PAR v. AZERBAIJAN and 1 other application

Comunicat la 23 mai 2018 CIFTH SECȚIUNE Cerințele nr. 54563/11 și 22428/15 Serpıl PAR împotriva Azerbaidjanului și Katsunori HYODO împotriva Azerbaidjanului depuse la 20 august 2011 și, respectiv, 4 mai 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul în cerere nr. 54563/11, dna Serpil Par, este un național turc, născut în 1960 și locuiește în Istanbul, Turcia. Reclamantul în cererea nr. 22428/15, dl Katsunori Hyodo, este un național japonez, născut în 1973 și trăiește în Kangava-Ken, Japonia. Ambele reclamante sunt reprezentate în fața Curții de către dl M. Mustafayev, un avocat practicant în Azerbaidjan. Circumstanțele cazurilor Cauzele, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 mai 2010, reclamantul s-a retras din contul său bancar la Baku 250 000 Euros (“EUR”) în numerar și a ajuns în Aeroportul Internațional Heydar Aliyev mai târziu în aceeași zi pentru a zbura la Istanbul. A declarat 39 900 EUR la punctul de control vamal și nu a reușit să declare partea rămasă a banilor, care se afla în sacul ei de cabină, transportat de colegul ei, anumit A.A., de asemenea, un național al Turciei. Ofițerii Comitetului Vamal de Stat („SCC”) au confiscat banii nedeclarați. La 9 august 2010, Oficiul de Investigații al SCC a acuzat reclamantul de contrabandă de către un grup (art. 206.3.2 din Codul Penal). La o dată neespecificată, ofițerii Oficiului de Investigații al SCC au declarat reclamantului că procedura penală poate fi încheiată și poate părăsi Azerbaidjanul, dacă este de acord să transfere banii nedeclarați la bugetul de stat. La 22 septembrie 2010, reclamantul a semnat o declarație în Azerbaidjan adresată „organelor de stat autorizate” indicând consimțământul ei la un astfel de transfer și că A.A. nu era conștientă de banii din sacul ei. La 23 septembrie 2010, a fost schimbată acuzația împotriva reclamantului și a fost acuzată de contrabandă individuală (art. 206.1 din Codul Penal). La 24 septembrie 2010, un anumit R.N., investigatorul șef al Oficiului de Investigații al SCC a hotărât să pună capăt procedurii penale care se referă la schimbarea circumstanțelor (art. 74 din Codul Penal). Decizia a indicat, de asemenea, că reclamantul a fost de acord să transfere banii nedeclarați la bugetul de stat. La 29 septembrie 2010, această decizie a fost confirmată de către Procurorul-șef. Decizia nu a fost transmisă reclamantului. La o dată neespecificată, reclamantul a părăsit Azerbaidjanul. La 5 ianuarie și 7 februarie 2011, reclamantul a solicitat Biroului de Investigație al SCC cerând o copie a deciziei și returnarea banilor nedeclarați. Reclamantul nu a primit niciun răspuns. La 18 aprilie 2011, reclamantul a depus o cerere la Curtea de District Yasamal împotriva R.N. susținând că banii ei nedeclarați au fost confiscați ilegal fără o hotărâre în instanță, că Codul penal nu prevede o astfel de confiscare și că banii confiscați au fost obținuți în mod legal de către ea. La 17 mai 2011, Curtea de District Yasamal a respins afirmația reclamantului de a constata că acțiunile R.N. sunt legale. La 22 iunie 2011, Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței de primă instanță de a constata că reclamantul a acceptat în mod voluntar să transfere banii la bugetul de stat și că procedura penală împotriva ei a fost încheiată fără achitare. Cererea nr. 22428/15 La 30 martie 2011, reclamantul a sosit la Aeroportul Internațional Heydar Aliyev cu prietenul său K.K., de asemenea, un național al Japoniei, pentru a zbura la Istanbul. Reclamantul a declarat 43.000 yens japonezi, 5.000 rial iranieni, 3.840 dolari Hong Kong, 1.360 pesos filipin, 1.032 dolari americani, EUR 355, 512 yuani chinezi, 40 de lira turcă la punctul de control vamal și nu a declarat 248.300 manati azerbaezi, care au fost în sacile sale de cabină, transportate de el și K.K. Ofițerii SCC au confiscat banii nedeclarați. La 4 aprilie 2011, Biroul de Investigație al SCC a acuzat reclamantul de contrabandă (art. 206.1 din Codul Penal). La o dată neespecificată, reclamantul, presupus sub presiune de către ofițerii Oficiului de Investigație al SCC, a semnat în Azerbaidjan o declarație adresată șefului SCC indicând consimțământul său pentru transferul fondurilor confiscate la bugetul de stat. La 23 iunie 2011, Oficiul de Investigații al SCC a încheiat procedura penală referitor la schimbarea circumstanțelor (art. 74 din Codul Penal). Decizia a indicat, de asemenea, că reclamantul a fost de acord să transfere banii confiscați la bugetul de stat. La o dată neespecificată, reclamantul a părăsit Azerbaidjanul. La 21 iunie 2013, reclamantul a depus o cerere la Curtea de District Yasamal împotriva SCC, cerând încheierea procedurii penale din cauza faptului că nu a existat nicio infracțiune și pentru returnarea banilor confiscați. Reclamantul a susținut că banii săi au fost confiscați ilegal fără o decizie judecătorească, că Codul penal nu prevede astfel de confiscare sau confiscare și că banii confiscați au fost obținuți în mod legal de către el. La 14 noiembrie 2013, Curtea de District Yasamal a respins afirmația reclamantului constatând că decizia din 23 iunie 2011 a fost legală și că nu s-a dovedit nicio presiune împotriva reclamantului. La 3 octombrie 2014, Curtea de Apel Baku a susținut hotărârea instanței de primă instanță. Această hotărâre finală a fost conferită avocatului reclamantului la 8 decembrie 2014. Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că banii lor, pe care nu i-au declarat la punctul de control vamal atunci când au părăsit Azerbaidjanul, au fost confiscați ilegal de către Comitetul Vamal de Stat. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura internă în cauză nu era corectă, în special că instanța internă a pronunțat hotărâri nejustificate. Reclamanții au fost privați de posesiunile lor în interesul public și în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, care a fost baza juridică pentru transferul de bani al reclamanților la bugetul de stat? Nevoia a impus reclamanților o sarcină individuală excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDH 1999-V)? art. 6 din Convenția era aplicabil procedurii interne privind cererile reclamanților? Dacă art. 6 din Convenția era aplicabil, reclamanții au avut o audiere echitabilă în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a fost respectat dreptul reclamanților la o hotărâre motivată?

Communicated on 23 May 2018

FIFTH SECTION

Applications nos. 54563/11 and 22428/15

Serpıl PAR against Azerbaijan

and Katsunori HYODO against Azerbaijan

lodged on 20 August 2011 and 4 May 2015 respectively

STATEMENT OF FACTS

The applicant in application no. 54563/11, Ms Serpil Par, is a Turkish national, who was born in 1960 and lives in Istanbul, Turkey.

The applicant in application no. 22428/15, Mr Katsunori Hyodo, is a Japanese national, who was born in 1973 and lives in Kangava-Ken, Japan.

Both applicants are represented before the Court by Mr M. Mustafayev, a lawyer practising in Azerbaijan.

The circumstances of the cases

The facts of the cases, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

1.

Application no. 54563/11

On 26 May 2010 the applicant withdrew from her bank account in Baku 250,000 Euros (“EUR”) in cash and arrived in the Heydar Aliyev International Airport later the same day in order to fly to Istanbul. She declared EUR 39,900 at the customs checkpoint and failed to declare the remaining part of money, which was in her cabin bag, carried by her colleague, certain A.A, also a national of Turkey. The officers of the State Customs Committee (the “SCC”) seized the undeclared money.

On 9 August 2010 the SCC’s Investigation Office charged the applicant with smuggling by a group (Article 206.3.2 of the Criminal Code).

On an unspecified date the officers of the SCC’s Investigation Office told the applicant that the criminal proceedings may be terminated and she may leave Azerbaijan, if she agrees to transfer the undeclared money to the State budget.

On 22 September 2010 the applicant signed a statement in Azerbaijani addressed to the “authorized State bodies” indicating her consent to such transfer and that A.A. had been unaware of the money in her bag.

On 23 September 2010 the indictment against the applicant was changed and she was charged with smuggling individually (Article 206.1 of the Criminal Code).

On 24 September 2010 certain R.N., the chief investigator of the SCC’s Investigation Office decided to terminate the criminal proceedings referring to change of circumstances (Article 74 of the Criminal Code). The decision also indicated that the applicant had agreed to transfer the undeclared money to the State budget.

On 29 September 2010 this decision was confirmed by the Chief Prosecutor’s Office. The decision was not delivered to the applicant.

On an unspecified date the applicant left Azerbaijan.

On 5 January and 7 February 2011 the applicant applied to the SCC’s Investigation Office asking for a copy of the decision and return of the undeclared money. The applicant did not receive any reply.

On 18 April 2011 the applicant lodged a claim with the Yasamal District Court against R.N. arguing that her undeclared money had been unlawfully confiscated without a court decision, that the Criminal Code did not provide for such seizure or confiscation and that the seized money had been lawfully obtained by her.

On 17 May 2011 the Yasamal District Court dismissed the applicant’s claim finding that R.N.’s actions were lawful.

On 22 June 2011 the Baku Court of Appeal upheld the judgment of the first-instance court finding that the applicant had voluntarily agreed to transfer the money to the State budget and that the criminal proceedings against her had been terminated without acquittal.

2.

Application no. 22428/15

On 30 March 2011 the applicant arrived at the Heydar Aliyev International Airport with his friend K.K., also a national of Japan, in order to fly to Istanbul.

The applicant declared 43,000 Japanese yens, 5,000 Iranian rials, 3,840

Hong Kong dollars, 1,360 Philippine pesos, 1,032 US dollars, EUR

355, 512 Chinese yuans, 40 Turkish liras at the customs checkpoint and failed to declare 248,300 Azerbaijani manats, which were in his cabin bags, carried by him and K.K. The officers of the SCC seized the undeclared money.

On 4 April 2011 the SCC’s Investigation Office charged the applicant with smuggling (Article 206.1 of the Criminal Code).

On an unspecified date the applicant, allegedly under pressure by the officers of the SCC’s Investigation Office, signed a statement in Azerbaijani addressed to the Head of the SCC indicating his consent for transfer of the seized money to the State budget.

On 23 June 2011 the SCC’s Investigation Office terminated the criminal proceedings referring to change of circumstances (Article 74 of the Criminal Code). The decision also indicated that the applicant had agreed to transfer the seized money to the State budget.

On an unspecified date this decision was confirmed by the Chief Prosecutor’s Office.

On an unspecified date the applicant left Azerbaijan.

On 21 June 2013 the applicant lodged a claim with the Yasamal District Court against the SCC asking for termination of the criminal proceedings on the ground that there had not been any crime and for return of the seized money. The applicant argued that his money had been unlawfully confiscated without a court decision, that the Criminal Code did not provide for such seizure or confiscation and that the seized money had been lawfully obtained by him.

On 14 November 2013 the Yasamal District Court dismissed the applicant’s claim finding that the decision of 23 June 2011 was lawful and that any pressure against the applicant was not proved.

On 3 October 2014 the Baku Court of Appeal upheld the judgment of the first-instance court. This final judgment was served on the applicant’s lawyer on 8 December 2014.

COMPLAINTS

1.

The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that their money, which they failed to declare at the customs checkpoint when leaving Azerbaijan, was unlawfully confiscated by the State Customs Committee.

2.

The applicants complain under Article 6 § 1 of the Convention that the domestic proceedings in question were not fair, in particular that the domestic courts delivered unreasoned judgments.

QUESTIONS

1.

Have the applicants been deprived of their possessions in the public interest, and in accordance with the conditions provided for by law, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? In particular, what was the legal basis for the transfer of the applicants’ money to the State budget?

2.

Did the deprivation impose an excessive individual burden on the applicants (see

Immobiliare Saffi v. Italy,

[GC], no. 22774/93, § 59, ECHR

1999-V)?

3.

Was Article 6 of the Convention applicable to the domestic proceedings concerning the applicants’ claims? If Article 6 of the Convention was applicable, did the applicants have a fair hearing in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was the applicants’ right to a reasoned judgment respected?