- Dosarul nr.
- 2rhc-99/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 septembrie 2015
- Părțile
- SRL Basconslux vs Ministerul Finanţelor, SA Stadionul Republican, Agenţia Sportului şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţilor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rhc-99/15 — Recunoaşterea valabilităţii contractului
prima instanţă G. Bivol dosarul nr. 2rhc-99/15 instanţa de apel N. Budăi, I. Muruianu, A. Nogai instanţa de recurs Iu. Sîrcu, G. Stratulat, Iu. Oprea. I. Druţă, I. Corolevschi ÎNCHEIERE 16 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat, Iuliana Oprea, Iurie Diaconu, Ion Corolevschi examinând cererile de revizuire depuse de către Ministerul Finanţelor şi de către Societatea pe acţiuni „Stadionul Republican”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Basconslux” împotriva Ministerului Finanţelor, intervenienţii accesorii societatea pe acţiuni „Stadionul Republican”, Agenţia Sportului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor cu privire recunoaşterea valabilităţii contractului de antrepriză şi încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 22 aprilie 2015 prin care a fost admis recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Basconslux”, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 16 iulie 2014, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 29 iulie 2013, SRL „Basconslux” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor, intervenienţii accesorii societatea pe acţiuni „Stadionul Republican”, Agenţia Sportului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de antrepriză şi încasarea sumei. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la şedinţa de lucru a Guvernului Republicii Moldova din 11 iunie 2007 (procesul verbal nr. 1113-1182) s-a decis ca Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului, Agenţia Sportului şi Federaţia Moldovenească de Fotbal în termen de 3 zile vor încheia contractul de demolare al Stadionului Republican şi vor prezenta un plan concret de demolare.
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului va selecta antreprenorul general pentru demolare şi pînă la data de 15 iunie 2007 va începe lucrările de demolare. Urmare a deciziei luate, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltare a Teritoriului a desemnat compania „Basconslux” SRL să execute lucrările de demolare în baza autorizaţiei nr.18a/07 din 13 aprilie 2007 eliberată de către Consiliul municipal Chişinău. În acest context, la acel moment, structurile de stat se conduceau de sarcinile, care reieşeau din Hotărîrea Guvernului Republicii 2 Moldova nr. 1170 din 11 octombrie 2006 „Cu privire la reconstrucţia complexului „Stadionul Republican”, lucrările de demolare au fost executate de către „Basconslux” SRL în baza proiectului de execuţie aprobat de ÎS „Urbanproiect” conform graficului aprobat de Guvern şi finisate la 25 august 2007. Supravegherea executării lucrărilor de demolare a fost efectuată de către Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului.
Dat fiind faptul, că faţă de compania „Basconslux” SRL a fost pusă sarcina de a executa lucrările de demolare a Stadionului Republican în termen de pînă la 25 august 2007 pe contul şi pe puterile proprii, cu condiţia compensării ulterioare a cheltuielilor suportate de către reclamant, de către dl A. Ţurcan, la acel moment vice-director al Agenţiei Construcţiilor şi Dezvoltare a Teritoriului a Republicii Moldova, a fost prezentată o scrisoare semnată de către Prim-ministrul Republicii Moldova, dl. Vasile Tarlev şi dl. A. Ţurcan, în care se stipula garanţia achitării lucrărilor efectuate de către „Basconslux” SRL. Menţionează că şi-a onorat integral, calitativ, în termen, la un preţ redus obligaţiile sale privind demolarea Stadionului Republican.
Potrivit procesului-verbal cu privire la recepţionarea lucrărilor executate, care a fost semnat de către Directorul General SABO, directorul general „Urbanproiect”, directorul Serviciului de stat verificare, precum şi directorul stadionului republican, costul lucrărilor efectuate de către reclamant constituie 8 044 108, 68 lei. Acest proces-verbal a fost aprobat de către Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului. Necătînd la aceasta, pînă în prezent, din datoriile existente nu i s-a achitat nici un bănuţ. La nenumăratele adresări, atît verbale, cît şi în formă scrisă faţă de pîrîţi privind oferirea unui răspuns clar privind termenii de achitare a lucrărilor de demolare a Stadionului Republican, pînă la moment reclamantul nu a primit nici un răspuns.
Verbal tot se promite, că în anul viitor vor fi alocaţi bani în bugetul republican şi cheltuielile suportate vor fi restituite. Pentru îndeplinirea lucrărilor de demolare a Stadionului, SRL „Basconslux” a fost nevoită să ia credit bancar întru onorarea obligaţiunilor contractuale cu subantreprenorii ceea ce a dus la calcularea şi achitarea dobînzilor bancare precum, şi penalităţilor prevăzute de contractele de subantrepriză sus-menţionate. Din motivul neachitării faţă de SRL „Basconslux” a sumelor expuse în reclamaţie, s-a dus la incapacitatea achitării impozitelor faţă de Bugetul Public Naţional, ceea ce a condus la calcularea penalităţilor în sumă totală de 1397947,97 lei faţă de CNAS şi 554155,85 faţă de CNAM.
La data de 25 martie 2013 a expediat în adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al RM o cerere prealabilă de achitare a datoriei existente şi a dobînzii de întîrziere, care i-a răspuns că pînă în prezent către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, de către stat nu au fost direcţionate surse financiare pentru achitarea lucrărilor de demolare a Stadionului. La fel, la 05 martie 2013 a fost expediată o cerere prealabilă şi în adresa Ministerului Tineretului şi Sportului al RM, care prin răspunsul său şi-a detaşat obligaţiunile indicînd faptul, că potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 1113 din 01 octombrie 2008, pachetul de acţiuni al SA „Stadionul Republican” a fost transmis din gestiunea Agenţiei Sportului în gestiunea Ministerului Construcţiilor şi 3 Dezvoltării Teritoriale.
Cererea prealabilă a fost expediată şi în adresa Ministerului Finanţelor, iar prin răspunsul său se recunoaşte faptul executării lucrărilor de demolare de către compania reclamantă, însă la fel indică faptul că din 2007-2013 în bugetul de stat nu au fost prevăzute mijloace pentru acoperirea cheltuielilor date. Consideră că ţinînd cont de faptul că beneficiar al lucrărilor executate este SA „Stadionul Republican”, această societate la fel are calitatea de copîrît. Cere SRL „Basconslux” recunoaşterea valabilităţii contractului de antreprinză, încheiat între „Basconslux” SRL şi Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi încasarea în mod solidar de la pîrîţi a sumei de 8.044.108, 68 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 6.152.641 lei şi a cheltuielilor de judecată.
Pe parcursul examinării cauzei reclamantul şi-a modificat pretenţiile, solicitînd recunoaşterea valabilităţii contractului de antreprinză, încheiat între „Basconslux” SRL şi Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi încasarea de la bugetul de stat, gestionat de Ministerul Finanţelor suma de 8.044.108, 68 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 6.152.641 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 16 iulie 2014 a fost recunoscută valabilitatea contractului de antrepriză, încheiat între „Basconslux” SRL şi Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului. A fost încasat de la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanţelor suma în mărime de 8.044.108,68 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 6.152.641 lei şi cheltuielile de judecată - taxa de stat în mărime de 5000 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 au fost admise apelurile declarate de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii ca fiind neîntemeiată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2014 a fost corectată eroarea materială din dispozitivul deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 cu indicarea „se respinge acţiunea ca fiind neîntemeiată şi tardivă.” La 20 ianuarie 2015, SRL „Basconslux” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 aprilie 2015 a fost admis recursul declarat de către SRL „Basconslux”, casată decizia instanţei de apel şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 21 iulie 2015, Ministerul Finanţelor a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, cerînd admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de recurs cu dispunerea rejudecării recursului. În motivarea cererii de revizuire, Ministerul Finanţelor a indicat că consideră decizia instanţei de recurs neîntemeiată şi pasibilă anulării prin revizuire în temeiul art. 449 lit. b) CPC. În această privinţă menţionează faptul că prin decizia Colegiului Penal a Curţii de Apel Chişinău din 27 aprilie 2015 a fost admis recursul Ministerului Finanţelor, a fost anulată încheierea judecătorului de instrucţie din cadrul 4 Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 04 martie 2015 şi ordonanţele de refuz în începerea urmăririi penale şi a fost remisă cauza în adresa Procuraturii Anticorupţie pentru efectuarea urmăririi penale. La emiterea deciziei irevocabile din 27 aprilie 2015, instanţa a reiterat faptul că la iniţierea şi efectuarea lucrărilor de demolare a Stadionului Republican nu au fost respectate prevederile Legii achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului nr. 1166 din 30.04.1997 (lege în vigoare de la 16.10.1997 pînă la 27.10.2007) şi Hotărîrea Guvernului nr. 1123 din 15.09.2003 despre aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de lucrări (în vigoare din 26.09.2003 pînă la 17.09.2010). Or, la pct. 3-5 de la anexa Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de lucrări nr. 1123 din 15.09.2003, se indică clar faptul că lucrările de demolare constituie obiect al achiziţiilor publice.
Menţionează că declaraţia prezentată organului de urmărire penală precum că licitaţia pentru determinarea antreprenorului la demolarea Stadionului Republican nu s-a petrecut, deoarece nu era acoperire financiară, reprezintă o circumstanţă gravă, or la art. 9 lit. b) din Regulamentul enunţat supra este stabilit că, investitorul are dreptul de a iniţia aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări numai dacă sînt asigurate pentru anul în curs fonduri necesare (bani publici) în vederea îndeplinirii contractului de achiziţie publică de lucrări. Respectiv lipsa mijloacelor financiare disponibile, lipsa unui proiect, a unui caiet de sarcini în care să fie descrise detaliat şi exact obiectul achiziţiilor (lucrărilor), presupune o încălcare a prescripţiilor legale şi are ca efect negativ lipsa unor criterii în ceea ce priveşte determinarea volumului lucrărilor ce se pretind a fi executate de SRL „Basconslux”.
Totodată un alt temei pentru anularea încheierii judecătorului de instrucţie şi a ordonanţelor Procuraturii Anticorupţie de refuz în începerea urmăririi penale 1-a constituit faptul că la faza de urmărire penală nu a fost stabilit care este soarta bunurilor demolate, iar în condiţiile în care aceste bunuri au fost înstrăinate cine a însuşit mijloacele băneşti ca efect al valorificării acestora, precum şi în baza cărui temei.
Expunerea în această privinţă este absolut necesară în condiţiile în care pe de o parte la şedinţa Guvernului din 11 iunie 2007 s-a hotărît interzicerea categorică de comercializare a bunurilor materiale parvenite din demolarea Stadionului Republican pînă la finalizarea procesului de evaluare, iar pe de altă parte la emiterea ordonanţei Procuraturii Anticorupţie din 02 decembrie 2014,vice- directorul SRL „Basconslux”, de fapt a confirmat că societatea a însuşit o parte din bunurile demolate şi anume metal uzat şi piatră de calcar, fără a preciza cantitatea, valoarea acestora şi dacă au fost achitate careva mijloace băneşti pentru aceste bunuri.
Astfel, instanţa a reiterat faptul că în condiţiile în care nu a fost stabilită cantitatea reală a bunurilor demolate, a cantităţii şi valorii bunurilor însuşite de SRL „Basconslux” şi nu în ultimul rînd a temeiului legal ce ar fi permis preluarea acestor bunuri în situaţia în care exista o interdicţie de Guvern de a înstrăina bunurile, se constată în mod evident caracterul şi modalitatea ilegală de repartizare şi însuşire a acestora şi pe cale de consecinţă prejudicierii în proporţii mari sau deosebit de mari a statului.
5 Decizia Colegiului Penal a Curţii de Apel Chişinău din 27 aprilie 2015 constituie temei de revizuire în sensul art. 449 lit. b) CPC, deoarece probează că în speţă pe lîngă nerespectarea prevederilor Legii achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului nr. 1166 din 30.04.1997 (lege în vigoare de la 16.10.1997 pînă la 27.10.2007) şi Hotărîrea Guvernului nr. 1123 din 15.09.2003 despre aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de lucrări (în vigoare din 26.09.2003 pînă la 17.09.2010), cel puţin o parte din bunurile ce au rezultat din demolarea Stadionului Republican au fost însuşite de către SRL „Basconslux” fără temei şi fără a fi achitate careva mijloace băneşti.
Prin urmare, conform noilor circumstanţe stabilite printr-o hotărîre judecătorească, se constată că Statul nu a fost un beneficiar a lucrărilor de demolare, ci o parte prejudiciată, deoarece în mod ilegal a fost lipsit de proprietatea sa. Societatea reclamantă a solicitat recunoaşterea valabilităţii contractului de antreprinză încheiat cu Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi obligarea achitării sumei de 8 044 108, 68 lei cu titlu de cost pentru lucrările de demolare, însă în mod dolosiv şi cu rea credinţă nu a menţionat faptul că bunurile demolate nu au fost remise către beneficiarul lucrărilor, ci au fost însuşite.
Or, aducerea la cunoştinţa instanţei de judecată a faptului că bunurile ce au rezultat din demolarea Stadionului Republican au fost preluate de SRL „Basconslux”, fără a fi supuse unui act de inventariere şi evaluare şi fără a fi achitat costul acestora, avea un efect extrem de negativ la probarea de către societatea reclamantă în conformitate cu art. 118 CPC, nu doar a existenţei prejudiciului şi a valorii exacte a acestuia, ci şi a modalităţii de respectare de către antreprenor a obligaţiilor pretins contractuale. Confirmarea însuşirii de către SRL „Basconslux” a bunurilor ce au rezultat din demolarea Stadionului Republican prezintă o importanţă vitală în soluţionarea echitabilă a cauzei şi evitării apariţiei unui caz de îmbogăţire fără justă cauză, ceea ce constituie un temei fundamental pentru casarea deciziei instanţei de recurs contestată cu revizuire.
Un alt temei pentru admiterea revizuirii este reprezentat de faptul că prin emiterea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 22 aprilie 2015 au fost soluţionate drepturile unor persoane care nu au fost implicate în proces. Astfel, menţionează că pricina civilă a fost examinată în lipsa SA „Stadionul Republican” care nu a fost citat legal în conformitate cu art. 108 (citarea publică). Din materialele dosarului reiese că plicul cu citaţia care a fost expediat de prima instanţă şi instanţa de apel a fost restituit de serviciul poştal (f. d. 94, 151). Mai mult ca atît, cu toate că reprezentantul SA „Stadionul Republican” nu a fost prezent la pronunţarea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 16 iulie 2014, instanţa în conformitate cu art. 236 alin. (4) CPC nu şi-a îndeplinit obligaţia de remitere a copiei de pe dispozitivul hotărîrii pentru ca partea vizată să cunoască despre soluţia emisă în fond şi după caz, să întreprindă acţiuni de materializare a principiului disponibilităţii, adică de a contesta hotărîrea. Or, la dosar nu există confirmarea că scrisoarea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău de remitere a copiei de pe dispozitivul hotărîrii din 16 iulie 2014 a fost expediată şi comunicată SA „Stadionul Republican”.
La materialele dosarului lipsesc inclusiv careva confirmări de recepţie de către SA „Stadionul Republican” a deciziei Curţii de 6 Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 şi a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 22 aprilie 2015. În această ordine de idei, constată că prin necitarea legală în procesul de examinare a cauzei şi necomunicarea hotărîrilor judecătoreşti, au fost încălcate drepturile procedurale de care beneficiază acest participant la proces, încălcare procedurală care a influenţat negativ examinarea justă a cauzei.
La fel consideră că constituie temei de revizuire şi faptul că în procesul de examinarea a cauzei nu a fost atras în proces un subiect central în acest litigiu şi anume Guvernul Republicii Moldova, pentru a-şi realiza drepturile, necătînd la faptul că atît reclamantul în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond şi cea de recurs, în hotărîrile judecătoreşti, fac trimitere la faptul că SRL „Basconslux” a fost desemnată de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului în calitate de antreprenor pentru demolarea Stadionului Republican anume în baza Deciziei Guvernului din 11 iunie 2007. Or, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului nu exista în anul 2007, fiind creat şi dobîndind capacitate juridică abia la data de 15 septembrie 2008. Necesitatea atragerii în proces a Guvernului era cu atît mai necesară cu cît la şedinţa din 11 iunie 2007 s-a hotărît interzicerea categorică de comercializare a bunurilor rezultate din demolarea Stadionului Republican, iar prin decizia Colegiului Penal a Curţii de Apel Chişinău s-a confirmat că cel puţin o parte din bunurile ce au rezultat din demolare au fost însuşite de SRL „Basconslux”, în lipsa unui proces de inventariere sau evaluare.
Este de remarcat nu în ultimul rînd că examinarea cauzei a avut loc şi fără implicarea în proces a persoanelor responsabile care au semnat Nota informativă privind valoarea lucrărilor executate şi procesele verbale. Or, instanţa pentru a admite ca probă aceste înscrisuri în sensul art. 121 şi art. 130 alin. (4) CPC, avea obligaţia să atragă persoanele vizate în proces şi să stabilească cu certitudine la ce dată au fost emise înscrisurile (pentru a stabilii scadenţa pretinsei obligaţii), sub ce număr de înregistrare şi din ce cauză aceste „acte” nu au fost semnate de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului pe care îl indică în Hotărîrea din 16.07.2014 ca parte a contractului de antrepriză.
Nereflectarea şi neargumentarea în hotărîre a concluziilor privind admiterea ca probă a notei informative şi a proceselor verbale, în temeiul art. 122 alin. (3) CPC, are ca efect inadmisibilitatea probei. Astfel, se constată cu certitudine că prin emiterea hotărîri judecătoreşti de încasare din bugetul de stat sumei de 8 044 108, 68 lei cu titlu de datorie de bază şi aplicînd la aceasta o dobîndă de întîrziere în sumă de 6 152 641 lei, au fost încălcate nu doar drepturile procesuale ale participanţilor la proces, ci şi drepturile acestor persoane, deoarece atît instanţa de fond cît şi cea de recurs practic s-au substituit calităţii lor şi au stabilit scadenţa obligaţiei, fără a indica data exactă a acesteia, cu aplicarea dobînzii de întîrziere pe o perioadă nedeterminată, în lipsa unor criterii ce ar permite acest lucru.
Reieşind din faptul că prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 16 iulie 2014 s-a dispus recunoaşterea încheierii unui contract şi neexecutarea doar a obligaţii de plată a retribuţiei de beneficiarul lucrărilor de demolare către antreprenor, iar prin decizia Colegiului Penal a Curţii de Apel Chişinău din 27 aprilie 2015 s-au constatat noi circumstanţe ce ţin de executarea pretinsului 7 contract şi anume că, SRL „Basconslux” nu şi-a onorat obligaţia de predare a bunurilor demolate către beneficiar, ci le-a însuşit, fără a preciza cantitatea şi valoarea, circumstanţe ce au o importanţă decisivă la stabilirea exactă a costului real a lucrărilor de demolare, a scadenţei plăţilor şi a modului de plată, considerăm că hotărîrea instanţei de recurs urmează a fi casată în integralitate.
Suplimentar relevă că decizia Colegiului Penal a Curţii de Apel Chişinău din 27 aprilie 2015 a fost comunicată Ministerului Finanţelor la 01 iulie 2015, iar decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 aprilie 2015 a fost comunicată la 27 aprilie 2015. La 25 august 2015, SRL „Basconslux” a depus referinţă prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. La 08 septembrie 2015, SA „Stadionul Republican” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, cerînd admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de recurs cu dispunerea rejudecării recursului. Revizuientul SA „Stadionul Republican” în motivarea cererii de revizuire a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de recurs şi o consideră neîntemeiată şi ilegală.
Consideră că drept temei de revizuire reprezintă faptul că la emiterea deciziei au fost soluţionate drepturile unor persoane care nu au fost implicate în proces. Astfel, menţionează că pricina în cauză a fost examinată în lipsa SA „Stadionul Republican” care nu a fost citat legal în conformitate cu art. 108 CPC. De asemenea, reprezentantul SA „Stadionul Republican” nu a participat la examinarea pricinii nici în instanţa de apel, chiar mai mult nu a cunoscut despre pricina în cauză, nu a luat cunoştinţă cu hotărîrile judecătoreşti pînă la 04 septembrie 2015. Consideră că prin necitarea legală în procesul de examinare a cauzei şi necomunicarea hotărîrilor judecătoreşti i-au fost încălcate drepturile procedurale în calitate de parte în proces şi care în opinia sa constituie temei de revizuire în baza art. 449 lit. c) CPC.
În conformitate cu art.452 alin.(1) şi (3) Codul de procedură civilă, instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. Articolul 452 alin.(3) Codul de procedură civilă care prevede comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată nu a fost modificat. În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Conform art.6 alin.(7) legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.
Coroborînd prevederile art.452 alin.(1) Codul de procedură civilă cu art.444 acelaşi Cod, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii 8 diferite privitor la citarea şi participarea părţilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererile de revizuire neîntemeiate şi care urmează a fi respinse ca fiind inadmisibile din următoarele motive. În conformitate cu art.453 alin.(1) lit.a) Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art.451 alin.(1) Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. În conformitate cu art. 449 lit. c) CPC, revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că în cazul temeiului prevăzut de art. 449 lit. b) CPC este important ca circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire să fi existat obiectiv până la pronunţarea hotărârii, iar revizuientul să probeze că nu a ştiut anterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe sau fapte şi că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii, precum şi că circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de instanţă, în sensul că nu orice circumstanţe sau fapte pot servi temei de revizuire, ci doar atunci când sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei.
Având ca temei prevederile art. 449 lit. b) CPC, revizuientul Ministerul Finanţelor a invocat drept temei de revizuire decizia Colegiului Penal a Curţii de Apel Chişinău din 27 aprilie 2015. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că înscrisul prezentat nu poate fi considerat ca circumstanţă sau faptă esenţială a pricinii, care ar putea servi drept temei pentru admiterea cererii de revizuire, deoarece aceste nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, cu atît mai mult că decizia Colegiului Penal a Curţii de Apel Chişinău este emisă ulterior emiterii deciziei instanţei de recurs a cărei revizuire se cere.
La fel nu poate constitui drept temei de admitere a cererii de revizuire şi argumentul revizuientului Ministerului Finanţelor precum că SA „Stadionul Republican” nu a fost citat în şedinţa primei instanţe şi că acesta nu a recepţionat 9 copiile hotărîrilor emise în pricina dată, deoarece un astfel de temei de revizuire nu este prevăzut de art. 449 CPC. Mai mult, SA „Stadionul Republican” fiind lezat în drepturi urma să conteste hotărîrile judecătoreşti emise în cauza din speţă. De asemenea, nu poate fi reţinut nici argumentul invocat de revizuientul Ministerul Finanţelor precum că instanţele de judecată la examinarea pricinii date urma să atragă în proces Guvernul Republicii Moldova, deoarece în cadrul examinării pricinii nici o parte nu a înaintat un astfel de demers.
SA „Stadionul Republican” invocînd în cererea de revizuire temeiurile prevăzute la art.449 lit.c) Codul de procedură civilă nu a anexat probele ce le confirmă. Din prevederile art. 447 Codul de procedură civilă important este de înţeles că sînt în drept să depună cerere de revizuire părţile şi alţi participanţi la proces, persoanele care nu au participat la proces, dar care sînt lezate în drepturi prin hotărârea, încheierea sau decizia judecătorească, Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art. 449 lit.g) şi h). În contextul prevederilor enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că SA „Stadionul Republican” a fost participant în prezentul proces şi nu cade sub incidenţa persoanelor care sunt în drept să depună cerere de revizuire în baza art. 449 lit. c) Codul de procedură civilă.
Argumentele SA „Stadionului Republican” precum că prin necitarea legală în procesul de examinare a cauzei şi necomunicarea hotărîrilor judecătoreşti i-au fost încălcate drepturile procedurale în calitate de parte în proces nu servesc temei de revizuire prevăzut la art. 449 lit. c) Codul de procedură civilă. În contextul celor expuse, Colegiul nu este în prezenţa vreunui temei pentru admiterea cererii de revizuire. Mai mult, Colegiul menţionează că unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (cauza Roşca c. Moldovei, nr. 6276/02, § 24, din 22 martie 2005). Principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat (res judecata).
Acest principiu insistă asupra faptului, că nici o parte la proces nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri care este definitivă şi executorie, chiar în scopul reluării procesului de judecată şi o nouă soluţionare a cauzei. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie este de a corecta lacunele în drept şi omisiunile justiţiei, şi nici într-un caz de a efectua o reexaminare. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs în anulare, şi nici existenţa a două păreri asupra aceleiaşi probleme nu poate servi temei pentru reexaminare. Ca excepţie de la acest principiu se face în cazul în care reexaminarea este necesară în temeiul circumstanţelor fundamentale şi obligatorii. În consecinţă, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reţinute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice (Popov (2) contra Moldovei, E. Duca contra Moldovei ş.a).
În acelaşi timp, Curtea susţine că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa precum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, 10 trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului, o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererile de revizuire depuse de către Ministerul Finanţelor şi SA „Stadionul Republican” ca inadmisibile.
În conformitate cu art. 269-270, 453 al.(1) lit. a) şi 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se resping ca inadmisibile cererile de revizuire depuse de către Ministerul Finanţelor şi Societatea pe acţiuni „Stadionul Republican”, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 22 aprilie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Basconslux” împotriva Ministerului Finanţelor, intervenienţii accesorii societatea pe acţiuni „Stadionul Republican”, Agenţia Sportului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor cu privire recunoaşterea valabilităţii contractului de antrepriză şi încasarea sumei.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Galina Stratulat Iuliana Oprea Iurie Diaconu Ion Corolevschi