SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 34508/12 Marco MANZO împotriva Italiei și a altor 5 cereri (a se vedea lista din anexă) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 4 octombrie 2016 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Aleš Pejchal, Armen Harutyunyan, judecători și Renata Degener, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la datele indicate în tabelul anexat, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 12 aprilie 2016 și la 1 , 14 și 21 iunie 2016 prin care se solicită Curții să șteargă cererile de rol, precum și răspunsul părților solicitante la această declarație, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Lista părților reclamante este prezentată în anexă. Guvernul italian (în mai multe limbi) a fost reprezentat de agentul său, dna E. Spatafora, și de co-agentul său, dna P. Acardo. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plângeau de lipsa de publicitate a procedurii în fața instanțelor competente. Cererile fuseseră comunicate guvernului în drept. Având în vedere similitudinea obiecțiunilor în temeiul Convenției ridicate în cauzele menționate anterior, Curtea consideră că este adecvat să se alăture cererilor. Părțile reclamante se plângeau de lipsa de publicitate a procedurii în despăgubire ca urmare a unei detenții preventive nedrepte. Acestea invocau art. 6 alineatul (1) din Convenție. În urma eșecului încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, prin scrisorile din 12 aprilie 2016 și din 1, 14 și 21 iunie 2016, guvernul a informat Curtea că intenționează să formuleze o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii ridicate de cereri. În plus, acesta a invitat Curtea să le elimine din rol în aplicarea articolului 37 din Convenție. Astfel, declarația a fost formulată în sensul că, printr-o hotărâre din 10 aprilie 2012, în cauza Lorenzetti c. Italia 32075/09, Curtea a statuat că, în cadrul procedurii de despăgubire pentru detenția provizorie, în sensul articolului 314 alineatul (1) din Codul de procedură penală, cererea de audiere publică în fața instanței de judecată constituie o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Considerat că, în cauzele în cauză, precum și în cauza Lorenzetti, încălcarea în sine a faptului că tribunalele nu aveau dreptul de a obține o audiere publică la cerere Guvernul italian recunoaște încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție și dorește să o repare, oferă, în plus față de constatarea încălcării, cheltuielile procedurale de 600 EUR pentru fiecare solicitant, care trebuie plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții de radiere a rolului cauzei pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenție. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul italian consideră că, în sensul articolului 37 alineatul (1) din Convenție, nu se mai justifică continuarea examinării și, prin urmare, solicită Curții să dispună de radierea rolului cererii menționate anterior, deoarece condițiile prevăzute la art. 62a din Regulamentul Curții sunt îndeplinite. Prin scrisorile din 27 iunie, 1 și 25 iulie 2016, părțile reclamante au indicat că nu au fost satisfăcute de termenii declarației unilaterale. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudență, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 75 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze îndreptate împotriva Italiei natura și sfera de aplicare a obligației, pentru statul pârât, de a recunoaște justițiabililor dreptul de a li se oferi posibilitatea de a solicita o audiere publică în cadrul procedurilor în despăgubire în urma unei detenții preventive nedrepte (a se vedea Lorenzetti c. Italia, n 32075/09, §§ 34-35, 10 aprilie 2012), precum și în cadrul procedurilor de aplicare a măsurilor de prevenire patrimonială (Bocellari și Rizza c. Italia, nr 399/02, §§ 34-41, 13 noiembrie 2007, Perre și alții c. Italia, n 1905/05, § 23-26, 8 iulie 2008, Bongiorno și alții c. Italia, n 4514/07, § 27-30, 5 ianuarie 2010, Leone c. Italia, n 3005/07, § 26-29, 2 februarie 2010 și Căpitani și Campanella c. Italia , n 24920/07, §§ 26-29, 17 mai 2011). În cazul în care Curtea a concluzionat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, aceasta a considerat că constatările privind încălcarea constituie o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de solicitanți (Lorenzetti, citată anterior, § 52, Frascati c. Italia (dec.), n 5382/08, § 20, 13 mai 2014 și Cacucci și Sabatelli c. Italia (dec.), n 29797/09, § 12, 25 august 2015). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și suma propusă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care o consideră rezonabilă, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererilor [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării interogării (articolul in fine În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererile ar putea fi reincluse în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se elimine cauzele rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște prin să se alăture cererilor Ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alineatul (1) din convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate, decise să elimine cererile din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. În limba franceză și apoi comunicate în scris la 27 octombrie 2016. Renata Degener Ledi Bianku Grefier adjunct Președinte Anexă Cerere N Introduse Reclamantul Data nașterii Locul nașterii Locul nașterii Reprezentat de 34508/12 25/052012 Marco MANZO 05/01/1965 Trapani Sandro F′RFARO 65215/12 02/102012 Robert BRATIANU 26/01/1983 Peruse Biagina D Rimini Yanitsa Todorova GUBERTOVA 20/12/1981 Rimini Raffaele PACIFICICO 37868/14 24/04/2014 Abderrahim BELFASSI 19/09/1982 Gardone Val Trompia Corrado VOLTOLINI 56428/14 01/08/2014 Antonello RINALDI 14/08/1969 Foggia
Requête n
o
34508/12
Marco MANZO contre l’Italie
et 5 autres requêtes
(voir liste en annexe)
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 4 octobre 2016 en un comité composé de
:
Ledi Bianku,
président,
Aleš Pejchal,
Armen Harutyunyan,
juges,
et de Renata Degener,
greffière adjointe de section,
Vu les requêtes susmentionnées introduites aux dates indiquées dans le tableau joint en annexe,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 12
avril
2016 et les 1
er
, 14 et 21 juin 2016 invitant la Cour à rayer les requêtes du rôle, ainsi que la réponse des parties requérantes
à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La liste des parties requérantes figure en annexe.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, Mme E. Spatafora, et son coagent, Mme P. Accardo.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient du manque de publicité de la procédure devant les juridictions compétentes.
Les requêtes avaient été communiquées au Gouvernement
.
Compte tenu de la similitude des griefs au titre de la Convention soulevés dans les affaires susmentionnées, la Cour estime approprié de joindre les requêtes.
Les parties requérantes se plaignaient du manque de publicité de la procédure en réparation à la suite d’une détention préventive injuste.
Elles invoquaient l’article 6 § 1 de la Convention.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par des lettres du 12
avril 2016 et des 1
er
, 14 et 21 juin 2016, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par les requêtes. Il a en outre invité la Cour à rayer celles-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Considéré que, par un arrêt du 10 avril 2012, dans l’affaire
Lorenzetti c. Italie
n
o
32075/09, la Cour a estimé que l’impossibilité pour le requérant de demander une audience publique devant la cour d’appel, dans la procédure de réparation pour la détention provisoire subie, au sens de l’article 314 § 1 du code de procédure pénale, constituait une violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
Considéré que dans les affaires en objet, ainsi que dans l’affaire Lorenzetti, la violation s’analyse sur le fait que les requérants n’avaient pas la faculté d’obtenir sur demande une audience publique
:
Le gouvernement italien reconnait la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et souhaitant la réparer, offre, en plus du constat de violation, les frais de procédure à hauteur de 600 euros pour chaque requérant, à payer dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la décision de la Cour de radiation du rôle de l’affaire rendue conformément à l’article 37 §1 de la Convention. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement italien estime que, au sens de l’article 37 §1 de la Convention, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen et demande, donc, respectueusement à la Cour de disposer la radiation du rôle de la requête susmentionnée, car les conditions prévues par l’article 62 A du règlement de la Cour sont remplies.
»
Par des lettres des 27 juin, 1
er
et 25 juillet 2016, les parties requérantes ont indiqué qu’elles n’étaient pas satisfaites des termes de la déclaration unilatérale. MM.
Manzo, Bono et Yanchov et Mme Gubertova n’ont formulé aucun commentaire.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§ 75
‑
‑
VI,
WAZA Sp. z o.o. c. Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires dirigées contre l’Italie la nature et l’étendue de l’obligation, pour l’État défendeur, de reconnaître aux justiciables le droit de se voir offrir la possibilité de solliciter une audience publique dans le cadre des procédures en réparation à la suite d’une détention préventive injuste (voir,
Lorenzetti c. Italie
, n
o
32075/09, §§
34-35, 10 avril 2012) ainsi que dans le cadre des procédures visant l’application des mesures de prévention patrimoniales (
Bocellari et Rizza c.
Italie
, n
o
399/02, §§ 34-41, 13
novembre 2007,
Perre et autres c. Italie
, n
o
1905/05, §§ 23-26 , 8
juillet
2008,
Bongiorno et autres c. Italie
, n
o
4514/07, §§ 27-30, 5 janvier 2010,
Leone c. Italie
, n
o
30506/07, §§ 26-29, 2 février 2010, et
Capitani et Campanella c. Italie
, n
o
24920/07, §§ 26-29, 17 mai 2011). Lorsque la Cour a conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, elle a considéré que les constats de violation constituaient une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral subi par les requérants (
Lorenzetti,
précité, § 52,
Frascati c. Italie
(déc.), n
o
5382/08, §
20, 13 mai 2014, et
Cacucci et Sabatelli c. Italie
(déc.), n
o
29797/09, § 12, 25 août 2015).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant proposé pour frais et dépens qu’elle considère raisonnable, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen des requêtes (article 37 §
1
c).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen des requêtes (article
37
§
1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, les requêtes pourraient être réinscrites au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
En conséquence, il convient de rayer les affaires du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer les requêtes du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 27 octobre 2016.
Renata Degener
Ledi Bianku
Greffière adjointe
Président
N
o
Requête N
o
Introduite le
Requérant
Date de naissance
Lieu de résidence
Représenté par
34508/12
25/05/2012
Marco MANZO
05/01/1965
Trapani
Sandro FÙRFARO
65215/12
02/10/2012
Robert BRATIANU
26/01/1983
Pérouse
Biagina D’ALASCIO
71532/12
29/10/2012
Baldassare Gabriele BONO
10/06/1962
Agrigente
Olindo DI FRANCESCO
76135/13
14/11/2013
Nikolay Vasilev YANCHOV
06/10/1978
Rimini
Yanitsa Todorova GUBERTOVA
20/12/1981
Rimini
Raffaele PACIFICO
37868/14
24/04/2014
Abderrahim BELFASSI
19/09/1982
Gardone Val Trompia
Corrado VOLTOLINI
56428/14
01/08/2014
Antonello RINALDI
14/08/1966
Foggia