- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 iunie 2018
- Stat pârât
- HUN
- Concluzia
- Inadmisibil
Székely împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 59441/13 Attila SZÉKELY împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 12 iunie 2018 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 9 septembrie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Attila Székely, este un național maghiar, născut în 1965 și trăiește în Budapesta. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl L.P.
Farkas, avocat practicant în Budapesta. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, agent la Ministerul Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat la Banca Națională maghiară din 1 Iulie 2002 până la 11 iunie 2013. O anumită parte a plății sale de indemnizare a fost taxată la 98% din suma de 2.981.286 forinturi maghiare (HUF) (aproximativ 9.900 euro (EUR)). Datorită modificărilor ulterioare ale legislației relevante, ratele fiscale aplicabile plății de indemnizare ale reclamantului au schimbat retroactiv. În baza legislației modificate, la 26 august 2014, reclamantul a depus la Autoritatea Fiscală Națională o autoreviziune în care a solicitat o reducere retroactivă a răspunderii fiscale.
La data de 23 februarie 2015, autoritatea fiscală națională a constatat că, în loc de taxa specială de 98%, partea relevantă a plății de indemnizare a reclamantului a fost supusă unei taxe publice forfetare de 75% în valoare de HUF 2.281.597 (aproximativ 7.600 EUR). Prin urmare, autoritatea fiscală națională a returnat reclamantul HUF 699.689 (aproximativ 2.300 EUR). Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că ratele fiscale aplicate la plata de indemnizare a acestuia se ridică la o privare nejustificată de bunuri. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu perceperea taxei speciale pe o parte din plata de indemnizare. El s-a bazat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. 10. Guvernul a susținut că reclamantul nu a informat Curtea cu privire la o evoluție importantă în acest caz, și anume, că autoritatea fiscală și-a anulat datoria fiscală specială 98% și a aplicat în schimb o taxă forfetară de 75%. În consecință, o sumă substanțială de bani a fost rambursată pentru el, reducând pierderea pecuniară susținută (a se vedea punctul 7 mai sus). 11. În observațiile sale în răspunsul primit de Curte la 24 mai 2017, reclamantul nu a refuzat rambursarea, ci a subliniat faptul că Autoritatea Fiscală Națională nu l-a invitat niciodată să prezinte o declarație privind dacă orice procedură internațională de remediere era în așteptare sau închisă în ceea ce privește răspunderea fiscală specială.
12. Curtea remarcă că, în cazul în care evoluțiile importante au loc în timpul procedurii pe calea Curții și, în ciuda obligației sale prevăzute în Regulamentul de procedură, reclamantul nu informează Curtea cu privire la aceasta, împiedicând astfel Curții să stabilească cazul în deplină cunoaștere a faptelor, cererea poate fi respinsă pentru abuz de drept (a se vedea Hadrabová și alții v. Republica Cehă (dec.), nr. 42165/02 și 466/03, 25 septembrie 2007; Predescu v. România , nr. 21447/03, §§ 25-27, 2 decembrie 2008; a se vedea și Gatto v. Italia , (dec.) nr. 19424/08, § 29, 8 martie 2016 și autoritățile citate în acest articol). 13. În acest caz, reclamantul nu a furnizat nici o explicație plauzibilă pentru faptul că nu a informat Curtea cu privire la modificarea regimului fiscal și a rambursării rezultate.
Curtea remarcă că faptul că autoritățile naționale nu au invitat reclamantul să prezinte o declarație cu privire la cererea sa în fața Curții nu a justificat omisiunea sa de a informa Curtea despre evoluțiile relevante ale cazului său. 14. Având în vedere importanța informațiilor în cauză pentru determinarea corectă a cauzei, Curtea constată că comportamentul reclamantului a fost contrar scopului unei cereri individuale, astfel cum se prevede la art. 34 din Convenție. Prin urmare, această cerere trebuie respinsă ca abuz de dreptul la cerere în temeiul articolului 35 §§§ 3 (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 5 iulie 2018. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele Adjunct de Registrul
FOURTH SECTION
DECISION Application no. 59441/13 Attila SZÉKELY against Hungary The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 12 June 2018 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, President, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judges, and Andrea Tamietti, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 9 September 2013, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant, Mr Attila Székely, is a Hungarian national, who was born in 1965 and lives in Budapest. He was represented before the Court by Mr L.P. Farkas, a lawyer practising in Budapest.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent at the Ministry of Justice.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant was employed at the Hungarian National Bank from 1 July 2002 until 11 June 2013. A certain part of his severance payment was taxed at 98% in the amount of 2,981,286 Hungarian forints (HUF) (approximately 9,900 euros (EUR)).
Due to subsequent amendments of the relevant legislation, the tax rates applicable to the applicant’s severance payment changed retroactively.
Relying on the amended legislation, on 26 August 2014 the applicant filed with the National Tax Authority a self-revision in which he applied for a retroactive reduction of his tax liability. 7 . Upon his self-revision, on 23 February 2015 the National Tax Authority found that, instead of the 98% rate special tax, the relevant part of the applicant’s severance payment was subject to a flat-rate public charge of 75% in the amount of HUF 2,281,597 (approximately EUR 7,600). Therefore, the applicant was reimbursed HUF 699,689 (approximately EUR 2,300) by the National Tax Authority. COMPLAINT
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the tax rates applied to his severance pay amounted to an unjustified deprivation of property. THE LAW
The applicant complained about the levying of the special tax on part of his severance payment. He relied on Article 1 of Protocol No. 1, which provides as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The Government submitted that the applicant had failed to inform the Court of an important development in the case, namely, that the tax authority had cancelled his 98% special tax liability and applied instead a 75% rate flat-rate public charge. As a consequence, a substantial amount of money had been reimbursed to him, reducing the pecuniary loss sustained (see paragraph 7 above).
In his observations in reply received by the Court on 24 May 2017, the applicant did not deny the reimbursement, but stressed that the National Tax Authority had never invited him to give a statement as to whether any international remedy proceedings were pending or closed in relation to his special tax liability.
The Court notes that where important developments occur during the proceedings pending before the Court and, despite his obligation prescribed in the Rules of Procedure, the applicant fails to inform the Court thereof, thus preventing the Court from determining the case in full knowledge of the facts, the application may be dismissed for abuse of right (see Hadrabová and Others v. the Czech Republic (dec.), nos. 42165/02 and 466/03, 25 September 2007; Predescu v. Romania , no. 21447/03, §§ 25-27, 2 December 2008; see also Gatto v. Italy , (dec.) no. 19424/08, § 29, 8 March 2016, and the authorities cited therein).
In the present case, the applicant has not furnished any plausible explanation for his failure to inform the Court of the change of the tax regime and the resultant reimbursement. The Court notes that the national authorities’ failure to invite the applicant to give a statement about his application before the Court did not justify his omission to inform the Court about the relevant developments of his case.
Having regard to the importance of the information at issue for the proper determination of the case, the Court finds that the applicant’s conduct was contrary to the purpose of the right of individual petition, as provided for in Article 34 of the Convention. This application must therefore be rejected as an abuse of the right of application pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 5 July 2018. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Deputy Registrar President