CINTIMEA DECIZIE A SECȚIUNEI Cerere nr. 9608/16 Michael Friedrich Martin SCHNEPP împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așeză la 21 martie 2019 în calitate de comitet compus din: Síofra O’Leary, președinte, Mārtiδš Mits, Lado Chanturia, judecători și Liv Tigerstedt, grefier interimar, având în vedere cererea depusă la 15 februarie 2016, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Detaliile referitoare la reclamantul, care este un național român, și cererea sa sunt prezentate în tabelul adăugat. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl H. Schwarz, un avocat practicant la Weidenberg. Reclamantul s-a plâns că continuarea detenției sale preventive a fost ilegală și, prin urmare, a încălcat dreptul la libertate în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, în special având în vedere faptul că instanța internă nu a respectat termenul legal pentru revizuirea periodică a necesității acestei detenții. Curtea Regională de la Regensburg și-a luat decizia prin care a ordonat reținerea preventivă a reclamantului să continue la 17 noiembrie 2015, în timp ce termenul de un an în temeiul articolului 67e din Codul penal pentru revizuirea judiciară a faptului că detenția preventivă a reclamantului era încă necesară la 3 iunie 2015. Cererea a fost comunicată Guvernului german („Guvernului”) la 11 aprilie 2018. Guvernul României, fiind informat de dreptul lor de a interveni în cadrul procedurii (art. 36 § 1 din Convenția și art. 44 din Regulamentul Curții), au indicat că nu doresc să exercite acest drept. Prin scrisoarea din 21 noiembrie 2018, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală (amendată la 10 decembrie 2018 pentru a corecta erorile clericale) în vederea soluționării problemei susținute de cerere. Ei au solicitat, în continuare, Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută, în părțile relevante, după cum urmează: „... Guvernul federal recunoaște că drepturile reclamantului care rezultă din art. 5 alineatul (1) din Convenție au fost încălcate prin decizia de revizuire a Curții regionale [Regensburg] din 17 noiembrie 2015. În cererea sa din 5 februarie 2016, reclamantul nu s-a plângut de încălcări ale convenției. În cazul în care Curtea decide să elimine prezenta cerere din lista sa de cazuri, Guvernul Federal este dispus să recunoască cererea de compensare a reclamantului în valoare de 8.500,00 EUR. Această sumă de 8.500,00 EUR ar fi considerată a soluționa toate creanțele potențiale ale reclamantului în legătură cu cererea menționată mai sus și cu decizia de revizuire a Curții regionale [Regensburg] din 17 noiembrie 2015 împotriva Republicii Federale a Germaniei și a Terenului în Bavaria, în special compensarea pentru daunele suferite de reclamant (inclusiv prejudiciu moral), precum și costurile și cheltuielile. Având în vedere hotărârile Curții în cazuri similare, Guvernul federal consideră că suma de 8.500.00 EUR este rezonabilă. Prin urmare, Guvernul Federal solicită ca prezenta cerere să fie eliminată din lista de cazuri în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Autoritatea Federală să recunoască încălcarea articolului 5 alineatul (1) din Convenție și acceptarea unei cereri de compensare în valoare de 8.500,00 EUR constituie „un alt motiv” în sensul dispoziției respective. ...” Prin scrisoarea din 4 decembrie 2018, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, din cauza faptului că încălcări precum cele în cauză în cauză au avut loc frecvent și au justificat o hotărâre a Curții. Curtea observă că art. 37 §§ §§ § c) îi permite să scoată o probă din lista sa în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea, în special, Tahsin Acar c. Turcia) (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 77, CEDO 2003-VI). Curtea a abordat o serie de cazuri împotriva Germaniei cu privire la plângerile referitoare la încălcarea dreptului la libertate în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție în cererile referitoare la nerespectarea termenului legal pentru revizuirea periodică a faptului că detenția preventivă a unei persoane era încă necesară (a se vedea, în special, H.W. c. Germania) , nr. 17167/11, 19 septembrie 2013). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu suma acordată în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că suma de mai sus ar trebui plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din convenție. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva listă; hotărăște să scoată cererea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 11 aprilie 2019. Liv Tigerstedt Síofra O’Leary Adjunct Register Președinte interimar APENSĂ Cerere nr. Data introducerii Denumirea reclamantului Data nașterii Denumirea și locația reprezentantului naționalității Data primirii declarației guvernamentale Data primirii observațiilor reclamantului, în cazul în care orice Sume atribuite pentru prejudiciu material și moral și costuri și cheltuieli (în euro) [1] 9608/16 15/02/2016 Michael Friedrich Martin Schnepp 18/05/1961 Romană Hans-Christoph Schwarz Weidenberg 21/11/2018 04/12/2018 8,500 [1] Plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului.
Application no. 9608/16
Michael Friedrich Martin SCHNEPP
against Germany
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 21
March 2019 as a Committee composed of:
Síofra O’Leary,
President,
Mārtiņš Mits,
Lado Chanturia,
judges,
and Liv Tigerstedt,
Acting Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 15
February 2016,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The details relating to the applicant, who is a Romanian national, and his application are set out in the appended table.
He was represented before the Court by Mr H. Schwarz, a lawyer practising in Weidenberg.
The applicant complained that the continuation of his preventive detention had been unlawful and thus breached his right to liberty under Article 5 § 1 of the Convention, in particular in view of the domestic courts’ failure to comply with the statutory time-limit for periodic review of the necessity of that detention. The Regensburg Regional Court took its decision by which it ordered the applicant’s preventive detention to continue on 17 November 2015, whereas the one-year time-limit under Article 67e of the Criminal Code for judicial review of whether the applicant’s preventive detention was still necessary had expired on 3 June 2015.
The application was communicated to the German Government (“the Government”) on 11 April 2018.
The Government of Romania, having been informed of their right to intervene in the proceedings (Article 36 § 1 of the Convention and Rule 44 of the Rules of Court), indicated that they did not wish to exercise that right.
After the failure to reach a friendly settlement, by letter of 21 November 2018, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration (which they amended on 10 December 2018 to correct clerical errors) with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided, in relevant parts, as follows:
“...
The Federal Government recognises that the Applicant’s rights arising from Article 5 (1) of the Convention were violated by the review decision by [the Regensburg] Regional Court dated 17 November 2015. In his Application dated 5 February 2016, the Applicant did not complain of any further violations of the Convention.
Should the Court decide to strike this Application out of its list of cases, the Federal Government is prepared to recognise the Applicant’s compensation claim in the amount of EUR 8,500.00. This sum of EUR 8,500.00 would be deemed to settle all potential claims of the Applicant in connection with the above-mentioned Application and the review decision of [the Regensburg] Regional Court dated 17 November 2015 against the Federal Republic of Germany and the
Land
of Bavaria, in particular compensation for damage suffered by the Applicant (including non-pecuniary damage) as well as costs and expenses. In the light of the Court’s rulings in similar cases, the Federal Government considers the amount of EUR 8,500.00 to be reasonable.
The Federal Government therefore requests that this Application be struck out of the Court’s list of cases pursuant to Article 37 (1) (c) of the Convention. The Federal Government’s acknowledgement of a violation of Article 5 (1) of the Convention and its acceptance of a claim for compensation in the amount of EUR 8,500.00 constitutes “[an]other reason” within the meaning of that provision.
...”
By letter of 4 December 2018, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that violations like the one at issue in the present case frequently occurred and warranted a judgment by the Court.
The Court observes that Article
37 §
1
(c) enables it to strike a case out of its list if:
“... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
Thus, it may strike out applications under Article
37 §
1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see, in particular,
Tahsin Acar v.
Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
26307/95, §§
75
‑
The Court has dealt with a number of cases brought against Germany concerning complaints about the violation of the right to liberty under Article 5 § 1 of the Convention in applications concerning the failure of the domestic courts to comply with the statutory time-limit for periodic review of whether a person’s preventive detention was still necessary (see, in particular,
H.W. v. Germany
, no. 17167/11, 19 September 2013).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amount awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
The Court considers that the above amount should be paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37 §
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 11 April 2019.
Liv Tigerstedt
Síofra O’Leary
Acting Deputy Registrar
President
Application no.
Date of introduction
Applicant’s name
Date of birth
Nationality
Representative’s name and location
Date of receipt of Government’s declaration
Date of receipt of applicant’s comments, if any
Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses
(in euros)
[1]
9608/16
15/02/2016
Michael Friedrich Martin Schnepp
18/05/1961
Romanian
Hans-Christoph Schwarz
Weidenberg
21/11/2018
04/12/2018
8,500
[1]
.
Plus any tax that may be chargeable to the applicant.