- Dosarul nr.
- 2r-855/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 noiembrie 2015
- Părțile
- IM INCASO SRL vs Frecautan Constantin
- Pe scurt
- Repunerea in termen
2r-855/15 — Încasarea sumei
Prima instanță: Judecătoria municipiului Bălți, Judecător – N. Ocerednîi Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți, Judecători – Tatiana Duca, Stela Procopciuc, Elena Grumeza dosar 2r-855/15 18 noiembrie 2015 municipiul Chișinău DECI ZI E Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas Examinînd recursul declarat de Constantin Frecăuțan, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „Incaso” SRL împotriva lui Constantin Frecăuțan privind încasarea datoriei, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 15 septembrie 2015, prin care a fost refuzată repunerea în termenul de declarare a apelului și restituită cererea de apel, a con st at at: La 03 ianuarie 2014 ÎM „Incaso” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Constantin Frecăuțan, solicitînd încasarea datoriei de 20 244,59 lei.
În motivarea cererii a indicat că la 30 octombrie 2012 între ÎCS „Iute Credit” SRL, în calitate de creditor și Constantin Frecăuțan, în calitate de debitor, a fost încheiat contractul de împrumut nr.511162. Conform contractului menționat debitorul a împrumutat suma de 7283 lei și urma să restituie creditorului suma de 10 452,14 lei. Pentru nerespectarea graficului de rambursare a împrumutului, debitorul s-a angajat să plătească o penalitate contractuală. Constantin Frecăuțan nu și-a onorat obligațiile de rambursare a împrumutului, motiv pentru care în adresa lui au fost expediate somații, însă acestea au rămas nesoluționate. În baza contractului de cesiune a creanței nr.1 din 01 iunie 2010, ÎCS „Iute Credit” SRL a transmis ÎM „Incaso” SRL dreptul de creanță, motiv pentru care ÎM „Incaso” SRL a depus cererea de chemare în judecată în vederea recuperării sumei.
Prin hotărîrea Judecătoriei municipiului Bălți din 25 iunie 2014 a fost admisă acțiunea integral. A fost încasat de la Frecăuțan Constantin în beneficiul ÎM „Incaso” SRL datoria de împrumut în sumă de 7283 lei, taxa aferentă contractului 1 în sumă de 2240 lei, dobînda în sumă de 930,14 lei, penalitatea pentru rezilierea contractului în sumă de 1820,75 lei, penalitatea de întîrziere în sumă de 7970,7 lei, cheltuielile de judecată în sumă de 607 lei, iar în total 20851,59 lei. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 15 septembrie 2015 a fost refuzată repunerea în termenul de decalare a apelului și a fost restituit apelul declarat de Constantin Frecăuțan împotriva hotărîrii Judecătoriei municipiului Bălți din 25 iunie 2014. La 09 octombrie 2015 Constantin Frecăuțan a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 15 septembrie 2015, solicitînd casarea încheierii recurate și repunerea în termenul de declarare a apelului.
În motivarea cererii a indicat că după primirea dispozitivului hotărîrii instanței de fond a depus cerere de apel și a solicitat repunerea în termen, însă judecătorul N. Ocerendîi, fără a expedia dosarul la instanța de apel, a refuzat în primirea cererii de apel. Circumstanțele date nu au fost reținute de instanța de apel, motiv pentru care neîntemeiat a fost refuzată repunerea în termenul de declarare a apelului. Conform art.426 alin.(3) din Codul de Procedură Civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs și prevederile Legii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Constantin Frecăuțan ca fiind neîntemeiat din considerentele ce urmează.
În speță, Constantin Frecăuțan a depus cerere de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei municipiului Bălți din 25 iunie 2014, cererea în cauză fiind depusă la 24 iulie 2015 (f.d.53). Conform art.362 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. În condițiile în care Constantit Frecăuțan nu a participat la examinarea pricinii în fond, termenul de declarare a apelului urmează a fi calculat din momentul în care Constantin Frecăuțan a luat cunoștință de dispozitivul hotărîrii ce-l vizează.
Materialele dosarului atestă cu certitudine faptul că Constantin Frecăuțan, la 12 iunie 2015, a recepționat, contrasemnătură copia hotărîrii instanței de fond (f.d.50), motiv pentru care termenul de declarare a apelului urmează a fi calculat anume din data de 12 iunie 2015. Această circumstanța a fost reținută în mod just și de către instanța de apel, întru motivarea încheierii din 15 septembrie 2015. 2 Prin urmare, Colegiul conchide că cererea de apel depusă de Constantin Frecăuțan la 24 iulie 2015, a fost depusă după expirarea unui termen de 42 de zile din data la care acesta a luat cunoștință de hotărîrea instanței de fond, circumstanță care atestă faptul că la depunerea apelului Constantin Frecăuțan a depășit termenul prevăzut de Lege în acest sens.
Conform art.110 din Codul de Procedură Civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Urmează a fi precizat faptul că intervalul de timp stabilit de lege pentru îndeplinirea unui act de procedură poate fi repus în termen de către instanţă. Conform art.116 alin.(3) din Codul de Procedură Civilă, la cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).
Colegiul notează că Constantin Frecăuțan în mod declarativ a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, în condițiile în care a evitat să indice și să probeze circumstanțele cărora li se datorează imposibilitatea depunerii apelului în termen de 30 de zile din data la care a luat cunoștință cu hotărîrea instanței de fond. Astfel instanța de apel în mod just a apreciat circumstanțele cauzei și a constatat că cererea de apel a fost depusă cu depășirea termenului legal și în lipsa temeiurilor de repunere în termen, motiv pentru care întemeiat a fost respinsă cererea de repunere în termenul de declarare a apelului. Conform art.369 alin.(1) lit.b) din Codul de Procedură Civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
În speță, instanța de apel s-a ghidat în mod just de prevederile legii și a dispus restituirea cererii de apel, ori s-a constatat cu certitudine că Constantin Frecăuțan a omis exercitarea drepturilor sale procedurale în termenul stabilit de Lege. Abordarea recurentului precum că cererea de apel a fost expediată în adresa instanței de apel după o anumită perioadă de timp, nu poate fi reținută de Colegiu în vederea admiterii recursului, în condițiile în care însuși cererea de apel (nemotivat) a fost depusă la instanța de fond, Judecătoria municipiul Bălți, cu depășirea termenului prevăzut de Lege în acest sens, iar termenul în care, prin prisma art.367 alin.(3) din Codul de Procedură Civilă, instanța de fond expediază 3 instanței de apel dosarul și cererea de apel, nu influențează însuși termenul de declarare a apelului.
În aceste condiții, Colegiul apreciază recursul declarat de Constantin Frecăuțan ca fiind neîntemeiat și declarativ, care necesită a fi respins, ori încheierea Curții de Apel Bălți din 15 septembrie 2015 este întemeiată și justificată de circumstanțele de fapt și de drept ale pricinii, reținute în mod corect de instanța de judecată, motiv pentru care încheierea recurată urmează a fi menținută. Conform art.427 lit.a) din Codul de Procedură Civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Prin urmare, în conformitate cu art. 427 lit.a) din Codul Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Constantin Frecăuțan.
Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 15 septembrie 2015, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „Incaso” SRL împotriva lui Constantin Frecăuțan privind încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari Maria Ghervas 4