- Dosarul nr.
- 2rac-291/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 mai 2014
- Părțile
- Biroul Migraţie şi Azil vs Universitatea de Stat din Moldova
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-291/14 — Încasarea sumei
prima instanţă: G. Moscalciuc dosarul nr: 2rac-291/14 instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, S. Arnăut ÎNCHEIERE 28 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Biroul migraţie şi azil al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Biroului migraţie şi azil al Republicii Moldova împotriva Universităţii de Stat din Moldova cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Biroul migraţie şi azil al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 17 octombrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 08 mai 2013, Biroul migraţie şi azil al RM a depus cerere de chemare în judecată împotriva Universităţii de Stat din Moldova cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a indicat că la 24 octombrie 2012 de către CGP mun. Chişinău a fost emisă decizia nr. 16 de returnare de pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţeanului Republicii Ghana, Dominic Adakanu, despre care fapt i-a fost adus la cunoştinţă străinului, sub semnătură cu înmânarea deciziei nominalizate.
Menţionează că motivul care a stat la baza emiterii acestei decizii, a fost faptul că Dominic Adakanu, nu a respectat prevederile art. 4 al Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16 iulie 2010. Afirmă că conform deciziei de returnare de pe teritoriul Republicii Moldova, străinul Dominic Adakanu a fost obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova în termen de 5 zile de la data aducerii la cunoştinţă a deciziei, fapt care nu l-a respectat. Susţine că în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (2) al Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, în adresa Judecătoriei Centru, mun. Chişinău a fost înaintat demers cu privire la luarea în custodie publică a cetăţeanului Republicii Ghana, Dominic Adakanu pe un termen de până la 30 zile, cu plasare în Centrul de plasament temporar al străinilor al Biroului migraţie şi azil al MAI.
1 Ca urmare, la 28 decembrie 2012, conform hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, Dominic Adakanu a fost luat în custodie publică şi plasat în Centrul de plasament temporar al străinilor. Totodată, Adakanu Dominic a solicitat să-i fie acordată asistenţă pentru a fi reîntors în ţara de origine, deoarece nu dispune de surse financiare. Cu referire la art. 71 alin. (2) al Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, indică că în cadrul examinării cazului, s-a stabilit că Dominic Adakanu a sosit pe teritoriul Republicii Moldova la invitaţia Universităţii de Stat din Moldova (invitaţia nr. 032988 din 22 august 2011) şi nu dispune de mijloace financiare pentru a se întoarce în ţara de origine.
Menţionează că în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (2) al Legii nominalizate a fost trimisă solicitare la Universitatea de Stat din Moldova pentru acoperirea cheltuielilor de îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţeanului Republicii Ghana, Dominic Adakanu, născut la 20 octombrie 1976. Afirmă că Universitatea a remis răspunsul nr. 01/782 din 28 martie 2013 prin care a refuzat să acopere cheltuielile de îndepărtare de pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţeanului Republicii Ghana, Dominic Adakanu. Susţine că Dominic Adakanu nu avea acte de identitate, din care motiv a fost efectuată interpelare la Ambasada Republicii Ghana din Moscova, care la rândul său a eliberat titlu de călătorie, iar la 11 aprilie 2013 de către Biroul migraţie şi azil a fost procurat bilet avia în sumă de 11987 lei, pentru reîntoarcerea cetăţeanului Republicii Ghana, Dominic Adakanu, în ţara de origine.
La 12 aprilie 2013 ultimul a fost îndepărtat de pe teritoriul ţării. Indică că urmare a discuţiilor purtate cu reprezentanţii USM şi a răspunsului primit de la această instituţie, nu a fost posibil de soluţionat litigiul pe cale amiabilă. Solicită obligarea pârâtului să restituie suma de 11987 lei în bugetul Biroului migraţie şi azil al MAI. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 17 octombrie 2013 a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 ianuarie 2014 a fost respins apelul declarat de Biroul migraţie şi azil al RM şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 25 martie 2014 Biroul migraţie şi azil al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.
În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârii primei instanţe şi instanţei de apel, considerând că Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău nu a apreciat corect norma materială şi eronat a făcut referinţă la art. 6 şi art. 8 ale Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16 iulie 2011, care prevăd condiţiile de intrare a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova şi nepermiterea intrării în Republica Moldova. Consideră că norma materială în acest caz este art. 71 alin. (2) al Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, conform căruia, dacă străinul nu dispune de mijloace financiare şi a intrat în Republica Moldova în baza unei invitaţii, cheltuielile le suportă persoana fizică sau juridică care a invitat străinul, iar art. 6 şi art. 8 ale Legii menţionate nu au nici-o tangenţă cu pricina.
Afirmă că instanţa a interpretat eronat termenul de valabilitate a invitaţiei, prin acest termen se subînţelege timpul în care străinul urmează a se adresa la misiunile 2 diplomatice şi nu este un termen de valabilitate, or, nu poate să fie viza valabilă, iar invitaţia cu termen de valabilitate expirat, este un non-sens. Susţine că deşi reprezentantul BMA în cadrul judecării pricinii a făcut distincţia şi a explicat diferenţa între o invitaţie şi un document de trecere a frontierei de stat, Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău nu a luat în consideraţie acest fapt şi eronat a aplicat legea materială. Invocă că Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău s-a bazat pe prevederile art. 237 CPC, care este abrogat şi ca urmare, hotărârea instanţei este în contradicţie cu art. 239 CPC şi nu corespunde prevederilor acestuia.
Menţionează că instanţa de apel a făcut constatare asupra faptului că invitaţia a fost remisă prin e-mail străinului invitat, ceea ce nu corespunde realităţii, deoarece invitaţia se prezintă în original la oficiile diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare pentru obţinerea vizei. La fel, instanţa de apel a mai stabilit că termenul de valabilitate a invitaţiei a expirat şi din acest motiv străinul nu a fost înmatriculat la studii, ceea ce constituie o interpretare eronată, deoarece invitaţia nu este un document de trecere a frontierei de stat sau o viză şi odată ce a fost obţinută viza în baza acestei invitaţii nu se mai poate pune în discuţie termenul de valabilitate a invitaţiei. Indică că instanţa de apel face referinţă la art. 6 şi art. 8 ale Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, ceea ce nu este relevant speţei, deoarece la momentul intrării în ţară străinul de jure întrunea condiţiile acestor norme.
Revenirea la normele acestor articole nu este admisibilă deoarece străinul a intrat legal în ţară. Vinovată de această situaţie se face USM, deoarece trebuia să informeze MAEIE, BMA şi Poliţia de frontieră despre faptul revocării invitaţiei, neadmiterii eliberării vizei şi nepermiterii intrării în ţară, dacă nu avea de gând să înmatriculeze străinul la studii şi nu se ajungea la situaţia de şedere ilegală a acestui străin. Invocă că instanţa de apel nu a luat în consideraţie şi nu s-a expus asupra faptului că prima instanţă s-a bazat pe prevederile art. 237 CPC, care este abrogat. Menţionează că USM a semnat cererea de eliberare a invitaţiei în care şi-a asumat pe deplin obligaţiunile ce-i revin în conformitate cu Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16 iulie 2011. Consideră că instanţele ierarhic inferioare nu au elucidat pe deplin toate circumstanţele pricinii şi nu au apreciat obiectiv probele administrate la dosar.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei integrale a fost expediată în adresa părţilor la 11 februarie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 608 (f. d. 77). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen, la 25 martie 2014. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
3 Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Biroul migraţie şi azil al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Biroul migraţie şi azil al RM, asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Biroul migraţie şi azil al RM ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Biroul migraţie şi azil al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4