- Dosarul nr.
- 2ra-2526/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 noiembrie 2015
- Părțile
- Vieru Iurie împotriva Primăriei si Consiliului orasului Sîngerei, Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei si Busuioc Anatolie
- Pe scurt
- Depăsirea limitelor apelului
2ra-2526/15 — Contestarea actelor administrative, obligarea eliberării terenului ce îi apartine cu drept de proprietate prin demolarea garajului, să nu-i creeze obstacole în folosirea acestuia, anularea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea elaborării actului de stabilire a hotarelor terenului în natură si planului geometric, încasarea prejudiciului moral si cheltuielilor de judecată
prima instanţă: N. Corcea dosarul nr. 2ra-2526/15 instanţa de apel: N. Chircu, A. Toderaș și G. Liulca DECIZIE 04 noiembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Vladimir Timofti Liliana Catan şi Sveatoslav Moldovan examinînd recursurile declarate de către Vieru Iurie, avocatul Malanciuc Nicolae și reprezentantul Rotari Mircea în interesele Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei, în pricina civilă la cererile de chemare în judecată a lui Vieru Iurie împotriva Primăriei și Consiliului orașului Sîngerei, Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei și Busuioc Anatolie cu privire la contestarea actelor administrative, obligarea eliberării terenului ce îi aparține cu drept de proprietate prin demolarea garajului, să nu-i creeze obstacole în folosirea acestuia, anularea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea elaborării actului de stabilire a hotarelor terenului în natură și planului geometric, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 30 iunie 2015, prin care s-a admis apelul declarat de avocatul Timoșcenco Aliona în interesele lui Busuioc Anatolie,
s-a casat hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 23 septembrie 2014 și s-a emis o nouă hotărîre de admitere parțială a acțiunii c o n s t a t ă: La 02 noiembrie 2010 Vieru Iurie a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Busuioc Anatolie cu privire la obligarea eliberării terenului ce îi aparține cu drept de proprietate, să nu-i creeze obstacole în folosirea terenului, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată (f.d.2 vol.I). În motivarea acţiunii Vieru Iurie a indicat că în baza contractului de vînzare- cumpărare încheiat cu Primăria orașului Sîngerei la 08 septembrie 2005 este proprietarul terenului destinat pentru construcția garajului cu suprafața 0,0024 ha, situat în orașul Sîngerei, str.A.
Crihan, 11. În vara anului 2010 Busuioc Anatolie samavolnic a început construcția unui garaj pe terenul ce îi aparține cu drept de proprietate. 1 La observațiile făcute Busuioc Anatolie îl brusca, ofensa, cauzîndu-i suferințe psihice. Cere Vieru Iurie obligarea pîrîtului Busuioc Anatolie să elibereze terenul ce îi aparține cu drept de proprietate, să nu-i creeze obstacole de a se folosi de teren, încasarea prejudiciului moral în mărime de 5000 lei și cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 05 decembrie 2011 acțiunea lui Vieru Iurie a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d.94-95 vol.I). La 26 decembrie 2011 Vieru Iurie a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Sîngerei din 05 decembrie 2011 (f.d.97-98).
Curtea de Apel Bălți prin decizia din 06 martie 2012 a respins apelul declarat de către Vieru Iurie și a menținut hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 05 decembrie 2011 (f.d.119-122 vol.I). La 01 iunie 2012 Vieru Iurie a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 06 martie 2012 (f.d.132-134 vol.I). Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 03 octombrie 2012 a admis recursul declarat de Vieru Iurie, a casat decizia Curții de Apel Bălți din 06 martie 2012 și a restituit pricina la rejudecare la Judecătoria Sîngerei, în alt complet de judecată (f.d.156-160 vol.I). La 18 iunie 2013 Vieru Iurie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei și Busuioc Anatolie cu privire la anularea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea elaborării actului de stabilire a hotarelor terenului în natură și planului geometric, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată (f.d.1-2 vol.II).
În motivarea acțiunii Vieru Iurie a indicat că Consiliul orășenesc Sîngerei prin decizia nr.7/10.13 din 14 iulie 2005 i-a atribuit teren pentru construcția garajului cu suprafața 0,0024 ha situat în preajma blocului de locuit nr.11, str.A.Crihan, orașul Sîngerei. La 08 septembrie 2005 a încheiat cu Primăria orașului Sîngerei contractul de vînzare-cumpărare a terenului cu suprafața 0,0024 ha, str.A.Crihan, 11, orașul Sîngerei.
Potrivit planului cadastral din 22 noiembrie 2005, terenul cumpărat este schițat în hotarele cu terenul lui Odainic Ion situat în orașul Sîngerei, str.A.Crihan, 11. La 06 ianuarie 2006 contractul de vînzare-cumpărare nr.77 din 08 septembrie 2005 a fost autentificat notarial, iar la 18 ianuarie 2006 acesta a fost înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei cu numărul cadastral 7401515170. Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei la înregistrarea contractului de vînzare- cumpărare nr.77 din 08 septembrie 2005 nu a efectuat lucrări cadastrale prevăzute de Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25 februarie 1998. La 12 martie 2012 s-a adresat Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei cu cererea nr.6-9 solicitînd elaborarea și actualizarea planului cadastral și geometric prin amplasarea construcțiilor pe planul sectorului de teren cu numărul cadastral 7401515170, repararea prejudiciului material și moral în mărime de 10000 lei.
2 Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei prin răspunsul nr.01-09/156 primit la 09 aprilie 2012 i-a comunicat că executarea comenzii nr.7401/11/1242 a fost suspendată pînă la emiterea hotărîrii judecătorești. La 29 aprilie 2013 s-a adresat Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei cu cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea actului de stabilire a hotarelor sectorului de teren cu numărul cadastral 7401515215 din 10 noiembrie 2010, planului cadastral și catalogul coordonatelor din 15 noiembrie 2010 întocmite pe numele lui Busuioc Anatolie, anularea înregistrării din 24 noiembrie 2010 a dreptului de proprietate asupra imobilului cu numărul cadastral 7401515215 a acestuia, elaborarea actului de stabilire a hotarelor terenului în natură cu numărul cadastral 7401515170 ce îi aparține cu drept de proprietate situat în orașul Sîngerei, str. A.Crihan, 11, elaborarea și actualizarea planului cadastral și geometric a acestui teren.
Pînă în prezent nu a primit răspuns, fiindu-i cauzat prejudiciu material și moral, este în imposibilitate de a efectua lucrări pe terenul ce îi aparține cu drept de proprietate. Nu a semnat actul de stabilire a hotarelor și planul cadastral din 13 martie 2012, deoarece nu corespunde cu contractul de vînzare-cumpărare nr.77 din 08 septembrie 2005 în care este indicat că terenul este situat în orașul Sîngerei, str.A.Crihan, 11. În decizia Primăriei orașului Sîngerei nr.6/78 din 22 iunie 1998 se menționează că se repartizează lui Busuioc Anatolie un lot de pămînt cu suprafața 600 m2 în regiunea 24 m2 pentru construcția garajului, fără să fie indicat locul aflării terenului. În certificatul Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei din 09 decembrie 2010 și în actele întocmite, inclusiv de Primăria orașului Sîngerei, lipsește adresa terenului și nu se poate identifica locul aflării lui.
Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei la cererea lui Busuioc Anatolie din 04 noiembrie 2010 greșit a stabilit hotarele sectorului de teren și a efectuat eronat identificarea bunului imobil, iar la 15 noiembrie 2010 a eliberat acestuia planul cadastral cu numărul 7401515215. Consideră că decizia Primăriei orașului Sîngerei nr.6/78 din 22 iunie 1998 și toate actele întocmite de Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei, procesul-verbal de recepție finală a garajului cu mansardă nr.01/132 din 22 noiembrie 2010 nu corespund legislației în vigoare și urmează a fi considerate nule.
Cere Vieru Iurie anularea înregistrării de către Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei a dreptului de proprietate a lui Busuioc Anatolie asupra imobilului cu numărul cadastral 7401515215, obligarea să elaboreze actul de stabilire a hotarelor terenului în natură ce îi aparține cu drept de proprietate în baza contractului de vînzare-cumpărare nr.77 din 08 septembrie 2005 situat în orașul Sîngerei, str. A. Crihan, 11, să elaboreze și actualizeze planul cadastral și geometric a acestui teren, încasarea prejudiciului moral în mărime de 10000 lei și cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei. Tot la 18 iunie 2013 Vieru Iurie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei și Consiliului orășenesc Sîngerei, Busuioc Anatolie cu privire la 3 contestarea actelor administrative, obligarea eliberării actului de stabilire a hotarelor terenului în natură, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată (f.d.10- 12 vol.II).
În motivarea cererii de chemare în judecată Vieru Iurie a indicat că Consiliul orășenesc Sîngerei prin decizia nr.7/10.13 din 14 iulie 2005 i-a atribuit teren pentru construcția garajului cu suprafața 0,0024 ha situat în preajma blocului de locuit nr.11, str.A.Crihan, orașul Sîngerei. La 08 septembrie 2005 a încheiat cu Primăria orașului Sîngerei contractul de vînzare-cumpărare a terenului cu suprafața 0,0024 ha, str.A.Crihan, 11, orașul Sîngerei. La 12 martie 2012 s-a adresat Primăriei orașului Sîngerei cu cererea nr.98 solicitînd stabilirea hotarelor terenului procurat în natură, numărul cadastral 7401515170, repararea prejudiciului material și moral în mărime de 10000 lei. Primăria orașului Sîngerei prin răspunsul din 02 aprilie 2012 i-a comunicat că cererea este neîntemeiată, deoarece este decizia Curții de Apel Bălți din 06 martie 2012, prin care i-au fost respinse cerințele ca neîntemeiate.
La 29 aprilie 2013 s-a adresat Primăriei orașului Sîngerei cu cerere prealabilă solicitînd anularea deciziei nr.6/78 din 22 iunie 1998, prin care s-a repartizat lui Busuioc Anatolie lotul de pămînt cu suprafața 600 m2 în regiunea 24 m2 pentru construcția garajului, anularea actului de stabilire a hotarelor sectorului de teren din 10 noiembrie 2010, planului cadastral din 15 noiembrie 2010 cu numărul cadastral 7401515215, anularea procesului-verbal de recepție finală a garajului cu mansardă situat în orașul Sîngerei, str. A. Crihan nr.01/132 din 22 noiembrie 2010, eliberarea actului de stabilire a hotarelor terenului în natură situat în or.Sîngerei str. A.Crihan, 11, numărul cadastral 7401515170 ce îi aparține cu drept de proprietate în baza contractului de vînzare-cumpărare nr.77 din 08 septembrie 2005, înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei la 18 ianuarie 2006. Primăria orașului Sîngerei prin răspunsul nr.V-190 din 24 mai 2013 i-a comunicat că cererea prealabilă este neîntemeiată.
În decizia Primăriei orașului Sîngerei nr.6/78 din 22 iunie 1998 se menționează că se repartizează lui Busuioc Anatolie un lot de pămînt cu suprafața 600 m2 în regiunea 24 m2 pentru construcția garajului, fără să fie indicat locul aflării terenului. Potrivit pct.2.3 al deciziei, Busuioc Anatolie era obligat în termen de o lună să primească de la arhitect proiectul de construcție a garajului, fiind preîntîmpinat că pe lotul repartizat se interzice de a începe orice construcție pînă la oformarea documentelor necesare și primirea permisului pentru construcție.
Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei la cererea lui Busuioc Anatolie din 04 noiembrie 2010 a încălcat prevederile pct.3.2 lit.d), pct.3.3 și 3.4 Capitolul III al Instrucțiunii nr.107 din 27 mai 2003 cu privire la modul de elaborare și actualizare a planurilor cadastrale și geometrice, în lipsa informației Primăriei orașului Sîngerei la 10 noiembrie 2010 a stabilit hotarele sectorului de teren și a efectuat eronat identificarea bunului imobil, iar la 15 noiembrie 2010 a eliberat lui Busuioc Anatolie planul cadastral cu numărul 7401515215. 4 Formarea acestui bun imobil a avut loc cu încălcarea art.3, 5 alin.(2), art.7, art.14-16, art.20-21 Legea cu privire la formarea bunurilor imobile nr.354-XV din 28 octombrie 2004. Comisia de recepție finală a Primăriei orașului Sîngerei fără aprobarea de către Inspecția de Stat în Construcții, cu încălcarea prevederilor pct.8, 18 și Anexa nr.3 la Regulamentul de recepție a construcțiilor și instalațiilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.285 din 23 mai 1996 la 22 noiembrie 2010, a întocmit procesul-verbal de recepție finală a garajului cu mansardă situate în orașul Sîngerei, str.A.Crihan nr.01/132.
Consideră că actul de stabilire a hotarelor sectorului de teren cu numărul cadastral 7401515215 din 10 noiembrie 2010, planul cadastral a acestui teren din 15 noiembrie 2010, procesul-verbal de recepție finală nr.01/132 din 22 noiembrie 2010 nu corespund legislației în vigoare și urmează a fi anulate.
Cere Vieru Iurie anularea deciziei Primăriei orașului Sîngerei nr.6/78 din 22 iunie 1998, prin care s-a repartizat lui Busuioc Anatolie lotul de pămînt cu suprafața 600 m2 în regiunea 24 m2 pentru construcția garajului, actului de stabilire a hotarelor sectorului de teren cu numărul cadastral 7401515215 din 10 noiembrie 2010, planul cadastral a acestui teren din 15 noiembrie 2010, procesului-verbal de recepție finală a garajului cu mansardă din orașul Sîngerei, str. A.Crihan nr.01/132 din 22 noiembrie 2010, obligarea să elibereze actul de stabilire a hotarelor terenului în natură din str. A. Crihan, 11, orașul Sîngerei înregistrat la 18 ianuarie 2006 la Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei în baza contractului de vînzare-cumpărare nr.77 din 08 septembrie 2005, numărul cadastral 7401515170, încasarea prejudiciului moral în mărime de 10000 lei și cheltuielilor de judecată în mărime de 3375 lei.
Prin încheierea Judecătoriei Sîngerei din 24 iulie 2013 acțiunile lui Vieru Iurie au fost conexate într-un singur proces (f.d.18 vol.II). La 15 septembrie 2014 Vieru Iurie a depus cerere de concretizare a pretenției solicitînd eliberarea terenului prin demolarea garajului și repunerea în situația inițială (f.d.114 vol.II). Prin hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 23 septembrie 2014 acțiunea lui Vieru Iurie a fost admisă parțial (f.d.160, 168-171 vol.II). S-au anulat procesul-verbal de recepție finală pe numele lui Busuioc Anatolie nr.01/132 din 22 noiembrie 2010 a garajului cu mansardă situat în orașul Sîngerei, str.A.Crihan, actul de stabilire a hotarelor sectorului de teren din 10 noiembrie 2010 numărul cadastral 7401515215 și planul cadastral din 15 noiembrie 2010 numărul cadastral 7401515215 cu radierea înscrierii din Registrul bunurilor imobile.
S-a obligat Busuioc Anatolie să demoleze garajul cu mansardă numărul cadastral 7401515215.01 construit ilegal, înregistrat pe numele său în temeiul procesului-verbal de recepție finală nr.01/132 din 22 noiembrie 2010. S-a încasat de la Busuioc Anatolie în beneficiul lui Vieru Iurie cheltuielile pentru asistența juridică în sumă de 2500 lei, de efectuare a constatării tehnico- științifică în sumă de 2109 lei și taxa de stat în sumă de 275 lei. În rest acțiunea a fost respinsă. 5 Prin mandatul nr.0377593 din 24 septembrie 2014 avocatul Timoșenco Aliona a fost împuternicit de Busuioc Anatolie să-i reprezinte interesele în instanțele de judecată cu dreptul de a exercita toate actele de procedură, inclusiv cu dreptul de a primi hotărîrea judecătorească, de a o ataca în organele competente etc. (f.d.175 vol.II).
La 16 octombrie 2014 avocatul Timoșenco Aliona a depus în interesele lui Busuioc Anatolie apel nemotivat, iar la 21 ianuarie 2015 apel motivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Sîngerei din 23 septembrie 2014 (f.d.174, 189-193). Curtea de Apel Bălți prin decizia din 30 iunie 2015 a admis apelul declarat de avocatul Timoșenco Aliona în interesele lui Busuioc Anatol, a casat hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 23 septembrie 2014 și a emis o nouă hotărîre, prin care a admis parțial acțiunea lui Vieru Iurie împotriva Consiliului orașului Sîngerei, Primărieo orașului Sîngerei, Anatolie Busuioc şi Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei cu privire la contestarea actelor administative, demolarea bunului imobil, radierea înregistrării dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile, încasarea prejudiciului material şi cheltuielile de judecată.
A respins cererea de chemare în judecată a lui Vieru Iurie împotriva Primăriei orașului Sîngerei cu privire la recunoaştere nulă a deciziei nr.6/78 din 22 iunie 1998, prin care s-a repartizat lui Anatolie Busuioc lotul de pământ cu S= 24 m.p. pentru construcţia garajului ca fiind tardivă. A obligat Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei să elaboreze actul de stabilire a hotarelor terenului în natură înregistrat la 18 ianuarie 2006 în baza contractului nr.77 de vânzare-cumpărarea terenului din 08 septembrie 2005, nr. cadastral 7401515170 pe numele lui Vieru Iurie. A obligat Oficiul Cadastral Sîngerei să elaboreze şi actualizeze planul cadastral şi geometric pe planul de teren cu nr. cadastral 7401515170 pe numele lui Vieru Iurie.
A încasat prejudiciul moral de la Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei în beneficiul lui Vieru Iurie în mărime de 1 000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 1500 lei.
A respins cererea de chemare în judecată a lui Vieru Iurie împotriva Primăriei orașului Sîngerei și Busuioc Anatolie cu privire la anularea actului de stabilire a hotarelor sectorului de teren din 10 noiembrie 2010 cu nr. cadastral 741515215, planului cadastral şi Catalogului coordonator din 15 noiembrie 2010 cu nr. cadastral 741515215 întocmite de Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei pe numele lui Busuioc Anatolie, anularea procesului-verbal nr.01/132 din 22 noiembrie 2010 de recepţie finală a garajului cu mansardă situat în orașul Sîngerei, str. A. Crihan ca neîntemeiată, A respins cerinţa lui Vieru Iurie cu privire la obligarea Primăriei Sîngerei să elibereze actul de stabilire a hotarului terenului în natură înregistrat la 18 ianuarie 2006 de Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei în baza contractului de vânzare- cumpărare a terenului din 08 septembrie 2005, nr. cadastral 74015170 pe numele lui Vieru Iurie ca fiind neîntemeiată.
6 A respins cerinţa lui Vieru Iurie cu privire la încasarea de la Primăria orașului Sîngerei a prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 3375 lei. A respins cererea lui Vieru Iurie împotriva lui Busuioc Anatolie cu privire la înlătuarea obstacolelor la folosirea terenului ce-i aparţine, demolarea bunului imobil: garajul, radierea înregistrării dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile, încasarea prejudiciului material şi cheltuielile de judecată ca fiind neîntemeiată (f.d.231-244 vol.II). Prin procura nr.01-33/327 din 14 ianuarie 2015 Rotari Mircea a fost împuternicit de Întreprinderea de Stat „Cadastru” să reprezinte interesele Oficiului Cadastral Teritorial filiala Sîngerei cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească etc. (f.d.201 vol.II).
La 28 iulie 2015 reprezentantul Rotari Mircea a declarat în interesele Oficiului Cadastral Teritorial filiala Sîngerei recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 30 iunie 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunilor. În motivarea recursului Rotari Mircea a invocat că Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei nu poate fi obligat să restabilească hotarele terenului din anul 2005-2006, deoarece Vieru Iurie în momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare urma să primească în natură de la administrația publică locală obiectul cumpărat.
Administrația publică locală era obligată să înregistreze cumpărătorul în registru, să-i elibereze în termen de 30 zile titlu deținătorului de teren cu coordonatele respective, să asigure transmiterea terenului în folosință conform pct.1 cap.III al contractului de vînzare-cumpărare nr.77 din 08 septembrie 2005. Vieru Iurie la încheierea contractului de vînzare-cumpărare a acceptat pct.7 din contract care prevede că partea integrantă a contractului este borderoul de calcul, fără a se anexa actul de stabilire a hotarelor. La 13 martie 2012 a fost întocmit actul de stabilire a hotarelor sectorului de teren cu numărul cadastral 7401515170, însă Vieru Iurie a refuzat să-l semneze.
Conform pct.118 al Instrucțiunii cu privire la modul de elaborare şi actualizare a planurilor cadastrale şi geometrice, aprobat prin ordinul Agenției Relații Funciare și Cadastru nr.140 din 06 august 2012, actualizarea planului cadastral poate fi efectuată în scopul corectării erorilor ce ţin de coordonatele hotarelor, evidenţiate la transpunerea proiectelor de organizare a teritoriului. O astfel de modificare se efectuează în baza deciziei consiliului local emisă pe marginea noului plan geometric (art.55 al Legii cadastrului bunurilor imobile) parcurgînd următorii paşi: decizia consiliului emisă pe marginea noului plan geometric va servi drept temei pentru modificarea planului cadastral. Oficiul cadastral teritorial, va elibera proprietarilor de teren al cărui plan a fost modificat, planul cadastral al bunului imobil, cu indicarea suprafeţei acestuia, care va fi parte componentă a documentului ce confirmă dreptul de proprietate asupra terenului.
Vieru Iurie este obligat să dovedească faptul cauzării prejudiciului moral. 7 La 15 septembrie 2015 Vieru Iurie și avocatul Malanciuc Nicolae au declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 30 iunie 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului Vieru Iurie și avocatul Malanciuc Nicolae au invocat că instanța de apel la examinarea apelului a încălcat normele de drept material și procedural, soluționînd greșit litigiul, a apreciat arbitrar probele administrate, erori ce au dus la încălcarea drepturilor sale și emiterea unei decizii ilegale. Pricina civilă a fost examinată de un judecător care nu avea dreptul să participe.
Pe parcursul examinării pricinii au fost schimbați nemotivat de mai multe ori membrii completului de judecată cu scopul de a fi admis apelul declarat de avocatul Timoșenco Aliona, fiica judecătorului demisionat Timoșenco Valentina. Instanța de apel a modificat din oficiu obiectul acțiunii, încălcînd prevederile art.240 alin.(3), art.60 alin.(4) Codul de procedură civilă, deoarece nu a cerut anularea deciziei Primăriei orașului Sîngerei nr.6/78 din 22 iunie 1998. Instanța de apel a admis apelul fără a se expune asupra argumentelor invocate în referință încălcînd prevederile art.373 alin.(1) Codul de procedură civilă.
Nu a omis termenul de prescripție, deoarece a depus acțiunea în termenul de 30 zile de la data primirii răspunsurilor la cererile prealabile conform art.17 alin.(1) lit.a) Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000. La 15 septembrie 2004 și-a retras pretenția cu privire la anularea deciziei Primăriei orașului Sîngerei nr.6/78 din 22 iunie 1998 și a solicitat demolarea garajului construit de Busuioc Anatolie pe terenul ce îi aparține cu drept de proprietate. Busuioc Anatolie nu a prezentat documente ce ar confirma dreptul de proprietate asupra terenului litigios.
Oficiul Cadastral Teritorial filiala Sîngerei în lipsa deciziei Consiliului orășenesc Sînșerei de atribuire a terenului pentru construcția garajului și a contractului de vînzare-cumpărare prin licitație ilegal a stabilit la 10 noiembrie 2010 hotarele sectorului de teren și eronat a identificat bunul imobil, iar la 15 noiembrie 2010 neîntemeiat a eliberat lui Busuioc Anatolie planul cadastral cu numărul cadastral 7401515215. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 15 octombrie 2015 Primăria orașului Sîngerei a prezentat referință la recursul declarat de Vieru Iurie solicitînd respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel din 30 iunie 2015. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin încheierea din 21 octombrie 2015 a considerat recursurile 8 admisibile fără a prejudicia fondul şi a dispus judecarea acestora de către completul din 5 judecători. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.
În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecând recursurile declarate în limitele invocate pe baza materialelor din dosar și a referinței, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt depuse în termen, întemeiate şi care urmează a fi admise cu casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 30 iunie 2015 şi trimiterea pricinii la rejudecare în aceiași instanță din următoarele motive.
În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La 14 iulie 2015 Curtea de Apel Bălți a expediat în adresa părților copia deciziei din 30 iunie 2015 (f.d.245 vol.II). Prin avizele nr.81800/4 și nr.81800/5 se confirmă că Vieru Iurie și Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei au recepționat la 16 iulie 2015 copia deciziei Curții de Apel Bălți din 30 iunie 2015 (f.d.246-247 vol.II). Prin urmare, recursurile declarate la 29 iulie 2015 și 15 septembrie 2015 sunt depuse în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a examinat pricina cu încălcarea normelor de drept material și procedural. Din actele pricinii rezultă că prin hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 23 septembrie 2014 acțiunea lui Vieru Iurie a fost admisă parțial, s-au anulat procesul- verbal de recepție finală pe numele lui Busuioc Anatolie nr.01/132 din 22 noiembrie 2010 a garajului cu mansardă situat în orașul Sîngerei, str.A.Crihan, actul de stabilire a hotarelor sectorului de teren din 10 noiembrie 2010 cu numărul cadastral 7401515215 și planul cadastral din 15 noiembrie 2010 cu numărul cadastral 7401515215 cu radierea înscrierii din Registrul bunurilor imobile.
S-a obligat Busuioc Anatolie să demoleze garajul cu mansardă cu numărul cadastral 7401515215.01 construit ilegal, înregistrat pe numele său în temeiul procesului-verbal de recepție finală nr.01/132 din 22 noiembrie 2010. S-a încasat de la Busuioc Anatolie în beneficiul lui Vieru Iurie cheltuielile pentru asistența juridică în sumă de 2500 lei, de efectuare a constatării tehnico științifică în sumă de 2109 lei și taxa de stat în sumă de 275 lei. 9 În rest acțiunea a fost respinsă. La 16 octombrie 2014 avocatul Timoșenco Aliona a depus în interesele lui Busuioc Anatolie apel nemotivat, iar la 21 ianuarie 2015 apel motivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Sîngerei din 23 septembrie 2014 (f.d.174, 189-193).
În conformitate cu art.373 alin.(1) Codul de procedură civilă, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă. Contrar normei de drept citate instanța de apel la emiterea deciziei a depășit limitele cererii de apel. Instanța de apel nu a motivat soluția de ce casează hotărîrea primei instanțe în partea în care pretențiile lui Vieru Iurie împotriva Primăriei și Consiliului orașului Sîngerei, Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei au fost respinse și nu a fost contestată cu apel. În conformitate cu art.241 alin.(6) Codul de procedură civilă, dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărîrii.
Din dispozitivul deciziei instanței de apel nu este clar care pretenții din acțiune au fost respinse și care au fost admise. Conform art.19 alin.(6) Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25 februarie 1998, dacă hotarul general al terenului reprezentat în planul cadastral sau în cel geometric nu corespunde cu posesiunea de fapt a terenurilor şi lipseşte actul de stabilire a hotarelor, autoritatea administraţiei publice locale, la cererea proprietarului şi din contul acestuia, stabileşte hotarele terenului la faţa locului.
Conform pct. 36 și 39 al Instrucțiunii cu privire la modul de elaborare şi actualizare a planurilor cadastrale şi geometrice, aprobat prin ordinal Agenției Relații Funciare și Cadastru nr.140 din 06 august 2012, stabilirea hotarelor terenului se efectuează la faţa locului de către reprezentantul autorităţii publice locale (inginer pentru reglementarea relaţiilor funciare) în prezenţa titularului de drepturi asupra terenului hotarele căruia urmează a fi stabilite la faţa locului, precum şi în cazul stabilirii hotarelor titularilor de drepturi asupra terenurilor adiacente sau a reprezentanţilor acestora, împuternicirile cărora sînt confirmate în modul stabilit de legislaţie.
Rezultatele stabilirii şi coordonării hotarelor se stipulează în actul de stabilire a hotarelor (Anexa nr.4), care se semnează de titularul de drept asupra terenului, hotarele căruia au fost stabilite pe teren, reprezentantul autorităţii publice locale şi executantul lucrărilor cadastrale, iar în cazul coordonării hotarelor – şi de titularii de drepturi asupra terenurilor adiacente sau de reprezentanţii acestora. Punctul 118 al aceleași Instrucțiuni prevede că actualizarea planului cadastral poate fi efectuată în scopul corectării erorilor ce ţin de coordonatele hotarelor, evidenţiate la transpunerea proiectelor de organizare a teritoriului. O astfel de modificare se efectuează în baza deciziei consiliului local emisă pe marginea noului plan geometric.
10 Instanța de apel a obligat Oficiul Cadastral Teritorial Sîngerei să elaboreze actul de stabilire a hotarelor terenului în natură înregistrat la 18 ianuarie 2006 în baza contractului nr.77 de vânzare-cumpărarea terenului din 08 septembrie 2005, să elaboreze şi actualizeze planul cadastral şi geometric pe planul de teren cu nr. cadastral 7401515170 pe numele lui Vieru Iurie, deși executarea acestora ține de competența autorității publice locale. Așadar, instanța de apel a emis o hotărîre care nu va fi posibil de executat. În afară de aceasta, pricina a fost repartizată prin intermediul programului electronic de gestionare a dosarelor judecătorului raportor Natalia Chircu (f.d.171 vol.II).
Colegiul civil al Curții de Apel Bălți compus din Gheorghieș Alexandru (președinte), Rățoi Eduard și Chircu Natalia (judecători) prin încheierea din 17 noiembrie 2014 a primit spre examinare cererea de apel depusă de avocatul Timoșenco Aliona în interesele lui Busuioc Anatolie și a intentat procedura în apel (f.d.178 vol.II). Conform art.61 alin.(11) Lege privind organizarea judecătorească nr.514-XIII din 06 iulie 1995, constituirea completelor de judecată şi desemnarea preşedinţilor acestora se fac la începutul anului prin dispoziţie a preşedintelui instanţei. Schimbarea membrilor completului se face în cazuri excepţionale, în baza unei încheieri motivate a preşedintelui instanţei judecătoreşti şi potrivit criteriilor obiective stabilite de regulamentul aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Încheierea motivată privind schimbarea membrilor completului se anexează la materialele dosarului. Punctul 14 al Regulamentului privind modul de constituire a completelor de judecată şi schimbarea membrilor acestora, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr.111/5 din 05.02.2013, prevede că schimbarea membrilor completului de judecată se impune în cazurile în care există unul din temeiurile: boală îndelungată, deces, eliberare din funcţie, abţinere, recuzare, detaşare, transferare, promovare, suspendare din funcţie și incompatibilităţi. Președintele Curții de Apel Bălți nu a respectat aceste prevederi legale și prin încheiere nemotivată a schimbat membrii completului Alexandru Gheorghieș și Eduard Rățoi cu judecătorul Aurelia Toderaș (f.d.195 vol.II).
Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel din 19 februarie 2015, pricina civilă a fost examinată de completul format din Natalia Chircu (președinte), A.Albu și Aurelia Toderaș (judecători) (f.d.196 vol.II). Președintele Curții de Apel Bălți prin încheierea nemotivată din 14 mai 2015 a schimbat membrul completului de judecată Ghenadie Liulca cu judecătorul Alexandru Gheorghieș (f.d.211 vol.II). Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 14 mai 2015, pricina civilă a fost examinată de completul de judecată format din Alexandru Gheorghieș (președinte), Natalia Chircu și Aurelia Toderaș (judecători) (f.d.214-215 vol.II). Președintele Curții de Apel Bălți prin încheierea nemotivată din 11 iunie 2015 a schimbat membrul completului de judecată Alexandru Gheorghieș cu judecătorul Ghenadie Liulca (f.d.218 vol.II).
11 Potrivit proceselor-verbale ale ședinței de judecată din 11 iunie 2015 și 30 iunie 2015, pricina civilă a fost examinată de completul de judecată format din Natalia Chircu (președinte), Ghenadie Liulca și Aurelia Toderaș (judecători) (f.d.225-230 vol.II). Așadar, argumentele invocate de Vieru Iurie și avocatul Malanciuc Nicolae în cererea de recurs că s-a schimbat nemotivat componența completului de judecată nu pot fi combătute. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a încălcat normele de drept material și procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursurile, de a casa decizia Curții de Apel Bălți din 30 iunie 2015 şi de a restitui pricina spre rejudecare în ordine de apel, în aceiași instanță, în alt complet de judecători pentru judecarea apelului în limitele invocate de apelant.
La rejudecarea pricinii este necesar de ţinut cont de cele expuse şi în dependenţă de cele obţinute de emis o decizie legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admit recursurile declarate de Vieru Iurie, avocatul Malanciuc Nicolae și reprezentantul Rotari Mircea în interesele Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei.
Se casează decizia Curţii de Apel Bălți din 30 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vieru Iurie împotriva Primăriei și Consiliului orașului Sîngerei, Oficiului Cadastral Teritorial Sîngerei și Busuioc Anatolie cu privire la contestarea actelor administrative, obligarea eliberării terenului ce îi aparține cu drept de proprietate prin demolarea garajului, să nu-i creeze obstacole în folosirea acestuia, anularea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea elaborării actului de stabilire a hotarelor terenului în natură și planului geometric, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii spre rejudecare în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecată.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu Vladimir Timofti Liliana Catan Sveatoslav Moldovan 12