RANUCCI ET AUTRES c. ITALIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 43993/12 Teseo RANUCCI împotriva Italiei și alte 3 cereri (a se vedea lista din anexă) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 13 septembrie 2016 într-un comitet compus din Linos-Alender Sicilianos, președinte, Ledi Bianku, Aleš Pejchal, judecători și Renata Degener, grefiere adjunctă de secțiune; Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la datele indicate în tabelul anexat, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 12 aprilie 2016 prin care se solicită Curții să șteargă cererile de rol, precum și răspunsul părților solicitante la această declarație, după ce au deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Lista părților reclamante este prezentată în anexă. Guvernul italian (adică mai mult decât atât) a fost reprezentat de agentul său, E. Spatafora, și de co-agentul său, P. Acardo. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plângeau de lipsa de publicitate a procedurii în fața instanțelor competente. Cererile fuseseră comunicate guvernului în drept. Având în vedere similitudinea obiecțiunilor în temeiul Convenției ridicate în cauzele menționate anterior, Curtea consideră că este adecvat să se alăture cererilor. Părțile reclamante se plângeau de lipsa de publicitate a procedurii în despăgubire ca urmare a unei detenții preventive nedrepte. Acestea invocau art. 6 alineatul (1) din Convenție. După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 12 aprilie 2016 guvernul a informat Curtea că are în vedere să formuleze o declarație unilaterală pentru a rezolva problema ridicată de inculpați. De asemenea, a invitat Curtea să le elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Considerat că, printr-o hotărâre din 10 aprilie 2012, în cauza Lorenzetti c. Italia nr. 32075/09, Curtea a statuat că a stat la baza cererii de audiere publică în fața instanței judecătorești, în procedura de despăgubire pentru detenția provizorie, în sensul articolului 314 alineatul (1) din Codul de procedură penală, constituie o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Considerat că, în cauzele în cauză, precum și în cauza Lorenzetti, încălcarea în sine a faptului că tribunalele nu aveau dreptul de a obține o audiere publică la cerere Guvernul italian recunoaște încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție și dorește să o repare, oferă, în plus față de constatarea încălcării, cheltuielile procedurale de 600 EUR pentru fiecare solicitant, care trebuie plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții de radiere a rolului cauzei pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenție. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul italian consideră că, în sensul articolului 37 alineatul (1) din convenție, nu se mai justifică continuarea examinării și, prin urmare, solicită Curții să dispună de eliminarea rolului cererii menționate anterior, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 62a din Regulamentul de procedură al Curții. Prin scrisorile din 2, 14 și 16 mai 2016, părțile reclamante au indicat că nu au fost satisfăcute de termenii declarației unilaterale. Dl Cavaiuolo nu a formulat niciun comentariu cu privire la declarația unilaterală menționată. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze îndreptate împotriva Italiei natura și sfera de aplicare a obligației, pentru statul pârât, de a recunoaște justițiabililor dreptul de a li se oferi posibilitatea de a solicita o audiere publică în cadrul procedurilor în despăgubire în urma unei detenții preventive nedrepte (a se vedea Lorenzetti c. Italia, n 32075/09, §§ 34-35, 10 aprilie 2012), precum și în cadrul procedurilor de aplicare a măsurilor de prevenire patrimonială (Bocellari și Rizza c. Italia, nr 399/02, §§ 34-41, 13 noiembrie 2007, Perre și alții c. Italia, n 1905/05, § 23-26, 8 iulie 2008, Bongiorno și alții c. Italia, n 4514/07, § 27-30, 5 ianuarie 2010, Leone c. Italia, n 3005/07, § 26-29, 2 februarie 2010 și Căpitani și Campanella c. Italia , n 24920/07, §§ 26-29, 17 mai 2011). În cazul în care Curtea a concluzionat încălcarea articolului 1 din convenție, aceasta a considerat că constatările privind încălcarea constituie o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de solicitanți (Lorenzetti menționat anterior § 52, Frascati c. Italia (dec.), n 5382/08, § 20, 13 mai 2014 și Cacucci și Sabatelli c. Italia (dec.), n 29797/09, § 12, 25 august 2015). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și suma propusă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care o consideră rezonabilă, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererilor [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării interogării (articolul in fine În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererile ar putea fi reincluse în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se elimine cauzele rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște prin să se alăture cererilor Ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alineatul (1) din convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate Decide să șteargă cererile din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 octombrie 2016. Renata Degener Linos-Aleksandr Sicilianos Grefier Adjunct Președinte ANEXĂ Cerere N Introduse Requenant Data nașterii Locul nașterii: 43993/12 13.07.2012 Teseo RANUCCI 22/12/1956 Foggia Andrea SACUCCI 1129/13 14/120/2012 Yuzhen MO 08/01/ 1964 Santa Lucia di Piave Alessandro MAMANA 23913/13 25/03.2013 Antonio BOVA 01/04/1972 Mondragone Michele MARRA 62150/13 17/09.2013 Raffaele CAVAIUOLO 25/01/1960 Solopaca Antonella FORGIONE

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n

o

43993/12

Teseo RANUCCI contre l’Italie

et 3 autres requêtes

(voir liste en annexe)

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 13 septembre 2016 en un comité composé de

:

Linos-Alexandre Sicilianos,

président,

Ledi Bianku,

Aleš Pejchal,

juges,

et de Renata Degener,

greffière adjointe de section,

Vu les requêtes susmentionnées introduites aux dates indiquées dans le tableau joint en annexe,

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 12

avril

2016 invitant la Cour à rayer les requêtes du rôle, ainsi que la réponse des parties requérantes

à cette déclaration

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

La liste des parties requérantes figure en annexe.

Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

E. Spatafora, et son coagent, M

me

P. Accardo.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient du manque de publicité de la procédure devant les juridictions compétentes.

Les requêtes avaient été communiquées au Gouvernement

.

EN DROIT

Compte tenu de la similitude des griefs au titre de la Convention soulevés dans les affaires susmentionnées, la Cour estime approprié de joindre les requêtes.

Les parties requérantes se plaignaient du manque de publicité de la procédure en réparation à la suite d’une détention préventive injuste.

Elles invoquaient l’article 6 § 1 de la Convention.

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 12

avril 2016 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par les requêtes. Il a en outre invité la Cour à rayer celles-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

La déclaration était ainsi libellée

:

«

Considéré que, par un arrêt du 10 avril 2012, dans l’affaire Lorenzetti c.

Italie no

32075/09, la Cour a estimé que l’impossibilité pour le requérant de demander une audience publique devant la cour d’appel, dans la procédure de réparation pour la détention provisoire subie, au sens de l’article 314 § 1 du code de procédure pénale, constituait une violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

Considéré que dans les affaires en objet, ainsi que dans l’affaire Lorenzetti, la violation s’analyse sur le fait que les requérants n’avaient pas la faculté d’obtenir sur demande une audience publique

:

Le gouvernement italien reconnait la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et souhaitant la réparer, offre, en plus du constat de violation, les frais de procédure à hauteur de 600 euros pour chaque requérant, à payer dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la décision de la Cour de radiation du rôle de l’affaire rendue conformément à l’article 37 §1 de la Convention. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

Le Gouvernement italien estime que, au sens de l’article 37 §1 de la Convention, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen et demande, donc, respectueusement à la Cour de disposer la radiation du rôle de la requête susmentionnée, car les conditions prévues par l’article 62 A du règlement de la Cour sont remplies.

»

Par des lettres des 2, 14 et 16 mai 2016, les parties requérantes ont indiqué qu’elles n’étaient pas satisfaites des termes de la déclaration unilatérale. M.

Cavaiuolo n’a formulé aucun commentaire à l’égard de ladite déclaration unilatérale.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§

75

‑

77, CEDH 2003

‑

VI,

WAZA Sp. z o.o. c. Pologne

(déc.), n

o

11602/02, 26 juin 2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.), n

o

28953/03, 18

septembre 2007).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires dirigées contre l’Italie la nature et l’étendue de l’obligation, pour l’État défendeur, de reconnaître aux justiciables le droit de se voir offrir la possibilité de solliciter une audience publique dans le cadre des procédures en réparation à la suite d’une détention préventive injuste (voir,

Lorenzetti c. Italie

, n

o

32075/09, §§

34-35, 10 avril 2012) ainsi que dans le cadre des procédures visant l’application des mesures de prévention patrimoniales (

Bocellari et Rizza c.

Italie

, n

o

399/02, §§ 34-41, 13 novembre 2007,

Perre et autres c.

Italie

, n

o

1905/05, §§ 23-26 , 8 juillet

2008,

Bongiorno et autres c.

Italie

, n

o

4514/07, §§ 27-30, 5 janvier 2010,

Leone c. Italie

, n

o

30506/07, §§

26-29, 2 février 2010, et

Capitani et Campanella c. Italie

, n

o

24920/07, §§

26-29, 17 mai 2011). Lorsque la Cour a conclu à la violation de l’article

6

§

1 de la Convention, elle a considéré que les constats de violation constituaient une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral subi par les requérants (

Lorenzetti

précité § 52,

Frascati c.

Italie

(déc.), n

o

5382/08, § 20, 13 mai 2014, et

Cacucci et Sabatelli c. Italie

(déc.), n

o

29797/09, §

12, 25 août 2015).

Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant proposé pour frais et dépens qu’elle considère raisonnable, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen des requêtes (article 37 §

1

c).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen des requêtes (article

37

§

1

in fine

).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, les requêtes pourraient être réinscrites au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

En conséquence, il convient de rayer les affaires du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de joindre les requêtes

;

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer les requêtes du rôle en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention.

Fait en français puis communiqué par écrit le 6 octobre 2016.

Renata Degener

Linos-Alexandre Sicilianos

Greffière adjointe

Président

ANNEXE

N

o

Requête N

o

Introduite le

Requérant

Date de naissance

Lieu de résidence

Représenté par

43993/12

13/07/2012

Teseo RANUCCI

22/12/1956

Foggia

Andrea SACCUCCI

1129/13

14/12/2012

Yuzhen MO

08/01/1964

Santa Lucia di Piave

Alessandro MAMMANA

23913/13

25/03/2013

Antonio BOVA

01/04/1972

Mondragone

Michele MARRA

62150/13

17/09/2013

Raffaele CAVAIUOLO

25/01/1960

Solopaca

Antonella FORGIONE