3ra-456/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V. Lazari dosarul nr. 3ra-456/16 instanţa de apel: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna ÎNCHEIERE 23 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Natalia Sîrbu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Nataliei Sîrbu împotriva Consiliului raional Străşeni cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 decembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Natalia Sîrbu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Străşeni din 30 iunie 2015, prin care a fost respinsă acţiunea constată: La 23 ianuarie 2015, Natalia Sîrbu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului r-nul.

Străşeni cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a invocat că prin decizia nr. 35 din 17 noiembrie 2014 a fost respinsă cererea sa depusă la 29 septembrie 2014 cu privire la restituirea valorii bunurilor confiscate care au aparţinut părinţilor săi. Indică că reieşind din conţinutul procesului-verbal al şedinţei Comisiei Speciale de pe lângă Consiliul r-nul. Străşeni, precum şi a deciziei contestate, reiese că motivul refuzului admiterii cererii a servit faptul că anterior a primit compensaţia în mărime de 90 lei pentru averea naţională a părinţilor săi. Menţionează că conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 186-XVI din 29 iunie 2006 pentru modificarea Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, sub incidenţa prezentei legi nu cad persoanele despăgubite până la intrarea în vigoare a prezentei Legi.

Susţine că nu doreşte şi nici nu solicită repararea dublă a aceluiaşi prejudiciu, dar a solicitat comisiei Speciale de pe lângă Consiliul r-nul. Străşeni, încasarea diferenţei dintre valoarea averii confiscate stabilite prin Raportul de Evaluare a Proprietăţii imobiliare din 14 iulie 2014 efectuat de OCT Străşeni şi suma de 90 lei achitată în anul 1994, deoarece consideră că suma dată nu constituie o despăgubire integrală pentru averea naţionalizată care a aparţinut părinţilor săi. 1 Relatează că la 26 mai 1995 Guvernul a adoptat hotărârea nr. 338 cu privire la restituirea averii, recuperarea valorii ei şi achitarea compensaţiilor persoanelor supuse represiunilor, prin care a stabilit modul de restituire către persoanele reabilitate a averii legitim confiscate, de recuperare a valorii ei şi a instituit plafonul de acoperire a prejudiciilor cauzate.

Indică că prin hotărârea nr. 41 din 20 iulie 1999, Curtea Constituţională a declarat contrare dispoziţiilor art. 6 şi art. 72 din Constituţie prevederile punctelor 2 şi 3 din hotărârea Guvernului nr. 338 care stabileau modul şi mărime compensaţiilor pentru bunurile confiscate sau naţionalizate, întrucât conţineau norme juridice primare care se instituie exclusiv prin lege. De asemenea, Curtea a calificat sumele compensaţiilor, plafonul cărora varia între 200 lei şi 90 lei, acordate familiilor deportate, ca fiind derizorii, aceste prevederi intrând în contradicţie cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie. Îşi întemeiază pretenţiile în baza prevederilor art. 16, 17, 19 din Legea contenciosului administrativ, art. 277 – 278 CPC.

Solicită admiterea acţiunii, anularea deciziei nr. 35 din 17 noiembrie 2014 a Comisiei Speciale de examinare a cererilor de restituire a bunurilor sau de recuperare a valorii acestora victimelor represiunilor politice, de pe lângă Consiliul r-nul. Străşeni, obligarea Comisiei Speciale de examinare a cererilor de restituire a bunurilor sau de recuperare a valorii acestora victimelor represiunilor politice, de pe lângă Consiliu Raional Străşeni să examineze cererea sa cu privire la restituirea valorii bunurilor naţionalizate care au aparţinut părinţilor săi. Prin hotărârea Judecătoriei Străşeni din 30 iunie 2015 a fost respinsă acţiunea ca nefondată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 decembrie 2015 a fost respins apelul declarat de Natalia Sîrbu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Străşeni din 30 iunie 2015, prin care a fost respinsă acţiunea.

La 04 februarie 2016, Natalia Sîrbu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat că concluzia instanţelor ierarhic inferioare precum că suma primită de ea ca compensaţie, în mărime de 90 lei, a fost calculată corect şi că această sumă acoperă preţul real al averii naţionalizate, este una eronată, deoarece conform hotărâri Curţii Constituţionale nr. 16 din 12 iunie 2007, au fost calificate sumele compensaţiilor, plafonul cărora varia între 200 lei şi 90 lei, acordate familiilor deportate, ca fiind derizorii, aceste prevederi intrând în contradicţie cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie.

Menţionează că nu s-a adresat până în anul 2007 pentru a primi contravaloarea averii naţionalizate a părinţilor, deoarece până la acel moment nu deţinea documente confirmative privitor la valoarea reală a bunului imobil, documente pe care le-a obţinut abia la 14 iulie 2014. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 2 Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 04 februarie 2016 împotriva deciziei din 16 decembrie 2015, în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Natalia Sîrbu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Natalia Sîrbu, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Natalia Sîrbu ca inadmisibil. 3 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Natalia Sîrbu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă 4