3ra-398/16 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-398/16 prima instanţă: N. Corcea instanţa de apel: A. Panov, A. Pahopol, M. Moraru ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Maria Ghervas, Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Donos Tudor împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Donos Tudor şi casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 01 iulie 2015, c o n s t a t ă: La 08 iunie 2015, Donos Tudor a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat reclamantul că, la 28 mai 2015, Şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc a emis Ordinul nr. 363 ef. prin care, a suspendat contractul individual de muncă semnat între Inspectoratului General al Poliţiei şi Donos Tudor.

Precizează că temeiul de fapt al ordinului este demersul Şefului Inspectoratului de Poliţie Teleneşti privind suspendarea contractului individual de muncă, pe motiv că la judecătoria Teleneşti se află pe rol cauzele penale conexate în privinţa lui Donos Teodor, în baza art.303 alin.2, 309/1 alin. (l), 327 alin. (1), 328 alin.(2), lit.b) şi c), şi 349 alin. (1) Cod penal Consideră că ordinul contestat a fost emis cu încălcări grave de procedură şi cu încălcarea competenţei, deoarece în temeiul art.200 Cod de procedură penală; art.55 alin.9 al Legii nr.320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului şi pct.77 din Hotărîrea Guvernului nr.502 din 09.07.2013 cu 1 privire la aprobarea statutului disciplinar al poliţistului, acesta urma a fi emis la demersul procurorului care conducea sau exercita nemijlocit urmărirea penală, or, suspendarea provizorie din funcţie este o măsură procesuală de constrîngere.

Solicită Donos Tudor, anularea ordinului nr. 363 ef. din 28 mai 2015, emis de Şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc „Cu privire la suspendarea contractului individual de muncă al locotenentului major de poliţie Donos Tudor Fiodor”; încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă; încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 01 iulie 2015, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2015, apelul declarat de Donos Tudor a fost admis, casată hotărîrea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărîre prin care, acţiunea a fost admisă. S-a anulat ordinul nr. 363 ef.

din 28 mai 2015, emis de Şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc „Cu privire la suspendarea contractului individual de muncă al locotenentului major de poliţie Donos Tudor Fiodor” şi s-a obligat Inspectoratul General al Poliţiei să îi calculeze şi să îi achite lui Donos Tudor salariul pentru lipsa forţată de la muncă pentru perioada 28 mai 2015 – 04 noiembrie 2015. La 21 decembrie 2015, Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, a prezentat Preşedintelui interimar al Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, Ecaterina Palanciuc, informaţie potrivit căreia, Donos Tudor a fost repus în funcţia anterior deţinută şi s-a dispus achitarea salariului mediu pentru absenţă forţată de la muncă.

La 18 ianuarie 2016, Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2015 şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 01 iulie 2015. În motivarea recursului, a invocat recurentul că hotărîrea instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural. Instanţa a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată precum şi a interpretat în mod eronat legea. Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 04 noiembrie 2015 şi expediată în adresa părţilor la 17 noiembrie 2015. Ţinînd cont de cele indicate, Colegiul constată că recursul este declarat în termen. Conform art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. 2 La 05 februarie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatului copia recursului declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.

(f.d. 149) La 04 martie 2016, Donos Tudor a depus referinţă la recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, solicitînd declararea acestuia ca inadmisibil. Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, sus-indicatul recurs este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acesta nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că, argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care, acestea nu pot fi reţinute de către 3 instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei emisă de instanţa ierarhic inferioară. În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că, motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a actului judecătoresc, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO că, „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate în cadrul judecării pricinii, au fost verificate inclusiv, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la 4 concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Oleg Sternioală 5