BARAN v. TURKEY

HOTĂRÂREA DECIZIE NR. 54164/08 İhsan BARAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 8 octombrie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 septembrie 2008, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 28 iunie 2019 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl. İhsan Baran este un național turc, născut în 1974 și este reținut în Diyarbakır. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Șahin, un avocat care practică în Elazığ. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că i s-a refuzat asistența unui avocat în cursul etapelor inițiale ale procedurii penale și că condamnarea sa s-a bazat pe declarațiile făcute poliției în absența unui avocat și sub presupusa presiune. Reclamantul s-a mai plângut în temeiul aceluiași articol că nu a putut examina sau a examinat martorii în timpul procedurii penale. În cele din urmă, el a susținut că a fost refuzat un proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial, conform articolului 6 § 1 din Convenție, datorită prezenței unui judecător militar în componența instanței de judecată în etapa inițială a procesului. Cererea a fost comunicată Guvernului. După negocierile încheiate fără succes, prin o scrisoare din 28 iunie 2019, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere. Declarația furnizată după cum urmează: „Guvernul Turciei recunoaște că în acest caz s-a încălcat drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții. Guvernul reamintește, de asemenea, că legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 a abrogat dispoziția privind restricția sistemică privind dreptul de acces la un avocat. Guvernul subliniază, de asemenea, că art. 311 alineatul (1) litera (f) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, necesită acum redeschiderea procedurilor penale în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul oferă astfel, prin prezenta declarație unilaterală, să plătească İhsan BARAN, EUR 500 (cincă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamanților, în vederea soluționării cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 9 august 2019, Curtea a primit o scrisoare din partea reclamantului informand Curtea că a fost de acord cu termenii declarației guvernamentale. HOTĂRÂREA având în vedere plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenția în măsura în care se referă la restricția sistemică privind dreptul lor de acces la un avocat, utilizarea probelor obținute în absența unui avocat și sub presupusă obligație de a condamna reclamantul, și incapacitatea sa de a examina sau de a examina martorii în timpul procedurii penale, Curtea constată că, după acordul expres al reclamantului cu termenele declarației formulate de Guvern, acest caz ar trebui tratat ca o soluție prietenoasă între părți. Prin urmare, ia notă de soluționarea prietenoasă atinsă între părți în ceea ce privește plângerile de mai sus. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, și nu constată motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii. 10. Curtea dorește să atragă atenția asupra faptului că la 25 Iulie 2018 Parlamentul turc a adoptat Legea nr.7145. Articolele 4, 17, 18 și 19 din această nouă lege prevăd dreptul de a solicita reluarea procedurilor judiciare interne în urma hotărârii Curții de a anula un caz pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. În special, în conformitate cu jurisprudența și practica Curții, deschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare a articolului 6 din Convenție. Astfel, se consideră că remedierea menționată este capabilă să furnizeze soluții în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Având în vedere rolul subsidiar al Curții în protejarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de protocoalele sale, se reamintește că aceasta intră în primul rând în fața autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. 11. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în măsura în care se referă la plângerile de mai sus. 12. Curtea constată, de asemenea, că, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu a fost judecat de un tribunal independent și imparțial din cauza prezenței unui judecător militar în componența Curții de Securitate a statului Diyarbakır în etapa inițială a procesului. 13. După examinarea plângerii în funcție de tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale (a se vedea Pakkan c. Turcia , nr. 13017/02, §§ 33-34, 31 octombrie 2006). 14. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ §§ §§ §§ §§ §§ § și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerile prevăzute la art. 6 §§ §§ § și 3 din Convenție în temeiul articolului 39 din Convenție; restul cererii este inadmisibil. Președintele adjunct al grefierului Hasan Bakırcı Julia Laffranque a făcut în limba engleză și a notificat în scris la 7 noiembrie 2019.

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 54164/08

İhsan BARAN

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 8

October 2019 as a Committee composed of:

Julia Laffranque,

President,

Ivana Jelić,

Arnfinn Bårdsen,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 24 September 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 28 June 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mr İhsan Baran, is a Turkish national, who was born in

1974 and is detained in Diyarbakır. He was represented before the Court by Mr

M.

Șahin, a lawyer practising in Elazığ.

2.

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

3.

The applicant complained under Article 6 of the Convention that he had been denied the assistance of a lawyer during the initial stages of the criminal proceedings, and that his conviction had been based on the statements he had made to the police in the absence of a lawyer and under alleged duress. The applicant further complained under the same Article that he had been unable to examine or have examined the witnesses during the criminal proceedings.Lastly, he maintained that he had been denied a fair trial by an independent and impartial tribunal as required by Article 6 § 1 of the Convention due to the presence of a military judge in the composition of the trial court at the initial stage of the trial.

4.

The application had been communicated to the Government.

5.

After unsuccessful friendly-settlement negotiations, by a letter dated 28

June 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a declaration with a view to resolving the issues raised by the application.

6.

The declaration provided as follows:

“The Government of Turkey acknowledge that in the present case there has been a violation of the applicant’s rights under Articles 6 §§ 1 and 3 of the Convention in the light of the well-established case-law of the Court.

The Government also recalls that Law no. 4928 on 15 July 2003 repealed the provision concerning the systemic restriction on the right of access to a lawyer.

The Government further emphasises that Article 311 § 1 (f) of the Code on Criminal Procedure, as amended by Law no.7145 of 31 July 2018, now requires reopening of criminal proceedings in cases where the European Court of Human Rights decides to strike an application out of its list of cases following a friendly settlement or a unilateral declaration. The Government considers that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicants’ complaints under Article

6 of the Convention.

The Government thus offers, by this unilateral declaration, to pay İhsan

BARAN, EUR

500 (five hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicants with a view to resolving the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

7.

On 9 August 2019, the Court received a letter from the applicant informing the Court that he had agreed to the terms of the Government’s declaration.

THE LAW

8.

Having regard to the applicant’s complaints under Article 6 §§

1 and

3 of the Convention in so far as they relate to the systemic restriction on their right of access to a lawyer, the use of evidence obtained in the absence of a lawyer and under alleged duress to convict the applicant, and his inability to examine or have examined the witnesses during the criminal proceedings, the Court finds that following the applicant’s express agreement to the terms of the declaration made by the Government the case should be treated as a friendly settlement between the parties.

9.

It therefore takes note of the friendly settlement reached between the parties in so far as it relates to the above complaints. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application.

10.

The Court would like to draw attention to the fact that on 25

July 2018 the Turkish Parliament has adopted Law no.7145. Articles 4, 17, 18 and

19 of this new law provide for a right to request the re-opening of domestic court proceedings following the Court’s decision to strike out a case on the basis of a friendly settlement or unilateral declaration. In particular, according to the Court’s case-law and practice, the re-opening of the domestic proceedings is the most appropriate way to provide an effective solution to an alleged breach of Article 6 of the Convention. Thus, it is considered that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicant’s complaints under Article 6 of the Convention. Bearing in mind the Court’s subsidiary role in protecting the rights and freedoms guaranteed by the Convention and its protocols, it is recalled that it falls in the first place to the national authorities to redress any violation of the Convention.

11.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in so far as it relates to the above complaints.

12.

The Court further notes that relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicant also complained that he had not been tried by an independent and impartial tribunal due to the presence of a military judge in the composition of the Diyarbakır State Security Court at the initial stage of the trial.

13.

Having examined the complaint in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that it does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols (see

Pakkan v. Turkey

, no. 13017/02, §§ 33-34, 31 October 2006).

14.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the complaints under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention pursuant to Article 39 of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 7 November 2019.

Hasan Bakırcı

Julia Laffranque

Deputy Registrar

President