2rac-198/14 — Încasarea datoriei, a dobinzii de intirziere

La 19 octombrie 2011, reclamantul ”Provimet Grup” SRL s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva ”Divolemix” SRL, intervenient accesoriu ”SGC Grup” SRL, solicitînd încasarea sumei în mărime de 195 612 lei, dobîndă de întîrziere pentru anul 2010 - 14 756, 97 lei, pentru anul 2011- 26 167, 02 lei, și cheltuieli de judecare a pricinii.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat, că prin contractul de fidejusiune nr. 114/2010/DIV/PRO din 07 iunie 2010 încheiat între ”Provimet Grup” SRL și ÎCS ”Express Leasing” SRL a acceptat fidejusiunea obligației ”Divolemix” SRL versus ÎCS ”Express Leasing” SRL în sumă totală de 21 000 dolari SUA pentru procurarea autoturismului de model ”Volvo XC 90”.

Reclamantul ”Provimet Grup” SRL obligațiunea de plată a onorat-o integral, conform ordinelor de plată nr. 15 din 09 iunie 2010 și nr. 178 din 02 iulie 2010, suma total transferată fiind de 195 612 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 septembrie 2012, acțiunea înaintată de ”Provimet Grup” SRL a fost admisă parțial, cu încasarea de la ”Divolemix” SRL în beneficiul ”Provimet Grup” SRL datoriei în mărime de 195 612 lei și cheltuieli de judecare a pricinii în mărime de 5 868, 36 lei, în rest pretențiile din acțiune au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 08 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de ”Divolemix” SRL cu menţinerea hotărârii judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 septembrie 2012.

La 09 ianuarie 2014, recurentul ”Divolemix” SRL a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 08 octombrie 2013 şi hotărârii judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 septembrie 2012, solicitând casarea acestora cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului recurentul a indicat că, concluziile instanţelor de fond şi de apel contravin circumstanţelor de fapt ale cauzei, nefiind bazate pe probe veridice şi suficiente. În opinia recurentului, conform ordinului de plată nr. 17 din 10 septembrie 2010 (f.d.10), intervenientul accesoriu ”SGC Grup” SRL a achitat față de intimat ”Provimet Grup” SRL datoria pe care o avea față de ultimul ”Divolemix” SRL, avînd la bază contractul de fidejusiune nr. 114/2010/DIV/PRO din 07 iunie 2010 încheiat între intimat și ÎCS ”Express Leasing” SRL.

De asemenea, recurentul a indicat că instanţele de fond şi de apel au interpretat eronat normele de drept material, iar actele de dispoziţie emise de acestea sunt ilegale, deoarece terțul ”SGC Grup” SRL a executat obligația ”Divolemix” SRL față de ”Provimet Grup” SRL în mărime de 195 612 lei. Prin urmare, speței nu erau aplicabile prevederile art. 567, art.568, art. 569 Cod Civil, referitoare la preluarea datoriei, așa cum eronat a constatat prima instanță, însă erau aplicabile prevederile art. 581 din Cod Civil, referitoare la executarea obligației de către un terț.

În referinţa din 18 martie 2014 intimatul ”Provimet Grup” SRL a susţinut că recursul declarat de recurent este inadmisibil, întrucât nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 CPC. În opinia intimatului, decizia Curţii de Apel Chișinău din 08 octombrie 2013 şi a hotărârii judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 septembrie 2012 sunt întemeiate şi legale, fiind bazate pe aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural. Intimatul a solicitat declararea recursului drept inadmisibil sau, după caz, respingerea acestuia cu menţinerea actelor de dispoziţie atacate.

Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate.

Din actele pricinii rezultă că Curtea de Apel Chişinău a expediat părţilor, decizia redactată la 24 octombrie 2013 (f.d.145), însă la materialele dosarului nu sunt probe prin care s-ar confirma data recepţionării deciziei instanţei de apel de către recurent, motiv din care instanţa de recurs consideră că recursul declarat de SRL”Divolemix” la 09 ianuarie 2014 este depus în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit.f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit.b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. Asemenea temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanţele judecătoreşti inferioare a normelor de drept material, Colegiul menţionează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de ”Divolemix” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit.a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de ”Divolemix” SRL împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 08 octombrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Judecători Galina Stratulat Iurie Bejenaru Dumitru Mardari