CASE OF ETUTE v. LUXEMBOURG - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Etute v. Luxembourg

-

18233/16

Hotărârea din 30.1.2018 [Secția a IV-a]

Articolul 5

Articolul 5-4

Controlul legalității detenției

Lipsa unui recurs pentru controlul revocării unei eliberări condiționate:

încălcare

În fapt –

După condamnarea sa din noiembrie 2010, de către Curtea de Apel, la pedeapsa închisorii de 30 de luni pentru încălcarea legii privind stupefiantele, reclamantul și-a executat o parte din pedeapsă. Ulterior, acesta a fost eliberat condiționat, în martie 2013. Acordul încheiat în această privință între delegatul procurorului general al statului și reclamant enumera mai multe condiții care trebuiau respectate, printre care și evitarea mediului toxicomanilor și abținerea de la comiterea altor infracțiuni. Acordul preciza că, în caz de nerespectare a condițiilor, eliberarea condiționată avea să fie revocată, iar restul perioadei pedepsei executat.

În octombrie 2015, reclamantul a fost supus unei percheziții în legătură cu comiterea unei noi încălcări a legii privind stupefiantele și a fost retrimis în detenție.

În noiembrie 2015, delegatul procurorului general al statului a revocat eliberarea condiționată, pentru că reclamantul, care era subiect al mandatului de punere sub detenție, nu mai îndeplinea condițiile care i-au fost impuse prin acordul încheiat în 2013.

În drept –

Articolul 5 § 4: Decizia de eliberare condiționată a constituit o întrerupere a executării pedepsei la care fusese condamnat reclamantul în 2010. Timpul petrecut în perioada de libertate condiționată nu a fost atribuit duratei pedepsei.

Reîncarcerarea reclamantului începând cu noiembrie 2015 în scopul executării perioadei rămase din pedeapsă de la data la care a fost eliberat condiționat a depins de o nouă decizie, adică de o decizie de revocare a eliberării condiționate. Totuși, această decizie fusese, în mod exclusiv, o consecință a constatării potrivit căreia reclamantul nu mai întrunea condițiile legate de eliberarea sa condiționată, în special pe cele de a nu comite o nouă infracțiune și de a nu frecventa mediile de toxicomani. În aceste circumstanțe, problema referitoare la respectarea condițiilor care i-au fost impuse reclamantului în cadrul eliberării condiționate era determinantă pentru legalitatea detenției sale începând cu noiembrie 2015. Aceasta constituia o problemă nouă care a apărut în legătură cu reîncarcerarea de după revocarea eliberării condiționate. Prin urmare, ordinea juridică internă trebuia să-i ofere reclamantului accesul la un recurs judiciar care să răspundă la exigențele articolului 5 § 4 din Convenție în vederea rezolvării acestei probleme.

Potrivit codului penal, revocarea unei eliberări condiționate se decide de către procurorul general al statului. Totuși, în conformitate cu jurisprudența Curții, procurorul nu poate fi considerat un „tribunal” care răspunde la exigențele articolului 5 § 4.

Până în prezent, legea nu prevede posibilitatea de a ataca cu recurs legalitatea unei măsuri de revocare a unei eliberări condiționate.

Aceste elemente sunt suficiente pentru a se conchide că, de la momentul revocării eliberării condiționate în noiembrie 2015, reclamantul nu a avut la dispoziție un recurs judiciar care să-i permită, așa cum o cere articolul 5 § 4, să supună controlului legalitatea detenției sale ca atare și să obțină, în cazul constatării ilegalității, eliberarea sa.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: capătul de cerere referitor la acoperirea prejudiciului material – respins; constatarea existenței unei încălcări este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral.

(Vezi, de asemenea,

Ivan Todorov v. Bulgaria

,

71545/11

, 19 ianuarie 2017,

Nota de informare 203

).