2ra-1054/14 — Încasarea datoriei, rezilierea contractului de arendă

prima instanţă – I. Pâcaleu dosarul nr. 2ra-1054/14 instanţa de apel – T. Duca, A. Albu, S. Procopciuc ÎNCHEIERE 02 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Andrei Catanî în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Primăriei comunei Horești raionul Fălești împotriva lui Andrei Catanî cu privire la încasarea datoriei și rezilierea contractului de arendă a bazinului acvatic împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 26 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Andrei Catanî și menținută hotărârea Judecătoriei Fălești din 22 iulie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 16 aprilie 2013, Primăriei com.

Horești r-nul Fălești a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Catanî cu privire la încasarea datoriei și rezilierea contractului de arendă a bazinului acvatic. În motivarea acţiunii a indicat că în rezultatul licitaţiei desfăşurate la 11 martie 2010 în baza contractului de arendă din 01 aprilie 2010 pârâtului i-a fost transmis în arendă pe un termen de 5 ani bazinul acvatic cu suprafaţa de 3,45 ha şi zona riverană de protecţie cu suprafaţa de 1,04 ha. Menționează că conform pct. 7și pct. 11 din contract pârâtul şi-a asumat obligaţia să achite până la 01 ianuarie a fiecărui an plata de arendă, impozitul funciar şi taxa locală (amenajarea teritoriului) în sumă totală de 5174 lei şi să înregistreze contractul de arendă conform legislaţiei în vigoare.

Afirmă că în perioada anilor 2010-2013 Andrei Catanî a achitat pentru anii 2010-2011 plata de arendă în sumă de 6748 lei în loc de 15623,25 lei calculate, datoria faţă de Primărie la situaţia din 01 aprilie 2013 constituind 8875,25 lei. Invocă că pârâtul a refuzat să achite datoria şi să înregistreze la OCT contractul de arendă. Menționează că conform art. 14 alin. (3) lit. a) şi lit. e) din Legea cu privire la arenda în agricultură nr. 198 din 15 mai 2003, arendatorul are dreptul să ceară rezilierea contractului de arendă în cazul când arendaşul n-a înregistrat contractul sau n-a achitat plata pentru arendă în decursul a 3 luni de la data expirării termenului prevăzut în contract. La fel, susține că conform pct. 19 din contractul sus menționat la 07 februarie 2013 pârâtului i-a fost înaintată o pretenţie referitoare la achitarea datoriei, însă nu a parvenit nici un răspuns.

Solicită încasarea din contul lui Andrei Catanî în beneficiul Primăriei com. Horeşti r-nul Fălești a datoriei în sumă de 8875,25 lei și rezilierea contractului de arendă a bazinului acvatic din 01 aprilie 2010 încheiat între Primăria com. Horeşti r-nul Fălești şi Andrei Catanî. Prin hotărârea Judecătoriei Făleşti din 22 iulie 2013 acţiunea a fost admisă, încasat din contul pârâtului Andrei Catanî în beneficiul Primăriei com. Horeşti, r-nul Făleşti datoria la plata arendei în sumă de 8875,25 lei, reziliat contractul de arendă a bazinului acvatic, cu suprafaţa de 3,45 ha şi zona riverană de protecţie cu suprafaţa de 1,04 ha, încheiat între Primăria com. Horeşti în calitate de „arendator” şi Andrei Catanî în calitate de „arendaş” la 01 aprilie 2010 şi încasat de la pârâtul Andrei Catanî în beneficiul statului bani în sumă de 366,25 lei, ceea ce constituie taxa de stat de plata căreia reclamantul a fost scutit de drept la depunerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 26 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Andrei Catanî şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 06 februarie 2014 Andrei Catanî a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi trimiterea cauzei la rejudecare la Judecătoria Făleşti. Susţine că a luat cunoştinţă de decizia motivată a instanţei de apel la 16 decembrie 2013. În motivarea recursului invocă că hotărârile judecătoreşti au fost emise în contradicţie cu circumstanţele cauzei, fiind interpretată eronat legea materială şi încălcată legea procesuală. Menţionează că la 22 iulie 2013 prima instanţă a examinat acţiunea în lipsa recurentului, afirmând că la acea dată şi ora începerii şedinţei de judecată ultimul se afla pe coridor în incinta Judecătoriei Făleşti şi despre începutul şedinţei de judecată nu a fost informat de către grefier.

Astfel, şedinţa a avut loc în lipsa lui, iar ulterior după sfârşitul şedinţei i s-a comunicat că instanţa a examinat cauza şi a pronunţat hotărâre de admitere a acţiunii, tot atunci fiindu-i înmânată o copie de pe dispozitivul hotărârii. Indică că prima instanţă a admis acţiunea pripit în lipsa recurentului, lipsindu-l de dreptul a prezenta probe contrarii motivelor acţiunii şi a înainta o cerere reconvenţională, iar instanţa de apel, examinând cauza în temeiul cererii de apel declarată de către Andrei Catanî nu a dat careva apreciere acestor circumstanţe. Consideră că instanţa urma să amâne şedinţa de judecată şi să dispună citarea repetată a lui Andrei Catanî, deoarece judecătorului nu i-a fost cunoscut motivul neprezentării acestuia la şedinţă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 12 decembrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 77), fiind recepţionată de către ultimul la 18 decembrie 2013 (f. d. 79). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 06 februarie 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Andrei Catanî nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Nu poate fi reţinută nici afirmaţia recurentului că instanţa de apel nu a dat apreciere invocării lui în cererea de apel precum că prima instanţă a examinat cauza în lipsa sa, deoarece din decizia instanţei de apel se reflectă aprecierea corespunzătoare a argumentului dat. De altfel, invocarea recurentului cu privire la necitarea în prima instanţă se constată a fi declarativă, prin prisma prevederilor art. 102 alin. (41) CPC care indică că participanţii la proces înştiinţaţi în mod legal o dată nu pot invoca necitarea lor pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară.

Or, la materialele dosarului sunt anexate citaţia pe numele lui Andrei Catanî pentru ședința de judecată din 17 iunie 2013 şi avizul de recepţie din care rezultă că citaţia a fost recepţionată (f. d. 25, 26), precum şi înştiinţarea din 17 iunie 2013, prin care Andrei Catanî a confirmat prin semnătură faptul înştiinţării despre data, ora şi locul următoarei şedinţe de judecată - 11 iulie 2013 (f. d. 30). Astfel fiind, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Andrei Catanî, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Andrei Catanî ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Andrei Catanî se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov