Comunicat la 31 august 2017 Cea de-a doua secțiune Cerere nr. 27703/16 Lionel VENET împotriva Belgiei introdusă la 10 mai 2016 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, dl Lionel Venet, este un resortisant belgian născut în 1979 și rezident în Uccle. Este reprezentat în fața Curții de către domnul P. Van Hooland, avocat la Bruxelles. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 22 septembrie 2015, reclamantul a fost acuzat de arestarea șefului, ca autor sau coautor, detenție ilicită de droguri în asociere și pus în detenție preventivă la închisoarea din Saint Gilles, în urma eliberării unui mandat de arestare de către un judecător judecătoresc din partea Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles. Reclamantul a contestat atât regularitatea, cât și legalitatea acestui mandat de arestare. În octombrie 2015, în prezența reclamantului și a avocatului său, Camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles a hotărât că condițiile prevăzute de lege pentru acordarea unui mandat de arestare erau îndeplinite, că motivele mandatului de arestare erau întemeiate și că au fost îndeplinite. În octombrie 2015, Camera pentru punerea sub acuzare a Tribunalului de apel din Bruxelles, după ce a ascultat de recurentul asistat de consiliul său, a conchis ordonanța camerei Consiliului. La 2 noiembrie 2015, prin declarația depusă la grefa camerei pentru punerea sub acuzare a Tribunalului de apel din Bruxelles, reclamantul a luat măsuri în caz de casare. noiembrie 2015, un memoriu în susținerea recursului său la grefa Curții de Casație. O cerere în fals incident a fost depusă, de asemenea, de către reclamant la grefa Curții de Casație la 9 noiembrie 2015. În noiembrie 2015, Curtea de Casație a respins recursul în Casație formulat de reclamant, precum și cererea în fals incident. Spre deosebire de avocatul general al Curții de Casație, nici recurentul, nici avocatul său nu au fost prezenți în ședința din 10 noiembrie 2015. noiembrie 2015, Camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles a confirmat menținerea în detenție a reclamantului. În aceeași zi, reclamantul a citat la statul belgian în fața președintelui Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles. El a fost susținut că a fost plasat în . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . noiembrie 2015 la ora 9:30, dar nu a fost informat cu privire la avizul de notificare a datei de la care a avut loc la sfârșitul zilei de 9 noiembrie 2015. În ceea ce îl privește, Consiliul său a primit un aviz de fixare că la 10 noiembrie 2015. Prin urmare, caracterul contradictoriu al procedurii, principiul egalității de arme și dreptul la apărare nu au fost respectate. Reclamantul a invocat că, din acest motiv, detenția sa a devenit contrară art. 5 alin. (1) și (4) din Convenție. 13 din Convenție, fie că se dă ordin procurorului public să solicite în scris eliberarea sa în cadrul audierilor de control al deținerii de către instanțele de judecată. În ultimă instanță, invocând o încălcare a art. 5 alin. 1 și 4 din Convenție, reclamantul a solicitat eliberarea sa în fața Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles. Pe de altă parte, el a invocat, în același mod ca și în fața judecătorului din Québec, pe care nu l-a convocat în mod valabil în fața Curții de Casație, precum și absența unor dezbateri contradictorii în fața acestei instanțe. Prin ordonanța din 20 noiembrie 2015, camera Consiliului a ordonat menținerea detenției preventive a reclamantului și a răspuns în acest sens prin intermediul articolului 5 din convenție, invocat de acesta, camera Consiliului constată că [reclamantul] s-a putut apăra în mod eficient atât la prima sa prezentare în cameră a consiliului, cât și la prezentarea sa în cameră a acuzațiilor. În cazul în care nu se află în afara camerei comisiei de arbitraj din statul membru în cauză, aceasta trebuie să constate că dreptul la apărare nu a fost compromis în mod iremediabil de faptul că avizul de fixare în instanță a unei căi de atac, la data de 6 noiembrie 2015, nu ar fi fost publicat că, la 9 noiembrie 2015, procedura fiind în esență scrisă în această etapă, iar mijloacele de apărare dezvoltate ar fi putut fi realizate independent de orice contestație în persoană. Nici o încălcare a articolului 5 [din Convenție], examinată în ceea ce privește legalitatea și regularitatea detenției, și nici o încălcare a principiului egalității armelor de foc nu se constată în speță. La 27 noiembrie 2015, instanța din statul membru în cauză s-a pronunțat fără instanță pentru a cunoaște cererea în cauză. Prin hotărârea din 1 noiembrie 2015, În decembrie 2015, Camera pentru punerea sub acuzare a Tribunalului de apel din Bruxelles a confirmat ordonanța camerei Consiliului din 20 noiembrie 2015. În ceea ce privește încălcarea articolului 5 din convenție, aceasta a constatat că Detenția preventivă a persoanei acuzate este legală. Într-adevăr, Curtea de Casație a pronunțat în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii din 10 noiembrie 2015 a prezentei Curii de Casație. Pe de altă parte, Curtea de Casație a respins printr-o hotărâre din 23 decembrie 2015 recursul introdus de reclamant împotriva hotărârii camerei de contestații și a respins motivul întemeiat pe art. 5 din convenție în aceste termeni. Valabilitatea unei hotărâri prin care Curtea [de Casație] hotărăște cu privire la un recurs în Casație nu poate fi pusă în discuție decât prin mijloace de retragere. Reclamantul a fost eliberat în ianuarie 2016. 1 și 4 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de o procedură contradictorie și că principiul egalității armelor a fost ignorat în timpul punerii în aplicare a celui de-al 10-lea noiembrie 2015 în fața Curții de Casație, hotărând cu privire la recursul pe care l-a formulat în cadrul menținerii detenției sale preventive. El susține pe de o parte că detenția sa preventivă a devenit ulterior ilegală și, pe de altă parte, nu a avut o cale de atac eficientă pentru a contesta detenția sa preventivă. Având în vedere în special aprecierea Curții de Casație în hotărârea sa din 23 decembrie 2015 cu privire la calea de retragere pentru a pune în discuție validitatea unei hotărâri a instanței sale, reclamantul a epuizat căile de atac interne 2. Având în vedere obiecțiunile formulate de reclamant și împrejurarea că detenția sa intră sub incidența articolului 5 § 1 (c) din Convenție, a avut la dispoziția sa, în conformitate cu art. 5 alin. (4) din Convenție, o procedură efectivă care să-i permită să conteste legalitatea detenției sale (a se vedea în special Kampanis c. Grecia, 13 iulie 1995, § 47, seria A n 318 B, și Samoila și Cionca c. România, n 33065/03, § 68, 4 martie 2008)? De asemenea, reclamantul a fost privat de libertate în conformitate cu art. căi legale în sensul articolului 5 alineatul (1) din convenție, în special de la 10 noiembrie 2015
Communiquée le 31 août 2017
Requête n
o
27703/16
Lionel VENET
contre la Belgique
introduite le 10 May 2016
Le requérant, M. Lionel Venet, est un ressortissant belge né en 1979 et résidant à Uccle. Il est représenté devant la Cour par M
e
P. Van Hooland, avocat à Bruxelles.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 22 septembre 2015, le requérant fut inculpé du chef de, comme auteur ou co-auteur, détention illicite de stupéfiants, en association, et placé en détention préventive à la prison de Saint-Gilles suite à la délivrance d’un mandat d’arrêt par un juge d’instruction du tribunal de première instance de Bruxelles. Le requérant contesta tant la régularité que la légalité de ce mandat d’arrêt.
Le 21
octobre 2015, en présence du requérant et de son avocat, la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles jugea que les conditions prévues par la loi pour décerner un mandat d’arrêt étaient réunies, que les motifs du mandat d’arrêt étaient fondés et qu’ils subsistaient. Elle ordonna le maintien en détention préventive du requérant.
Le 30
octobre 2015, la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles, ayant entendu le requérant assisté de son conseil, confirma l’ordonnance de la chambre du conseil.
Le 2
novembre 2015, par déclaration faite au greffe de la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles, le requérant se pourvut en cassation. Il déposa, le 9
novembre 2015, un mémoire à l’appui de son pourvoi au greffe de la Cour de cassation. Une requête en faux incident fut également déposée par le requérant au greffe de la Cour de cassation le 9
novembre 2015. Par un arrêt du 10
novembre 2015, la Cour de cassation rejeta le pourvoi en cassation formé par le requérant ainsi que la requête en faux incident. Contrairement à l’avocat général à la Cour de cassation, ni le requérant ni son avocat ne furent présents à l’audience du 10 novembre 2015.
Le 13
novembre 2015, la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles confirma le maintien en détention du requérant.
Le même jour, le requérant cita l’État belge en référé devant le président du tribunal de première instance de Bruxelles. Il soutint qu’il avait été placé dans l’impossibilité d’assister à l’audience de la Cour de cassation devant statuer sur son pourvoi formé dans le cadre du maintien de sa détention préventive au motif qu’il avait été avisé tardivement de la date d’audience. Le requérant expliqua que l’audience avait été fixée au 10
novembre 2015 à 9h30 mais qu’il n’avait été informé de l’avis de notification de la date d’audience que «
tard dans la journée du 9
novembre 2015
». Son conseil, quant à lui, n’avait reçu l’avis de fixation que le 10
novembre 2015 «
aux alentours de midi
». Par conséquence, le caractère contradictoire de la procédure, le principe de l’égalité des armes et les droits de la défense n’avaient pas été respectés. Le requérant invoqua que, de ce fait, sa détention était devenue contraire à l’article
5 §§
1 et 4 de la Convention. Enfin, il demanda, s’appuyant sur l’article
13 de la Convention, qu’il soit donné injonction au ministère public de requérir par écrit sa mise en liberté lors des audiences de contrôle du maintien de détention par les juridictions d’instruction.
Ultérieurement, invoquant une violation de l’article
5 §§
1 et 4 de la Convention, le requérant sollicita sa remise en liberté devant la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles. À l’appui, il invoqua, de la même manière que devant le juge des référés, qu’il n’avait pas été convoqué valablement devant la Cour de cassation ainsi que l’absence de débats contradictoires devant cette juridiction.
Par ordonnance du 20
novembre 2015, la chambre du conseil ordonna le maintien de la détention préventive du requérant et répondit en ces termes au moyen tiré de l’article 5 de la Convention soulevé par celui-ci
:
«
La chambre du conseil constate que [le requérant] a pu se défendre efficacement tant lors de sa première comparution en chambre du conseil que lors de sa comparution en chambre des mises en accusation.
S’il n’appartient pas à la chambre du conseil d’exercer un contrôle de la légalité de la procédure en cassation, il lui appartient de constater que les droits de la défense n’ont pas été irrémédiablement compromis par le fait que l’avis de fixation en cour de cassation, daté du 6 novembre 2015, n’aurait été posté que le 9 novembre 2015, la procédure étant essentiellement écrite à ce stade, et les moyens de défense développés ayant pu l’être indépendamment de toute comparution en personne.
Aucune violation de l’article 5 [de la Convention], examiné au regard de la légalité et de la régularité de la détention, et aucune violation du principe d’égalité des armes n’est constatée en l’espèce.
»
Le 27
novembre 2015, le juge des référés se déclara sans juridiction pour connaître la demande en référé.
Par un arrêt du 1
er
décembre 2015, la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles confirma l’ordonnance de la chambre du conseil du 20
novembre 2015. Quant à la violation alléguée de l’article 5 de la Convention, elle constata que
:
«
La détention préventive de l’inculpé est régulière. En effet, la Cour de cassation a statué dans les quinze jours de l’arrêt de la présente Cour, chambre des mises en accusation, du 30 octobre 2015, et la chambre du conseil a statué dans les quinze jours de l’arrêt de la Cour de cassation du 10 novembre 2015.
Par ailleurs, il n’appartient pas à la présente cour, chambre des mises en accusation, de statuer sur une prétendue irrégularité de la procédure devant la Cour de cassation.
»
La Cour de cassation rejeta par un arrêt du 23
décembre 2015 le pourvoi introduit par le requérant contre l’arrêt de la chambre des mises en accusation. Elle rejeta le moyen tiré de l’article
5 de la Convention en ces termes
:
«
La validité d’un arrêt par lequel la Cour [de cassation] statue sur un pourvoi en cassation ne peut être mise en cause que par la voie de rétractation.
»
Le requérant fut libéré en janvier 2016.
Invoquant l’article
5 §§
1 et 4 de la Convention, le requérant se plaint qu’il n’a pas bénéficié d’une procédure contradictoire et que le principe de l’égalité des armes a été méconnu lors de l’audience du 10
novembre 2015 devant la Cour de cassation statuant sur le pourvoi qu’il avait formé dans le cadre du maintien de sa détention préventive. Il soutient d’une part que sa détention préventive est ensuite devenue irrégulière et d’autre part qu’il n’a pas eu un recours effectif pour contester sa détention préventive.
1.
Eu égard notamment à la considération de la Cour de cassation dans son arrêt du 23
décembre 2015 quant à la voie de rétractation pour remettre en cause la validité d’un arrêt de sa juridiction, le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes
?
2.Eu égard aux griefs tels que formulés par le requérant et à la circonstance que sa détention relevait de l’article
5 §
1 c) de la Convention, a-t-il eu à sa disposition, conformément à l’article
5 §
4 de la Convention, une procédure effective lui permettant de contester la légalité de sa détention
(voir notamment
Kampanis c. Grèce
, 13
juillet 1995, §
47, série A n
o
318
‑
B, et
Samoilă et Cionca
c. Roumanie
, n
o
33065/03, §
68, 4
mars 2008) ?
De même, le requérant a-t-il été privé de sa liberté selon les «
voies légales
» au sens de l’article
5 §
1 de la Convention, en particulier à partir du 10
novembre 2015
?