Decizia nr. 67423/11 Serkan BOZKAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 3 noiembrie 2020 în calitate de comitet compus din: Aleš Pejchal, președinte, Egidijus Kūris, Carlo Ranzoni, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 13 septembrie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Serkan Bozkaya, este un național turc, născut în 1982 și trăiește în Afyonkarahisar. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl K.T. Sağocak, un avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul evenimentelor care dau naștere cererii, reclamantul a fost un ofițer cu gradul de „sergent specializat” în Forțele Armate Turce (“armata”). La 25 februarie 2009, el a devenit suspect într-o anchetă penală militară cu privire, printre altele , la presupusa sa participare la vânzarea de mărfuri contrabandă și la abuzul autorității sale prin utilizarea celor sub comanda sa pentru câștigurile sale personale. La 5 iulie 2010, pensionarea anticipată obligatorie a reclamantului a fost ordonată pe motive disciplinare, citand comportament incompatibil care a încălcat disciplina militară. La 14 iulie 2010, reclamantul a introdus o procedură în fața Curții Supreme de Administrație Militară, contestand pensionarea obligatorie. El a solicitat o ședere a executării deciziei de ordonare a retragerii sale deoarece procedurile penale erau încă în așteptare împotriva lui. Solicitarea reclamantului de suspendare a procedurii a fost respinsă la 26 octombrie 2010. La 22 februarie 2011, instanța de judecată a respins, de asemenea, cererea reclamantului de a anula retragerea obligatorie din motivele următoare: „În ceea ce privește pensionarea obligatorie a reclamantului, instanța va avea în vedere dacă reclamantul a încălcat disciplina militară și dacă nu a putut corecta comportamentul său în ciuda avertizărilor și sancțiunilor pe care le-a primit și dacă a acționat împotriva standardelor morale stabilite de armată. Având în vedere dosarul de personal al reclamantului, Curtea remarcă că reclamantul a început cariera sa cu armata la 30 august 2005 și a fost promovat la postul de sergent senior la 30 august 2007. Evaluările sale indică performanța sa ca bună, foarte bună și, respectiv, excelentă. Într-un ciclu de evaluare, el a primit comentarii sărace de la unul dintre superiorii lui. În ansamblu, el are 16 felicitări (takdir) și nu a primit niciun avertisment sau sancțiuni în timpul mandatului său. Când a fost deservit în unitatea Van Bașkale Gelincik ..., el a fost arestat la 1 martie și eliberat la 6 martie 2009. El a fost arestat din nou la 9 martie și eliberat la 6 mai 2009 ... acuzarea Procurorului Militar Van a acuzat reclamantul de „... Se ascunde și apoi se uită la vânzarea petrolului și a cailor confiscați în legătură cu diverse operațiuni militare ... folosind soldații de conscriere în comandă să sape pentru cazare pentru câștigul său personal [...] reclamantul a fost acuzat de stocare și vânzarea de mărfuri contrabandă, permițând comiterea crimelor (suç yapılmasına göz yumma k), care ordonă soldaților de conscriere sub comanda sa să comite o infracțiune ... Acesta nu spune că statul are autoritatea de a lua măsuri de precauție pentru a asigura funcționarea eficientă a serviciului public. Din acest motiv, statul caută anumite calificări în angajarea agenților de stat care sunt capabili să servească interesul public. Cu toate acestea, nu există nimic mai natural pentru statul să respingă un agent care nu mai servește interesul public și a cărui conduită este de natură să pericliteze lucrările serviciului public. Având în vedere cele de mai sus, instanța consideră că reclamantul a fost respins pe baza unor comportamente explicate mai sus, ceea ce constituie încălcarea disciplinei. Nu există obligația de a suspenda procedura și de aștepta rezultatul procedurii penale. De asemenea, nu este de nici o consecință că procedurile penale în ceea ce privește infracțiunile împotriva reclamantului sunt pendente sau dacă acestea pot fi ulterior caracterizate ca fiind neglijate de datorie, deoarece caracterizarea comportamentului [care este subiectul procedurii penale] constituie încălcarea disciplinării și este incompatibilă cu standardele morale și cu irreproabilitatea asociată cu forțele armate turce și reprezintă o pierdere a statutului de funcționar public. Continuarea angajarii reclamantului în forțele militare ar fi contrar interesului public. Prin urmare, având în vedere faptul că descărcarea de gestiune a reclamantului a fost ordonată în conformitate cu secțiunea 94/b din Legea forțelor armate turce și cu secțiunea 60 și 61 din Regulamentul privind dosarele de personal ale ofițerilor necomisați, instanța concluzionează că decizia de a ordona pensionarea obligatorie a reclamantului nu este ilegală.” 10. Cererea reclamantului de a rectifica hotărârea din 22 februarie 2011 a fost respinsă la 21 iunie 2011 11. La 18 iulie 2012, Curtea militară Van a declarat că nu era competentă în ceea ce privește infracțiunile de stocare și vânzarea de mărfuri contrabandă pentru solicitant și alte foști militari. Având în vedere faptul că ei și-au pierdut statutul militar în timpul procedurii și că infracțiunile pe care le-au fost acuzate constituie, de asemenea, o infracțiune civilă, Curtea Van Military a făcut trimitere la Curtea Çaldıran Assize. Acesta a achitat în continuare reclamantul în ceea ce privește acuzația privind darea de ordine celor sub comanda sa de a comite infracțiuni, precum și utilizarea celor sub comanda sa pentru câștigurile sale personale. 12. La o dată neespecificată, Curtea Çaldıran Assize s-a declarat incompetentă pentru examinarea cazului și a depus-o la Curtea Bașkale Assize. 13. Potrivit celor mai recente informații disponibile Curții, reclamantul a fost achitat de acuzațiile în cadrul procedurii de primă instanță în fața Curții Assize de la 8 mai 2018. Legea internă relevantă 14. art. 125 din Constituție ca fiind în vigoare la momentul material, cu condiția ca: „Toate actele sau deciziile administrației să fie supuse unei revizuiri judiciare. Deciziile președintelui Republicii cu privire la chestiuni aflate în jurisdicția sa exclusivă și deciziile Consiliului Suprem Militar nu sunt supuse unei revizuiri judiciare.” 15. art. 129 §§ 2, 3 și 4 din Constituția turcă prevedea în momentul în care alți funcționari civili decât membrii forțelor armate nu puteau fi supuși unor sancțiuni disciplinare, cu excepția cazului în care se acordă dreptul de a se apăra. 16. Secțiunea 94 litera (b) din Legea privind personalul militar (Legea nr. 926) prevăzută în momentul material: „Descarcă pentru încălcarea disciplinei și a comportamentului imoral Indiferent de durata serviciului lor, ofițerii necomisați a căror prezență continuă în forțele armate este considerată necorespunzătoare din cauza încălcărilor disciplinare și a comportamentului imoral sunt supuse dispozițiilor Legii privind pensiile turce. Regulamentele privind evaluarea ofițerilor necomisați stabilesc ce autorități sunt competente să inițieze proceduri, să examineze, să monitorizeze și să obțină concluzii din dosarele de evaluare a personalului și să efectueze orice alt act sau formalitate în cadrul acestei proceduri. O decizie a Consiliului Suprem Militar este obligată să deschidă un ofițer al cărui caz a fost prezentat de șeful personalului.” 17. Legea internă relevantă în vigoare în momentul material privind pensionarea obligatorie a ofițerilor armate pentru motive de disciplină a fost prevăzută în secțiunea 60 din Regulamentul privind dosarele personalului de ofițeri necomisați ( Astsubay Sicil Yönetmeliği ), al căror parte relevantă a fost citită: „Respectând durata serviciului lor, ofițerii necomisați a căror prezență continuă în forțele armate este considerată neadecvată din cauza încălcărilor disciplinare și a comportamentului imoral sunt supuse dispozițiilor Legii privind pensiile turce. Următoarele acte sunt considerate drept justificare a descărcării pentru încălcarea disciplinei și a comportamentului imoral: a. disciplinarea și continuarea actării în încălcarea disciplinei în ciuda avertizărilor și sancțiunilor; b. incapacitatea de a acționa în conformitate cu standardele cerute de forțele armate în ciuda avertizării; ... e. conduita sau comportamentul imunitar care este incompatibil cu reputația forțelor armate; f. Conducta sau comportamentul care atestă deținerea de opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau care au participat activ la propagarea acestor opinii. Un ofițer poate fi externat din forțele armate pe motive disciplinare sau morale în orice moment ... Ofițerii de evaluare efectuează o evaluare bazată pe motivele prevăzute în prezenta secțiune și observă observațiile acestora cu privire la dosarul personalului ofițerului ... după semnarea notei de evaluare de către alți ofițeri de evaluare, recomandarea de descărcare a mandatului ofițerului este trimisă în Hotărârea Centrală a Comandantului Forței, Gendarmeriei sau Garda Coastă. ... Hotărârea personalului central examinează dosarul personalului ofițerului și nota de evaluare aferentă și trimite dosarul cu toate documentele conexe Comisiei, care este convocată sub președinția locotenentului general, și este compusă din șefii de informații, operațiuni și unități de personal, șef al unității de avansare, alți ofițeri, după caz, inclusiv managerii de conducere a personalului și departamentul juridic. Comisia examinează dacă evaluarea este în conformitate cu legea și reglementările aplicabile și dacă documentele justificative și validitatea sunt suficiente. Comisia poate solicita o evaluare orală sau scrisă separată de către ofițerii de evaluare, sau mai multe documente. După examinarea acestuia, acesta își transmite concluzia comandantului aferent și procedează cu decizia finală a acestuia din urmă. În cazurile în care comandantul nu aprobă decizia Comisiei, ofițerul este transferat într-o locație diferită a taxei. În cazul în care decizia de descărcare a gestiunii este aprobată de ofițer, cazul este îndreptat către Biroul șefului personalului general al armatei, care ia decizia de a recomanda cazul care urmează să fie depus la Consiliul Militar Suprem. Cazurile care sunt trimise Consiliului Suprem Militar de către șeful statului general al armatei sunt supuse deciziei finale a Consiliului Suprem Militar în prima sa ședință. Cazurile care nu au fost trimise Consiliului Militar Suprem [prin decizia șefului statului general al armatei] sunt trimise unității lor respective și decizia anterioară a unității de comandant se execută. ...” COMPLAINT 18. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție că pensionarea anterioară obligatorie din partea armatei, în absența condamnării pentru actele în care a fost acuzat în cadrul procedurilor penale, a constituit o încălcare a dreptului său la presunția de nevinovăție. Reclamantul s-a plâns de încălcarea presunției de nevinovăție, astfel cum este garantat în art. 6 § 2 din Convenție, care menționează: „Toată persoana acuzată de o infracțiune penală este presupusă nevinovat până când nu se dovedește vinovat în conformitate cu legea.” 2 din Convenția pentru ca autoritățile să păstreze o acțiune disciplinară în așteptarea rezultatului final al procedurii penale. În acest caz, Guvernul a susținut că faptul că reclamantul a fost obiectul urmăririi penale pe baza acuzațiilor presupuse comise în domeniul de aplicare al sarcinilor sale militare a fost suficient pentru ca autoritățile să-și îndepărteze legăturile din armată. Guvernul a susținut că îndoielile încheiate înainte de finalizarea procedurii penale nu erau considerate incompatibile cu art. 6 § 2 din Convenție. Prin urmare, în opinia lor, faptul că autoritățile au decis pentru pensionarea anticipată obligatorie a reclamantului din cauza faptului că a fost urmărit pentru o infracțiune nu a ofensat această dispoziție. 21. Reclamantul a susținut că nu s-a efectuat o anchetă disciplinară separată și independentă privind evenimentele care i-au provocat urmărirea penală. Potrivit acestuia, autoritățile au hotărât să-și ordone pensionarea anticipată numai pentru că a fost depusă o procedură penală împotriva acestuia. O astfel de consecință severă care a fost atașată faptului că el a fost urmărit și în absența condamnării nu a putut fi compatibilă cu principiul presunției de nevinovăție. Evaluarea Curții 22. Curtea remarcă că art. 6 § 2 se aplică persoanelor „acuzate cu o infracțiune penală și asigură dreptul de a fi „presupunute nevinovat până la dovedirea vinovat în conformitate cu legea”. Curtea reiterează că presupunerea de nevinovăție consemnată la art. 6 § 2 va fi încălcată în cazul în care o decizie judiciară privind o persoană acuzată de o infracțiune reflectă o opinie că este vinovat înainte de a fi demonstrat vinovat în conformitate cu legea (a se vedea, printre altele, Allenet de Ribemont c. Franța , nr. 15175/89, § 35, Serie A nr. 308; Daktaras c. Lituania , nr. 42095/98 , § 41, CEHR 2000‐X; A.L. v. Germania , nr. 72758/01 , § 31, 28 aprilie 2005; și Caraian v. România , nr. 34456/07, 74, 23 iunie 2015 . Având în vedere ca fiind o garanție procedurală în contextul unui proces penal în sine, presunția de inocence impune cerințe în ceea ce privește, printre altele , , sarcina probei, presupunerea juridică a faptelor și a legii, privilegiul împotriva autoincriminarii, publicității preliminare și expresii premature, de către instanța de judecată sau de către alți oficiali publici, a vinovăției unui inculpat (a se vedea Allen c. Regatul Unit [GC], nr. 25424/09, § 93, CEDH 2013, cu referințe. În acest sens, presupunerea de nevinovăție poate fi încălcată nu numai în cadrul procedurii penale, ci și în proceduri civile, disciplinare sau de altă natură care se desfășoară simultan cu procedura penală (a se vedea Kemal Coșkun c. Turcia , nr. 45028/07, § 41, 28 martie 2017). 23. În cazurile anterioare similare cu cele prezente, Curtea a susținut că nu este nici scopul și nici efectul dispozițiilor articolului 6 § 2 să împiedice autorităților conferite de competența disciplinară să impună sancțiuni unui funcționar public pentru actele în care a fost acuzat în cadrul procedurilor penale, în cazul în care a fost stabilită în mod corespunzător o astfel de încălcare (a se vedea Allen) Curtea reiterează că Convenția nu exclude că un act poate da naștere atât la proceduri penale, cât și la procedurile disciplinare sau că două seturi de proceduri pot fi urmărite în paralel. Curtea reiterează că, chiar și exonerarea de la responsabilitatea penală nu împiedică, astfel, stabilirea unor forme de răspundere civile sau a altor forme de răspundere care rezultă din aceleași fapte pe baza unei sarcini de probă mai puțin stricte (a se vedea Urat c. Turcia , nr. 53561/09 și 13952/11, § 53, 27 noiembrie 2018, cu alte referințe. Cu toate acestea, ar exista o chestiune în temeiul articolului 6 § 2 în cazul în care, în absența unei condamnare penală finală, a existat o declarație care impută răspunderea penală unui solicitant pentru încălcarea presupusă împotriva acestuia în cadrul procedurilor disciplinare (a se vedea Kemal Coșkun , citat mai sus, § 53 și cazurile menționate în acest articol). 24. În ceea ce privește stabilirea respectării principiului presunției de nevinovăție în cazurile în care există o legătură între concedierea și procedura penală, Curtea nu se referă la întrebarea dacă rezultatul procedurii de concediere este ca o astfel de compatibilitate cu garanțiile consemnate la art. 6 § 2 din convenție. Examinarea sa se limitează numai la motivele invocate de autoritățile interne și limba pe care o folosesc pentru justificarea concedierii (ibid., § 56). 25. Prin urmare, în cazul în cauză, Curtea trebuie să stabilească, având în vedere principiile de mai sus, dacă argumentul Curții Supreme de Administrație Militară în susținerea pensionării anticipate a reclamantului din armată a reflectat opinia că reclamantul a fost vinovat de infracțiunile pentru care a fost acuzat înainte de decizia finală în cadrul procedurii penale. 26. În acest sens, Curtea constată că primul paragraf al hotărârii Curții Supreme de Administrație Militară conține doar o recapitulare a antecedentei factuale și juridice a cazului și nu reflectă un aviz sau nu conține o declarație în sensul că reclamantul a comis infracțiunile pentru care a fost acuzat în procedura penală. În alineatul ulterior se menționează în scurt timp că statul are autoritatea de a respinge agenții de stat ale căror conduită consideră incompatibilă cu cerințele serviciului public. Alineatul final care conține motivul real al instanței de a susține pensionarea anticipată a reclamantului se referă, din perspectiva disciplinei militare, la faptul că implicarea reclamantului în evenimentele care dau naștere la acuzațiile penale erau incompatibile cu comportamentul ireproșabil cerut de personalul militar. Prin urmare, este clar că autoritățile au respins reclamantul din cauza faptului că a fost urmărit în cadrul unei anchete penale, pe care le considerau incompatibile cu cerințele serviciului militar și cu postul deținut de solicitant. Pentru Curte, această concluzie nu indică nici o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție. În acest sens, aceasta reamintește că ar trebui să se facă o distincție între deciziile care descriu un „stat de suspiciune” și deciziile care conțin o „declarare a vinovăției”; numai cea de-a doua categorie este incompatibilă cu art. 6 § 2 din Convenție (a se vedea, printre altele, Kádár și alții v. Ungaria (dec.), nr. 84052/17 și altele 3, § 14, 26 martie 2019 și cazurile citate în acest articol). 27. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că raționarea și limba utilizată de Curtea Supremă Administrativă Militară nu a constituit o „declarare prematură a vinovăției” din partea reclamantului pentru infracțiunile pe care le-a fost acuzat în cadrul procedurii penale (a se vedea mutatis mutandis Orak c. Turcia (dec.), nr. 48997/09, 28 ianuarie 2020). 28. Prin urmare, cererea este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 26 noiembrie 2020.
Application no. 67423/11
Serkan BOZKAYA
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 3
November 2020 as a Committee composed of:
Aleš Pejchal,
President,
Egidijus Kūris,
Carlo Ranzoni,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 13 September 2011,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Serkan Bozkaya, is a Turkish national, who was born in 1982 and lives in Afyonkarahisar. He was represented before the Court by Mr K.T. Sağocak, a lawyer practising in Istanbul.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
At the time of the events giving rise to the application, the applicant was an officer with the rank of “specialised sergeant” in the Turkish Armed Forces (“the army”). He had been serving in the army since 2005.
5.
On 25 February 2009, he became a suspect in a military criminal investigation concerning,
inter alia
, his alleged participation in the sale of smuggled goods and abusing his authority by means of using those under his command for his personal gain.
6.
On 5 July 2010, the applicant’s compulsory early retirement was ordered on disciplinary grounds, citing incompatible conduct that breached military discipline.
7.
On 14 July 2010 the applicant brought proceedings before the Supreme Military Administrative Court, challenging his compulsory retirement. He requested a stay of execution of the decision ordering his retirement because criminal proceedings were still pending against him.
8.
The applicant’s request for the stay of proceedings was rejected on 26
October 2010.
9.
On 22 February 2011, the court also dismissed the applicant’s request for his compulsory retirement to be quashed on the following grounds:
“With respect to the applicant’s compulsory retirement, the court will have regard to whether the applicant breached military discipline and whether he was unable to correct his behaviour despite the warnings and sanctions he received, and whether he acted contrary to the moral standards established by the military.
In the light of the applicant’s personnel records, the court notes that the applicant started his career with the military on 30 August 2005 and was promoted to the post of senior sergeant on 30 August 2007. His appraisals indicated his performance as good, very good and excellent, respectively. In one appraisal cycle, he has received poor comments from one of his superiors. Overall he has 16 commendations (takdir) and has not received any warnings or sanctions during his term. When he was serving in the Van Bașkale Gelincik ... Unit, he was arrested on 1 March and released on 6
March 2009. He was arrested again on 9 March and released on 6 May 2009 ... the Van Military Prosecutor’s indictment charged the applicant with “... hiding and then turning a blind eye to the selling of petroleum and horses confiscated in connection with various military operations ... using the conscript soldiers in his command to dig for treasure for his personal gain [... therefore] the applicant was charged with storing and selling smuggled goods, allowing crimes to be committed (
suç yapılmasına göz yumma
k), ordering conscript soldiers under his command to commit an offence ...
It goes without saying that the State has authority to take precautions to ensure the efficient workings of public service. For this reason the State seeks certain qualifications in employing state agents who are capable of serving the public interest. However, there is nothing more natural for the State to dismiss an agent who no longer serves the public interest and whose conduct is of a nature to harm the workings of the public service.
In the light of the foregoing, the court takes the view that the applicant has been dismissed on the basis of conduct as explained above, which constitutes breach of discipline. There is no obligation to suspend the proceedings and wait for the outcome of the criminal proceedings. It is also of no consequence that the criminal proceedings in respect of the offences against the applicant are pending or whether they can subsequently be characterized as neglect of duty because the characterisation of the conduct [which is the subject matter of the criminal proceedings] constitutes breach of discipline and is incompatible with the moral standards and the irreproachability associated with the Turkish Armed Forces and is a loss of public servant status. To continue to employ the applicant in the military forces would be contrary to the public interest. Therefore having regard to the fact that the applicant’s discharge was ordered in accordance with Section 94/b of the Turkish Armed Forces Act and Sections 60 and 61 of the Regulation on the Personnel Records of Non-Commissioned Officers, the court concludes that the decision to order the applicant’s compulsory retirement is not unlawful.”
10.
The applicant’s request for the judgment of 22 February 2011 to be rectified was rejected on 21 June 2011.
11.
On 18 July 2012, the Van Military Court declared that it lacked jurisdiction in respect of the offences of storing and selling smuggled goods for the applicant and other former military personnel. Having regard to the fact that they had lost their military status during the proceedings and that the offence with which they were charged also constituted a civilian offence, the Van Military Court referred the case to the Çaldıran Assize Court. It further acquitted the applicant in respect of the charge concerning giving orders to those under his command to commit offences as well as using those under his command for his personal gain.
12.
On an unspecified date the Çaldıran Assize Court declared itself incompetent to examine the case and referred it to the Bașkale Assize Court.
13.
According to the latest information available to the Court, the applicant was acquitted of the charges in the first-instance proceedings before the Bașkale Assize Court on 8 May 2018.
Relevant domestic law
14.
Article 125 of the Constitution as in force at the material time provided that:
“All acts or decisions of the administration are subject to judicial review.
Decisions of the President of the Republic concerning matters within his sole jurisdiction and decisions of the Supreme Military Council shall not be subject to judicial review.”
15.
Article 129 §§ 2, 3 and 4 of the Turkish Constitution provided at the time that civil servants other than members of the armed forces could not be subjected to disciplinary penalties unless they were granted the right to defend themselves. It further provided that disciplinary penalties other than warnings and reprimands were subject to judicial review. Provisions concerning members of the armed forces were reserved.
16.
Section 94 (b) of the Military Personnel Act (Law no. 926) provided at the material time:
“Discharge for breaches of discipline and immoral behaviour
Irrespective of the length of their service, non-commissioned officers whose continued presence in the armed forces is judged to be inappropriate on account of breaches of discipline and immoral behaviour shall be subject to the provisions of the Turkish Pensions Act.
The Regulations on assessment of non-commissioned officers shall lay down which authorities have jurisdiction to commence proceedings, to examine, monitor and draw conclusions from personnel assessment files and to carry out any other act or formality in such proceedings. A decision of the Supreme Military Council is required to discharge an officer whose case has been submitted to it by the Chief of Staff.”
17.
Relevant domestic law in force at the material time concerning the compulsory retirement of army officers for reasons of discipline were set out in Section 60 of the Regulation on the Personnel Records of Non-Commissioned Officers (
Astsubay Sicil Yönetmeliği
), relevant parts of which read:
“Irrespective of the length of their service, non-commissioned officers whose continued presence in the armed forces is judged to be inappropriate on account of breaches of discipline and immoral behaviour shall be subject to the provisions of the Turkish Pensions Act. The following acts shall be considered to justify a discharge for breaches of discipline and immoral behaviour:
a. Disrupting discipline and continue to act in breach of discipline despite warnings and sanctions;
b. Inability to act in accordance with the standards required by the armed forces despite being warned;
...
e. Immoral conduct or behaviour that is incompatible with the reputation of the armed forces;
f. Conduct or behaviour that attests to holding unlawful, subversive, separatist, fundamentalist and ideological political opinions or having taken an active part in the propagation of such opinions.
An officer can be discharged from the armed forces on disciplinary or moral grounds at any time ... Appraisal officers shall carry out an assessment based on the grounds set out in this section and note their comments on the officer’s personnel file ...after the assessment note is signed by other appraisal officers, the recommendation to discharge the officer is dispatched to the related Central Personnel Directorate of the Force Command, Gendarmerie or Coast Guard.
...
The Central Personnel Directorate shall examine the officer’s personnel record and the related assessment note and refer the case file with all related documents to the Commission, which is convened under the presidency of the Lieutenant General, and is composed of the heads of intelligence, operations and staff unit, head of the advancement unit, other officers as necessary, including managers from the management of staff and the legal department. The Commission shall examine whether the assessment is in accordance with the applicable law and regulations, and whether the validity and supporting documents are sufficient. The Commission may request separate oral or written assessment from appraisal officers, or more documents. After its examination, it shall submit its conclusion to the related commander and proceed with the final decision of the latter. In cases where the commander does not approve the decision of the Commission, the officer shall be transferred to a different duty location. In cases where the decision to discharge the officer is approved, the case is referred to the Office of the Chief of the Army General Staff which shall make a decision to recommend the case to be referred to the Supreme Military Council. The cases which are referred to the Supreme Military Council by the Chief of the Army General Staff shall be subject to the final decision of the Supreme Military Council in its first meeting. The cases which have not been referred to the Supreme Military Council [by the decision of the Chief of the Army General Staff] shall be remitted to their respective unit and the prior decision of the commander unit shall be executed.
...”
18.
The applicant complained under Article 6 § 2 of the Convention that his compulsory early retirement from the army in the absence of a conviction for the acts of which he stood accused in criminal proceedings amounted to an infringement of his right to the presumption of innocence.
19.
The applicant complained about a breach of the presumption of innocence as guaranteed by Article 6 § 2 of the Convention, which reads:
“Everyone charged with a criminal offence shall be presumed innocent until proved guilty according to law.”
The parties’ submissions
20.
The Government argued that there was no requirement under Article
6
§
2 of the Convention for the authorities to stay disciplinary action pending the final outcome of criminal proceedings. In the present case the Government contended that the fact that the applicant had been the subject of criminal prosecution on the basis of allegations allegedly committed in the scope of his military duties had been sufficient for the authorities to sever his ties from the army. The Government argued that the voicing of doubts before the finalisation of criminal proceedings was not considered to be incompatible with Article 6 § 2 of the Convention. Therefore, in their view, the fact that the authorities had decided for the applicant’s compulsory early retirement on account of the fact that he was prosecuted for an offence did not offend that provision.
21.
The applicant argued that there had not been a separate and independent disciplinary investigation concerning the events giving rise to his criminal prosecution. According to him, the authorities had decided to order his early retirement solely because criminal proceedings had been lodged against him. Such a severe consequence that was attached to the fact of him being prosecuted and in the absence of a conviction could not be compatible with the principle of presumption of innocence.
The Court’s assessment
22.
The Court notes that Article 6 § 2 applies to persons “charged with a criminal offence and safeguards the right to be “presumed innocent until proved guilty according to law”. The Court reiterates that the presumption of innocence enshrined in Article 6 § 2 will be violated if a judicial decision concerning a person charged with a criminal offence reflects an opinion that he is guilty before he has been proved guilty according to law (see, inter alia,
Allenet de Ribemont v. France
, no. 15175/89, § 35, Series A no.
308;
Daktaras v. Lithuania
, no. 42095/98, § 41, ECHR 2000‑X;
A.L. v.
Germany
, no. 72758/01, § 31, 28 April 2005; and
Caraian v.
Romania
, no.
34456/07,
§
74, 23 June 2015). Viewed as a procedural guarantee in the context of a criminal trial itself, the presumption of innocence imposes requirements in respect of,
inter alia
, the burden of proof, legal presumptions of fact and law, the privilege against self‑incrimination, pre-trial publicity and premature expressions, by the trial court or by other public officials, of a defendant’s guilt (see
Allen v.
the United Kingdom
[GC], no. 25424/09, § 93, ECHR 2013, with references). In that respect the presumption of innocence may be infringed not only in the context of the criminal proceedings, but also in separate civil, disciplinary or other proceedings that are conducted simultaneously with the criminal proceedings (see
Kemal Coșkun v. Turkey
, no. 45028/07, § 41, 28
March 2017).
23.
In previous cases similar to the present one, the Court has held that it is neither the purpose nor the effect of the provisions of Article 6 § 2 to prevent the authorities vested with disciplinary power from imposing sanctions on a civil servant for acts with which he has been charged in criminal proceedings, where such misconduct has been duly established (see
Allen
, cited above, § 124 and the cases cited therein). The Court reiterates that the Convention does not preclude that an act may give rise to both criminal and disciplinary proceedings, or that two sets of proceedings may be pursued in parallel. The Court reiterates that even exoneration from criminal responsibility does not, as such, preclude the establishment of civil or other forms of liability arising out of the same facts on the basis of a less strict burden of proof (see,
Urat v. Turkey
, nos. 53561/09 and 13952/11, §
53, 27 November 2018, with further references). However, there would be an issue under Article 6 § 2 if, in the absence of a final criminal conviction, there was a statement imputing criminal liability to an applicant for the misconduct alleged against him in disciplinary proceedings (see
Kemal Coșkun
, cited above, § 53 and the cases cited therein).
24.
In determining the compliance with the principle of the presumption of innocence in cases where there is a link between the dismissal and criminal proceedings, the Court does not concern itself with the question whether the outcome of the dismissal proceedings is as such compatible with the guarantees enshrined in Article 6 § 2 of the Convention. Its examination is confined solely to the grounds relied on by domestic authorities and the language they used in justifying the dismissal (ibid., §
56).
25.
In the case at hand, the Court must therefore determine, in the light of the above principles, whether the reasoning of the Supreme Military Administrative Court in upholding the applicant’s early retirement from the army reflected an opinion that the applicant was guilty of the offences for which he stood accused before the final decision in the criminal proceedings.
26.
In that respect the Court notes that the first paragraph of the Supreme Military Administrative Court’s judgment contains only a recapitulation of the factual and legal background of the case and does not reflect an opinion or contain a statement to the effect that the applicant had committed the offences for which he stood accused in the criminal proceedings. The subsequent paragraph briefly states that the State has the authority to dismiss state agents whose conduct it considers to be incompatible with the requirements of public service. The final paragraph which contains the court’s actual reasoning for upholding the applicant’s early retirement refers, from the perspective of military discipline, that the applicant’s implication in the events giving rise to the criminal accusations had been incompatible with the irreproachable conduct required from military staff. It is therefore clear that the authorities dismissed the applicant on account of the sole fact that he had been prosecuted in a criminal investigation, which they considered to be incompatible with the requirements of military service and the post the applicant held. For the Court, this conclusion does not reveal any indication of a violation of the applicant’s right under Article 6 § 2 of the Convention. It recalls in that respect a distinction should be drawn between decisions which describe a “state of suspicion” and decisions which contain a “finding of guilt”; only the second category is incompatible with Article 6 § 2 of the Convention (see,
inter alia
,
Kádár and Others v. Hungary
(dec.), nos. 84052/17 and 3
others, § 14, 26 March 2019 and the cases cited therein).
27.
In view of the above, the Court considers that the reasoning and the language used by the Supreme Military Administrative Court was not tantamount to a premature “finding of guilt” on the part of the applicant for the offences he was being accused of in the criminal proceedings (see,
mutatis mutandis
,
Orak v. Turkey
(dec.), no. 48997/09, 28 January 2020).
28.
It therefore follows that the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article
35
§
4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 26 November 2020.
Hasan Bakırcı
Aleš Pejchal
Deputy Registrar
President