Zadumov împotriva Rusiei

Reclamantul s-a născut în 1980 și este reținut în Bezhetsk, regiunea Tver. Potrivit acuzației, la 15 octombrie 2010, dna K., care nu a fost cunoscută anterior de reclamant, l-a invitat pe el și pe dl A. la apartamentul domnului X. În apartament l-au găsit pe dl X. întins pe podea într-o stare de intoxicare alcoolică grea. Din motive pe care ancheta nu le-a constatat, reclamantul a cerut pașaportul X., dar acesta din urmă nu a reacționat în niciun fel la cerere. Îngrozită de inacțiunea X., reclamantul și dl A. a început violent lovindu-l în umăr, piept, stomac și picioare până când el a încetat să respire. Reclamantul a spus doamnei K., care au asistat la atac, să “lumbreze totul” și să-i dea 100 de ruble ruse (RUB) (2,5 euro (EUR)).

La 18 octombrie 2010, dna K., în vârstă de douăzeci și patru de ani, a fost spitalizată voluntar pentru tratamentul psihozei și convulsiilor induse de alcool după o criză epileptică pe stradă. La 21 octombrie 2010, în timpul tratamentului, dna K. a fost dus la un investigator pentru interogatoriu. Înainte de interviu, investigatorul a primit permisiunea de a intervieva doamna K. de la doctorul şef al centrei medicale şi s - a mulţumit cu privire la capacitatea martorului de a depune mărturie, bazandu - se pe opinia medicului care o tratează. Potrivit unui certificat medical, dna K. a fost „conștient, accesibil pentru contact, răspuns la întrebări care urmau direcția lor” și a avut „nu există tulburări psihice acute”.

Potrivit înregistrărilor de interviu, dna K. a susținut că, la 11 octombrie 2014, întâlnirea ei cu dl X. s-a dus la o băutură, care a durat câteva zile până la 14 sau 15 octombrie 2010, când dl X. a refuzat să consume mai mult alcool pentru că nu mai putea să se ridice. În ziua atacului, ea a fost martoră reclamantului care intră în apartament cu domnul A. Şi imediat începând să lovească violent pe dl X., care stătea pe podea. După o căutare infructuoasă a paşaportului lui X, ei au reluat atacul şi au lovit victima de aproximativ patruzeci de ori până la moartea lui. 10. La 22 octombrie 2010, reclamantul și dl A. au fost arestaţi şi reţinuţi în bănuială de omor. În aceeaşi zi, dl A. a mărturisit omorului comis împreună cu reclamantul.

La 29 octombrie 2010, în timpul interogatoriului, el a declarat că insistența reclamantului pentru obținerea pașaportului X. a fost indusă de dorința de a forța pe aceasta din urmă să-și vândă apartamentul și de a împărtăși veniturile. 11. În cursul anchetei la 13 și 17 decembrie 2010, reclamantul a admis prezența sa în apartamentul X. în timpul atacului, dar a refuzat orice implicare în ea. În opinia sa, dl A. a comis perjuri pentru un motiv necunoscut. 12. Cazul penal împotriva reclamantului și a dlui A. a fost examinat de Curtea de District Tsentralniy din Tver (ентралан (denumit în continuare „Curtea de District”). 13. La 17 ianuarie 2011, în cadrul unei audieri anterioare, Curtea de District a acordat cereri depuse de avocatul apărării reclamantului să aibă înregistrările medicale ale dnei K. produs în instanță la proces.

14. La 24 ianuarie 2011, Curtea de District a primit extrase din istoria medicală a doamnei K. furnizate de un spital psihiatric regional. Potrivit dosarelor medicale, ea a suferit de abuzul de alcool pe termen lung şi a avut tendinţa de a avea episoade compulsive de băutură. În octombrie 2010, în timpul șasei spitalizări din 2008, ea a fost halucinație, anxietate, agresiv, nepoliticos și inconştient de data actuală. Când s-a externat din spital în noiembrie 2010, simptomele sindromului de retragere s-au redus şi nu au existat semne de tulburări psihice acute. 15. La 27 ianuarie 2011, Curtea de District a primit un certificat de la o clinică de psihnurologie regională. Potrivit certificatului, în 2008 doamna K. a fost diagnosticată cu o tulburare mentală organică de origine complexă (perinatal şi alcool indus), sindromul allucino-paranoid cu modificări uşoare ale personalităţii şi simptomele de retragere a alcoolului.

16. La 2 și 8 februarie 2011, Curtea de District a auzit mai mulți martori de urmărire penală, în principal rude, vecini și cunoștințe ale persoanelor implicate. Martorii fie au atestat reputația sau caracterul victimei și al acuzatului, fie au furnizat o audiție și dovezi circumstanțiale cu privire la evenimentele anterioare și ulterioare crimei presupuse. Dna K. a fost convocat în mod corespunzător la ambele audieri, dar nu a apărut și nu a furnizat niciun motiv pentru absența ei. 17. La 10 februarie 2011, la cererea apărării, Curtea de District a emis o citare a ordonării judecătorilor pentru a asigura prezența dnei K. la următoarea ședință. 18. La 17 februarie 2011, judecătorii au prezentat instanței de judecată un raport că martorul nu a putut fi găsit la domiciliul ei și, potrivit mamei sale, „poate fi tratat” într-o clinică de psihoneurologie.

19. În aceeași zi, Curtea de District a examinat un martor al procesului, dna D., un investigator în timpul etapelor preliminare ale procedurii. Ea a mărturisit circumstanțele interviului dnei K. la 21 octombrie 2010 și identificarea acesteia a reclamantului, precum și a statului ei psihologic și abilitatea de a da răspunsuri la momentul respectiv. Dna D. a declarat că martorul a fost „raţional”, a dat mărturie coerentă, a relatat corect evenimentele şi, potrivit medicului care a tratat-o atunci, a fost capabil să răspundă la întrebări. 20. În cursul audierii, instanța de judecată a fost notificată prin telefon că reclamantul a fost tratat în pacient pentru dependență de alcool începând cu 22 ianuarie 2011. Cererea procurorului ca declarațiile anterioare ale dnei K. să fie citite în instanță a fost refuzată și ședința a fost suspendată până la primirea unor informații suplimentare privind sănătatea martorului de la medici.

21. La 18 februarie 2011, clinica de psihnologie a trimis o scrisoare Curții de District confirmand informațiile prezentate anterior și declarând că doamna K. urma să fie externat la începutul lunii martie 2011. 22. În aceeași zi în timpul audierii, procurorul, referindu-se la scrisoarea menționată mai sus, a solicitat în mod repetat ca declarațiile anterioare ale dnei K. să fie citite în instanță din cauza tratamentului ei în pacient, faptul că prezența ei la proces nu a putut fi asigurată, și deoarece data descărcării de la clinică nu era clară. Avocaţii apărării solicitanţilor au obiectat, referindu-se la art. 281 din Codul de Procedură Penală, care a interzis lectura din declaraţii de martor, cu excepţia cazurilor de „maladie gravă”.

Curtea de District, fără a furniza motive suplimentare, a permis citirea mărturiei cu referire la art. 281 din Codul. 23. Între 24 februarie și 6 aprilie 2011, Curtea de District a organizat cel puțin șase audieri suplimentare. În cursul acestor audieri, reclamantul și coacusatul său au fost examinate și au confirmat în esență declarațiile lor preliminare contradictorii. Curtea de District a auzit, de asemenea, doi martori de caracter chemat de apărare, care au atestat reputația proastă a dlui A. și au speculat despre implicarea sa în activități ilegale. Curtea de judecată a luat în considerare, de asemenea, următoarele dovezi documentare prezentate de procuror: (a) înregistrările de inspecție la locul crimei; (b) mărturisirea dlui A. și înregistrări de verificare; (c) înregistrări ale procedurilor de identificare; și (d) rapoarte ale medic-examinator și experți criminaliști cu privire la leziunile victimei și cauza decesului.

24. La 8 aprilie 2011, în timpul argumentului de încheiere, avocatul apărării reclamantului, dl V., a susținut că declarațiile dnei K., care sunt „saua dovezi”, nu au putut califica drept declarații martor din cauza stării ei de sănătate mentală. El a susținut că, în absența unui examen psihiatric forense, a fost imposibil să se bazeze pe mărturia unei persoane care suferă de o tulburare mentală organică și de dependență de alcool. Spitalizarea ei într-un centru psihiatric într-un stat de iluzie și interogatoriul ei mai puțin de o săptămână după ce presupusa crimă a făcut orice mărturie nesigură. El a declarat, de asemenea, că, în orice caz, citirea mărturiei ei a fost ilegală în temeiul articolului 281 din Codul de Procedură Penală interpretat de Curtea Supremă a Federației Ruse și, în încălcarea dreptului reclamantului de a examina martorii în temeiul articolului 6 § 3 litera (d) din Convenție.

În consecință, mărturia ei nu a putut fi utilizată ca probă în cazul împotriva reclamantului. 25. La 12 aprilie 2011, Curtea de District a condamnat reclamantul și dl A. de omor și, respectiv, de condamnare la zece și opt ani de închisoare într-o instituție de corecție de înaltă securitate. Curtea de District, confruntată cu pozițiile contradictorii ale celor două coacusate, a menționat de mai multe ori mărturia dnei K. ca un factor semnificativ, dacă nu decisiv.

În ceea ce priveşte fiabilitatea mărturiei şi citirea acesteia, el a declarat: „... Declarațiile dnei K. în cadrul anchetei preliminare au fost citite în conformitate cu art. 281 din Codul de Procedură Penală ... Curtea nu acceptă argumentul dlui Zadumov că [în conformitate cu dosarele medicale] starea mentală a dnei K. pune îndoieli asupra capacității ei de a percepe și de a renunța corect evenimentele și că [interogarea ei în timpul tratamentului într-o instalație de psihnologie] pune, de asemenea, îndoială despre veracitatea și fiabilitatea mărturiei ei ... Dosarele medicale menționate de apărare nu sugerează că doamna K. are orice tulburare psihiatrica. [În plus, certificatele disponibile menționează că ea a fost accesibilă pentru contact, a răspuns la întrebări în urma direcției lor și nu a avut tulburări psihice acute.

Acest fapt este confirmat în continuare de mărturia dnei D., investigatorul, dat în proces.] Curtea consideră, de asemenea, că declarațiile dnei K. sunt în conformitate cu mărturisirea dlui A.” 26. Avocații apărării reclamanților au depus un recurs, reprezentând, printre altele, argumentele lor privind lectura din declarațiile anterioare ale dnei K.. 27. La 3 iunie 2011, Curtea Regională Tver (верской оаластной суд) a susținut hotărârea în apel. În ceea ce priveşte declaraţiile dnei K., Curtea Regională a declarat: „... Implicarea dlui Zadumov [reclamantul] în infracțiunile comise este confirmată în mod ferm de mărturia dnei K. [Curtea de apel] ca instanța de judecată nu consideră motive să se îndoiască de mărturia acestui martor, deoarece este coerent, detaliat, logic și autentic.

[De la] informațiile furnizate de doamna K. pe statul victimei înainte și după infligerea leziunilor corporale de către dl A. și dl Zadumov, secvența evenimentelor este în conformitate cu [dovada expertă și mărturia altor martori și co-acusate]. Prin urmare, nu există motive pentru a considera că martorul nu a putut percepe sau renunța corect evenimentele. În plus, [i] starea mentală a fost luată în considerare în timpul audierii. [În conformitate cu declarațiile investigatorului, ea a fost rațională, a dat mărturie coerentă, a recunoscut corect evenimentele, și în conformitate cu medicul ei a fost capabil de a răspunde la întrebări.] ... [De aceea] instanța de judecată a ajuns la o concluzie corectă că aceste dovezi sunt admisibile.

[Curtea de apel] nu poate considera argumentele justificate ale apărării că legislația privind procedura penală a fost încălcată prin lectura din declarațiile preliminare ale dnei K., [în timp ce prezența ei la audiere a fost imposibilă în timp ce ea a fost tratată într-o clinică].”

5. The applicant was born in 1980 and is detained in Bezhetsk, Tver Region. 6. According to the indictment, on 15 October 2010 Ms K., who had not been previously known to the applicant, invited him and Mr A. to the apartment of Mr X. In the apartment they found Mr X. lying on the floor in a state of heavy alcoholic intoxication. For reasons which the investigation failed to ascertain, the applicant demanded X.’s passport, but the latter did not react to the demand in any way. Enraged by X.’s inaction, the applicant and Mr A. started violently kicking him in the shoulder, chest, stomach and legs until he stopped breathing. The applicant told Ms K., who witnessed the attack, to “forget everything” and gave her 100 Russian roubles (RUB) (2.5 euros (EUR)).

7. On 18 October 2010 Ms K., aged twenty-four at the time, was voluntarily hospitalised for treatment of alcohol-induced psychosis and seizures after she had an epileptic seizure on the street. 8. On 21 October 2010, while undergoing treatment, Ms K. was taken to an investigator for questioning. Prior to the interview, the investigator had received permission to interview Ms K. from the head doctor of the medical facility and satisfied herself as to the witness’s ability to testify, relying on the opinion of the doctor treating her. According to a medical certificate, Ms K. was “conscious, accessible for contact, answer[ed] questions following their direction” and had “no acute psychiatric disorders”.

9. According to the interview records, Ms K. alleged that on 11 October 2014 her encounter with Mr X. had resulted in a drinking spree, which had lasted several days until 14 or 15 October 2010, when Mr X. had refused to consume any more alcohol because he could no longer stand up. On the day of the attack, she had witnessed the applicant entering the apartment with Mr A. and immediately starting to violently kick Mr X., who had been lying on the floor. After an unsuccessful search for X.’s passport, they had resumed the attack and had kicked the victim about forty times until he died. 10. On 22 October 2010 the applicant and Mr A. were arrested and detained on suspicion of manslaughter. On the same day Mr A. confessed to manslaughter committed together with the applicant.

On 29 October 2010 during questioning, he stated that the applicant’s insistence on obtaining X.’s passport had been induced by the desire to coerce the latter to sell his apartment and to share the proceeds. 11. In the course of questioning on 13 and 17 December 2010 the applicant admitted his presence in X.’s apartment during the attack, but denied any involvement in it. In his opinion Mr A. had committed perjury for an unknown reason. 12. The criminal case against the applicant and Mr A. was examined by the Tsentralniy District Court of Tver (Центральный районный суд г. Твери) (hereinafter “the District Court”). 13. On 17 January 2011 during a pre-trial hearing the District Court granted applications lodged by the applicant’s defence lawyer to have the medical records of Ms K. produced in court at trial.

14. On 24 January 2011 the District Court received extracts of Ms K.’s medical history provided by a regional psychiatric hospital. According to the medical records, she suffered from long-term alcohol abuse and had a tendency of having compulsive heavy drinking episodes. In October 2010, during the sixth hospitalisation since 2008, she had been hallucinating, anxious, aggressive, rude and unaware of the current date. When discharged from hospital in November 2010, the symptoms of withdrawal syndrome had receded and there were no signs of acute psychiatric disorders. 15. On 27 January 2011 the District Court received a certificate from a regional psychoneurology clinic. According to the certificate, in 2008 Ms K. had been diagnosed with an organic mental disorder of complex origin (perinatal and alcohol induced), hallucino-paranoid syndrome with mild personality changes, and alcohol-withdrawal symptoms.

16. On 2 and 8 February 2011 the District Court heard several prosecution witnesses, mostly relatives, neighbours and acquaintances of the persons involved. The witnesses either attested to the reputation or character of the victim and the accused, or provided hearsay and circumstantial evidence on the events prior and subsequent to the alleged crime. Ms K. was duly summoned to both hearings, but did not appear and provided no reasons for her absence. 17. On 10 February 2011 at the request of the defence the District Court issued a subpoena ordering the bailiffs to ensure Ms K.’s presence at the next hearing. 18. On 17 February 2011 the bailiffs submitted to the trial court a report that the witness could not be found at her place of residence and according to her mother “might be undergoing treatment” in a psychoneurology clinic.

19. On the same day the District Court examined a prosecution witness, Ms D., an investigator during the pre-trial stages of the proceedings. She testified to the circumstances of Ms K.’s interview on 21 October 2010 and her identification of the applicant, as well as to her psychological state and ability to give answers at the time. Ms D. stated that the witness had been “rational”, had given coherent testimony, had correctly recounted the events and, according to the doctor treating her at the time, had been capable of answering questions. 20. During the hearing the trial court was notified over the phone that the applicant had been undergoing in-patient treatment for alcohol dependency since 22 January 2011. The prosecutor’s request that Ms K.’s pre-trial statements be read out in court was denied and the hearing was adjourned until further information on the witness’s health had been received from the doctors.

21. On 18 February 2011 the psychoneurology clinic sent a letter to the District Court confirming the information previously submitted and stating that Ms K. was due to be discharged in early March 2011. 22. On the same day during the hearing, the prosecutor, referring to the above-mentioned letter, repeatedly requested that Ms K.’s pre-trial statements be read out in court on account of her in-patient treatment, the fact that her presence at trial could not be ensured, and because the date of her discharge from the clinic was unclear. The applicant’s defence lawyers objected, referring to Article 281 of the Code of Criminal Procedure, which proscribed the reading out of witness statements except in cases of “grave illness”.

The District Court, without providing further reasons, allowed the reading out of the testimony with reference to Article 281 of the Code. 23. Between 24 February and 6 April 2011 the District Court held at least six further hearings. During those hearings the applicant and his coaccused were examined and essentially confirmed their conflicting pre-trial statements. The District Court also heard two character witnesses called by the defence, who attested to Mr A.’s bad reputation and speculated about his involvement in illegal activities. The trial court also considered the following documentary evidence presented by the prosecution: (a) crime scene inspection records; (b) the confession of Mr A. and verification records; (c) records of identification procedures; and (d) reports of the medical examiner and forensic experts on the victim’s injuries and the cause of death.

24. On 8 April 2011 during the closing argument the applicant’s defence lawyer, Mr V., argued that the statements of Ms K., which were “the only evidence”, could not qualify as eyewitness statements due to her state of mental health. He submitted that in the absence of a forensic psychiatric examination, it was impossible to rely on the testimony of a person suffering from an organic mental disorder and alcohol dependency. Her hospitalisation in a psychiatric facility in a delusional state and her interrogation less than one week after the alleged crime had made any testimony unreliable. He further stated that in any event, the reading out of her testimony had been unlawful under Article 281 of the Code of Criminal Procedure as interpreted by the Supreme Court of the Russian Federation, and in violation of the applicant’s right to examine witnesses under Article 6 § 3 (d) of the Convention.

Accordingly, her testimony could not be used as evidence in the case against the applicant. 25. On 12 April 2011 the District Court convicted the applicant and Mr A. of manslaughter and sentenced them to ten and eight years’ imprisonment respectively in a high-security correctional facility. The District Court, confronted with the conflicting positions of the two coaccused, referred several times to Ms K.’s testimony as a significant, if not decisive, factor.

In respect of the reliability of the testimony and its reading out, it stated: “... The statements of Ms K. made during the pre-trial investigation were read out under Article 281 of the Code of Criminal Procedure ... The court does not accept Mr Zadumov’s argument that [according to the medical records] the mental state of Ms K. casts doubt on her ability to correctly perceive and recount the events and that [her questioning during treatment in a psychoneurology facility] also casts doubt on the veracity and reliability of her testimony ... The medical records referred to by the defence do not suggest that Ms K. has any psychiatric disorder. [Moreover, the available certificates state that she was accessible for contact, answered questions following their direction and had no acute psychiatric disorders.

This fact is further confirmed by the testimony of Ms D., the investigator, given at trial.] The court also considers that Ms K.’s statements are consistent with the confession of Mr A.” 26. The applicant’s defence lawyers lodged an appeal, restating among others their arguments concerning the reading out of Ms K.’s pre-trial statements. 27. On 3 June 2011 the Tver Regional Court (Тверской областной суд) upheld the judgment on appeal. In respect of Ms K.’s statements the Regional Court stated: “... The involvement of Mr Zadumov [the applicant] in the committed crime is steadfastly confirmed by the testimony of Ms K. [The appeal court] like the trial court finds no grounds to doubt the testimony of this witness, because it is coherent, detailed, logical and authentic.

[From] the information provided by Ms K. on the victim’s state before and after the infliction of bodily injuries by Mr A. and Mr Zadumov, the sequence of events is consistent with [expert evidence and the testimony of other witnesses and the co-accused]. Accordingly there are no reasons to consider that the witness could not correctly perceive or recount the events. Moreover [her] mental state received consideration during the hearing. [According to the investigator’s statements she was rational, gave coherent testimony, correctly recounted the events, and according to her doctor was capable of answering questions.] ... [Therefore] the trial court reached a correct conclusion that this evidence was admissible.

[The appeal court] cannot consider justified the arguments of the defence that criminal procedure legislation had been breached by the reading out of Ms K.’s pretrial statements, [since her presence at hearings was impossible as she was undergoing treatment in a clinic].”