3ra-440/16 — Anularea actelor administrative

Dosarul nr.3ra-440/16 prima instanţă - Gh. Bîrnaz, instanţa de apel –I. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc, ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecători Valeriu Doagă Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către recurentul societatea cu răspundere limitată "Auratus”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată "Auratus” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău privind anularea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2015, prin care s-a respins apelul declarat de către societatea cu răspundere limitată "Auratus” şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 17 februarie 2015, c o n s t a t ă: La 30 noiembrie 2012 societatea cu răspundere limitată "Auratus” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău în care a solicitat anularea Deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău nr.297 din 13 noiembrie 2012 şi anularea Deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău nr. 2589/7 din 14 septembrie 2012, prin care s-a aplicat întreprinderii amenda în mărime de 10000 lei. În motivarea acţiunii a reiterat că, la 21 august 2012 Inspectoratul Fiscal de Stat or. Edineţ a efectuat un control fiscal la sediul societăţii cu răspundere limitată "Auratus”. Ulterior la 21 august a fost întocmit Actul nr.3-508847 în concluzia căruia s- a menţionat că întreprinderea a încălcat prevederile art. 8 ali.2) lit. f) Codul fiscal.

A fost împiedicată efectuarea controlului prin neprezentarea documentelor de proveniență a mărfii supuse comercializării şi anume articole din aur şi argint în sumă de 178347 lei. Susţine că la 14 septembrie 2012 a fost emisă Decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău nr. 2589/7 prin care i-a fost aplicată amendă în mărime de 1 10000 lei conform art.253 alin. l) Codul fiscal, pentru împiedicarea controlului fiscal prin neprezentarea de documente necesare organului fiscal. Indică că cu decizia şi actul Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău nu este de acord. Invocînd ilegalitatea Deciziei nr.2589/7 din 14 septembrie 2012, la 09 octombrie 2012 a înaintat contestație. La 02 noiembrie 2012, a primit prin intermediul poștei citaţia cu solicitarea prezenței societăţii cu răspundere limitată "Auratus” la examinarea contestației pentru, 06 noiembrie 2012, ora 14.30.

Însă din cauză că la 06 noiembrie 2012 ora 15.00, a fost stabilită examinarea dosarului civil 2e- 1625/2012 la Judecătoria Centru, mun. Chişinău a fost imposibil de a se prezenta şi la 05 noiembrie 2012 a depus cerere de amânare la Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău. Susţine că la 13 noiembrie 2012 a primit prin intermediul poștei citaţia, cu solicitarea prezentei societăţii cu răspundere limitată "Auratus” la examinarea contestaţiei, pentru 13 noiembrie 2012, dar deoarece citaţia a fost primită în acelaşi zi cu data stabilită pentru examinarea contestaţiei nu a avut posibilitatea de a-şi apăra drepturile sale la examinarea contestaţiei şi la emiterea Deciziei nr. 297 din 13 noiembrie 2012. Mai susţine societatea cu răspundere limitată "Auratus” că au fost încălcate principiile fundamentale şi dreptul la apărare şi egalitatea armelor.

La 26 noiembrie 2012 a primit prin intermediul poștei Decizia nr.297 din 13 noiembrie 2012, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia depusă împotriva Deciziei nr.2589/7 din 14 septembrie 2012. Consideră că deciziile Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău sunt adoptate cu încălcări a legislaţiei în vigoare. La întocmirea Actului nr.3-508847 din 21 august 2012, semnat de reprezentanţi Inspectoratului Fiscal pe raionul Edineţ inspectorii Ivasiuc Ana şi Colosov Doiniţa, au încălcat prevederile art.216 alin.7 Codul Fiscal. Totodată şi la examinarea Actului de control nr.3-508847 din 21 august 2012, cît şi la examinarea contestaţiei s-a ignorat prevederile art.226 alin.(l) şi alin.(3) lit.(b).Codul fiscal.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 decembrie 2012 pricina civilă a fost strămutată după competență la judecătoria Rîşcani mun. Chişinău. Prin hotărârea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 17 februarie 2015 s-a admis parţial cererea de chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată "Auratus”. S-a anulat decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr.2589/7 din 14 septembrie 2012. S-a menţinut încheierea instanţei din 30 octombrie prin care s-a dispus suspendarea executării Deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 2589/7 din 14 septembrie 2012, ca măsură de asigurare a acţiunii, pînă la devenirea hotărîrii definitive şi irevocabile. În rest pretenţiile societăţii cu răspundere limitată "Auratus”, s-au respins ca nefondate.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2015 s-a admis apelul Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, s-a casat hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 17 februarie 2015 şi s-a adoptat o 2 hotărîre nouă prin care s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată "Auratus”. La 24 decembrie 2015 societatea cu răspundere limitată "Auratus” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2015, cerînd, casarea acesteia, admiterea recursului, şi menţinerea hotărîrii judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 17 februarie 2015. În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu soluţia instanţei de apel, este contrară prevederilor legale fiind adoptată cu interpretarea eronată a circumstanțelor de drept şi de fapt.

Susţine că la examinarea cauzei în fond au fost prezentate facturile fiscale de cumpărarea a materiei prime, ce atestă deținerea legală a activelor, iar în cadrul controlului au fost prezentate facturile de expediție. Instanţa de apel incorect a aplicat prevederile art.17 alin.1) din Legea Contabilității, nefiind constatate prin probe veridice că a încălcat regulile generale privind contabilitatea elementelor patrimoniale. În cadrul controlului au fost cerute documentele de proveniență a materiei prime şi nu a provenienței mărfurilor. Consideră recurentul că instanţa de apel nu a dat o apreciere legală şi nici nu s-a expus asupra faptelor, nu a constatat şi elucidat corect circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii.

Prin acţiunile reprezentanților Inspectoratului Fiscal de Stat au fost lezate drepturile contribuabilului la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenţiei CEDO. Recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi b) Codul de procedură civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Prin referinţa depusă la 02 martie 2016 Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a indicat că argumentele recurentului nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material şi nu se încadrează în prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi b) Codul de procedură civilă.

A pledat pentru inadmisibilitatea recursului. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit scrisorii de comunicare a Curţii de Apel Chişinău (f.d.138), decizia motivată a fost expediată în adresa participanţilor la proces la 25 septembrie 2015, însă la materialele dosarului nu există dovada legală de recepţionare, astfel instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 24 decembrie 2015 este depus în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de 3 contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Totodată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se 4 combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de societatea cu răspundere limitată "Auratus” în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată "Auratus” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari 5