceasta notează că ele nu sunt inadmisibile din alte motive. Astfel, urmează a fi declarate admisibile.

B.

Fondul

1.

Presupusul tratament inuman

a.

Comentariile părților

37.

Reclamantul susține că, urmare a refuzului său de a reveni în celulă în semn de protest la dezordinea creată și distrugerea produselor alimentare și lucrurilor personale, și atîta timp cît aceste acțiuni n-au fost stabilite într-un raport, persoanele mascate l-au forțat să intre în celulă. El a opus rezistența stînd jos la podea și lipindu-se de ușa celulei. Atunci el a fost lovit iar ușa celulei a fost împinsă de cîteva ori peste piciorul său, provocîndu-i leziuni și durere. Ochelarii săi de citire au fost stricați.

38.

Pentru un motiv inexplicabil, spre deosebire de alte percheziții în celula sa, percheziția efectuată la 28 octombrie 2006 de către persoanele mascate nu a fost efectuată în prezența unui medic. Materialul video prezentat procurorului a fost selectiv sau editat, și includea doar 6 minute de înregistrare, pe cînd percheziția a durat 30 de minute.

39.

Reclamantul s-a referit la afirmațiile mai multor martori, plîngerile referitoare la tratamentul inuman al altor deținuți din celula nr.20 și raportul medical care confirmă versiunea sa asupra acestor evenimente, în special ce ține de leziunile piciorului său.

40.

Guvernul susține că nici reclamantul, nici un alt deținut nu a fost maltratat. Materialul video realizat în timpul perchezițiilor n-a confirmat versiunea sa asupra evenimentelor, dar dimpotrivă a demonstrat comportamentul său provocator și necooperant. Nu a fost întocmit nici un raport cu privire la utilizarea forței la acea dată.

41.

Reclamantul nu avea osul fracturat, doar contuzie, cum a fost stabilit printr-un raport de expertiză medico-legală din 31 octombrie 2007 (a se vedea paragraful 12). În plus, din anul 2005 el suferea de tromboflebită profundă a venelor în piciorul drept, de asemenea, acesta a înghițit un obiect și avea dureri în stomac, și conform felcerului penitenciarului nu a fost nevoie să fie chemată ambulanța pentru a-i prescrie un tratament (a se vedea paragraful 24).

42.

Totodată, nu poate fi exclus că leziunea la piciorul reclamantului a fost provocată de sine stătător cu scopul de a acuza personalul penitenciarului de violență împotriva lui. Acesta era cunoscut prin numeroase acte de auto-mutilare (el a înghițit diverse obiecte) și a fost auzit imediat după percheziție amenințînd că își va provoca leziuni, cum se vede și în materialul video din dosar. Acel video, de asemenea, demonstrează lovituri în ușa celulei, care ar pot constitui originea leziunilor reclamantului. În plus, unul din deținuți prezent în celulă la data relevantă a spus că el nu avea nici o pretenție la administrația penitenciarului.

b.

Constatărilr Curții

43.

Așa cum Curtea a declarat în repetate rînduri, Articolul 3 consacră una dintre valorile fundamentale ale societății democratice. Chiar și în cele mai grele circumstanțe, cum ar fi lupta împotriva terorismului și crimelor organizate, Convenția interzice, în termeni absoluți, tortura și tratamentele sau pedepsele inumane. Spre deosebire de alte clauze ale Convenției și a Protocolului Nr. 1 și 4, Articolul 3 nu prevede nici o derogare de la această clauză în conformitate cu Articolul 15 § 2, chiar dacă există o situație excepțională care prezintă pericol public pentru națiune (a se vedea

Selmouni c. Franței

[GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999

‑

V,

Assenov și Alții c. Bulgariei

, 28 Octombrie 1998, § 93, Rapoartele Hotărîrilor și Deciziilor 1998-VIII, și, mai recent,

Bouyid c. Belgiei

[GC], nr. 23380/09, § 81, ECHR 2015). Cînd o persoană se află în custodia poliției demonstrînd o stare de sănătate normală, dar la eliberare prezintă vătămări corporale, statului îi revine obligația să ofere o explicație plauzibilă cu privire la cauzarea leziunilor, în caz contrar ne vom confrunta cu o problemă evidentă în temeiul Articolului 3 din Convenție (a se vedea

Aksoy c. Turciei

, 18 Decembrie 1996, § 61,

Rapoartele

1996

‑

VI, și

Selmouni,

citate mai sus § 87).

44.

Reiterînd faptele prezentei cauze, Curtea notează că, în conformitate cu supervizorul penitenciarului, la 28 octombrie 2006 reclamantul nu s-a plîns de careva probleme de sănătate înainte de percheziție. Totuși, imediat după aceasta, el s-a plîns de dureri acute la picior, și a declarat că a fost lovit în timpul percheziției de către persoanele mascate (a se vedea paragraful 23). Astfel, după aceasta el a fost examinat de către o asistentă medicală, care a constatat că piciorul său a fost fracturat și a notat că ceilalți deținuți erau agitați și solicitau ca reclamantului să-i fie acordată asistență medicală. (a se vedea paragraful 21).

46.

Curtea notează că afirmația Guvernului precum că, în absența unor probe ce ar confirma declarațiile reclamantului, se poate considera că el s-a automutilat, în plus așa cum el era cunoscut anterior pentru acte de auto-mutilare și a amenințat cu astfel de acte la sfîrșitul percheziției. Totodată, Curtea observă că această versiune a evenimentelor contrazice afirmațiile celor 4 martori (co-deținuții din celula cu nr. 20, a se vedea paragraful 18) și un supervizor, care a declarat că imediat după percheziții reclamantul s-a plîns de dureri la picior (a se vedea paragraful 23).

47.

Astfel, Guvernul a omis să prezinte explicații rezonabile referitor la leziunile de la piciorul reclamantului. Din moment ce leziunile au apărut în timpul detenției în penitenciar, iar afirmațiile sale sunt susținute de depozițiile altor martori, incluzînd administrația penitenciarului și personalul medical, confirmate prin acte medico-legale din dosar, Curtea concluzionează că acestea au constituit rezultatul tratamentului din timpul percheziției. Imediat după incident, reclamatul s-a plîns de dureri acute la picior și a fost urgent transportat la spital pentru tratament, piciorul său fiind pus în gips (a se vedea paragraful 10). În viziunea Curții, prezența unei astfel de vătămări corporale și dureri suficient de intense pentru a necesita asistență medicală de urgență la un spital, atinge nivelul minim de severitate, astfel încît să se încadreze în sfera de aplicare a Articolului 3 și urmează să fie calificată ca tratament inuman în temeiul acestei dispoziții (a se vedea,

Bouyid v. Belgium

[GC], no. 23380/09, §§ 86 et seq., ECHR 2015).

48.

Curtea consideră că maniera în care a avut loc percheziția în celula reclamantului ridică o problemă separată în temeiul Articolului 3 din Convenție. Cei care au efectuat percheziția trebuiau să cunoască că această celulă era rezervată pentru persoanele în curs de tratament medical, și că cel puțin o parte din ei, în special reclamantul aveau probleme psihice, în timp ce 3 dintre ei aveau dizabilități (a se vedea paragraful 7). Avînd în vedere vulnerabilitatea specifică a deținuților, era indicat ca unele acțiuni în privința lor, cum ar fi percheziția celulei, să fie executate cu o anumită precauție fără a afecta starea lor psihologică. Într-adevăr, potrivit plîngerilor necontestate ale reclamantului (a se vedea paragraful 37) anterior percheziției din 26 octombrie 2006, toate acțiunile de acest fel au avut loc în prezența unui medic, sugerează că autoritățile penitenciarului erau bine informate cu privire la situația specială din celula nr.20.

49.

Totuși, percheziția din 28 octombrie 2006 a fost diferită nu numai datorită absenței unui medic, dar și prin deteriorarea bunurilor personale ale deținuților și a produselor alimentare. Astfel, Curtea notează că, în afară de faptul că afirmațiile celor cinci deținuți ai celulei care coincid, și cîțiva din membrii administrației au confirmat că au văzut dezordinea provocată în celulă (a se vedea paragraful 19,21 și 23), în același timp și raportul confirma că ochelarii de citit ai reclamantului au fost stricați (a se vedea paragraful 28).

50.

În ceea ce privește materialul video din timpul percheziției, Curtea notează că acesta a fost semnificativ scurtat în comparație cu durata reală în timp percheziției. Mai mult ca atît, la finele materialului se observă că reclamantul a cerut să fie filmat și interiorul celulei, pentru a demonstra dezordinea lăsată acolo, dar nici o înregistrare a acestui aspect nu a fost făcută, sau nu a fost plasată pe CD-ul prezentat procurorului (a se vedea paragraful 28).

51.

Curtea a constatat că în numeroase cauze privind Penitenciarului nr. 13 produselor alimentare erau de o cantitatea și calitatea necorespunzătoare (a se vedea, pentru instanță, Rotaru c. Moldova, nr. 51216/06, §§ 34 și § 36, 4 Decembrie 2012; și

Segheti c. the Republica Moldova

, nr.

39584/07, § 31, 15 Octombrie 2013). Avînd în vedere că reclamantul a încercat să facă față situației consumînd produse alimentare primite de la familia și rudele sale (a se vedea paragraful 9), distrugerea lor din timpul percheziției putea să sporească nivelul său de suferință. Curtea este conștientă de faptul că celulă din penitenciar este locul unde un deținut petrece o perioadă semnificativă din timpul său. Dezordinea cauzată și distrugerea produselor alimentare, distrugerea ochelarilor de citit și alte bunuri care îi aparțin, în absența unei necesități speciale, a constituit o situație degradantă de nivel sporit.

52.

Curtea concluzionează că în timpul percheziției din 28 octombrie 2006 nu doar s-a omis întreprinderea măsurilor de precauție necesare împotriva perturbărilor inutile pe care le pot crea reclamantului, avînd în vedere că acesta este o persoană bolnavă mintal și cu handicap, dar de fapt l-au umilit fără nici un motiv întemeiat, ceea ce a constituit tratament degradand în temeiul Articolului 3 din Convenție.

53.

Astfel, a existat o violare a acestei prevederi în aspect material.

2.

Investigația privind presupusele rele tratamente

a.

Pretențiile părților

54.

Reclamantul a pretins că investigația a fost ineficientă. El nu a fost audiat de către procuror pînă la 16 februarie 2007, aproximativ 4 luni după incident, atunci cînd a fost recunoscut pentru prima dată parte vătămată. Acesta nici nu a trimis copia deciziei de pornire a urmăririi penale din 8 decembrie 2006 pînă la 28 februarie 2007.

55.

El s-a interesat despre integritatea materialului video prezentat de către procuror, avînd în vedere că acesta avea o durată de doar 6 minute, iar percheziția a durat 30 de minute. Mai mult ca atît, 4 din co-deținuții săi au prezentat plîngeri cu privire la relele tratamente din acea zi și au fost recunoscuți ca părți vătămate, ceea ce contravine afirmațiilor Guvernului cu privire la faptul că nu au existat alte plîngeri.

56.

Guvernul a afirmat că urmărirea penală în privința plîngerilor reclamantului a fost completă și efectivă. Toate rapoartele cu privire la percheziție și materialul video au fost analizate de către procuror înainte de luarea deciziei. Mai mult decît atît, după ce prima dată investigarea a fost întreruptă, Procuratura Generală a ordonat o examinare mai minuțioasă, pentru a se asigura că toate aspectele din această cauză au fost examinate. După examinarea materialelor relevante din dosar și după efectuarea numeroaselor acțiuni de investigație, cu respectarea drepturilor reclamantului, procurorul a adoptat o decizie motivată pentru a întrerupe ancheta, deoarece nu era nici o dovadă că ar fi fost comisă o infracțiune.

57.

Era evident din materialul video al evenimentelor că nu a fost aplicată forța și reclamantul era cel care a acționat într-o manieră provocatoare. Nu exista nimic evident care să contrazică acest lucru, și o decizie definitivă a instanței de judecată a confirmat legalitatea și temeinicia deciziei procurorului (a se vedea paragraful 32). Simplele afirmații ale reclamantului, în absența unor acțiuni evidente care să le susțină, nu au putut avea nici un rezultat decît cel de a le declara nefondate.

b.

Constatările Curții

58.

Curtea reiterează că avînd în vedere obligațiile generale ale Statului în temeiul Articolului 1 din Convenție de a ”recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în prezenta Convenție”, prevederile Articolului 3 solicită implicit că trebuie să existe cîteva forme ale unei investigații oficiale eficiente atunci cînd o persoană face o afirmație credibilă că, aflîndu-se sub autoritatea statului, ar fi suferit un tratament ce îi încalcă drepturile prevăzute de Articolul 3 (a se vedea

Bouyid

,

citat mai sus §§ 114-123). Acest gen de măsuri de investigare pot varia în funcție de circumstanțe. Totodată, indiferent de metoda de investigare, autoritățile trebuie să acționeze de îndată ce a fost depusă plîngerea. Chiar și atunci cînd, strict vorbind, nici o plîngere nu a fost depusă, o investigare trebuie să fie pornită dacă exista indicii suficient de clare că a fost utilizată tortura sau tratamentul inuman (a se vedea,

Özbey v. Turkey

(dec.), no. 31883/96, 8 March 2001).

59.

Nu există nici o îndoială, că în acest context este necesar să se dea dovadă de promptitudine și diligență profesională. Răspunsul prompt cu privire la investigațiile acuzațiilor de maltratare din partea autorităților poate fi considerat esențial în menținerea încrederii societății, propagarea principiilor statului de drept și prevenirea oricăror înțelegeri secrete sau tolerarea acțiunilor ilegale (a se vedea

Indelicato c. Italiei

, nr. 31143/96, § 37, 18 Octombrie 2001,

Mocanu și Alții c. Romania

[GC], nr. 10865/09, 45886/07 și 32431/08, § 323, ECHR 2014 (extrase), și

Mustafa Tunç și Fecire Tunç

c. Turciei

[GC], nr. 24014/05, § 178, 14

Aprliei 2015). Deși pot exista obstacole și dificultăți în progresul de investigare a unei cauze concrete, este esențial ca autoritățile trebuie să acționeze cu promptitudine pentru a menține încrederea sociețății în apartenența sa la un stat de drept și să prevină orice tolerare a acțiunilor ilegale (a se vedea

Buzilo c. Moldova

, nr. 52643/07, § 30, 21

Februarie 2012

60.

O investigație necesită a fi minuțioasă atunci cînd este vorba de cauzele ce invocă plîngeri serioase de rele tratamente. Aceasta presupune că autoritățile trebuie să depună eforturi considerabile pentru a afla ce s-a întîmplat și nu ar trebui să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate în timpul investigației sau pentru a-și motiva deciziile (a se vedea,

mutatis mutandis,

Assenov și Alții

, § 103 ). Acestea urmează să întreprindă toate măsurile rezonabile pentru a asigura probele cu privire la incident, incluzînd,

inter alia

, declarațiile martorilor oculari și expertizele medico-legale (a se vedea

Tanrıkulu c. Turkey

[GC], nr. 23763/94, § 104 și ECHR 1999-IV, și

Gül c. Turkey

, nr. 22676/93, §

89, 14 Decembrie 2000).

Orice deficiență în investigare care subminează abilitatea lor de a stabili cauza leziunilor sau identitatea celor responsabili riscă să nu se incadreze în aceste standarde.

61.

Revenind la faptele prezentei cauze, Curtea notează că autoritățile erau conștiente de plîngerile de rele-tratamente din ziua în care acestea au fost aplicate (a se vedea, paragrafele 21-23). Totodată, nu a existat nici un răspuns imediat la aceste plîngeri. Reclamantul a adresat plîngerea la 31 octombrie 2006, iar urmărirea penală a fost inițiată abia la 8 decembrie 2006.

62.

În legătură cu aceasta, Curtea reiterează că s-a stabilit că ”în concordanță cu articolele 93, 96 și 109 al Codului de Procedură penală, nu poate fi pornită urmărirea penală în privința plîngerii făcute ... cu excepția cazurilor cînd procedurile penale au fost intentate în mod oficial (a se vedea

Guțu c. Moldova

, nr. 20289/02, § 61, 7 Iunie b 2007;

Mătăsaru și Savițchi c. Moldova

, nr. 38281/08, §§ 25 și 90, 2

noiembrie 2010; și

Gasanov c. Republicii Moldova

, nr. 39441/09, §

53, 18 decembrie 2012). Prin urmare faptul că nu este intentată o urmărire penală oficială după mai mult de o lună după ce s-a luat cunoștință de plîngerile reclamantului cu privire la rele-tratamente (pînă la data de 8 decembrie, a se vedea paragraful 14) ofițerul de urmărire penală a împiedicat cu bună știință obținerea oricăror probe în cursul acestei perioade pentru ca ele să poată fi utilizate în fața instanțelor. Aceste probe includ cele 3 examene medicale (a se vedea paragraful 10 și 12, din 28 octombrie, 28 noiembrie și 1 decembrie 2006). Avînd în vedere că evenimentele din prima zi sunt cruciale pentru a stabili existența și natura leziunilor înainte de a se vindeca, și ținînd cont de seriozitatea plîngerilor, fiind susținute de proba că reclamantul a trebuit să fie luat la spital pentru tratarea piciorului său, întîrzierea cu mai mult de o lună a urmăririi penale este incompatibilă cu obligațiile procedurale stabilite de Articolul 3 din Convenție (a se vedea,

Pădureț c. Moldova

, nr. 33134/03, §§ 64 și 68, 5 Ianuarie 2010).

63.

Curtea, de asemenea, notează că prima examinare medicală a fost efectuată de un medic la spital, cu scopul de a trata piciorul reclamantului, dar nu și pentru a examina cum a fost cauzată această vătămare. În conformitate cu cererile reclamantului și refuzul administrației penitenciarului, o examinare medico-legală ar fi fost necesară cît mai curînd posibil pentru a stabili toate aspectele vătămării reclamantului. Totodată, o astfel de examinare a fost realizată doar după o lună de la evenimentele produse (a se vedea paragraful 12). În dosar nu apare nici o explicație cu privire la refuz.

64.

Curtea notează în continuare că autoritățile statului nu au audiat niciodată persoanele mascate care au fost acuzate de aplicarea relelor tratamente față de reclamant. În jurisprudența sa anterioară, Curtea s-a expus cu privire la incidentele ce implică ofițeri de poliție înarmați și mascați care au participat la intervenții împotriva persoanelor, cît și despre omisiunea de a identifica și audia acești ofițeri (a se vedea,

Kučera c.

Slovacia

, nr. 48666/99, §§ 122-124, 17 iulie 2007,

Rachwalski și Ferenc c. Polonia

, nr. 47709/99, 28 Iulie 2009,

Hristovi c. Bulgaria

, nr.

42697/05, §§

80-93, 11 Octombrie 2011 și

Ataykaya c. Turcia

, nr.

50275/08, § 53, 22

Iulie 2014).

65.

Cît privește materialul video filmat în timpul evenimentelor, Curtea notează că el durează mai puțin de 7 minute, în timp ce percheziția a durat aproximativ 30 minute. Este, de asemenea, evident că acest video include și scene de început și scene de la sfîrșitul percheziției ca răspuns la nesupunerea reclamantului. În perioada investigațiilor reclamantul și alți deținuți care s-au plîns de rele-tratamente au declarat că înregistrarea nu era completă (a se vedea paragrafele 17 și 18). Curtea notează în continuare că în timp ce CD-ul a fost remis către procuror, ofițerul care a filmat evenimentele, sau cîteva din părți din ele, a declarat că le-a filmat pe o casetă video de 8 min (a se vedea paragraful 26).

66.

În aceste circumstanțe, unde se regăsesc controverse în privința conținutului și integritatea materialului video, nu este clar de ce anchetatorul nu a solicitat caseta video originală, dar a acceptat materialul care i-a fost prezentat (a se vedea paragraful 28). Este necesar de menționat că conținutul salvat pe un CD poate fi ușor editat, fiind posibilă excluderea unor părți din material, astfel, obținîndu-se un conținut cu mult mai mic decît cel de pe caseta originală. Avînd în vedere că materialul era de o importanță majoră, care prezenta probe obiective cu privire la cele întîmplate (concluziile finale ale procurorului fiind bazate în mare parte pe el, a se vedea paragraful 29), omisiunea de a obține materialul original constituie o deficiență serioasă în investigație, fapt ce permite de a concluziona faptul că autoritățile nu au ” întreprins măsurile rezonabile pentru a securiza probele referitoare la incidentul produs” (a se vedea paragraful 60).

67.

Curtea concluzionează că urmărirea penală cu privire la plîngerile reclamantului de rele tratamente a început cu o întîrziere inexplicabilă care, în temeiul legislației naționale aplicabile, a împiedicat probele importante obținute pe parcursul primei luni să fie expuse în fața instanței. Mai mult decît atît, autoritățile au omis să întreprindă toate măsurile rezonabile pentru a apăra probele din proces, omițînd să obțină una din cele mai obiective tipuri de probe-materialul video original.

68.

În virtutea celor expuse, Curtea constată că a existat încălcarea Articolului 3 din Convenție și în aspect procedural.

II.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE COMBINAT CU ARTICOLUL 3

69.

Reclamantul s-a plîns de încălcarea Articolului 13 al Convenției coroborat cu Articolul 3.

70.

Guvernul a contestat acest argument.

72.

Avîd în vedere constatările cu privire la Articolul 3 din convenție (a se vedea paragraful 53 și 68), Curtea consideră că nu este necesară examinarea separată a faptului dacă a existat în acest caz o încălcare a articolului 3 (a se vedea,

I.G. c. Moldova

, nr.

53519/07, § 45, 15 Mai 2012).

III.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE.

73.

Articolul 41 din Convenție prevede:

“ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciu materiale

74.

Reclamantul a cerut 500 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. El s-a bazat pe actele care confimă costul noilor ochelari de citit, cîrjele și un baston de care se folosea în perioada de restabilire a piciorului său.

75.

Guvernul consideră că suma costurilor este excesivă.

76.

Curtea consideră că cheltuielile pentru echipamentul menționat de reclamant au fost în legătură directă cu leziunile cauzate lui care au determinat Curtea să constate încălcare Articolului 3 din Convenție. Guvernul nu a susținut că unele dintre acestea au fost acoperite de către Stat. Curtea astfel, permite acordarea totală a prejudiciului material cerut de către reclamant.

B.

Prejudiciu moral

77.

Reclamantul a cerut 60,000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. El s-a referit la jurisprudența Curții în cauze similare.

78.

Guvernul consideră că suma cerută este excesivă.

79.

Curtea consideră că reclamantului i-au fost cauzate anumite suferințe ca rezultat al violării drepturilor sale prevăzute de Articolul 3 din Convenție. Hotărînd în mod echitabil, ea oferă reclamantului suma de 9,000 EUR

cu titlu de prejudiciu moral.

C.

Costuri și cheltuieli

81.

Guvernul consideră că suma cerută este excesivă.

82.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant este în drept să ceară rambursarea costurilor și cheltuielilor doar dacă a demonstrat că acestea au fost de fapt suportate și sunt rezonabile ca și mărime. În prezenta cauză, ținînd cont de actele aflate în posesia sa și criteriile enumerate mai sus, Curtea consideră rezonabil de a oferi suma de 150 EUR pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile.

D.

Penalități

83.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în conformitate cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenție în ceea ce privește aspectul material;

3.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenție în ceea ce privește aspectul procedural;

4.

Hotărăște

că nu este necesară examinarea separată a plîngerii în temeiul Articolului 13;

5.

Hotărăște

(a)

că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în valuta națională a Statului pîrît conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:

(i)

500 EUR (cinci sute euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu material;

(ii)

9,000 EUR (nouă mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu materia;

(iii)

150 EUR (o sută cincizeci euro), plus orice taxă care poate fi percepută cu titlu de costuri și cheltuieli;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

5.

Respinge

restul capetelor de cerere ale reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă.

Editată în limba engleză și notificată în scris la 15 martie 2016, în conformitate cu Regula 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Stanley Naismith

Ișıl Karakaș

Grefier

Președinte