Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-369/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 martie 2016
Părțile
ÎI Buga Veaceslav vs Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Străşeni
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

3ra-369/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: T.Andronic dosarul nr.3ra-369/16 instanţa de apel: M.Ciugureanu, B.Bîrcă, E.Clim ÎNCHEIERE 23 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Străşeni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea individuală ,,Buga Veaceslav” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Străşeni cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Străşeni şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 29 mai 2015 de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, c o n s t a t ă La 21 august 2014, ÎI ,,Buga Veaceslav” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Străşeni (în continuare IFS pe raionul Străşeni) cu privire la contestarea actelor administrative.

În motivarea acţiunii s-a indicat că, în urma controlului fiscal prin metoda verificării totale privind respectarea legislației, IFS pe raionul Străşeni a întocmit actul de control fiscal nr. 3-521276 prelungit pe formularul nr. 3-517423, iar urmare a adoptării actului de control enunţat, pîrîtul a emis decizia nr. 66/86-3-93 din 22 mai 2014 asupra cazului de încălcare fiscală, prin care i-a fost aplicată sancţiune financiară sub formă de amendă în sumă de 213 100 lei. Menţionează că, la 25 iunie 2014 s-a adresat pîrîtului cu cerere prealabilă, solicitînd anularea deciziei nr. 66/86-3-93 din 22 mai 2014 asupra cazului de încălcare fiscală, însă 1 prin decizia IFS pe raionul Străşeni nr.98/86-3-93 din 21 iulie 2014, contestația a fost respinsă.

În acest sens, menţioneză reclamantul că, colaboratorii fiscali greșit au constatat micşorarea în actele contabile a stocului de mărfuri aflat la depozit în lipsa documentelor confirmative, deoarece potrivit ordonanţei din 25 aprilie 2014, Procuratura Străşeni a constatat că stocul de marfă de la depozit a fost micşorat deoarece aceasta a fost returnată către Magalu Victor, Vataman Maria, Pavlov Elena şi Jardan Tatiana, care activează în satul Lozova, în baza patentelor de întreprinzător, eliberate pentru genul de activitate- confecţionarea şi reparaţia încălţămintei, cu dreptul de realizare a încălțămintei confecţionate. Consideră că, la baza returului de marfă au fost întocmite şi semnate acte de retur perfect valabile, organele de drept stabilind aceste circumstanţe.

Cere reclamantul, anularea deciziei IFS pe raionul Străşeni nr. 66/86-3-93 din 22 mai 2014 asupra cazului de încălcare fiscală şi nr.98/86-3-93 din 21 iulie 2014 pe marginea contestaţiei privind respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei contestate nr.66/86-3-93 din 22 mai 2014. Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 29 mai 2015, s-a admis parţial cererea de chemare în judecată depusă de către ÎI ,,Buga Veaceslav” împotriva IFS pe raionul Străşeni.

S-a anulat integral decizia IFS pe raionul Străşeni nr. 98/86-3-93 din 21 iulie 2014 pe marginea contestației privind respingerea contestației şi parţial decizia IFS pe raionul Străşeni nr. 66/86-3-93 din 22 mai 2014 asupra cazului de încălcare fiscală şi anume: punctul nr. I, cu suma de 88 035 lei şi de 14 639 lei; punctul nr. II, subpunctul 2, în partea ce ţine de încasarea penalității în mărime de 13 968 lei şi de 10 803 lei; punctul nr. II, subpunctul 4 - s-a anulat integral; punctul nr. II, subpunctul 5, în partea ce ține de încasarea penalității în sumă de - 8 213 lei şi penalității în sumă de - 1 703 lei, în rest cererea de chemare în judecată s-a respins ca neîntemiată. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, IFS pe raionul Străşeni a contestat-o cu apel.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2015 a fost respins apelul declarat de IFS pe raionul Străşeni şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 21 ianuarie 2016, IFS pe raionul Străşeni a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a cererii de chemare în judecată. În argumentarea recursului s-a invocat interpretarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material.

Astfel, recurentul cu privire la legalitatea şi veridicitatea întocmirii facturilor de expediţie remarcă că, Magalu Victor, una din persoanele a cărui marfă a fost realizată de intimat, în explicaţiile depuse a indicat că, în perioada anilor 2013-2014 nu a primit careva marfă de la intimat, iar Vatam Maria şi Pavlov Elena sunt plecate peste hotarele ţării începînd cu anul 2008. 2 Suplimentar, fiind audiat, administratorul intimatului în cadrul IFS pe raionul Străşeni a declarat că, începînd cu anul 2006 şi pînă în prezent, întreprinderea nu a activat şi nu dispune de informaţii referitor la activitatea acesteia, pe cînd actele din evidenţa contabilă denotă contrariul şi atestă că, acestea sunt întocmite din numele administratorului şi întreprinderii, iar în unele lipseşte semnătura.

Aceste circumstanţe în cumul, atestă neveridicitatea tranzacţiilor efectuate de întreprindere, ba mai mult, în cadrul controlului fiscal intimatul nu a prezentat contractele de vînzare-cumpărare cu Magalu Victor, Vataman Maria, Pavlov Elena şi Jardan Tatiana, unde ar fi specificat termenele de retur al mărfii în caz de nerealizare. Aşadar, întreprinderea a achiziţionat marfă (încălţăminte) de la persoanele enunţate în baza actelor de achiziţie, iar dreptul de proprietate asupra acesteia îi revine întreprinderii, în sensul art. 20 alin. (1) pct. a) şi d) al Legii contabilităţii.

La acest segment relevă recurentul că, intimatul, fiind plătitor de TVA la momentul efectuării tranzacţiilor, urma să întocmească factura fiscală în sensul art. 108 şi 117 Cod Fiscal, dar nu factură de expediţie, respectiv intimatul nu a respectat modul de întocmire a documentelor cu regim special (factură fiscală), prin utilizarea incorectă a facturilor de expediţie pentru tranzacţia în cauză, fiind obligat să întocmească facturi fiscale. Mai mult ca atît, instanţele nu au luat în considerare scrisoarea Inspectoratului de Poliţie Străşeni din 06 martie 2014, care confirmă că la momentul efectuării tranzacţiilor cu persoanele indicate, Vataman Maria nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 03 decembrie 2015 (f.d. 91), recursul se consideră declarat în termen. Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, prin care a solicitat recunoaşterea acestuia ca inadmisibil. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către IFS pe raionul Străşeni urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată 3 de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de IFS pe raionul Străşeni este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de IFS pe raionul Străşeni în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de IFS pe raionul Străşeni ca inadmisibil.

4 În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Străşeni, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Valentina Clevadî 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.