Šuković împotriva Muntenegrului

DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE A Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Nebojša Vučinić, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 septembrie 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 24 iunie 2016, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dna Budimka Šuković și dna Ivana Šuković, sunt resortisanți muntenegreni, care s-au născut în 1954 și, respectiv, în 1979 și trăiesc în Podgorica.

Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl R. Šuković și dl B. Minić, avocați care practică în Bijelo Polje și Kolašin. Guvernul muntenegren (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna Valentina Pavličić. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii lor civile. Cererea a fost comunicată guvernului la 3 decembrie 2014. HOTĂRÂREA Reclamanții s-au plâns în legătură cu durata procedurii civile. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 24 iunie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Muntenegru dorește să exprime recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care au fost implicate reclamanții și este gata să accepte faptul că au existat o încălcare a dreptului [aplicanților] în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenție. În consecință, Guvernul este gata să plătească doamnei Budimka Šuković și doamnei doamnei Ivana Šuković, suma de 3,600 EUR (3 mii șase sute de euro) în comun, pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții, mai puține sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivel intern, pentru a acoperi orice prejudiciu moral, precum și [] sumă de 500 EUR (cincă sute de euro) în comun pentru a acoperi orice cost și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi percepubil pentru reclamant în ceea ce privește cererea înregistrată sub nu.

60957/12 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii Curții de a elimina cazul din lista sa de cazuri, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Aceste plăți vor constitui rezoluția finală a acțiunilor care au condus la adoptarea prezentei cereri. Guvernul dorește să exprime regretul pentru apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri.” Reclamanții nu au formulat comentarii cu privire la termenii declarației unilaterale.

Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Muntenegrui, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale,

cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 15 decembrie 2016. Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 60957/12 Budimka and Ivana ŠUKOVIĆ against Montenegro The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 November 2016 as a Committee composed of: Valeriu Grițco, President, Nebojša Vučinić, Stéphanie Mourou-Vikström, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 12 September 2012, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 24 June 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicants, Ms Budimka Šuković and Ms Ivana Šuković, are Montenegrin nationals, who were born in 1954 and 1979 respectively and live in Podgorica. They were represented before the Court by Mr R. Šuković and Mr B. Minić, lawyers practising in Bijelo Polje and Kolašin. The Montenegrin Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Valentina Pavličić. The applicants complained under Article 6 of the Convention about the length of their civil proceedings. The application had been communicated to the Government on 3 December 2014. THE LAW The applicants complained about the length of civil proceedings. They relied on Article 6 of the Convention. After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 24 June 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “I declare that the Government of Montenegro herby wishes to express acknowledgement of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicants were involved and is ready to accept that there had been a violation of the [applicants’] right[s] under Article 6 paragraph 1 and Article 13 of the Convention.

Consequently, the Government is ready to pay to Ms Budimka Šuković and Ms Ivana Šuković, the amount of EUR 3,600 (three thousand six hundred euros) jointly, which it considers to be reasonable in the light of the Court’s case-law, less any amounts which may have already been paid in that regard at the domestic level in order to cover any non-pecuniary damage as well as [the] amount of EUR 500 (five hundred euros) jointly to cover any and all costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant[s] in respect of the application registered under no. 60957/12 before the European Court of Human Rights. This sum shall be payable within three months from the date of the delivery of the decision of the Court to strike the case out of its list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

These payments will constitute the final resolution of the actions which have led to the bringing of the present application. The Government wishes to express regret for the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.” The applicants did not comment on the terms of the unilateral declaration. The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued. To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007). The Court has established in a number of cases, including those brought against Montenegro, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ V; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration,

the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 15 December 2016. Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Deputy Registrar President