SOUTZOS c. GRÈCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
SOUTZOS c. GRÈCE (CtEDO, 2017)
Comunicat la 9 iunie 2017 Prima secțiune Cerere nr 31628/14 Rolandos-Aggelos SOUTZOS împotriva Greciei introdusă la 16 aprilie 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Rolandos-Aggelos Soutzos, este un resortisant grec născut în 1973 și rezident în Dimos Artemidas. Este reprezentat în fața Curții de către domnul N. Koulous, avocat în barou dai. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 22 iunie 1996, în timp ce conducea bicicleta, reclamantul a avut un accident rutier, care l-a lăsat paraplegic. Procedura în fața instanțelor penale S-a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului și împotriva șoferilor a două mașini implicate în accident, R.A. și S.P., pentru daune corporale cauzate de neglijență și pentru amendarea codului rutier. Reclamantul s-a constituit parte civilă în procedura împotriva R.A. și S.P. și a solicitat să fie despăgubit pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit. La 26 februarie 1999, tribunalul corecțional din Etta, care se afla în formațiune de judecător unic, l-a acuzat pe reclamant de acuzațiile aduse împotriva sa și l-a condamnat pe R.A. și S.P. pentru daune corporale din neglijență. El a schimbat pedeapsa din închisoare impusă R.A. într-o pedeapsă pecuniară și a condamnat la închisoare pe șapte luni cu suspendare la S.P. R.A. și S.P. au introdus o acțiune împotriva acestei hotărâri. La 23 noiembrie 1999, tribunalul corecțional dalété, aflat în formațiune de trei judecători și acționând în apel, a pronunțat R.A. acuzațiile aduse împotriva sa, a condamnat S.P. pentru daune corporale din neglijență la o pedeapsă de închisoare de patru luni cu suspendare și a acordat dreptul la cererea de despăgubire a reclamantului pentru daune morale (hotărâre 81475/99). Instanța a considerat că S.P. nu și-a adaptat viteza și nu a respectat distanța de securitate. B. Procedura în fața instanțelor civile La 7 mai 1998, reclamantul sesizează Tribunalul în primă instanță din statul de origine, compus dintr-un judecător unic, cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva a două societăți de asigurare, împotriva proprietarului uneia dintre cele două mașini implicate în accident, precum și împotriva conducătorilor acestor două vehicule, R.A. și S.P. La o dată care nu a fost precizată în 1999, printr-o decizie înainte de a se pronunța drept, instanța de primă instanță (în primă instanță) a suspendat examinarea cauzei până la realizarea unei competențe medicale (Decizia nr. 4569/99). La 20 decembrie 1999, reclamantul a solicitat stabilirea unei noi date în culpă. La 28 februarie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Dahtan a făcut parțial dreptul la acțiunea reclamantului, considerând că acesta din urmă era principalul responsabil pentru accident (în proporție de 60 %). De asemenea, Tribunalul a considerat că R.A. și S.P. erau responsabile în comun pentru accidentul respectiv (judecata nr. 1025/2001). La 27 februarie 2001 și, respectiv, la 19 martie 2001, unul dintre adversarii reclamantului și reclamantul însuși au răspuns la apel. La 3 aprilie 2002, unii dintre adversarii reclamantului au formulat un apel incident (αντέφεση La 4 decembrie 2002, instanța de judecată a formulat o cerere în temeiul hotărârii Tribunalului de Primă Instanță și, hotărând pe fond, a respins acțiunea reclamantului, întrucât acesta din urmă era singurul responsabil pentru accidentul de mașină (hotărârea nr. 9510/2002). La 10 aprilie 2003, reclamantul s-a ocupat de casare. La 20 februarie 2004, Curtea de Casație a Casa la .n. 9510/2002 al Tribunalului de Instanță . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 190/2004). Comisia a considerat că instanța de apel a fost întemeiată pe motive contradictorii și insuficiente pentru a stabili responsabilitatea reclamantului și, mai pe larg, pe circumstanțele în care a avut loc accidentul. La 24 februarie 2004, reclamantul a solicitat stabilirea unei date de încuviințarea în fața instanței de apel din Atena. La 26 ianuarie 2005, instanța de recurs din partea statului a fost parțial îndreptățită la acțiunea reclamantului, considerând că acesta din urmă era principala responsabilitate pentru accidentul care a avut loc, în proporție de 60%, și că R.A. și S.P. au fost responsabile în comun, în proporție de 40% (hotărârea nr. 522/2005). Mai precis, Curtea de apel consideră că R.A. și S.P. au demonstrat o lipsă de atenție : Potrivit Comisiei, în momentul faptelor, persoanele interesate nu conduceau în mod prudent și cu o vigilență constantă, nu și-au controlat suficient vehiculele și nu și-au adaptat viteza la condițiile de trafic pentru a-și putea opri mașinile în fața oricărui obstacol. Instanța de apel a considerat că reclamantul a fost, de asemenea, responsabil pentru accident, pe motiv că, în momentul faptelor, acesta nu conducea în mod prudent și cu o atenție intensă necesară. La 22 februarie și 2 martie 2005, adversarii reclamantului, printre care R.A. și S.P., s-au ocupat de casare. La 5 aprilie 2005, reclamantul s-a ocupat, de asemenea, de casare. La 17 februarie 2011, Curtea de Casație a clasat hotărârea nr. 522/2005 a Tribunalului de Primă Instană din cauza lipsei de motivare și a retrimis cauza în fața acestei instanțe. Curtea a statuat că Tribunalul de Primă Instană era întemeiat pe motive contradictorii și insuficiente pentru a stabili răspunderea reclamantului și a R.A. și S.P. (hotărârea nr. 247/2011). La 25 februarie 2011, reclamantul a solicitat stabilirea unei date de încuviințare în fața tribunalului de apel. La 5 aprilie 2012, tribunalul de apel din rețetă a respins acțiunea reclamantului, considerând că acesta din urmă era singurul responsabil pentru accidentul Õ (hotărâre 1845/2012). Ea a considerat că accidentul în cauză și paraplegia reclamantului au fost cauzate de comportamentul la volan al acestuia din urmă, care, caracterizat printr-o lipsă de atenție necesară din punct de vedere obiectiv și teoretic, a fost o neglijență. Ea a considerat, de asemenea, că R.A. și S. P. nu au fost în nici un fel responsabile pentru accident. Pentru a susține poziția sa, ea a luat în considerare următoarele: Trebuie să se observe că șoferul taxiului (R.A.) a fost declarat nevinovat pentru actul de vătămare corporală din neglijență în temeiul hotărârii n 81475/1999 al Tribunalului de Corecție din Da'éta care se afla în formațiune de trei judecători. Prin urmare, acțiunea de la l ui ui care pleda Rolandos-Aggelos Soutzos era inadmisibilă ca fiind în mod vădit nefondată, nevinovăție, ca condiție principală a obligației de executare (art. 914 din Codul civil), a persoanelor împotriva cărora acțiunea era condusă ( τ εναγομένμε την αγωγή ) (...) La 8 februarie 2013, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva hotărârii nr 1845/2012 a instanței judecătorești da. El a ridicat mai multe mijloace de casare care corespundeau diferitelor considerente ale acestei decizii. După ce a reprodus în esență din motivarea hotărârii judecătorești a instanței judecătorești, care cuprindea partea referitoare la hotărârea nr. 81475/1999 a Tribunalului corecțional și pronunțarea hotărârii de soluționare a R.A., acesta susținea că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile legii și ale Codului rutier și că aceasta a adoptat motive contradictorii și insuficiente. La 1 iulie 2013, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului și a confirmat hotărârea nr. 1845/2012 al Tribunalului de Primă Instanță (hotărârea 1444/2013). După ce a reprodus textual cea mai mare parte a considerentelor din hotărârea atacată, aceasta concluzionează după cum urmează: Judecând astfel, instanța de apel a luat în considerare, în hotărârea sa, motive clare, suficiente și neconflictuale, care permit verificarea, în caz contrar, a aplicării corecte sau necorespunzătoare a dispozițiilor dreptului intern aplicate în speță. Comisia nu și-a privat hotărârea de bază legală și nici nu a încălcat dispozițiile menționate anterior din dreptul intern, pe care le-a interpretat și aplicat în mod corect această hotărâre a fost netă și certificată conform la 25 octombrie 2013. Pe marginea unghiului articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, din cauza motivării, în opinia sa, contradictorie și insuficientă a hotărârilor instanțelor interne, în special a celor pronunțate de instanța de judecată (n 1845/2012) și de Curtea de Casație (n 1444/2013). De asemenea, pe teren la art. 6 alineatul (1) din convenție, denunță durata procedurii în fața instanțelor civile, care a început la 7 mai 1998 și s-a încheiat la 25 octombrie 2013. Cauza reclamantului a fost audiată într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție