Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-578/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
8 aprilie 2015
Părțile
Caparoso Mario vs Caparoso Maria
Pe scurt
Limitele judecarii apelului, necesitatea expunerii asupra tuturor cerintelor

2ra-578/15 — Desfacerea căsătoriei, aplicarea interdinctiei copilului de a părăsi tara

Dosarul nr.2ra-578/15 Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău (jud. Gh. Gorun) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruță) DECIZIE 08 aprilie 2015 mun. Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Preşedintele completului Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de Mario Caporaso împotriva deciziei din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Caporaso Mario împotriva lui Caporaso (Boico) Maria privind desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copilului și obligarea înlăturării obstacolelor la educarea și instruirea copilului minor c o n s t a t ă : La data de 28 decembrie 2012 Caporaso Mario a depus în instanța de judecată cerere împotriva Mariei Caporaso (Boico) privind desfacerea căsătoriei.

În motivarea acțiunii a indicat că a cunoscut-o pe pârâta în anii 2002-2003. Din relația lor, la data de 30 iulie 2008 s-a născut copilul minor Nicolas-Alessandro Caporaso. Ulterior, în familie au început neînțelegeri, certuri, conflicte și ca rezultat Maria Caporaso (Boico) a părăsit apartamentul unde locuiau împreună, iar la moment locuiesc separat. A încercat de mai multe ori să restabilească relația de familie însă fără succes. Reclamantul a înaintat o cerere de concretizare a pretențiilor prin care a solicitat desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copilului minor la adresa de domiciliu a mamei Maria Caporaso și obligarea pârâtei de a nu-i crea impedimente de a participa la educația și instruirea copilului minor.

Prin hotărârea din 09 aprilie 2013 a judecătoriei Rîşcani, mun.Chișinău cererea de chemare în judecată a fost admisă și a fost desfăcută căsătoria dintre Mario Caporaso și Maria Caporaso (Boico); domiciliul copilului minor - Nicolas- Alessandro Caporaso a fost stabilit cu mama. 1 Prin hotărîrea suplimentară din 12 iunie 2014 a judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea lui Caporaso Mario către Caporaso Maria cu privire la obligarea înlăturării obstacolelor la educarea și instruirea copilului minor. Prin decizia din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de Caporaso Mario împotriva hotărârii din 09 aprilie 2013 a judecătoriei Rîşcani și hotărârii suplimentare din 12 iunie 2014 a judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău, cu menținerea hotărîrii instanței de fond. La data de 21 ianuarie 2015 Caporaso Mario a depus recurs împotriva deciziei din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului a indicat că a solicitat încetarea procesului în partea stabilirii domiciliului copilului minor cu intimata, în legătură cu faptul că a renunțat la această pretenție. Consideră recurentul că instanța de apel urma să admită renunțul și să dispună încetarea procesului în partea stabilirii domiciliului copilului minor cu mama. Astfel, fiul Nicolas-Alessandro Caporaso ilegal a fost scos din țară de către intimată. Prin decizia Tribunalului pentru minori din Florenţa s-a dispus reintrarea imediată a minorului Nicolas-Alessandro Caporaso la locul de reședință, adică în Republica Moldova unde era precedent cazat cu mama sa Caporaso (Boico) Maria.

Menționează recurentul că din conținutul informației parvenite de la autoritățile Italiene s-a constatat că intimata a ținut ascuns copilul mai bine de 5 luni, eschivându- se de a-1 repatria în țara de origine. Autoritățile din Italia au repatriat copilul fiind însoțit doar de recurent, mama refuzând categoric să se întoarcă în Republica Moldova. Din aceste motive a înaintat în instanța de judecată o altă cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să fie stabilit domiciliul copilului cu dînsul. Menționează recurentul că conform avizului prezentat de Direcția protecției Copilului minor Rîșcani, mun.Chișinău, în care s-au indicat toate circumstanțele de fapt, s-a indicat că domiciliul copilului minor urmează a fi stabilit cu recurentul.

Afirmă recurentul că copilul minor se află la întreținerea sa, iar intimata nu se află pe teritoriul Republicii Moldova și indică că instanța de apel a soluționat greșit cauza prin ce a încălcat drepturile copilului minor. La data de 03.03.2015, intimata a depus referință la cererea de recurs. Studiind materialele dosarului Colegiul va admite recursul și va transmite cauza la rejudecare în partea ce ține de pretenția privind determinarea domiciliului copilului minor din următoarele considerente. În conformitate cu art.444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. În conformitate cu art. 445, alin.(1), lit.c)CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Colegiul reține că conform cererii de chemare în judecată depusă inițial și concretizată ulterior de recurentul Caparoso Mario, acesta a solicitat desfacerea 2 căsătoriei, determinarea domiciliului copilului minor și obligarea pîrîtei de a nu crea impedimente de a participa la întreținerea și educarea copilului minor. Prin hotărârea din 09 aprilie 2013 a judecătoriei Rîşcani, mun.Chișinău cererea de chemare în judecată a fost admisă și a fost desfăcută căsătoria dintre Mario Caporaso și Maria Caporaso (Boico), iar domiciliul copilului minor - Nicolas- Alessandro Caporaso a fost stabilit cu mama. Prin hotărîrea suplimentară din 12 iunie 2014 a judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea lui Caporaso Mario către Caporaso Maria cu privire la obligarea înlăturării obstacolelor la educarea copilului minor.

Colegiul reține faptul că instanța inferioară corect a stabilit faptul că căsătoria dintre părți nu mai poate fi menținută și corect a dispus desfacerea acesteia. Totodată, Colegiul menționează că la data de 19.04.2013 Caparoso Mario a depus cerere de apel împotriva horătîrii din data de 09.04.2014 a judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău și împotriva hotărîrii suplimentare din 12 iunie 2014 a judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău.(f.d.24) La fel, la materialele dosarului(f.d.36) se conține o cerere de renunțare la pretenție înaintată de Caparoso Mario în conformitate cu art.212 Cod de procedură civilă referitor la cerința privind determinarea domiciliului copilului minor. Deși, recurentul a depus cerere de renunț la pretenție pe care a susținut-o și în ședința de judecată, prin intermediul reprezentantului său, fapt reflectat în procesul verbal al ședinței de judecată(f.d.182), instanța de apel, în decizia contestată, nu s-a expus asupra cererii date.

Colegiu indică că în cazul înaintării de către recurent a cererii privind renunțul la una din pretențiile din cererea de chemare în judecată, instanța de apel urma să se expună asupra acestei cereri. În asemenea circumstanțe, pentru a evita consecințele stabilite de prevederile art.265, lit.b)CPC, instanța de apel urmează să se expună asupra solicitării recurentului privind încetarea procesului pe motivul renunțului la acțiunie referitor la pretenția ce ține de determinarea domiciliului copilului minor cu intimata Caparoso Maria. Astfel, Colegiul reiterează că instanța inferioară corect a stabilit imposibilitatea menținerii relațiilor de familie între părți și corect a emis hotărîre în această privință, dar instanța inferioară nu a examinat cererea lui Caparoso Mario privind renunțul la acțiune referitor la pretenția ce ține de determinarea domiciliului copilului minor cu Caparoso Maria.

Această omisiune a instanței inferioare nu poate fi corectată de instanța de recurs motiv din care cauza urmează a fi transmisă în Curtea de Apel Chișinău pentru rejudecare în această privință. La rejudecarea pricinii, instanţa de judecată urmează să ţină cont de cele menţionate supra, să asigure o examinare sub toate aspectele a litigiului în speță şi reexaminând pricina, să emită o decizie completă, legală şi întemeiată. În conformitate cu art. art. 445 alin.(1) lit. c), 445, alin.(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie 3 d e c i d e Se admite recursul declarat de Caporaso Mario împotriva deciziei din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău.

Se casează parțial decizia din data de 05 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Chișinău, în partea ce ține de determinarea domiciliului copilului minor cu mama Caparoso Maria, și, în această parte se restituie pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători. Decizia este irevocabilă. Președinte de ședință Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.