Comunicat la 27 noiembrie 2017 Cea de-a doua secțiune Cerere nr. 58302/10 K.G. împotriva Belgiei introdusă la 8 decembrie 2010 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, M.G., este un resortisant belgian. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul F. van Bergen, avocat la Anvers. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: Recurenta a fost aleasă senator în cadrul alegerilor parlamentare federale din 13 iunie 2010. Contextul demisiei recurentei în luna mai 2010, în cursul unei călătorii private în Asia, a fost acuzată de droguri, ceea ce a negat și a informat imediat președintele senatului. La întoarcerea sa la Bruxelles, la 31 august 2010, a fost convocată imediat de președintele senatului, de asemenea, membru al partidului său politic și au fost prezenți și în timpul întreținerării altor doi senatori și membri ai partidului său. Potrivit recurentei, la sfârșitul interviului, ea a fost obligată să semneze o scrisoare de demisie a mandatului său de senator care fusese redactat anterior. Scrisoarea a fost redactată după cum urmează: Ca urmare a conversației noastre din 31 august 2010, în cursul căreia v-am împărtășit dorința mea de a-mi depune mandatul de senator din motive personale, vă anunț prin prezenta demisia mea în scris. Voi avea grijă să procesez cât mai bine dosarele în curs pentru a asigura o tranziție fluidă pentru toată lumea. La 2 septembrie 2010, directorul general al Senatului a trimis o scrisoare recurentei care confirmă primirea corectă a scrisorii de demisie și i-a furnizat informații cu privire la locul de plecare. Procedura de contestare a valabilității demisiei în fața senatului Prin intermediul unei proceduri de punere în aplicare notificate la 6 septembrie 2010, recurenta a adresat o scrisoare președintelui senatului înștiințat că dorește să își continue mandatul de senator. Aceasta a afirmat că, în cursul conversației din 31 august 2010, s-a exercitat o presiune semnificativă asupra ei și că persoanele prezente la 31 august 2010 au amenințat să depună plângeri împotriva ei, care ar fi dăunătoare pentru cariera sa profesională. Aceasta concluzionează că, în conformitate cu art. 1109 din Codul civil, demisia sa a fost nulă din punct de vedere juridic și a fost semnată sub presiune și că depunerea jurământului unui nou senator care o înlocuiește pe reclamantă ar fi neconstituțională. Recurenta l-a acuzat, de asemenea, pe președintele senatului de faptul că și-a folosit competențele în calitate de președinte pentru a urmări obiectivele propriului partid politic și, în acest caz, pentru a urma instrucțiunile președintelui partidului care dorea demisia recurentei. Aceasta a conchis că absența unui răspuns din partea președintelui senatului la scrisoarea sa anterioară pe care o primise la conținutul său. Aceasta a arătat că agenda sesiunii plenare a senatului din 12 octombrie 2010 nu putea conține o referință la demisia recurentei pe motiv că nu era vorba de demisie. Comisia a reamintit că semnătura recurentei la 31 august 2010 îi fusese extorcată sub presiune morală și își va reitera acuzațiile potrivit cărora președintele senatului acționează în numele propriului partid și nu în interesul senatului, după cum a stabilit mandatul său. La 16 septembrie 2010, s-a confirmat primirea celor două scrisori ale recurentei. Scrisoarea secretarului general al senatului a precizat că lipsa de răspuns la scrisoarea din 6 septembrie n Între timp, la 15 septembrie, departamentul juridic al Senatului emite un aviz conform căruia demisia recurentei a intrat în vigoare în mod irevocabil din momentul în care a fost prezentată președintelui Senatului și fără ca aceasta să fie validată de plen. Acest aviz a fost completat de un al doilea aviz din 21 septembrie 2010 privind contestarea validității unei demisii din cauza lipsei consimțământului. În opinia Serviciului Juridic al Senatului, atunci când un senator contestă valabilitatea demisiei sale, această chestiune este abordată mai devreme sau mai târziu de Senat, cel puțin în mod tacit în momentul în care senatul este obligat să verifice competențele unui succesor. 48 din Constituție, el era singurul competent să verifice competențele membrilor săi. Serviciul juridic a precizat că ar trebui totuși să se țină seama de faptul că o cauză a validității demisiei unui senator ar putea, în cele din urmă, să fie adusă în fața unei instanțe, probabil sub forma unei cereri de despăgubire. În orice caz, el nu s-a întors la un tribunal pentru a obliga senatul sau pentru a-i interzice un mandat de senator la una sau la alta persoană. octombrie 2010, recurenta a depus o cerere în fața președintelui Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, prin care a solicitat președintelui Tribunalului să declare că senatul nu putea aplica articolele 48 din Constituție și 235 din Codul electoral, având în vedere lipsa unui loc vacant în cazul în care demisia recurentei era afectată de un viciu de consimțământ și că, prin urmare, senatul nu putea permite unei alte persoane să depună jurământul de senator ca succesor al recurentei. Prin urmare, Comisia a solicitat președintelui Tribunalului să confirme că recurenta are dreptul de a-și continua mandatul de senator, cel puțin până când instanța se pronunță asupra fondului. Prin ordonanța din 8 octombrie 2010, președintele Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles a declarat că nu are jurisdicție în ceea ce privește litigiul. Acesta a considerat că, la verificarea competențelor, Senatul verifica dacă candidații aleși, titularii și supleanții sunt aleși în conformitate cu căile legale și/sau că nu există motive de inadmisibilitate. Doar senatul era competent să se pronunțe asupra regularității alegerilor, și nici un recurs nu era deschis împotriva unei decizii a senatului privind verificarea competențelor, nici în fața instanțelor de ordine judiciară, nici în fața Consiliului de Stat, nici în fața Curții Constituționale. Președintele Tribunalului a considerat apoi că examinarea regularității demisiei recurentei efectuate de Senat era o condiție prealabilă pentru verificarea competențelor succesorului său și că numai Senatul era competent, în conformitate cu art. 48 din Constituție, să facă acest lucru. Prin urmare, în cazul în care Senatul ar verifica competențele succesorului recurentei și ar depune jurământul acesteia, acesta consideră că demisia recurentei era regulată. Un control prin ordin judiciar al acestei competențe decizionale autonome a senatului ar fi, conform președintelui Tribunalului, împotriva articolului 48 din Constituție și a principiului separării puterilor. Ședința plenară a senatului din 12 octombrie 2010 la 12 octombrie 2010, Senatul se întrunește în plen. Recurenta explică faptul că accesul la sala ședinței plenare a fost blocat de serviciile de securitate ale senatului pentru a împiedica intrarea acestuia. Un membru al biroului senatului a citit raportul biroului care a avut loc la 23 septembrie și 7 octombrie 2010. El a amintit că, în temeiul articolului 6 din Regulamentul de procedură al senatului, atunci când un senator demisionează, biroul, ca comisie de verificare a competențelor, trebuie să efectueze verificări utile și să pregătească în acest sens deliberările Adunării Plenare. Biroul consideră că, în lipsa unor dispoziții legale sau de reglementare, patru principii trebuiau să fie aplicate de către birou în momentul verificării competențelor: 1) demisia unui senator produs de ea însăși efectele sale; 2) demisia unui senator nu trebuie acceptată nici de către președintele senatului, nici de către birou, nici de către Adunarea Plenară ; 3) Demisia unui senator este irevocabilă; 4) Senatul trebuie să verifice dacă există elemente care să demonstreze în mod clar că actul de demisie ar fi fost realizat în condiții neregulamentare. Având în vedere aceste patru principii, Biroul a considerat că nu era necesar să pună la îndoială valabilitatea demisiei reclamantei. Prin urmare, biroul a verificat competențele succesorului său și a sugerat Adunării Plenare să aprobe concluziile raportului său, să accepte succesorul ca membru al Senatului și să-și audă jurămintele. Concluziile raportului Biroului au fost adoptate de Adunarea Plenară prin ședință și s-a ridicat, iar succesorul reclamantei a depus jurământul constituțional. Dreptul intern relevant Competența în materie de judecată postelectorală L Dispozițiile relevante ale Codului electoral se citesc după cum urmează art. 231 Camera reprezentanților și Senatul pronunță singure asupra validității operațiunilor electorale în ceea ce privește membrii lor și în ceea ce privește supleanții. În cazul anulării unei alegeri, toate formalitățile trebuie reîncepute, inclusiv prezentările candidaților. Orice reclamație împotriva alegerilor trebuie făcută înainte de verificarea competențelor. Procedura de demisie a unui senator Dispozițiile relevante din Codul electoral, așa cum este în vigoare în momentul faptelor, se citesc după cum urmează: În cazul în care camerele sunt reunite, acestea au dreptul exclusiv de a primi demisia membrilor lor. În cazul în care nu sunt reunite, demisia poate fi notificată ministrului de interne. În caz de vacantă per opțiune, deces, demisie sau altfel, noul senator sau reprezentant încheie termenul celui pe care îl înlocuiește. În cazul în care candidații care aparțin aceleiași liste cu membrul care urmează să fie înlocuit au fost declarați supleanți la alegerea acestuia, supleantul care intră primul în ordine utilă intră în funcție. Cu toate acestea, înainte de instalarea sa ca reprezentant sau senator, Camera competentă efectuează o verificare suplimentară a competențelor sale din punctul de vedere exclusiv al conservării condițiilor de eligibilitate. Dispozițiile relevante din Regulamentul Senatului, așa cum este în vigoare la momentul faptelor, se citesc după cum urmează: art. 3 Documentele justificative privind repartizarea locurilor și desemnarea senatorilor, precum și protestele și opozițiile la care acestea ar fi dat naștere sunt prezentate comisiei de verificare a competențelor, care desemnează unul sau mai mulți membri ai acesteia pentru a raporta Senatului. Plângerile trebuie să ajungă la Senat înainte de verificarea puterilor. Dacă se bazează pe fapte constatate de documente, acestea sunt anexate la acestea. (...) art. 6 După constituirea Biroului definitiv, în caz de alegeri parțiale sau de înlocuire a unui senator, verificarea competențelor este asigurată de Birou, în conformitate cu dispozițiile art. 3. Biroul desemnează unul dintre membrii săi pentru a raporta adunării. Biroul senatului este compus exclusiv din membri ai senatului. Dispozițiile legale privind consimțământul La art. 1109 din Codul civil are un consimțământ valabil, dacă consimțământul nu a fost dat decât din greșeală sau dacă a fost șantajat prin violență sau surprins de dol. Există violență, atunci când este de natură să facă impresie asupra unei persoane rezonabile, și că ea poate să-i inspire inima de la persoana sau averea sa la un rău considerabil și prezent. În acest domeniu, se face referire la vârstă, sex și condiția persoanelor. GRIFS Invochează art. 3 din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge că a fost privată de mandatul său de senator în mod ilegal, având în vedere absența consimțământului său în momentul semnării scrisorii de demisie și absența garanțiilor procedurale privind contestarea validității demisiei sale. Invocând art. 13 din Convenția combinată cu art. 3 din Protocolul nr 1 și referindu-se la hotărârea în cauza Grosaru c. România 78039/01, CEDH 2010), se plânge de lipsa de reglementare privind contestarea demisiei unui ales în dreptul intern, deoarece nici biroul senatului, nici Adunarea Plenară nu constituiau organisme independente și reglementate, și de absența recursului în fața unei instanțe pentru contestarea deciziei adunării plenare a senatului. RĂSPUNSURI CU PRIVIRE LA PĂRȚILE reclamantei, a fost privată de mandatul său de senator cu încălcarea articolului 3 din Protocolul nr. 1 (a se vedea în special Gaulieder c. Slovacia, nr. 36909/97, Raportul Comisiei din 10 septembrie 1999, Paunović și Milivojević c. Serbia, nr. 41683/06, § 61-66, 24 mai 2016)? A avut recurenta la dispoziția sa, după cum prevede art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia își putea exprima responsabilitatea de necunoaștere a articolului 3 din Protocolul nr (a se vedea în special Grosaru c. România, nr. 78039/01, CEDH 2010)? Părțile sunt invitate să precizeze garanțiile procedurale de care reclamanta a beneficiat în cursul procedurii de contestare a valabilității demisiei sale în fața Senatului.
Communiquée le 27 novembre 2017
Requête n
o
58302/10
K.G.
contre la Belgique
introduite le 8 décembre 2010
La requérante, M
me
K.G., est une ressortissante belge. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante fut élue sénatrice lors des élections législatives fédérales du 13 juin 2010.
1.
Le contexte de la démission de la requérante
Au mois d’août 2010, au cours d’un voyage à titre privé en Asie, elle fut suspectée d’infractions liées à la drogue, ce qu’elle démentit. Elle en informa immédiatement le président du sénat.
Lors de son retour à Bruxelles, le 31 août 2010, elle fut immédiatement convoquée par le président du sénat, également membre de son parti politique. Étaient également présents lors de l’entretien deux autres sénateurs et membres de son parti.
D’après la requérante, à l’issue de l’entretien, elle fut contrainte de signer une lettre de démission de son mandat de sénatrice qui avait été préalablement rédigée. La lettre était rédigée comme suit
:
«
Suite à notre conversation du 31 août 2010 au cours de laquelle je vous faisais part de mon souhait de déposer mon mandat de sénatrice pour des raisons personnelles, je vous notifie par la présente ma démission par écrit.
Je me chargerai de traiter au mieux les dossiers en cours afin d’assurer une transition fluide pour tout le monde.
»
Le 2 septembre 2010, le directeur général du sénat envoya une lettre à la requérante confirmant la bonne réception de la lettre de démission et il lui fournit des informations relatives à l’indemnité de départ.
2.
La procédure de contestation de la validité de la démission devant le sénat
Par exploit d’huissier notifié le 6 septembre 2010, la requérante adressa une lettre au président du sénat l’informant qu’elle souhaitait poursuivre son mandat de sénatrice. Elle fit valoir qu’une importante pression avait été exercée sur elle au cours de la conversation du 31 août 2010 et que les personnes présentes l’avaient menacée de déposer des plaintes contre elle qui seraient dommageables pour sa carrière professionnelle. Elle en conclut que, en application de l’article 1109 du code civil, sa démission était nulle puisqu’elle avait été signée sous la contrainte. Il s’en suivait que la prestation de serment d’un nouveau sénateur remplaçant la requérante serait inconstitutionnelle. La requérante accusa également le président du sénat d’avoir utilisé ses pouvoirs en tant que président pour poursuivre les objectifs de son propre parti politique et, en l’occurrence, pour suivre les instructions du président du parti qui souhaitait la démission de la requérante.
Par exploit d’huissier notifié le 14 septembre 2010, la requérante adressa une nouvelle lettre au président du sénat. Elle déduisit de l’absence de réponse de la part du président du sénat à sa précédente lettre qu’il acquiesçait à son contenu. Elle expliqua que l’agenda de la session plénière du sénat du 12 octobre 2010 ne pouvait pas contenir de référence à la démission de la requérante puisqu’il n’était pas question de démission. Elle rappela que la signature de la requérante le 31 août 2010 lui avait été extorquée sous la contrainte morale et elle réitéra ses accusations selon lesquelles le président du sénat agissait pour le compte de son propre parti et non pas dans l’intérêt du sénat tel que le dictait pourtant son mandat.
Le 16 septembre 2010, il fut accusé réception des deux lettres de la requérante. La lettre du secrétaire général du sénat précisa que l’absence de réaction à la lettre du 6 septembre n’indiquait aucunement l’accord avec le contenu et qu’il revenait à l’assemblée plénière du sénat de se prononcer sur le fond de l’affaire à l’occasion de la vérification des pouvoirs du successeur de la requérante.
Entretemps, le 15 septembre, le service juridique du sénat émit un avis selon lequel la démission de la requérante prit effet de manière irrévocable dès le moment de sa remise au président du sénat et sans que celle-ci ne doive être validée par la plénière.
Cet avis fut complété par un deuxième avis du 21 septembre 2010 relatif à la contestation de la validité d’une démission pour cause d’absence de consentement. De l’avis du service juridique du sénat, lorsqu’un sénateur conteste la validité de sa démission, cette question est traitée tôt ou tard par le sénat, au moins de manière tacite au moment où le sénat est amené à vérifier les pouvoirs d’un successeur. L’appréciation de la régularité de la composition du sénat revenait à lui seul puisque, en application de l’article
48 de la Constitution, il était le seul compétent pour vérifier les pouvoirs de ses membres. Le service juridique précisa qu’il fallait néanmoins tenir compte du fait qu’une contestation de la validité de la démission d’un sénateur pourrait, à terme, être portée devant un tribunal, probablement sous la forme d’une demande d’indemnité. Quoi qu’il en soit, il ne revenait en tout cas pas à un tribunal d’obliger le sénat ou de lui interdire d’attribuer un mandat de sénateur à l’une ou l’autre personne.
3.
La procédure en référé
Entretemps, le 1
er
octobre 2010, la requérante avait introduit une demande en référé devant le président du tribunal de première instance de Bruxelles par laquelle elle demanda au président du tribunal de dire pour droit que le sénat ne pouvait pas faire application des articles 48 de la Constitution et 235 du Code électoral compte tenu de l’absence d’un siège vacant dès lors que la démission de la requérante était entachée d’un vice de consentement, et que le sénat ne pouvait partant pas laisser une autre personne prêter le serment de sénateur comme successeur de la requérante. Aussi, elle demanda au président du tribunal de confirmer que la requérante avait le droit de poursuivre son mandat de sénatrice, à tout le moins jusqu’à ce que le tribunal se prononce sur le fond.
Par une ordonnance du 8 octobre 2010, le président du tribunal de première instance de Bruxelles se déclara sans juridiction pour connaître du litige. Il considéra que lors de la vérification des pouvoirs, le sénat vérifiait que les candidats élus, titulaires et suppléants, étaient élus selon les voies légales et/ou qu’il n’y avait pas de motif d’inéligibilité. Seul le sénat était compétent pour se prononcer sur la régularité des élections, et aucun recours n’était ouvert contre une décision du sénat concernant la vérification des pouvoirs, ni devant les tribunaux de l’ordre judiciaire, ni devant le Conseil d’État, ni devant la Cour constitutionnelle. Le président du tribunal considéra ensuite que l’examen de la régularité de la démission de la requérante effectué par le sénat était un préalable à la vérification des pouvoirs de son successeur, et que seul le sénat était, en application de l’article
48 de la Constitution, compétent pour ce faire. Dès lors, si le sénat vérifiait les pouvoirs du successeur de la requérante et procédait à la prestation de serment de celui-ci, c’est qu’il considérait que la démission de la requérante était régulière. Un contrôle par l’ordre judiciaire de cette compétence décisionnelle autonome du sénat irait, selon le président du tribunal, à l’encontre de l’article 48 de la Constitution et du principe de la séparation des pouvoirs.
4.
La séance plénière du sénat du 12 octobre 2010
Le 12 octobre 2010, le sénat se réunit en assemblée plénière.
La requérante explique que l’accès à la salle de l’assemblée plénière fut bloqué par les services de sécurité du sénat afin de l’empêcher d’y entrer.
Un membre du bureau du sénat donna lecture du rapport du bureau qui s’était réuni les 23 septembre et 7 octobre 2010. Il rappela qu’en vertu de l’article 6 du règlement du sénat, lorsqu’un sénateur démissionne, il revient au bureau, siégeant en qualité de commission de vérification des pouvoirs, de procéder aux vérifications utiles et de préparer sur ce point les délibérations de l’assemblée plénière. Le bureau estima qu’en l’absence de dispositions légales ou réglementaires, quatre principes devaient être appliqués par le bureau au moment de la vérification des pouvoirs
: 1) la démission d’un sénateur produit par elle-même ses effets
; 2) la démission d’un sénateur ne doit être acceptée ni par le président du sénat, ni par le bureau, ni par l’assemblée plénière
; 3) la démission d’un sénateur est irrévocable
; 4) il appartient au sénat de vérifier s’il existe des éléments qui établissent de manière manifeste que l’acte de démission aurait été accompli dans des conditions irrégulières. En tenant compte de ces quatre principes, le bureau considéra qu’il ne s’indiquait pas de mettre en doute la validité de la démission de la requérante. Partant, le bureau procéda à la vérification des pouvoirs de son successeur. Il suggéra à l’assemblée plénière d’approuver les conclusions de son rapport, d’accepter le successeur comme membre du sénat et d’entendre sa prestation de serment.
Les conclusions du rapport du bureau furent adoptées par l’assemblée plénière par assis et levé et le successeur de la requérante prêta le serment constitutionnel.
B.
Le droit interne pertinent
1.
La compétence en matière de contentieux postélectoral
L’article 48 de la Constitution dispose
:
«
Chaque Chambre vérifie les pouvoirs de ses membres et juge les contestations qui s’élèvent à ce sujet.
»
Les dispositions pertinentes du Code électoral se lisent comme suit
:
Article 231
«
La Chambre des représentants et le Sénat prononcent seuls sur la validité des opérations électorales en ce qui concerne leurs membres et en ce qui concerne les suppléants.
En cas d’annulation d’une élection, toutes les formalités doivent être recommencées, y compris les présentations de candidats.
»
Article 232
«
Toute réclamation contre l’élection doit être faite avant la vérification des pouvoirs.
»
2.
La procédure relative à la démission d’un sénateur
Les dispositions pertinentes du Code électoral, tel qu’en vigueur au moment des faits, se lisent comme suit
:
Article 234
«
Lorsque les Chambres sont réunies, elles ont seules le droit de recevoir la démission de leurs membres. Lorsqu’elles ne sont pas réunies, la démission peut être notifiée au Ministre de l’intérieur.
»
Article 235
«
En cas de vacance par option, décès, démission ou autrement, le nouveau sénateur ou représentant achève le terme de celui qu’il remplace.
Si des candidats appartenant à la même liste que le membre à remplacer ont été, lors de l’élection de celui-ci, déclarés suppléants, le suppléant arrivant le premier en ordre utile entre en fonctions. Toutefois, préalablement à son installation comme représentant ou sénateur, la Chambre compétente procède à une vérification complémentaire de ses pouvoirs au point de vue exclusif de la conservation des conditions d’éligibilité.
»
Les dispositions pertinentes du règlement du sénat, tel qu’en vigueur au moment des faits, se lisent comme suit
:
Article 3
«
Les pièces justificatives concernant la répartition des sièges et la désignation des sénateurs ainsi que les protestations et oppositions auxquelles celles-ci auraient donné lieu sont remises à la commission de vérification des pouvoirs, qui désigne un ou plusieurs de ses membres pour faire rapport au Sénat.
Les réclamations doivent parvenir au Sénat avant la vérification des pouvoirs. Si elles sont basées sur des faits constatés par des documents, ceux-ci y sont joints.
(...)
»
Article 6
«
Après la constitution du Bureau définitif, en cas d’élections partielles ou de remplacement d’un sénateur, la vérification des pouvoirs est assurée par le Bureau, conformément aux dispositions de l’article 3. Le Bureau désigne un de ses membres pour faire rapport à l’assemblée.
»
Le bureau du sénat est exclusivement composé de membres du sénat.
3.
Les dispositions légales relatives au consentement
L’article 1109 du Code civil dispose
:
«
Il n’y a point de consentement valable, si le consentement n’a été donné que par erreur, ou s’il a été extorqué par violence ou surpris par dol.
»
L’article 1112 du Code civil précise
:
«
Il y a violence, lorsqu’elle est de nature à faire impression sur une personne raisonnable, et qu’elle peut lui inspirer la crainte d’exposer sa personne ou sa fortune à un mal considérable et présent.
On a égard, en cette matière, à l’âge, au sexe et à la condition des personnes.
»
Invoquant l’article 3 du Protocole n
o
1, la requérante se plaint d’avoir été privée de son mandat de sénatrice de manière irrégulière compte tenu de l’absence de son consentement lors de la signature de la lettre de démission et de l’absence de garanties procédurales entourant la contestation de la validité de sa démission.
Invoquant l’article 13 de la Convention combiné avec l’article 3 du Protocole n
o
1 et se référant à l’arrêt
Grosaru c. Roumanie
(n
o
78039/01, CEDH 2010), elle se plaint de l’absence de réglementation relative à la contestation de la démission d’un élu en droit interne, du fait que ni le bureau du sénat ni l’assemblée plénière ne constituaient des organes indépendants et impartiaux, et de l’absence de recours devant un tribunal pour contester la décision de l’assemblée plénière du sénat.
1.
La requérante a-t-elle été privée de son mandat de sénatrice en violation de l’article 3 du Protocole n
o
1 (voir, notamment,
Gaulieder c.
Slovaquie
, n
o
36909/97, rapport de la Commission du 10 septembre 1999, et
Paunović et Milivojević
c. Serbie
, n
o
41683/06, §§ 61-66, 24 mai 2016) ?
2.
La requérante avait-elle à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel elle pouvait formuler son grief de méconnaissance de l’article 3 du Protocole n
o
1
(voir, en particulier,
Grosaru c. Roumanie
, n
o
3.
Les parties sont invitées à préciser les garanties procédurales dont la requérante a bénéficié au cours de la procédure de contestation de la validité de sa démission devant le sénat.