CASE OF ABUHMAID v. UKRAINE - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Abuhmaid v. Ucraina

-

31183/13

Hotărârea din 12.1.2017 [Secția a V-a]

Articolul 13

Remediu efectiv

Incertitudinea referitoare la reglementarea statutului imigranților:

nici o încălcare

În fapt

– Reclamantul, posesor al unui pașaport eliberat de către Autoritatea Palestiniană, a ajuns în Ucraina în 1993. În martie 2010, acesta a solicitat prelungirea permisului său de ședere. Autoritățile au notat că permisul său expirase în noiembrie 2009 și că reclamantul încălcase regulile în materie de migrație. Pe 17 martie 2010, poliția a emis un ordin de expulzare a reclamantului din Ucraina. Tribunalele naționale au declarat admisibilă cererea autorităților, însă pe 29 octombrie 2014 au reținut că îndepărtarea forțată a reclamantului din Ucraina i-ar încălca acestuia dreptul la respectarea vieții de familie. Reclamantul s-a plâns, în baza articolelor 8 și 13 din Convenție, de incertitudinea șederii și statutului său de mai departe în țară. Acesta a susținut în special că ordinul de expulzare din 17 martie 2010 rămăsese în vigoare și că acesta nu-și putea legaliza șederea.

În drept

– Articolul 13 coroborat cu articolul 8: Hotărârile inițiale ale tribunalelor naționale care au permis îndepărtarea forțată a reclamantului de pe teritoriul Ucrainei la cererea autorităților au fost anulate, iar reclamantului i s-a dat posibilitatea să solicite azil, oferindu-i-se un temei juridic de a rămâne în Ucraina pe durata examinării solicitării sale. Ca atare, acesta nu a întâmpinat vreun risc real și iminent de expulzare din Ucraina. Totuși, șansele șederii sale de mai departe rămâneau incerte, iar din acest punct de vedere, reclamantul nu-și putea rezolva statutul.

Respectarea vieții private a reclamantului în coroborare cu cerința remediilor naționale efective au presupus existența unei obligații pozitive din partea statului reclamat de a garanta o procedură efectivă și accesibilă sau un set de proceduri care să permită stabilirea șederii și a statutului său de mai departe în Ucraina, în justă conformitate cu interesele vieții sale private. În această privință, Curtea a observat că, în 2001, Ucraina a adoptat Legea imigrației, care stabilea condițiile și procedurile pentru străinii și apatrizii care doreau să aibă o reședință permanentă în țară. Deși reclamantul nu avusese succes în încercarea sa de a-și rezolva problema șederii și a statutului său în Ucraina în conformitate cu acea Lege, nimic nu sugerase că acest fapt putea fi pus pe seama unei deficiențe a reglementărilor relevante sau că acesta nu mai avea acces la procedurile în discuție.

Problemele legate de incertitudinea șederii reclamantului în Ucraina și imposibilitatea sa de a-și rezolva statutul în această țară nu fuseseră soluționate prin refuzul expulzării sale forțate și nu era clar dacă acestea puteau fi soluționate în mod efectiv cu ajutorul procedurilor stabilite de Legea imigrației. Totuși, având în vedere faptul că reclamantul încă mai avea acces la diferitele proceduri naționale care puteau conduce la rezolvarea șederii și a statutului său în Ucraina, nu se putea afirma că statul reclamat și-a ignorat obligațiile pozitive de a garanta o procedură efectivă și accesibilă sau un set de proceduri care să permită soluționarea șederii și a statutului său de mai departe în Ucraina.

Concluzie

: nici o încălcare (unanimitate).