CASE OF CIOCODEICĂ v. ROMANIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Ciocodeică v. România

-

27413/09

Hotărârea din 16.1.2018 [Secția a IV-a]

Articolul 13

Remediu efectiv

Presupusul eșec al statului de a pune în executare o hotărâre definitivă împotriva unui debitor privat:

nicio încălcare

În fapt

– Reclamanta s-a plâns în baza articolelor 6, 13 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 de faptul că statul a eșuat să o asiste în mod efectiv la punerea în executare a unei hotărâri definitive în favoarea sa și că nu a avut parte de un remediu efectiv în acest sens.

În drept

– Articolul 13: Curtea a examinat deja cereri similare cu cea a reclamantei, formulate de către reclamanți care au susținut că statul român a eșuat să-i asiste în mod efectiv la obținerea punerii în executare a hotărârilor judecătorești definitive naționale pronunțate în favoarea lor, împotriva unor părți private. În majoritatea redusă a acestor cazuri cazuri, Curtea a constatat existența unei încălcări a articolului 6, reținând că autoritățile statului (în special serviciul executorilor judecătorești) au eșuat să acționeze în mod diligent și într-un termen adecvat pentru a asista reclamanții la punerea în executare a hotărârilor. Totuși, în alte cazuri referitoare la procedurile de punere în executare în care debitorul era parte privată, Curtea a reținut fie că obligațiile statului prevăzute de articolul 6 § 1 și de articolul 1 din Protocolul nr. 1 au fost respectate, fie că reclamanții înșiși nu au manifestat suficientă diligență în realizarea cererilor lor.

Statul reclamat a implementat o serie de amendamente legislative semnificative care vizau, în special, (i) procedura de punere în aplicare reglementată de noul Cod de procedură civilă, care a intrat în vigoare pe 15 februarie 2013, (ii) sistemul public de asistență juridică, amendat în 2008, și (iii) cadrul legal care reglementează activitățile executorilor judecătorești, inclusiv implementarea, în 2014, a fondului de indemnizare a executorilor judecătorești. Toate aceste amendamente urmăreau să îmbunătățească mecanismul de punere în executare în general. Jurisprudența națională la care a făcut trimitere Guvernul, ca și opiniile juridice exprimate de un număr consistent de către tribunalele naționale din întreaga țară cu privire la suficiența și eficiența măsurilor disponibile pentru creditorii părților private în vederea punerii în executare a hotărârilor neexecutate reprezentau probe sigure privind ameliorarea mecanismului de punere în executare în general.

Noile prevederi legislative reglementau în mod expres faptul că statul sau alte autorități relevante trebuiau să-i sprijine pe executorii judecătorești, oferindu-le informațiile sau ajutorul cerute în procedura de punere în executare, atunci când era nevoie. Dacă acestea ar fi omis să procedeze astfel, ar fi fost pasibile de aplicarea unei amenzi sau de plata unei compensații pentru prejudiciul provocat prin punerea întârziată în executare. Totodată, procedurile de punere în executare erau mai ușor accesibile pentru creditori ca urmare a îmbunătățirilor operate în sistemul public de asistență judiciară. Mai mult, procedurile de punere în executare trebuiau desfășurate în termene mai stricte și mai scurte, pe când amenzile pe care le puteau impune tribunalele autorităților care nu se conformau crescuseră. Legea prevedea, de asemenea, garanții împotriva abuzului sau a relei-credințe din partea debitorilor sau a executorilor judecătorești, care erau descurajați să se sustragă de la procedurile existente prin utilizarea excesivă a suspendării procedurilor de punere în executare sau a excepțiilor nefondate la punerea în executare.

Prin urmare, s-a putut considera că Guvernul și-a îndeplinit obligația de control a situației și că a oferit dovenzi suficiente din jurisprudența națională pentru a demonstra că remediile efective au fost implementate și/sau au devenit mai ușor accesibile pentru creditori în încercările lor de a pune în aplicare hotărârile.

În acest caz, Curtea a reținut, în baza faptelor, că reclamanta a eșuat să facă uz în mod adecvat de remediile adecvate relevante pentru cazul ei și că a permis, prin inacțiunea sa, încetarea procedurilor de punere în executare.

Concluzie

: nicio încălcare (unanimitate).

Curtea a mai reținut, în unanimitate, că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 sau a articolului 1 din Protocolul nr. 1, considerând că reclamanta nu a prezentat vreun fapt sau vreun argument apt să o convingă să conchidă că autoritățile statale au eșuat să facă ceea ce se putea aștepta de la acestea să facă, în mod rezonabil, pentru a pune în executare hotărârea judecătorească în cauză.

(

Foundation Hostel for Students of the Reformed Church și Stanomirescu v. România

-

2699/03

și

43597/07

, 7 ianuarie 2014,

Nota informativă 170

)