CASE OF ORLOVSKAYA ISKRA v. RUSSIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Orlovskaya Iskra v. Rusia

- 42911/08

Hotărârea din 21.2.2017 [Secția a III-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de a comunica informații

Limitarea libertății unui ziar de a comunica informații în timpul campaniei electorale:

încălcare

Articolul 35

Articolul 35-1

Perioada de șase luni

Recursul în anulare ca remediu efectiv:

admisibilitate

În fapt

– ONG-ul reclamant tipărea un ziar regional a cărui afiliere politică era menționată pe prima pagină. În timpul campaniei electorale din 2007 pentru camera inferioară a Parlamentului, ziarul publicase un număr de articole care criticau un candidat la acele alegeri. Comisia electorală regională a examinat articolele și a conchis că acestea conțineau elemente de campanie electorală care nu fuseseră plătite din fondul oficial de campanie al părților, așa cum se cerea, fiind încălcate prevederile legale naționale relevante. Reclamantul a fost găsit vinovat de comiterea unei contravenții administrative și amendat. Pe 27 decembrie 2007, un tribunal districtual i-a respins cererea de recurs. Reclamantul a introdus apoi două recursuri în anulare și o sesizare privind neconstituționalitatea, toate fiind respinse.

În procedurile din fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza articolului 10 în privința calificării materialului pe care îl publicase drept campanie electorală și în privința amenzii impuse pentru omisiunea de a oferi informații despre finanțarea publicării sale.

În drept

– Articolul 10

(a)

Cu privire la admisibilitate

: Cererea din fața Curții a fost introdusă cu mult după cele șase luni de la decizia privind recursul, datată cu 27 decembrie 2007. Totuși, fiecare din cele două decizii privind recursul în anulare și decizia Curții Constituționale au fost pronunțate și comunicate reclamantului în interiorul perioadei de șase luni. La acea vreme, Codul contravențiilor administrative (“CAO”), care guverna procedurile, nu prevedea o limită de timp pentru introducerea unui recurs în anulare. Lipsa limitelor de timp pentru utilizarea unui remediu crease incertitudine și lipsise, în principiu, de efect regula celor șase luni. Totuși, în 2006, Curtea Constituțională a pronunțat o decizie care menționa că cererea de recurs în anulare trebuia introdusă în termen de trei luni de la data la care începea să producă efecte ultima hotărâre contestată. Dat fiind faptul că procedurile recursului în anulare au fost inițiate în perioada-limită de trei luni, că acele proceduri rămăseseră în același sistem de remedii existent pe plan național și că erau, de principiu, apte să trateze substanța problemei relevante care ținea de Convenție și să ofere o redresare adecvată, reclamantul putea conta în mod rezonabil pe efectivitatea remediului și era obligat să facă uz de acesta înainte de a introduce o cerere în fața Curții.

(b)

În fond

: A fost potrivit să se analizeze dreptul reclamantului la libertatea de expresie în lumina drepturilor garantate de articolul 3 al Protocolului nr. 1, care erau cruciale pentru stabilirea și menținerea fundamentelor unei democrații efective și cu înțeles guvernate de preeminența dreptului. Alegerile libere și libertatea de exprimare, și în special libertatea dezbaterilor politice, reprezentau principiile de bază ale oricărei societăți democratice. Cele două drepturi erau inter-conexate și funcționau pentru consolidarea lor reciprocă. Fusese deosebit de important ca în perioada care preceda alegerile, opiniile și informațiile de orice tip să circule liber.

Nu s-a dovedit faptul că publicațiile avute în vedere reprezentau materiale de campanie politică; ele constituiau mai curând un produs jurnalistic obișnuit. Organizația reclamantă menționase în mod clar, pe prima pagină a ziarului, afilierea ei politică formală. Nu existase nici un motiv să se considere că la originea articolelor imputate stătea vreun candidat sau vreun partid politic. Prin urmare, publicarea articolelor în discuție a constituit un exercițiu aparte al libertății de exprimare, și anume alegerea de a publica articolele, comunicând, astfel, informații către cititori și posibilii votanți.

Fusese dificil, dacă nu imposibil, să se stabilească dacă conținutul referitor la un candidat putea fi perceput mai degrabă ca un comentariu negativ sau dacă urmărea un scop de campanie. Cadrul normativ național interzicea activitatea presei scrise în baza unui criteriu care era vag și care le conferea autorităților publice o foarte largă discreție în interpretarea și aplicarea acestuia. Nu s-a demonstrat în mod convingător că presa scrisă ar trebui supusă unor condiții riguroase de imparțialitate, neutralitate și egalitate de tratament în timpul perioadei electorale. Rolul de câine de pază al presei nu devenea mai puțin important pe timp de campanie. Acest rol includea un exercițiu independent al libertății presei în baza unei alegeri editoriale libere de a comunica informațiile și ideile de interes public. În particular, evaluarea candidaților și a programelor lor contribuise la dreptul publicului de a primi informații și consolidase capacitatea votanților de a face alegeri informate în privința candidaților existenți.

Prin supunerea exprimării de comentarii unor reguli de campanie și prin urmărirea reclamantului în baza acestor reglementări a existat o ingerință în alegerea editorială a organizației reclamante de a publica un text care lua o poziție critică și de a comunica informații și idei de interes public. Nu au fost prezentate motive suficient de convingătoare pentru a justifica urmărirea și condamnarea.

Concluzie

: încălcare (șase voturi la unu).

Articolul 41: 5,500 EUR în privința prejudiciului moral și a celui material.

(Vezi

Tumilovich v.

Rusia

(dec.), 47033/99, 22

iunie 1999,

Nota informativă

7

;

Mathieu-Mohin și Clerfayt v.

Belgia

,

9267/81

, 2

martie 1987;

Animal Defenders International v.

Regatul Unit

[MC], 48876/08, 22

aprilie 2013,

Nota informativă

162

)