3ra-426/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: Gh. Mîţu dosarul nr. 3ra-426/16 instanţa de apel: N. Vascan, V. Negru, A. Bostan ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Maximenco Igor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Maximenco Igor împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Maximenco Igor şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 mai 2015, c o n s t a t ă: La 17 noiembrie 2014 Maximenco Igor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul Maximenco Igor a indicat că prin hotărîrea nr. 12-172 /14 din 25.09.2014, Consiliul Superior al Procurorilor a anunţat concurs pentru suplinirea funcţiilor vacante de procuror pentru candidaţii care îndeplinesc condiţiile stabilite în art.37 din Legea cu privire la Procuratură. Astfel, în termenul prevăzut a depus toate actele necesare pentru participarea la concurs pentru funcţia de procuror în Procuratura militară Bălţi. La data de 06.11.2014 a avut loc şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor, în cadrul căreia a fost examinată admiterea cererilor de participare la concurs.

În urma examinării cererii sale, Consiliul a hotărît de a respinge cererea pe motiv că nu întruneşte condiţiile prevăzute de art.37 alin.(2) din Legea cu privire la Procuratură. În acest context, reclamantul a menţionat că activează de peste 6 ani în cadrul Departamentului trupelor de carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne la funcţia de ofiţer superior jurist al unităţii militare 1003, din 27.06.2008 pînă în prezent, fiind numit prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.287 ef din 27.06.2008. Susţine că Departamentul trupelor de carabinieri al MAI este o autoritate publică, care conţine ca subdiviziune în structura aparatului central Secţia juridică, care se subordonează pe linia de serviciu Direcţiei juridice a Ministerului Afacerilor Interne.

La rîndul său, secţiei juridice i se subordonează serviciile juridice, care sunt prevăzute în structura brigăzilor de carabinieri, iar în unităţile militare mai mici (batalioane) este prevăzută în statele de personal, funcţia de ofiţer superior jurist. Activitatea secţiei, serviciilor juridice şi a ofiţerilor superiori jurişti ai Departamentului trupelor de carabinieri este reglementată de hotărîrea Guvernului nr. 1714 din 27.12.2002 cu privire la serviciul juridic al autorităţilor administraţiei publice, precum şi de regulamentele interne. Din hotărîrea Consiliului Superior al Procurorilor din 06.11.2014 rezultă că Consiliul Superior al Procurorilor a considerat că funcţia şi atribuţiile ofiţerului superior jurist sunt diferite de cele ale jurisconsultului şi nici nu este funcţie de specialitate juridică a unei autorităţi publice.

Reclamantul nu este de acord cu faptul dat şi consideră că hotărîrea Consiliului Superior al Procurorilor din 06.11.2014 în partea ce ţine de neadmiterea cererii sale la concursul pentru suplinirea funcţiei vacante de procuror este ilegală, nefiind interpretate corect prevederile art.37 al Legii cu privire la Procuratură. Menţionează că atribuţiile ofiţerului superior jurist şi cele ale jurisconsultului sunt identice, diferenţa fiind doar în denumirea funcţiei. Mai mult ca atît, este firesc ca într-o unitate militară funcţiile să aibă o denumire diferită, avînd în vedere specificul serviciului şi statutul militar al angajaţilor. Iar, dacă totuşi pîrîtul a considerat că acestea sunt diferite, atunci cererea sa urma să fie admisă reieşind din faptul că funcţia de ofiţer superior jurist este o funcţie de specialitate juridică în cadrul unei autorităţi publice şi corespunde cu prevederile art.37 alin.(2) al Legii cu privire la Procuratură.

Solicită reclamantul modificarea hotărîrii Consiliul Superior al Procurorilor din 06.11.2014 cu privire la admiterea cererilor de participare la concurs pentru suplinirea funcţiilor vacante de procuror, prin anularea punctului ce ţine de respingerea cererii de admitere a lui Maximenco Igor, cu admiterea cererii de participare la concurs pentru suplinirea funcţiei vacante de procuror în Procuratura militară Bălţi. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 mai 2015 acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 29 mai 2015 Maximenco Igor a declarat apel, solicitînd admiterea lui, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care a admite acţiunea.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2015 a fost respins apelul declarat de Maximenco Igor şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Instanţa de apel la emiterea deciziei a apreciat ca fiind întemeiată concluzia instanţei de fond precum că la data adoptării de către Consiliu Superior al Procurorilor a hotărîrii din 06.11.2014, reclamantul Maximenco Igor nu întrunea condiţiile prevăzute de art. 37 alin. (2) din Legea cu privire la procuratură , deoarece 2 vechimea sa în funcţie ce i-ar fi permis să candideze la concursul respectiv era mai mică de 5 ani. Instanţa de apel a menţionat că pentru a candida la funcţia de procuror în temeiul prevederilor art. 37 alin. (2) din Legea cu privire la procuratură, este necesar de a exercita în ultimii 5 ani funcţia de jurisconsult, fapt prevăzut expres de lege.

Iar, în speţă, Maximenco Igor activează în funcţia de ofiţer superior jurist al unităţii militare 1003 a DTC din data de 20.01.2010, pe cînd hotărîrea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-211/14 este emisă la 06 noiembrie 2014. Prin urmare, la data emiterii hotărîrii contestate, reclamantul avea doar 4 ani de experienţă într-o funcţie de specialitate juridică a autorităţilor administraţiei publice, şi nu 6 ani, cum invocă reclamantul. Or, funcţia de ofiţer superior legislator al batalionului independent mobil- operativ al trupelor de carabinieri (denumirea convenţională „unitatea militară 1003”), deţinută de Maximenco Igor în perioada 27.06.2008-20.01.2010 este diferită de funcţia de ofiţer superior jurist, deţinută de acesta în perioada 20.01.2010 – 06.11.2014.

Instanţa de apel a mai menţionat că din fişa postului al ofiţerului superior legislator al batalionului independent mobil-operativ al trupelor de carabinieri (denumirea convenţională „unitatea militară 1003”) rezultă că aceasta este o funcţie de execuţie dar nu funcţie publică după cum este funcţia de ofiţer superior jurist. La 06 ianuarie 2016 Maximenco Igor a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea lui, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care a admite acţiunea. În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.

Completul denotă că materialele dosarului nu conţine dovada recepţionării copiei deciziei integrale, prin urmare recursul se consideră a fi depus în termen. În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa a interpretat eronat prevederile legii materiale, menţionînd că unitatea militară 1003 nu este o autoritate publică, iar funcţia de ofiţer superior legislator nu este o funcţie publică. În acest sens invocă prevederile art. 2 şi 5 din Legea nr. 162 din 22 iulie 20015 cu privire la statutul militarilor. La fel, consideră că instanţa de apel greşit a stabilit că la momentul participării la concursul organizat de Consiliul Superior al Procurorilor vechimea sa în muncă constituia mai puţin de 6 ani.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. 3 În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Maximenco Igor nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Maximenco Igor ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie 4 d i s p u n e: Recursul declarat de Maximenco Igor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru 5