CtEDO 13.12.2017 Auto

PERADZE v. GEORGIA

RESPONDENT
GEO
HOTĂRÂRE
13.12.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PERADZE v. GEORGIA (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Comunicat la 13 decembrie 2017 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 35839/11 Pati PERADZE împotriva Georgiei depusă la 6 iunie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Pati Peradze, este un național georgian, născut în 1950 și locuiește în Horgen. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Erni, avocat practicant în Zurich și dl Mgaloblishvili și dl Kiknavelidze, avocați practicant în Tbilisi. Din 3 februarie 2004 și din 16 aprilie 2004, generul reclamantului, dl Z.L. a fost acuzat de abuz de putere și evaziune fiscală. În legătură cu acuzațiile de mai sus, la 15 mai 2004, Krtsanisi Curtea de District Mtatsminda a eliberat un ordin de confiscare a proprietății reclamantului – o casă din Kvariati, un sat din regiunea Khelvachauri. Prin hotărârea din 8 iulie 2010 Curtea de District Khelvachauri a condamnat reclamantul în absentia, constatand-o vinovat de a pregăti și folosi un document fals care atestă titlul proprietății și a condamnat-o la șapte ani de închisoare. Conform hotărârii, în perioada 1998-2001, fiul reclamantului, dl Z.L., a construit o casă în Kvariati, un sat din regiunea Khelvachauri. Având în vedere absența documentelor care certifică că a achiziționat proprietatea prin mijloace legale, dl Z.L. a înregistrat proprietatea în numele reclamantului. În noiembrie 2003, pentru a ascunde mai departe originea ilegală a proprietății, dl Z.L. a decis să pregătească un document care înregistrează vânzarea fictivă a proprietății către dl M.K. El a cerut reclamantului să pregătească un contract fals de vânzare. În aprilie 2004, s-a încheiat un acord privind achiziționarea de bunuri imobiliare care conțin date false între reprezentantul ei și dl M.K. Potrivit acordului, reclamantul a vândut casa, împreună cu 3.162 metri pătrați de teren, domnului M.K. pentru 200.000 Laris (GEL). În aceeași zi, acordul, certificat de un notar, a fost depus Serviciului de Registru Khelvachauri și titlul de proprietate a fost înregistrat în numele dlui M.K. În cursul procedurii înaintea instanței de primă instanță, avocatul apărării a solicitat ca noul proprietar al proprietății să fie numit martor, dar cererea a fost refuzată ca fiind nesubstanțată. Curtea și-a bazat hotărârea pe următoarele dovezi: (i) declarațiile martorilor care confirmă că casa era deținută de dl Z.L.; (ii) declarațiile formulate de anteriorii proprietari ai terenului, care confirmă că dl Z.L. (iii) faptul că unul dintre proprietarii anterior a depus mărturie instanței că a fost reclamantul care a achiziționa o parte din terenuri (care este să spună partea terenului aparținând acestui proprietar anterior) de la el; (iv) o declarație de două persoane care se ocupă de casa care a confirmat că au fost plătite de către reclamant pentru serviciile lor; (v) confirmarea livrării conform căreia reclamantul a fost acordat proprietatea pe baza unui acord cu notarul public al Regiunii Khelvachauri; (vi) acordul de vânzare impugat; (vii) o declarație de un ofițer de poliție care declară, inter alia , că în conformitate cu informațiile pe care le-a obținut dintr-o sursă anonimă, casa aparținea reclamantului. Avocatul reclamantului a apelat împotriva hotărârii, declarând că actul presupus comis de către reclamant nu a constituit o infracțiune pentru care ea ar putea fi condamnată. Avocatul reclamantului a susținut, în primul rând, că acordul impugat nu ar fi putut constitui în sine un document care atestă titlul proprietății și, în al doilea rând, că – chiar presupunând că acordul constituie un astfel de document – ar fi fost invalid dacă oricare dintre semnăturile sau sigiliul notar care conține (sau orice alt element esențial al acordului) ar fi fost falsificat. În acest caz, avocatul reclamantului a afirmat că nu s-a contestat faptul că semnăturile, precum și toate celelalte elemente esențiale ale acordului, au fost autentice și valabile. Avocatul a susținut, de asemenea, că chiar în cazul în care acordul nu a fost încheiat în scopul căruia a fost destinată – adică vânzarea proprietății – ar fi trebuit să fie declarată nulă și nulă prin proceduri civile. Avocatul reclamantului a susținut, de asemenea, că (i) Ministrul de Interne a fost atunci mutat în casă și, prin urmare, a dorit să achiziționeze proprietatea pentru sine, care era motivul inițierii procedurii penale, (ii) nu existase dovezi care dovedise că achiziționarea ilegală a proprietăților impugnate, și (iii) informațiile colectate de poliție au fost singurele dovezi pe care instanța se bazase. Prin hotărârea din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Kutaisi a susținut integral hotărârea. La 21 martie 2011, Curtea Supremă a Georgiei a respins un recurs inadmisibil de către reclamant cu privire la punctele de drept. 210 din Codul Penal Georgia („CC”), pregătirea, vânzarea sau folosirea unei cărți de credit sau de decontare falsificate, a altor documente fiscale sau a unui document care certifică titlul proprietății care nu este o garanție, sunt pedepsite de o amendă sau de o muncă corecțională timp de până la doi ani sau de restricție a libertății timp de până la trei ani sau cu o perioadă de închisoare între doi și patru ani. Potrivit observatorilor de experți juridici privind CC, un document (care nu este o garanție) care atestă titlul proprietății poate fi un document cum ar fi un certificat de proprietate, „pașaport tehnic” al unui vehicul, o carte de modă sau o factură. „Crearea unui document fals” implică forjarea unui document complet sau parțial. De exemplu, un document fiscal este falsificat dacă este certificat de un fals sigiliu și de o semnătură falsificată. 1 din Convenție, reclamantul se plânge de: (i) nerespectarea instanțelor naționale de a da motive suficiente pentru condamnarea ei, bazată în principal pe informații furnizate de o sursă anonimă și (ii) refuzul nefondat de a auzi un martor al cărui declarație ar fi putut fi decisiv pentru rezultatul procedurii. În temeiul articolului 7 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnată din cauza unei omisiuni care nu constituie o infracțiune penală în temeiul dreptului național în momentul comisiei sale. Întrebări către părți A fost dreptul reclamantului la o decizie motivată, în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, respectată în acest caz? A fost condamnarea reclamantului în temeiul articolului 210 din Codul Penal compatibile cu cerințele articolului 7 § 1 din Convenție? În special, a fost previzibil pentru reclamant că, în momentul în care încheiarea materială a acordului de vânzare impugnată constituie o infracțiune în temeiul Codului Penal?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă