Secțiunea a patra Cerere nr. 51266/22 și 51271/22 Gyorgy-Tihamer CSOK împotriva României și Horațiu-Petre NECȘULESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 27 mai 2025 într-un comitet format din Tim Eicke, președintele Ana Maria Guerra Martins, András Jakab, judecători și Valentin Nicolescu, grefier adjunct al secțiunii f.f. cererile formulate împotriva României și ale căror nume și informații au fost prezentate Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( OBIECTIVUL DE AFACERI Reclamantul în cererea nr. 51266/22 (adică primul reclamant) indică faptul că a fost proprietarul a doi câini de rasă corso. Reclamantul în cererea nr. 51271/22 (adică cel de-al doilea reclamant) precizează că a fost proprietarul unui câine de aceeași rasă. Primul reclamant indică faptul că câinii săi au fost utilizate (in folosința) ) al celui de-al doilea reclamant, fapt confirmat de acesta din urmă. Ele explică faptul că câinii au fost utilizați pentru a păzi o fermă de animale pe care le-au administrat până în martie 2015. La 22 iunie 2014, cadavrul unui individ, identificat ulterior ca S.Z., a fost găsit în apropierea fermei. O.L., care era vecin și care era în mod clar dus la locul incidentului, a fost atacat și mușcat de câinii reclamanților. O procedură penală pentru infracțiuni prevăzute de ordinul de urgență al guvernului n 55/2002 privind regimul de detenție a câinilor periculoși sau agresivi a fost declanșată împotriva reclamanților. Prin hotărârea din 31 august 2021, tribunalul județean din Mureș (inclusiv tribunalul din Mureș) l-a condamnat pe primul reclamant la o amendă penală de 4 000 de lei români și pe al doilea reclamant la aceeași amendă, precum și la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Instanța a indicat că nu au respectat normele privind înregistrarea și semnalizarea câinilor periculoși (punctul 3 de mai sus) și nu au luat măsurile necesare pentru a preveni un atac canin pe drumurile publice. Tribunalul i-a judecat pe cei doi reclamanți vinovați de atac care au provocat rănirea O.L. și al doilea reclamant vinovat de atac care a provocat moartea S.Z. S. S. În special câini, instanța a făcut următoarele observații: nu au avut acces la o sursă de apă și n ; Faptul că părțile interesate au lăsat câinii singuri cu puțină hrană le-a făcut agresive. Pardoseala, reclamanții și părțile civile au răspuns la apel. Printr-o decizie definitivă din 30 iunie 2022, Curtea de apel Târgu Mureș lui Târgu ( A fost al doilea reclamant al faptelor care au dus la decesul lui S.Z. și i-a condamnat pe cei doi reclamanți la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru faptele care au dus la rănirea lui O.L. Curtea de apel nota următoarele elemente: : argumentul primului reclamant conform căruia nu a avut nici o responsabilitate, deoarece a lăsat câinii săi la uzul celui de-al doilea reclamant a fost contrazis de elementele de probă care au fost care au fost luate în stăpânirea câinilor (exercitau stapanirea fapt a cainilor; reclamanții au avut un comportament neglijent și nu au supravegheat câinii ; În timpul intervenției autorităților, cel de-al doilea reclamant preferase să nu intre în curtea fermei și observase operațiunea de la distanță. Din dosar reiese că, în timpul procedurii penale, câinii au făcut obiectul unei confiscări și că la un moment dat unul dintre ei a murit, în timp ce acesta se afla în sarcina autorităților. Având în vedere similitudinea obiectului cererilor, Curtea consideră că este adecvat să le examineze împreună într-o singură decizie. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții susțin o încălcare a vieții lor private pe motiv că au fost privați de legătura dintre ei și câinii lor. Ei se plâng de îngrijirea câinilor de către autorități în condiții pe care le consideră precare. 12. Curtea trebuie să verifice mai întâi dacă faptele de care se plâng cei interesați se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 8 din Convenție. Această dispoziție protejează dreptul la exterminare personală, fie sub forma dezvoltării personale, fie sub forma autonomiei personale (a se vedea în acest sens Altay c. Turcia (n, n 11236/09, § 49, 9 aprilie 2019) și Cu toate acestea, această dispoziție nu poate fi interpretată ca garantând dreptul de a deține un câine (Xc. Islanda, nr. 6825/74, Decizia Comisiei din 18 mai 1976, Deciziile și rapoartele 5, p. 88 Bates c. Regatul Unit, n. 26280/95, Decizia Comisiei din 16 ianuarie 1996, nepublicată; și Crothers c. Regatul Unit 27842/95, Decizia Comisiei din 16 ianuarie 1996, nepublicată. Prezentele cauze nu dezvăluie elemente care să permită aducerea în discuție a acestei linii de jurisprudență bine stabilite. 14. Astfel, câinii din Ecuador nu erau animale de companie sau de asistență către o persoană vulnerabilă (a se compara cu Von Arx-Derungs c. Elveția , 23269/94, Decizia Comisiei din 28 iunie 1995, nepublicată; și Kleis c. Germania, nr. 30469/96, Decizia Comisiei din 20 mai 1998, nepublicată, în care a fost lăsată deschisă problema aplicabilității articolului 8). Acești câini nu erau ținuți la domiciliul reclamanților, iar instanțele naționale au stabilit că erau folosiți pentru a păzi o fermă (punctele 5 și 8 de mai sus), fapt confirmat de reclamanți în fața Curții (punctul 1 de mai sus). Din hotărârile instanțelor naționale reiese că reclamanții nu au mers decât periodic la fermă și că au avut chiar un comportament neglijent cu câinii lor (punctele 5 și 8 de mai sus). Primul reclamant a susținut, de asemenea, atât în fața instanțelor naționale, cât și în fața Curții, că a fost al doilea reclamant care și-a păstrat câinii (punctele 1 și 8 de mai sus). Prin urmare, nu există niciun motiv pentru a se ajunge la concluzia că există o legătură specială cu câinii lor care intră sub incidența articolului 8 din convenție. 16. Prin urmare, acest litigiu este incompatibil cu dispozițiile convenției și trebuie respins, în conformitate cu articolul Õ alineatul (3) litera (a) și cu art. 4 din convenție. Cu privire la obiecțiunile întemeiate pe art. 6 din convenție 17. Reclamanții ridică numeroase obiecții întemeiate pe art. 6 din convenție din cauza unei presupuse neechivocități a procedurii penale care a luat sfârșit prin decizia definitivă din 30 iunie 2022 a Curții a Uniunii Europene. Aceștia se plâng, de asemenea, de respingerea căilor de atac restante pe care le-au formulat împotriva acestei decizii definitive (contestare în anulare și contestare a celor doi reclamanți și revizuire în ceea ce privește primul reclamant). Cel de-al doilea reclamant se plânge, de asemenea, de respingerea unei plângeri penale 18. Curtea constată, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care faptele în litigiu intră în sfera sa de competență, că aceste obiecțiuni nu îndeplinesc criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din convenție, fie nu fac să se arate nicio încălcare a drepturilor și libertăților consacrate de convenție sau de protocoalele sale. 19. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească acțiunile "Declară" acțiunile inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 iunie 2025. Valentin Nicolescu Tim Eicke grefier adjunct f.f. Președinte Anexă Lista de cereri No. Cerere N Numele cauzei Introduse la Solicitând Anul nașterii Locul nașterii: 51266/22 Csok c. România 28/10/2022 Gyorgy-Tihamer CSOK 1971 Târgu-Mureș românesc 51271/22 Necșulescu c. România 28/10/2022 Horațiu-Petre NECȘULESCU 1973 Târgu-Mureș românesc
Requêtes n
os
51266/22 et 51271/22
Gyorgy-Tihamer CSOK contre la Roumanie
et Horațiu-Petre NECȘULESCU contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 27 mai 2025 en un comité composé de
:
Tim Eicke
, président
,
Ana Maria Guerra Martins,
András Jakab
, juges
,
et de Valentin Nicolescu,
greffier adjoint
de section f.f
,
Vu
:
les requêtes dirigées contre la Roumanie et dont la Cour a été saisie en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»), par les requérants dont les noms et renseignements figurent dans le tableau joint en annexe («
les requérants
»), aux dates qui y sont indiquées,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1
.
Le requérant dans la requête n
o
51266/22 («
le premier requérant
») indique qu’il était le propriétaire de deux chiens de race cane corso. Le requérant dans la requête n
o
51271/22 («
le second requérant
») précise qu’il était le propriétaire d’un chien de la même race. Le premier requérant indique que ses chiens étaient à l’usage (
în folosința
) du second requérant, ce que ce dernier confirme. Ils expliquent que les chiens étaient utilisés pour la garde d’une ferme d’animaux qu’ils avaient administrée jusqu’en mars 2015.
2.
Le 22 juin 2014, le cadavre d’un individu, ultérieurement identifié comme S.Z., fut trouvé à proximité de la ferme. O.L., qui était un voisin et qui s’était rendu sur le lieu de l’incident, réclama avoir été attaqué et mordu par les chiens des requérants.
3
.
Une procédure pénale pour des infractions prévues par l’ordonnance d’urgence du Gouvernement n
o
55/2002 sur le régime de détention des chiens dangereux ou agressifs fut déclenchée contre les requérants.
4.
Par un jugement du 31 août 2021, le tribunal départemental de Mureș («
le tribunal
») condamna le premier requérant à une amende pénale de 4
000
lei roumains et le second requérant à la même amende ainsi qu’à une peine de trois ans de prison avec sursis.
Le tribunal nota que les requérants n’avaient pas respecté la règlementation relative à l’enregistrement et à la signalisation des chiens dangereux (paragraphe 3 ci-dessus) et n’avaient pas pris les mesures nécessaires pour prévenir une attaque canine sur la voie publique. Le tribunal jugea les deux requérants coupables de l’attaque ayant provoqué des blessures à O.L. et le second requérant coupable de l’attaque ayant provoqué le décès de S.Z.
5
.
S’agissant notamment des chiens, le tribunal fit les observations suivantes
: ils n’avaient pas accès à une source d’eau et n’avaient à leur disposition que des morceaux de pain sec
; les requérants se rendaient périodiquement à la ferme pour nourrir les chiens
; le fait que les intéressés avaient laissé les chiens seuls avec peu de nourriture les avait rendus agressifs.
6.
Le parquet, les requérants et les parties civiles interjetèrent appel.
7.
Par une décision définitive du 30 juin 2022, la cour d’appel de Târgu
‑
Mureș («
la cour d’appel
») acquitta le second requérant des faits ayant conduit au décès de S.Z. et condamna les deux requérants à une peine de trois ans de prison avec sursis pour les faits ayant conduit aux blessures de O.L.
8
.
La cour d’appel nota les éléments suivants
: l’argument du premier requérant selon lequel il n’avait aucune responsabilité car il avait laissé ses chiens à l’usage du second requérant était contredit par les éléments de preuve qui démontraient qu’ils agissaient en maîtres des chiens (
exercitau stăpânirea de fapt a câinilor
)
; les requérants avaient eu un comportement négligent et n’avaient pas surveillé les chiens
; lors de l’intervention des autorités, le second requérant avait préféré ne pas entrer dans la cour de la ferme et avait observé l’opération de loin.
9.
Il ressort du dossier que, lors de la procédure pénale, les chiens ont fait l’objet d’une confiscation et que l’un d’entre eux est mort, alors qu’il était à la charge des autorités.
Sur la jonction des requêtes
10.
Eu égard à la similarité de l’objet des requêtes, la Cour juge approprié de les examiner conjointement en une seule décision.
Sur le grief tiré de l’article 8 de la Convention
11.
Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants allèguent une atteinte à leur vie privée au motif qu’ils ont été privés du lien qui les unissait à leurs chiens. Ils se plaignent de la prise en charge des chiens par les autorités dans des conditions qu’ils estiment précaires.
12.
La Cour doit vérifier en premier si les faits dont se plaignent les intéressés relèvent du champ d’application de l’article 8 de la Convention. Cette disposition protège le droit à l’épanouissement personnel, que ce soit sous la forme du développement personnel ou sous celle de l’autonomie personnelle (voir, en ce sens,
Altay c. Turquie (n
o
2)
, n
o
11236/09, § 49, 9
avril 2019, et
Bărbulescu c. Roumanie
[GC], n
o
61496/08, § 70, 5 septembre 2017).
13
.
Toutefois, cette disposition ne saurait être interprétée comme garantissant le droit de détenir un chien (
X c. Islande
, n
o
6825/74, décision de la Commission du 18 mai 1976, Décisions et rapports 5, p. 88
;
Bates c.
Royaume-Uni
, n
o
26280/95, décision de la Commission du 16 janvier 1996, non publiée
; et
Crothers c. Royaume-Uni
, n
o
27842/95, décision de la Commission du 16
janvier 1996, non publiée). Les présentes affaires ne révèlent pas d’éléments permettant de remettre en cause cette ligne de jurisprudence bien établie.
14.
Ainsi, les chiens des requérants n’étaient pas des animaux de compagnie ou d’assistance à une personne vulnérable (à comparer avec
Von
Arx-Derungs c.
Suisse
, n
o
23269/94, décision de la Commission du 28
juin 1995, non publiée
; et
Kleis c. Allemagne
, n
o
30469/96, décision de la Commission du 20 mai 1998, non publiée, où la question de l’applicabilité de l’article 8 a été laissée ouverte). Ces chiens n’étaient pas gardés au domicile des requérants et les juridictions nationales ont établi qu’ils étaient utilisés à des fins de garde d’une ferme (paragraphes 5 et 8 ci-dessus), ce que les requérants confirment devant la Cour (paragraphe 1 ci-dessus). Il ressort des décisions des juridictions nationales que les requérants ne se rendaient que périodiquement à la ferme et qu’ils avaient même eu un comportement négligent avec leurs chiens (paragraphes 5 et 8 ci-dessus). Le premier requérant a par ailleurs soutenu tant devant les juridictions nationales que devant la Cour que c’était le second requérant qui gardait ses chiens (paragraphes 1 et 8 ci-dessus).
15
.
Il s’ensuit que les requérants n’avancent pas d’arguments permettant de conclure à l’existence d’un lien particulier avec leurs chiens qui relèverait de l’application de l’article 8 de la Convention.
16.
Dès lors, ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention et doit être rejeté, en application de l’article
35
§§ 3 a) et 4 de la Convention.
Sur les griefs tirés de l’article 6 de la Convention
17.
Les requérants soulèvent de nombreux griefs tirés de l’article 6 de la Convention en raison d’un prétendu défaut d’équité de la procédure pénale qui a pris fin par la décision définitive du 30 juin 2022 de la cour d’appel. Ils se plaignent aussi du rejet des recours extraordinaires qu’ils ont exercés contre cette décision définitive (contestation en annulation et recours en cassation s’agissant des deux requérants et révision quant au premier requérant). Le second requérant se plaint aussi du rejet d’une plainte pénale.
18.
La Cour constate, au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant que les faits litigieux relèvent de sa compétence, que ces griefs soit ne satisfont pas aux critères de recevabilité énoncés aux articles
34 et
35 de la Convention, soit
ne font apparaître aucune apparence de violation des droits et libertés consacrés par la Convention ou ses protocoles.
19.
Il s’ensuit que ces griefs doivent être rejetés en application de l’article
35
§
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Déclare
les requêtes irrecevables.
Fait en français puis communiqué par écrit le 19 juin 2025.
Valentin Nicolescu
Tim Eicke
Greffier adjoint f.f.
Président
Liste des requêtes
No.
Requête N
o
Nom de l’affaire
Introduite le
Requérant
Année de naissance
Lieu de résidence
Nationalité
1.
51266/22
Csok c. Roumanie
28/10/2022
Gyorgy-Tihamer CSOK
1971
Târgu-Mureș
roumaine
2.
51271/22
Necșulescu c. Roumanie
28/10/2022
Horațiu-Petre NECȘULESCU
1973
Târgu-Mureș
roumaine