CtEDO 19.01.2021 Auto

YAMAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
19.01.2021
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
YAMAN v. TURKEY (CtEDO, 2021)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 40483/11 Kamil YAMAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 19 ianuarie 2021 în calitate de comitet compus din: Aleš Pejchal, președinte, Egidijus Kūris, Carlo Ranzoni, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 3 martie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 13 aprilie 2020, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Kamil Yaman, este un cetățean turc, născut în 1977 și locuiește în Mersin. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Kılıçgün Yeșil, un avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii penale împotriva lui din cauza restricției sistemice impuse dreptului său de acces la un avocat în cursul stadiului de proces. Solicitarea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 13 aprilie 2020, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. „Guvernul Turciei recunoaște că în acest caz s-a încălcat drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții. Guvernul reamintește, de asemenea, că legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 a abrogat dispoziția privind restricția sistemică privind dreptul de acces la un avocat. Guvernul subliniază, de asemenea, că art. 311 alineatul (1) litera (f) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, necesită acum redeschiderea procedurilor penale în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Prin urmare, Guvernul propune să plătească reclamantului Kamil YAMAN, 500 EUR (cincă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului în vederea soluționării cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.” Prin scrisoarea din 18 septembrie 2020, avocatul reclamantului a indicat că ea nu a fost satisfăcută cu termenii declarației unilaterale susținând că hotărârile Curții, altele decât hotărârile care constată o încălcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil, nu au oferit nici o perspectiva de succes în ceea ce privește reexaminarea ulterioară în fața instanțelor interne. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 10. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cazurile aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile de negare sistemică a asistenței juridice și utilizarea probelor obținute în absența unui avocat la reclamanții condamnați (a se vedea, printre altele, Beuze c. Belgia [GC], nr. 71409/10, 9 noiembrie 2018; Bayram Koç c. Turcia , nr. 38907/09 , 5 septembrie 2017; İzzet Çelik c. Turcia , nr. 15185/05 , 23 ianuarie 2018; Canșad și alții c. Turcia , nr. 7851/05 , 13 martie 2018; Girișen c. Turcia , nr. 53567/07 , 13 martie 2018; Ömer Güner c. Turcia , nr. 28338/07 , 4 septembrie 2018; și Mehmet Duman c. Turcia , nr. 38740/09 , 23 octombrie 2018). 11. În cazurile menționate mai sus, Curtea, fără să examineze dacă natura sistemică a restricției privind dreptul de acces al reclamantului la un avocat a fost, în sine, suficientă pentru a găsi o încălcare a articolului 6 §§ 1 și (c) din Convenție, a considerat că utilizarea declarațiilor reclamantului către poliție de către instanța de judecată, fără să examineze problema admisibilității lor și nerecuperării ulterioare a Curții de casă a acestei deficiențe, constituie o încălcare a articolului respectiv. În plus, în toate cazurile de mai sus, Curtea a considerat că constatarea unei încălcări a articolului 6 §§ 1 și 3 (c) din Convenție a constituit o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale suportate de solicitanți. 12. În plus, Curtea a stabilit, de asemenea, în mai multe cazuri, inclusiv cele împotriva cărora li s-a interzis Turcia, practica sa privind plângerile referitoare la absența avocatului reclamantului în cursul măsurilor de investigare luate în cursul etapei de anchetă preliminară (a se vedea Ibrahim și alții c. Regatul Unit [GC], nr. 50541/08 și altele 3, 13 septembrie 2016; Hakan Duman c. Turcia , nr. 28439/03 , 23 martie 2010). 13. Curtea observă că în declarația lor unilaterală guvernul a recunoscut în mod explicit o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție. 14. Este de asemenea important să se noteze că dispozițiile juridice de la care a fost abrogată legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 privind limitarea sistemică a dreptului la un avocat (a se vedea, mai departe, Salduz v. Turcia [GC], nr. 36391/02 , §§ 27 31, CEDO 2008) și faptul că un nou Cod de Procedură Penală (Legea nr. 5271) a intrat în vigoare la 1 iunie 2005, în care nu există restricții sistemice privind dreptul de acces la un avocat. 15. Curtea ar dori în continuare să atragă atenția asupra faptului că la 31 Iulie 2018, Legea turcă nr. 7145 a intrat în vigoare. Articolele 4, 17, 18 și 19 din această nouă lege prevede dreptul de a solicita deschiderea procedurii de instanță internă sau ancheta după decizia Curții de a anula un caz pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Potrivit jurisprudenței și practicii Curții, redeschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare. În acest sens, având în vedere rolul subsidiar al Curții în protecția drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de protocoalele sale, se reamintește că aceasta intră în primul rând în favoarea autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. 16. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 §§ § c)). 17. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) ). . Această decizie nu aduce atingere posibilității ca reclamantul să exercite orice altă cale de remediere disponibilă pentru a obține reparații (a se vedea Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, §§ 116-118, 5 iulie 2016). 18. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 19. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Adoptată în engleză și notificată în scris la 11 februarie 2021. Hasan Bakırcı Aleš Pejchal Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă