Soutzos împotriva Greciei

Comunicat la 9 iunie 2017 Prima secțiune Cerere nr 31628/14 Rolandos-Aggelos SOUTZOS împotriva Greciei introdusă la 16 aprilie 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Rolandos-Aggelos Soutzos, este un resortisant grec născut în 1973 și rezident în Dimos Artemidas. Este reprezentat în fața Curții de către domnul N. Koulous, avocat în barou dai. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 22 iunie 1996, în timp ce conducea bicicleta, reclamantul a avut un accident rutier, care l-a lăsat paraplegic. Procedura în fața instanțelor penale S-a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului și împotriva șoferilor a două mașini implicate în accident, R.A.

și S.P., pentru daune corporale cauzate de neglijență și pentru amendarea codului rutier. Reclamantul s-a constituit parte civilă în procedura împotriva R.A. și S.P. și a solicitat să fie despăgubit pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit. La 26 februarie 1999, tribunalul corecțional din Etta, care se afla în formațiune de judecător unic, l-a acuzat pe reclamant de acuzațiile aduse împotriva sa și l-a condamnat pe R.A. și S.P. pentru daune corporale din neglijență. El a schimbat pedeapsa din închisoare impusă R.A. într-o pedeapsă pecuniară și a condamnat la închisoare pe șapte luni cu suspendare la S.P. R.A. și S.P. au introdus o acțiune împotriva acestei hotărâri. La 23 noiembrie 1999, tribunalul corecțional dalété, aflat în formațiune de trei judecători și acționând în apel, a pronunțat R.A.

acuzațiile aduse împotriva sa, a condamnat S.P. pentru daune corporale din neglijență la o pedeapsă de închisoare de patru luni cu suspendare și a acordat dreptul la cererea de despăgubire a reclamantului pentru daune morale (hotărâre 81475/99). Instanța a considerat că S.P. nu și-a adaptat viteza și nu a respectat distanța de securitate. B. Procedura în fața instanțelor civile La 7 mai 1998, reclamantul sesizează Tribunalul în primă instanță din statul de origine, compus dintr-un judecător unic, cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva a două societăți de asigurare, împotriva proprietarului uneia dintre cele două mașini implicate în accident, precum și împotriva conducătorilor acestor două vehicule, R.A.

și S.P. La o dată care nu a fost precizată în 1999, printr-o decizie înainte de a se pronunța drept, instanța de primă instanță (în primă instanță) a suspendat examinarea cauzei până la realizarea unei competențe medicale (Decizia nr. 4569/99). La 20 decembrie 1999, reclamantul a solicitat stabilirea unei noi date în culpă. La 28 februarie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Dahtan a făcut parțial dreptul la acțiunea reclamantului, considerând că acesta din urmă era principalul responsabil pentru accident (în proporție de 60 %). De asemenea, Tribunalul a considerat că R.A. și S.P. erau responsabile în comun pentru accidentul respectiv (judecata nr. 1025/2001). La 27 februarie 2001 și, respectiv, la 19 martie 2001, unul dintre adversarii reclamantului și reclamantul însuși au răspuns la apel.

La 3 aprilie 2002, unii dintre adversarii reclamantului au formulat un apel incident (αντέφεση La 4 decembrie 2002, instanța de judecată a formulat o cerere în temeiul hotărârii Tribunalului de Primă Instanță și, hotărând pe fond, a respins acțiunea reclamantului, întrucât acesta din urmă era singurul responsabil pentru accidentul de mașină (hotărârea nr. 9510/2002). La 10 aprilie 2003, reclamantul s-a ocupat de casare. La 20 februarie 2004, Curtea de Casație a Casa la .n. 9510/2002 al Tribunalului de Instanță … 190/2004). Comisia a considerat că instanța de apel a fost întemeiată pe motive contradictorii și insuficiente pentru a stabili responsabilitatea reclamantului și, mai pe larg, pe circumstanțele în care a avut loc accidentul.

La 24 februarie 2004, reclamantul a solicitat stabilirea unei date de încuviințarea în fața instanței de apel din Atena. La 26 ianuarie 2005, instanța de recurs din partea statului a fost parțial îndreptățită la acțiunea reclamantului, considerând că acesta din urmă era principala responsabilitate pentru accidentul care a avut loc, în proporție de 60%, și că R.A. și S.P. au fost responsabile în comun, în proporție de 40% (hotărârea nr. 522/2005). Mai precis, Curtea de apel consideră că R.A. și S.P. au demonstrat o lipsă de atenție : Potrivit Comisiei, în momentul faptelor, persoanele interesate nu conduceau în mod prudent și cu o vigilență constantă, nu și-au controlat suficient vehiculele și nu și-au adaptat viteza la condițiile de trafic pentru a-și putea opri mașinile în fața oricărui obstacol.

Instanța de apel a considerat că reclamantul a fost, de asemenea, responsabil pentru accident, pe motiv că, în momentul faptelor, acesta nu conducea în mod prudent și cu o atenție intensă necesară. La 22 februarie și 2 martie 2005, adversarii reclamantului, printre care R.A. și S.P., s-au ocupat de casare. La 5 aprilie 2005, reclamantul s-a ocupat, de asemenea, de casare. La 17 februarie 2011, Curtea de Casație a clasat hotărârea nr. 522/2005 a Tribunalului de Primă Instană din cauza lipsei de motivare și a retrimis cauza în fața acestei instanțe. Curtea a statuat că Tribunalul de Primă Instană era întemeiat pe motive contradictorii și insuficiente pentru a stabili răspunderea reclamantului și a R.A.

și S.P. (hotărârea nr. 247/2011). La 25 februarie 2011, reclamantul a solicitat stabilirea unei date de încuviințare în fața tribunalului de apel. La 5 aprilie 2012, tribunalul de apel din rețetă a respins acțiunea reclamantului, considerând că acesta din urmă era singurul responsabil pentru accidentul Õ (hotărâre 1845/2012). Ea a considerat că accidentul în cauză și paraplegia reclamantului au fost cauzate de comportamentul la volan al acestuia din urmă, care, caracterizat printr-o lipsă de atenție necesară din punct de vedere obiectiv și teoretic, a fost o neglijență. Ea a considerat, de asemenea, că R.A. și S. P. nu au fost în nici un fel responsabile pentru accident.

Pentru a susține poziția sa, ea a luat în considerare următoarele: Trebuie să se observe că șoferul taxiului (R.A.) a fost declarat nevinovat pentru actul de vătămare corporală din neglijență în temeiul hotărârii n 81475/1999 al Tribunalului de Corecție din Da'éta care se afla în formațiune de trei judecători. Prin urmare, acțiunea de la l ui ui care pleda Rolandos-Aggelos Soutzos era inadmisibilă ca fiind în mod vădit nefondată, nevinovăție, ca condiție principală a obligației de executare (art. 914 din Codul civil), a persoanelor împotriva cărora acțiunea era condusă ( τ εναγομένμε την αγωγή ) (...) La 8 februarie 2013, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva hotărârii nr 1845/2012 a instanței judecătorești da.

El a ridicat mai multe mijloace de casare care corespundeau diferitelor considerente ale acestei decizii. După ce a reprodus în esență din motivarea hotărârii judecătorești a instanței judecătorești, care cuprindea partea referitoare la hotărârea nr. 81475/1999 a Tribunalului corecțional și pronunțarea hotărârii de soluționare a R.A., acesta susținea că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile legii și ale Codului rutier și că aceasta a adoptat motive contradictorii și insuficiente. La 1 iulie 2013, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului și a confirmat hotărârea nr. 1845/2012 al Tribunalului de Primă Instanță (hotărârea 1444/2013).

După ce a reprodus textual cea mai mare parte a considerentelor din hotărârea atacată, aceasta concluzionează după cum urmează: Judecând astfel, instanța de apel a luat în considerare, în hotărârea sa, motive clare, suficiente și neconflictuale, care permit verificarea, în caz contrar, a aplicării corecte sau necorespunzătoare a dispozițiilor dreptului intern aplicate în speță. Comisia nu și-a privat hotărârea de bază legală și nici nu a încălcat dispozițiile menționate anterior din dreptul intern, pe care le-a interpretat și aplicat în mod corect această hotărâre a fost netă și certificată conform la 25 octombrie 2013. Pe marginea unghiului articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, din cauza motivării, în opinia sa, contradictorie și insuficientă a hotărârilor instanțelor interne, în special a celor pronunțate de instanța de judecată (n 1845/2012) și de Curtea de Casație (n 1444/2013).

De asemenea, pe teren la art. 6 alineatul (1) din convenție, denunță durata procedurii în fața instanțelor civile, care a început la 7 mai 1998 și s-a încheiat la 25 octombrie 2013. Cauza reclamantului a fost audiată într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție

Communiquée le 9 juin 2017

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 31628/14 Rolandos-Aggelos SOUTZOS contre la Grèce introduite le 16 avril 2014

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Rolandos-Aggelos Soutzos, est un ressortissant grec né en 1973 et résidant à Dimos Artemidas. Il est représenté devant la Cour par M e N. Koulouris, avocat au barreau d’Athènes. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 22 juin 1996, alors qu’il conduisait son vélomoteur, le requérant eut un accident de la route, qui le laissa paraplégique. A. La procédure devant les juridictions pénales Une procédure pénale fut engagée contre le requérant et contre les conducteurs de deux voitures impliquées dans l’accident, R.A. et S.P, pour dommage corporel par négligence et pour contravention au code de la route. Le requérant se constitua partie civile dans la procédure contre R.A.

et S.P. et demanda à être indemnisé pour le dommage moral qu’il disait avoir subi. Le 26 février 1999, le tribunal correctionnel d’Athènes, siégeant en formation de juge unique, acquitta le requérant des accusations portées contre lui et condamna R.A. et S.P. pour dommage corporel par négligence. Il commua la peine d’emprisonnement imposée à R.A. en une sanction pécuniaire, et il infligea une peine d’emprisonnement de sept mois avec sursis à S.P. Il fit également droit à la demande d’indemnisation du requérant (jugement n o 25919/99). R.A. et S.P. interjetèrent appel contre ledit jugement. Le 23 novembre 1999, le tribunal correctionnel d’Athènes, siégeant en formation de trois juges et statuant en appel, acquitta R.A.

des accusations portées contre lui, condamna S.P. pour dommage corporel par négligence à une peine d’emprisonnement de quatre mois avec sursis et fit droit à la demande d’indemnisation du requérant pour dommage moral (arrêt n o 81475/99). Le tribunal considéra que S.P. n’avait pas adapté sa vitesse et n’avait pas respecté la distance de sécurité. B. La procédure devant les juridictions civiles Le 7 mai 1998, le requérant saisit le tribunal de première instance d’Athènes, composé d’un juge unique, d’une action en dommages-intérêts contre deux sociétés d’assurance, contre le propriétaire de l’une des deux voitures impliquées dans l’accident, ainsi que contre les conducteurs de ces deux véhicules, R.A.

et S.P. À une date non précisée en 1999, par une décision avant dire droit, le tribunal de première instance d’Athènes suspendit l’examen de l’affaire jusqu’à la réalisation d’une expertise médicale (décision n o 4569/1999). Le 20 décembre 1999, le requérant demanda la fixation d’une nouvelle date d’audience. Le 28 février 2001, le tribunal de première instance d’Athènes fit partiellement droit à l’action du requérant, estimant que ce dernier était le principal responsable de l’accident (à hauteur de 60 %). Il considéra également que R.A. et S.P. étaient conjointement responsables dudit accident (jugement n o 1025/2001). Le 27 février 2001 et le 19 mars 2001 respectivement, l’un des adversaires du requérant et le requérant lui-même interjetèrent appel.

Le 3 avril 2002, certains des adversaires du requérant formèrent un appel incident ( αντέφεση ). Le 4 décembre 2002, la cour d’appel d’Athènes annula la décision du tribunal de première instance, et, statuant sur le fond, elle rejeta l’action du requérant, considérant que ce dernier était le seul responsable de l’accident litigieux (arrêt n o 9510/2002). La cour d’appel estima que le requérant n’avait pas fait preuve de l’attention requise lors de la conduite de son vélomoteur. Le 10 avril 2003, le requérant se pourvut en cassation. Le 20 février 2004, la Cour de cassation cassa l’arrêt n o 9510/2002 de la cour d’appel d’Athènes et renvoya l’affaire devant ladite juridiction (arrêt n o 190/2004).

Elle considéra que la cour d’appel s’était appuyée sur des motifs contradictoires et insuffisants pour établir la responsabilité du requérant et, plus largement, les circonstances dans lesquelles l’accident avait eu lieu. Le 24 février 2004, le requérant demanda la fixation d’une date d’audience devant la cour d’appel d’Athènes. Le 26 janvier 2005, la cour d’appel d’Athènes fit partiellement droit à l’action du requérant, considérant que ce dernier était le principal responsable de l’accident litigieux, à hauteur de 60 %, et que R.A. et S.P. étaient conjointement responsables, à hauteur de 40 % (arrêt n o 522/2005). Plus précisément, la cour d’appel estima que R.A. et S.P.

avaient fait preuve d’un manque d’attention : selon elle, au moment des faits, les intéressés ne conduisaient pas d’une manière prudente et avec une vigilance intense constante, ils ne maîtrisaient pas suffisamment leurs véhicules et ils avaient omis d’adapter leur vitesse aux conditions de circulation routière pour pouvoir arrêter leurs voitures devant tout éventuel obstacle. La cour d’appel considéra que le requérant était également responsable de l’accident, au motif que, au moment des faits, il ne conduisait pas son vélomoteur de manière prudente et avec l’attention intense requise. Les 22 février et 2 mars 2005, les adversaires du requérant, parmi lesquels R.A. et S.P., se pourvurent en cassation.

Le 5 avril 2005, le requérant se pourvut également en cassation. Le 17 février 2011, la Cour de cassation cassa l’arrêt n o 522/2005 de la cour d’appel d’Athènes pour manque de motivation et renvoya l’affaire devant cette juridiction. Elle jugea que la cour d’appel s’était appuyée sur des motifs contradictoires et insuffisants pour établir la responsabilité du requérant et celle de R.A. et de S.P. (arrêt n o 247/2011). Le 25 février 2011, le requérant demanda la fixation d’une date d’audience devant la cour d’appel. Le 5 avril 2012, la cour d’appel d’Athènes rejeta l’action du requérant considérant que ce dernier était le seul responsable de l’accident litigieux (arrêt n o 1845/2012). Elle estima que l’accident en cause et la paraplégie du requérant avaient été provoqués par le comportement au volant de ce dernier, lequel comportement, caractérisé par un manque de l’attention requise d’un point de vue objectif et théorique, constituait une négligence.

Elle considéra également que R.A. et S. P. n’étaient aucunement responsables de l’accident. Pour étayer sa position, elle releva ce qui suit : « Il doit être noté que le conducteur du taxi (R.A.) a été déclaré innocent pour l’acte de dommage corporel par négligence en vertu de l’arrêt n o 81475/1999 du tribunal correctionnel d’Athènes siégeant en formation de trois juges. Par conséquent, l’action de l’appelant Rolandos-Aggelos Soutzos était irrecevable comme manifestement mal fondée, faute de culpabilité, en tant que condition principale de l’obligation d’indemnisation (article 914 du code civil), des personnes contre lesquelles l’action était dirigée ( των εναγομένων με την αγωγή ) (...) » Le 8 février 2013, le requérant se pourvut en cassation contre l’arrêt n o 1845/2012 de la cour d’appel d’Athènes.

Il soulevait plusieurs moyens de cassation qui correspondaient aux différents considérants de cette décision. Après avoir reproduit l’essentiel de la motivation de l’arrêt de la cour d’appel comprenant la partie relative à l’arrêt n o 81475/1999 du tribunal correctionnel et le prononcé de l’acquittement de R.A., il alléguait que la cour d’appel avait interprété de façon erronée les dispositions de la loi et du code de la route et qu’elle avait adopté des motifs contradictoires et insuffisants. Le 1 er juillet 2013, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant et confirma l’arrêt n o 1845/2012 de la cour d’appel d’Athènes (arrêt n o 1444/2013).

Après avoir reproduit textuellement l’essentiel des considérants de l’arrêt attaqué, elle conclut comme suit : « En jugeant ainsi, la cour d’appel a pris en compte dans son arrêt des motifs clairs, suffisants et non contradictoires, qui permettent de contrôler en cassation l’application correcte ou non des dispositions du droit interne appliquées en l’espèce. Elle n’a pas privé son arrêt de base légale ni violé les dispositions susmentionnées du droit interne, qu’elle a interprétées et appliquées correctement ». Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 25 octobre 2013. GRIEFS Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit à un procès équitable, en raison de la motivation selon lui contradictoire et insuffisante des arrêts des juridictions internes, notamment de ceux rendus par la cour d’appel d’Athènes (n o 1845/2012) et par la Cour de cassation (n o 1444/2013).

Également sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, il dénonce la durée de la procédure devant les juridictions civiles, commencée le 7 mai 1998 et terminée le 25 octobre 2013.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La cour d’appel d’Athènes et la Cour de cassation ont-elles suffisamment motivé leurs décisions respectives (arrêt n o 1845/2012 et arrêt n o 1444/2013) ? 2. La cause du requérant a-t-elle été entendue dans un délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ?