2r-170/26 — Încasarea datoriei

La 21 noiembrie 2024, SA „Moldtelecom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Timotei Bulat cu privire la încasarea datoriei.

Prin hotărârea Judecătoriei Bălți, sediul Central, din 14 ianuarie 2025, acțiunea a fost admisă. S-a încasat de la Timotei Bulat în beneficiul SA „Moldtelecom” datoria aferentă contractului de prestare a serviciilor publice de comunicații electronice nr. ***** din 16 iunie 2023, în sumă de 9 895 lei, cheltuielile de judecată sub forma taxei de stat achitate la depunerea acțiunii, în sumă de 445,80 lei, și taxa de timbru, în sumă de 200 lei.

La 25 februarie 2026, avocatul Victor Polivenco, în interesele lui Timotei Bulat a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Central, din 14 ianuarie 2025, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii și remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de fond, în alt complet de judecată. Concomitent, apelantul a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului.

Prin încheierea Curții de Apel Nord din 22 aprilie 2026, s-a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului și s-a restituit, ca fiind tardiv, apelul declarat de avocatul Victor Polivenco, în interesele lui Timotei Bulat, împotriva hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Central, din 14 ianuarie 2025.

La 27 aprilie 2026, avocatul Victor Polivenco, în interesele lui Timotei Bulat a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Nord din 22 aprilie 2026, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu remiterea cauzei în apel pentru rejudecarea chestiunilor soluționate prin încheierea din 22 aprilie 2026.

Recurentul a susținut că hotărârea din 14 ianuarie 2025 reprezintă un act procedural distinct, care trebuia comunicat părților în condițiile art. 100 alin. (1) și art. 276⁴ alin. (3) din Codul de procedură civilă. Lipsa dovezii recepționării efective a hotărârii de către Timotei Bulat exclude concluzia că termenul de apel ar fi fost omis din culpa acestuia.

Recurentul a mai indicat că expedierea copiei hotărârii la adresa pârâtului și returnarea corespondenței cu mențiunea „nereclamat” nu demonstrează, prin ea 1 însăși, că hotărârea a fost comunicată efectiv și că pârâtul a cunoscut despre soluția instanței de fond. În acest sens, recurentul a susținut că riscul necomunicării hotărârii nu putea fi transferat automat asupra părții, în lipsa unei verificări efective a circumstanțelor cauzei.

Recurentul a invocat faptul că Timotei Bulat a aflat despre existența hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Central, din 14 ianuarie 2025 abia la 19 februarie 2026, de la executorul judecătoresc Oleg Romah, în contextul aplicării măsurilor de executare asupra conturilor bancare.

Ulterior, la 25 februarie 2026, acesta a declarat apel și a solicitat repunerea în termen, acționând prompt după ce a luat cunoștință de hotărâre. Recurentul a considerat că instanța de apel urma să analizeze dacă această comunicare tardivă a hotărârii constituia un motiv întemeiat pentru repunerea în termen, în sensul art. 116 din Codul de procedură civilă.

Instanța de apel nu a examinat în mod real probele anexate la cererea de apel și nu a verificat efectiv momentul de la care Timotei Bulat a cunoscut sau trebuia să cunoască existența hotărârii.

Recurentul a mai susținut că, în procedura cererilor cu valoare redusă, examinarea cauzei este scrisă, iar pârâtul nu a fost informat despre data pronunțării hotărârii. Prin urmare, nu i se putea imputa faptul că nu a urmărit din proprie inițiativă mersul dosarului, în condițiile în care legea impune obligația comunicării hotărârii către participanții la proces.

În susținerea recursului, recurentul a invocat practica Curții Supreme de Justiție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, susținând că respingerea formalistă a cererii de repunere în termen, în situația în care apelul a fost declarat prompt după luarea la cunoștință a hotărârii, constituie o restrângere disproporționată a dreptului de acces la instanță, garantat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Articolul 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii”.

Articolul 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor”. 2

Articolul 427 lit. b) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluţionată prin încheierea casată.”

Articolul 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Articolul 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Articolul 116 din Codul de procedură civilă: „(1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. (2) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). (4) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. (5) Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea de repunere în termen poate fi atacată cu recurs. Încheierea prin care s-a făcut repunerea în termen nu se supune recursului”.

Articolul 2763 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă. (2) Judecătorul poate dispune citarea participanţilor la proces dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau dacă admite solicitarea uneia dintre părţi de a examina cererea în şedinţă publică. Judecătorul poate să respingă o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri publice. Respingerea se dispune printr-o încheiere motivată care poate fi atacată odată cu fondul.”

Articolul 2764 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Hotărârea judecătorească adoptată se publică pe pagina web a instanţei judecătoreşti şi se comunică participanţilor la proces, inclusiv prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.”

Articolul 362 alin. (1), (3) din Codul de procedură civilă: „(1) Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.” (2) Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116. 3

Examinând materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Completul de judecată consideră recursul întemeiat și pasibil de admitere, cu casarea încheierii Curții de Apel Nord din 22 aprilie 2026 și restituirea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea problemei soluționate prin încheierea casată, reieșind din următoarele considerente.

Din materialele cauzei rezultă că instanța de fond a soluționat unipersonal cauza civilă, conform regulilor procedurii de examinare a cererilor cu valoare redusă, reglementată de capitolul XXII din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2024, cererea de chemare în judecată a fost acceptată spre examinare în procedura cererilor cu valoare redusă, fără a fi stabilită sau comunicată participanților o dată concretă pentru pronunțarea dispozitivului hotărârii. Participanților la proces li s-a comunicat doar faptul că cauza urma să fie examinată în procedură scrisă.

Curtea Supremă de Justiție reiterează că, în jurisprudența sa recentă, inclusiv în deciziile nr. 2rc-64/25, nr. 2r-334/25 și nr. 2rc-43/26, a fost dată o apreciere critică soluțiilor instanțelor de apel prin care au fost respinse cererile de repunere în termen în situații în care cauza a fost examinată în procedura cererilor cu valoare redusă, fără stabilirea unei date concrete pentru pronunțarea dispozitivului, iar actul judecătoresc nu a fost recepționat de către pârât.

În asemenea circumstanțe, dreptul la exercitarea căii de atac trebuie apreciat prin raportare la momentul în care partea interesată a putut lua cunoștință efectiv de hotărârea judecătorească. O interpretare contrară ar permite să facă imposibilă exercitarea căii de atac, ceea ce nu este compatibil cu exigențele accesului efectiv la instanță.

Notificarea hotărârii judecătorești nu are un caracter pur formal, dar constituie actul procedural prin care soluția instanței este adusă la cunoștința participanților la proces, pentru ca aceștia să poată decide, în cunoștință de cauză, asupra exercitării unei căi de atac.

În prezenta cauză, instanța de apel a respins cererea de repunere în termen și a restituit apelul ca tardiv, reținând, în esență, că Timotei Bulat recepționase anterior încheierea de acceptare a cererii de chemare în judecată și copia acțiunii, motiv 4 pentru care avea obligația să manifeste diligență și să urmărească evoluția procesului.

Completul de judecată apreciază că această abordare este excesiv formalistă. Recepționarea încheierii de acceptare a cererii de chemare în judecată și a copiei acțiunii produce efecte pentru etapa inițială a procesului, însă nu poate echivala cu recepționarea hotărârii judecătorești și nu poate înlocui obligația instanței de comunicare a actului final de dispoziție.

Prin urmare, în lipsa unei comunicări efective a hotărârii, simpla împrejurare că partea a cunoscut existența procesului nu este suficientă pentru a concluziona că omisiunea declarării apelului în termen îi este imputabilă.

Din materialele cauzei rezultă că dispozitivul hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Central, din 14 ianuarie 2025 a fost expediat către Timotei Bulat, însă corespondența a fost restituită instanței cu mențiunea „nereclamat”. Această mențiune poate avea relevanță la aprecierea conduitei procesuale a părții, însă nu echivalează, în mod automat și în orice situație, cu o comunicare efectivă a hotărârii.

Instanța de apel era obligată să verifice dacă, în circumstanțele concrete ale cauzei, returnarea corespondenței cu mențiunea „nereclamat” permitea concluzia că Timotei Bulat a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea primei instanțe, precum și dacă neexercitarea apelului în termenul calculat de la data pronunțării îi era imputabilă. O asemenea verificare trebuia realizată în raport cu modul de examinare a cauzei, cu inexistența unei date de pronunțare comunicate părților și cu obligația expresă de comunicare a hotărârii prevăzută de art. 276⁴ alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Or, instanța de apel nu a dat o apreciere argumentului apelantului potrivit căruia a aflat despre existența hotărârii abia la 19 februarie 2026, de la executorul judecătoresc Oleg Romah, în contextul aplicării măsurilor de executare asupra conturilor bancare. Totodată, nu a fost analizată conduita ulterioară a apelantului, care a declarat apel la 25 februarie 2026, adică într-un termen scurt după momentul la care susține că a luat cunoștință de hotărâre.

În sensul art. 116 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de apel trebuia să stabilească nu doar dacă termenul legal de apel a fost depășit, ci și dacă apelul a fost declarat în termen de 30 de zile din ziua în care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului. Această analiză nu poate fi înlocuită printr-o trimitere generală la obligația părții de a manifesta diligență procesuală.

În consecință, respingerea cererii de repunere în termen și restituirea cererii de apel, în condițiile în care apelantul a depus apelul în termen de 30 de zile de la comunicarea efectivă a dispozitivului hotărârii, reprezintă o măsură 5 disproporționată, de natură să afecteze dreptul de acces la instanță și garanțiile procesului echitabil.

Din considerentele expuse, în scopul respectării dreptului recurentului la un proces echitabil, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a admite recursul, a casa încheierea din 22 aprilie 2026 a Curții de Apel Nord și de a restitui cauza în instanța de apel, pentru rejudecarea problemei soluționată prin încheierea casată.

În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 din Codul de procedură civilă,