VITOROVIĆ v. MONTENEGRO
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
VITOROVIĆ v. MONTENEGRO (CtEDO, 2016)
DECIZIE Nr. 50782/08 Cmiljka VITOROVIȚII împotriva Muntenegru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 22 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Nebojša Vučinić, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 13 octombrie 2008, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 6 iunie 2016, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dna Cmiljka Vitorović, este un național sârb, născut în 1965 și locuiește în Ljubiš, Serbia. A fost reprezentată în fața Curții de către dl V. Damljanović, un avocat practicant în Užice, Serbia. Guvernul Montenegren (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Valentina Pavličić. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, cu privire la neexecuția deciziei finale rendue în favoarea reclamantului. Cererea a fost comunicată guvernului la 9 decembrie 2015 HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu neexecuția unei decizii pronunțate în favoarea ei. Ea s-a bazat pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 6 iunie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că guvernul Muntenegru dorește prin prezenta să exprime recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul și este gata să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din convenție. Guvernul se va asigura că toate măsurile necesare sunt luate pentru aplicarea rapidă a deciziei interne finale dictate în favoarea reclamantului, ținând seama de cerințele bunei administrații a justiției. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească doamnei Cmiljka Vitorović, valoarea de 3.600 EUR (trei mii șase sute de euro), pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții, mai puțin orice sume care ar putea fi deja plătite în acest sens la nivel intern pentru a acoperi orice prejudiciu moral, precum și [] sumă de 500 EUR (cincă sută de euro) în comun pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi percepubil reclamantului în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nu. 50782/08 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data depunerii deciziei Curții de a elimina cazul din lista sa de cazuri, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Aceste plăți vor constitui rezoluția finală a acțiunilor care au condus la adoptarea prezentei cereri. Guvernul dorește să exprime regretul pentru apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri.” Reclamanții nu au formulat comentarii cu privire la termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Muntenegrului, practica sa privind plângerile privind neexecuția hotărârilor interne dictate în favoarea reclamantului (a se vedea, de exemplu, Hornsby c. Grecia , 19 martie 1997, § 40, Raporturi de hotărâri și decizii 1997 II; Fuklev c. Ucraina , nr. 71186/01, § 84, 7 iunie 2005; Cominersoll S.A. c. Portugalia [GC], nr. 35382/97, § 23, CEDO 2000 IV și Vukelić c. Muntenegru , nr. 58258/09 , § 98-102, 4 iunie 2013). Având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să excludă aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 15 decembrie 2016. Hasan Bakırcı Președintele adjunct al grefierului Valeriu Grițco