Bașaran împotriva Turciei

SEGUNDA DECIZIE A SECȚIUNEI Cerere nr. 15365/09 Șahabettin BAȘARAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 12 noiembrie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, Președintele Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 16 februarie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Șahabettin Bașaran, este un cetățen turc născut în 1971 și trăiește în Diyarbakır. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor.

La 13 decembrie 2004, reclamantul a fost arestat și reținut în legătură cu operațiunile împotriva lui Hizbullah, o organizație armată ilegală. La diferite date, procurorii publici de la Istanbul și Diyarbakır Tribunalul Assize atribuit în temeiul art. 250 din Codul de procedură penală au depus acte de inculpare în fața instanțelor respective, acuzând reclamantul și Co. A acuzat Ș.K. și İ.Y. de aderarea la o organizație armată ilegală în temeiul articolului 168 din respectivul cod penal și de a încerca să submineze ordinea constituțională a statului în temeiul articolului 146 din același cod. Având în vedere aceste acuzații, cauzele au fost aderate la cazul dinaintea a patra Camera a Curții Diyarbakır Assize.

Potrivit informațiilor din dosar, la o dată neespecificată, un alt set de proceduri a fost inițiat împotriva M.V., Ș.K., R.K. și M.S.F. în fața șasei Camere a Curții de Assize din Diyarbakır. Declarațiile luate de la aceste persoane în acest set de proceduri au fost incluse în cazul dinaintea șasei Camere a Curții de Assize din Diyarbakır. La 28 martie 2006 Ș.K. a apărut în fața instanței de judecată și a dat dovezi ca martor în prezența reclamantului și a avocatului său. În aceeași audiere, instanța de judecată a citit declarațiile anterioare făcute de reclamant ofițerilor de poliție și instanța de judecată. În aceeași audiere, avocatul reclamantului a declarat că nu au acceptat dovezile împotriva reclamantului.

La o audiere care a avut loc la 20 martie 2007, au fost citite declarațiile M.V., Ș.K., R.K. și M.S.F în cursul procesului dinaintea șasei Camere a Curții din Diyarbakır Assize. Avocatul reclamantului a contestat conținutul acestor declarații. În timp ce trece de la procesul-verbal al prezentei audieri, reclamantul a prezentat un document de trei pagini în care a cerut ca anumite persoane să fie auzite în fața instanței de judecată ca martori. Cu toate acestea, documentul prezentat de părți nu include acest document. Astfel, dosarul dinaintea Curții nu conține informații cu privire la persoanele care au solicitat să fie auzite sau cum mărturia acestora, din punctul de vedere al reclamantului, a fost relevantă în materie de acuzație.

Curtea internă a respins cererile respective, deoarece a considerat că nu ar fi necesar să se audă persoanele pe care reclamantul a solicitat să le examineze în fața instanței de judecată, deoarece au refuzat fostele declarații de poliție într-o etapă ulterioră în timpul procesului. În aceeași zi Curtea din Istanbul a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat în temeiul articolului 146 din fostul Cod Penal pentru încercarea de a submina ordinea constituțională a statului. A condamnat reclamantul la închisoare pe viață. În condamnarea reclamantului, instanța de judecată a invocat, printre altele, , declarațiile inițiale ale Ș.K. și a M.V. luate în timpul procedurii penale împotriva lor în fața a șasea Camera a Curții Diyarbakır Assize.

La 23 iunie 2008, avocatul reclamantului a depus un recurs de două pagini împotriva acestei hotărâri, susținând că condamnarea a fost nejustificată. La 16 octombrie 2008, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. Prin scrisoarea din 15 aprilie 2019, reclamantul a informat Curtea că cererea sa de redeschidere a procedurii a fost acordată de instanța de judecată, care și-a ordonat, de asemenea, eliberarea sa. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ §§ 1 și al treilea lit. (d) din Convenție că nu a putut pune la îndoială co-accusarea, și anume Ș.K. și İ.Y. și anumitor martori, și anume M.S.F, R.K. și M.V., ale căror declarații au jucat un rol esențial în condamnarea sa.

În baza articolului 6 §§ §§ §§ § și §§ § 3 d) din Convenție, reclamantul a susținut că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat din cauza faptului că instanța de judecată nu a auzit în persoană dovezi de la martori care au depus mărturie împotriva lui. Partele relevante ale articolului 6 din Convenție prevăd: „În hotărârea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ... Toată lumea acuzată de o infracțiune are următoarele drepturi minime: (d) de a examina sau a examina martori împotriva lui și de a obține prezența și examinarea martorilor în numele său în aceleași condiții ca martorii împotriva lui;” În ceea ce privește admisibilitatea plângerii reclamantului, Guvernul a susținut că nu există informații sau document în dosarul cauzei care indică faptul că reclamantul a solicitat în mod corespunzător ca M.V., M.S.F.

și Ș.K. să fie examinate în timpul procesului. În ceea ce privește fondul, Guvernul a susținut că reclamantul a avut posibilitatea de a adăuga argumentele sale, care au luat în considerare de către instanțele interne. Acuzatul Ș.K. și martorul M.S.F au fost auziți în prezența reclamantului, deoarece amândoi au fost reținuți în timpul procesului și a avut ocazia de a contesta declarațiile lor. În cele din urmă, a fost eliberat un mandat de arestare împotriva acuzatului İ.Y., care a evitat procedurile. În opinia Guvernului, atunci când procesul a fost evaluat în ansamblu, nu a existat încălcarea dreptului la un proces echitabil. Principiile generale în ceea ce privește dreptul de a obține participarea și examinarea martorilor se găsesc în hotărârile din Marea Camera din Khawaja și Tahery c. Regatul Unit ([GC], nos.

26766/05 și 22228/06, ECHR 2011) și Schatschaschwili Germania ([GC], nr. 9154/10, § 100, ECHR 2015). Curtea remarcă, la început, că instanța de judecată a constatat că reclamantul este vinovat pe baza declarațiilor formulate poliției de Ș.K. și M.V., care au fost judecate de cea de-a șasea Camera a Curții din Diyarbakır Assize. Curtea remarcă că reclamantul a solicitat instanței de judecată să examineze persoanele menționate în observațiile sale scrise numai în timpul ultimei ședințe din 20 de judecată. Martie 2007. Cu toate acestea, documentele prezentate de părți nu conțin acest document și Curtea nu știe nici numele martorilor reclamantului care ar fi solicitat să fie auzite în procesul sau opinia sa cu privire la relevanța lor față de subiectul acuzației.

În plus, atunci când reclamantul a contestat argumentele guvernului cu privire la admisibilitatea plângerii, el a prezentat o copie a recursului său din 23 iunie 2008 și, de asemenea, o copie a procesului-verbal al audierilor din 6 februarie 2007 și 20 martie 2007. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste observații nu a inclus o cerere de a pune la îndoială Ș.K. și M.V. sau orice alt martor împotriva lui în persoană în fața instanței de judecată, plângerea pe care o face reclamantul acum în fața Curții. Prin urmare, Curtea observă că reclamantul nu și-a formulat plângeri cu privire la neaudierea probelor de la Ș.K. și M.V. în fața instanțelor naționale. Având în vedere cele de mai sus, și având în vedere documentele în posesia sa, Curtea a fost condusă la concluzia că reclamantul nu a justificat plângerea că nu a putut contesta personal Ș.K.

și M.V. în fața instanței de judecată. De aceea, cererea este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 lit. (a) și 4 din convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 5 decembrie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 15365/09 Șahabettin BAȘARAN against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 12 November 2019 as a Committee composed of: Julia Laffranque, President , Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 16 February 2009, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Șahabettin Bașaran, is a Turkish national who was born in 1971 and lives in Diyarbakır. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

On 13 December 2004 the applicant was arrested and detained in connection with operations against Hizbullah, an illegal armed organisation. On different dates public prosecutors at the Istanbul and Diyarbakır Assize Courts assigned under Article 250 of the Criminal Procedure Code filed bills of indictment with those courts, accusing the applicant and co ‑ accused Ș.K. and İ.Y. of membership of an illegal armed organisation under Article 168 of the then Criminal Code, and attempting to undermine the constitutional order of the State under Article 146 of the same Code. Having regard to those indictments, the case files were joined to the case before the Fourth Chamber of the Diyarbakır Assize Court.

According to the information in the file, on an unspecified date another set of proceedings was initiated against M.V., Ș.K., R.K., and M.S.F. before the Sixth Chamber of the Diyarbakır Assize Court. The statements taken from those persons in that set of proceedings were included in the case before the Fourth Chamber of the Diyarbakır Assize Court. On 28 March 2006 Ș.K. appeared before the trial court and gave evidence as a witness in the presence of the applicant and his lawyer. At the same hearing, the trial court read out the previous statements which the applicant had made to the police officers and the trial court. During the same hearing, the applicant’s lawyer stated that they had not accepted the evidence against the applicant.

At a hearing held on 20 March 2007, the statements made by M.V., Ș.K., R.K., and M.S.F in the course of the trial before the Sixth Chamber of the Diyarbakır Assize Court were read out. The applicant’s lawyer objected to the content of those statements. As it transpires from the minutes of this hearing, the applicant submitted a three-page-long document in which he asked for certain individuals to be heard before the trial court as witnesses. However, the material submitted by the parties does not include this document. Thus, the case-file before the Court contains no information as to which individuals the applicant asked to be heard or how their testimony, from the applicant’s point of view, was relevant to the subject matter of the accusation.

The domestic court rejected those requests as it considered that it would not be necessary to hear the persons whom the applicant requested to have examined before the trial court as they denied their former police statements at a later stage during the trial. On the same day the Istanbul Assize Court found the applicant guilty and convicted him under Article 146 of the former Criminal Code of attempting to undermine the constitutional order of the State. It sentenced the applicant to life imprisonment. In convicting the applicant the trial court relied on, inter alia , the initial statements of Ș.K. and M.V. taken during the criminal proceedings against them before the Sixth Chamber of the Diyarbakır Assize Court.

On 23 June 2008 the applicant’s lawyer lodged a two-page appeal against that judgment, submitting that the conviction had been unfair. On 16 October 2008 the Court of Cassation upheld the judgment of the first-instance court. By a letter dated 15 April 2019 the applicant informed the Court that his application for the reopening of the proceedings had been granted by the trial court, which had also ordered his release. COMPLAINT The applicant complained under Article 6 §§ 1 and 3 (d) of the Convention that he had not been able to question the co-accused, namely Ș.K. and İ.Y. and certain witnesses, namely M.S.F, R.K., and M.V., whose statements had allegedly played an essential part in his conviction.

THE LAW Relying on Article 6 §§ 1 and 3 (d) of the Convention, the applicant alleged that his right to a fair trial had been breached on account of the trial court’s failure to hear evidence in person from witnesses who had testified against him. The relevant parts of Article 6 of the Convention provide: “In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ... 3. Everyone charged with a criminal offence has the following minimum rights: (d) to examine or have examined witnesses against him and to obtain the attendance and examination of witnesses on his behalf under the same conditions as witnesses against him; ...” As regards the admissibility of the applicant’s complaint, the Government argued that there was no information or document in the case file indicating that the applicant had duly requested that M.V., M.S.F.

and Ș.K. be examined during the trial. Accordingly, they asked the Court to declare the application inadmissible as manifestly ill ‑ founded. As regards the merits, the Government argued that the applicant had had the opportunity to adduce his arguments, which had taken into account by the domestic courts. The accused Ș.K. and the witness M.S.F had been heard in the presence of the applicant as they were both detained pending trial and he had had an opportunity to challenge their statements. Lastly, an arrest warrant was issued against the accused İ.Y., who had avoided the proceedings. In the Government’s view, when the trial was assessed as a whole, there was no breach of the right to a fair trial.

The applicant contested the Government’s arguments. The general principles with regard to the right to obtain the attendance and examination of witnesses can be found in the Grand Chamber judgments in Al ‑ Khawaja and Tahery v. the United Kingdom ([GC], nos. 26766/05 and 22228/06, ECHR 2011) and Schatschaschwili v. Germany ([GC], no. 9154/10, § 100, ECHR 2015). The Court observes at the outset that the trial court found the applicant guilty on the basis of the statements made to the police by Ș.K. and M.V., who were tried by the Sixth Chamber of the Diyarbakır Assize Court.

The Court notes that the applicant asked the trial court to examine the persons mentioned in his written submissions only during the last hearing on 20 March 2007. However, the material submitted by the parties do not include this document and the Court does not know either the names of the witnesses the applicant allegedly asked to be heard at the trial or his view as to their relevance to the subject matter of the accusation. Furthermore, when the applicant contested the Government’s submissions concerning the admissibility of the complaint, he submitted a copy of his appeal dated 23 June 2008 and also copies of minutes of the hearings dated 6 February 2007 and 20 March 2007. However, none of those submissions included any request to question Ș.K.

and M.V. or any other witnesses against him in person before the trial court, the complaint which the applicant now raises before the Court. As such, the Court observes that the applicant failed to raise his complaints concerning the trial court’s failure to hear evidence from Ș.K. and M.V. in person before the national courts. In view of the above, and having regard to the documents in its possession, the Court has been led to conclude that the applicant has failed to substantiate his complaint that he was unable to question Ș.K. and M.V. in person before the trial court. It follows that the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 5 December 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Deputy Registrar President