2rc-68/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

Curtea de Apel Bălţi Dosarul nr. 2rc-68/14 Judecător: Iu.Grosu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 19 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan şi Iuliana Oprea examinînd recursul declarat de Sergentu Sergiu şi Sergentu Cristina, în pricina civilă privind derularea procesului de insolvabilitate a SRL „Pro Leasing”, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 25 noiembrie 2013, prin care a fost aplicat sechestru în scopul asigurării acţiunii, CONSTATĂ: La 05.07.2013, SRL „Pro Leasing”, or. Eidneţ, s-a adresat în instanţa de judecată cu o cerere introductivă prin care solicita intentarea procesului de insolvabilitate faţă de propria întreprindere.

Titularul cererii a invocat în calitate de temei de drept incapacitatea de plată a debitorului de a-şi onora obligaţiunile pecuniare. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 09.07.2013 a fost admisă spre examinare cererea introductivă, fiind dispuse aplicarea măsurilor de asigurare. În calitate de administrator provizoriu a fost desemnată Mariana Odajiu, care urma să verifice existenţa temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate, examinarea cererii introductive fiind stabilită pentru 30.09.2013.. Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 30.09.2013 sa constatat insolvabilitatea SRL „Pro Leasing”, or. Edineţ şi sa intenteat procesul de insolvabilitate faţă de această întreprindere.

În calitate de administrator al insolvabilităţii a fost desemnat Oleg Muntean. Pe parcursul derulării procesului de insolvabilitate a SRL “Pro Leasing”, la 25.11.2013, administratorul insolvabilităţii Oleg Muntean a depus cerere de validare a popririi. În motivarea cererii, a indicat că urmare a verificării de către administratorul insolvabilităţii a actelor contabile a întreprinderii insolvabile, a stabilit că în calitate de debitori a SRL „Pro Leasing” figurează Sergentu Cristina cu suma datoriei de 766 792,21 lei şi Segentu Sergiu cu suma datoriei de 491 261,83 lei. Menţionează că în temeiul art. 126 a Legii insolvabilităţii, debitorii nominalizaţi au fost somaţi cu privire la înfiinţarea popririi, însă somaţiile au rămas fără răspuns, cu toate că timp de 5 zile terţul poprit este obligat să plătească direct pe conturile de acumulare ori să consemneze suma de bani.

A solicitat administratorul insolvabilităţii validarea popririi, iar ca măsură de asigurare a cererii a solicitat aplicarea sechestrului pe bunurile mobile, imobile, 1 inclusiv depunerile băneşti a debitorilor. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 25 noiembrie 2013, a fost aplicat sechestru pe bunurile imobile şi mobile, inclusiv mijloacele băneşti ce aparţin debitorului SRL „Pro Leasing” Sergentu Cristina în limita valorii acţiunii de 766 792,21 lei şi pe bunurile imobile şi mobile, inclusiv mijloacele băneşti ce aparţin debitorului SRL „Pro Leasing” Sergentu Sergiu în limita valorii acţiunii de 491 361,83 lei. În motivarea soluţiei, instanţa de insolvabilitate a invocat prevederile art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi 177 CPC, menţionînd că neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii ar face imposibilă recuperarea datoriilor pentru întroducerea lor în masa debitoare a întreprinderii solvabile.

Considerînd ilegală încheierea instanţei de insolvabilite de aplicare a măsurilor de asigurare, la 06.12.2013, Sergentu Sergiu şi Sergentu Cristina au contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi emiterea unei noi soluţii de respingere a cererii de aplicare a măsurilor de asigurare a acţiunii. În susţinerea recursului, recurenţii au invocat aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. Astfel, cu referire la prevederile art. 5 alin. (2), 126 alin. (9) şi (10), 141 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 şi art. 1689 CPC, recurenţii au susţinut că, administratorul insolvabilităţii a înaintat cererea de validare a popririi în şedinţa din 25.11.2013 direct judecătorului pe al cărei rol se află cauza de insolvabilitate, deşi cererea în cauză urma a fi examinată în altă şedinţă, cu citarea părţilor coninteresate şi de către un alt judecător, căruia să-i fi fost repartizată în mod aleatoriu.

La fel, recurenţii au menţionat că instanţa de insolvabilitate a admis cererea de aplicare a măsurilor de asigurare, contrar faptului că administratorul insolvabilităţii nu a prezentat probe în vederea existenţei riscului real ca o eventuală hotărîre să nu poată fi executată. Susţin că aplicarea sechestrului pe bunurile sale le lezează în mod direct dreptul de proprietate. Totodată, recurenţii menţionează că instanţa de insolvabilitate nu s-a expus cu privire la motivele ce au determinat-o să aplice sechestru pe bunurile imobile şi mobile ale lui Sergentu Cristina. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins cu menţinerea încheierii recurate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată. 2 Din materialele cauzei rezultă că recurenţii îşi exprimă dezacordul cu soluţia instanţei prin care a fost admisă cerinţa de aplicare a măsurilor de asigurare în cadrul examinării cererii de validare a popririi.

Un prim argument în favoarea dezacordului lor, recurenţii invocă necompetenţa instanţei care supraveghează derularea procesului de insolvabilitate de a judeca cererea de validare a popririi. Colegiul consideră afirmaţia în cauză a recurenţilor neîntemeiată, porninde la următoarele. Potrivit art. 126 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, sînt supuse urmăririi silite prin poprire mijloacele băneşti în numerar şi fără numerar, în monedă naţională şi în valută străină, titlurile de valoare, alte bunuri mobile incorporale care sînt datorate debitorului ori sînt deţinute în numele său de un terţ sau pe care acesta din urma i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

De asemenea, pot fi poprite bunurile mobile corporale ale debitorului deţinute de un terţ în numele lui şi creanţa cu termen ori sub condiţie. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decît după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiţiei. (2) Poprirea se înfiinţează prin somaţie a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului şi se comunică terţului menţionat la alin.(1) împreună cu o copie certificată de pe hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate/faliment asupra debitorului. (9) Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul, în cel mult o lună de la data la care terţul poprit trebuia să consemneze ori să plătească suma datorată, poate sesiza instanţa de insolvabilitate în vederea validării popririi.

(10) Instanţa de insolvabilitate îi va cita pe administratorul insolvabilităţii/lichidator, precum şi pe terţul poprit, şi, la termenul stabilit pentru judecarea cererii de validare, va dispune administrarea oricărei probe necesare soluţionării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanţa de validare, terţul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Hotărîrea de validare a popririi este supusă numai recursului de către terţul poprit. Astfel, pornind de la prevederile normelor de drept menţionate, Colegiul constată că legiuitorul a indicat expres că competentă să judece cererea de validare a popririi este instanţa de insolvabilitate, fără a specifica că cererea în cauză trebuie să fie repartizată aleatoriu unui judecător din cadrul instanţei de insolvabilitate.

Or, condiţia de bază este ca instanţa de insolvabilitate să înştiinţeze administratorul insolvabilităţii/lichidator, precum şi pe terţul poprit despre examinarea cererii în cauză, precum şi să fixeze o şedinţă de examinare a acestei cereri de validare a popririi, procedură respectată întru totul de instanţa de insolvabilitate. În acest sens, instanţa de recurs califică ca eronată referirea recurenţilor la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.05.2012, care prevăd că instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă.

3 Or, cererea de validare a popririi este un litigiu ce ţine de masa debitoare şi nu un litigiu de drept, pentru a fi judecat de instanţa de insolvabilitate într-un proces separat, în procedură contencioasă. La caz, art. 2 din Legea insolvabilităţii defineşte poprirea drept procedură prin care administratorul insolvabilităţii/lichidatorul urmăreşte bunurile sau sumele datorate debitorului de către o a treia persoană. Contrar afirmaţiei recurenţilor, nu sunt aplicabile litigiului nici prevederile art. 141 alin. (1) din Legea insolvabilităţii, potrivit cărora cererea de admitere a creanţelor are acelaşi regim juridic ca şi cererea de chemare în judecată, cu excepţiile stabilite la art.19. Or, în speţă este vorba despre sumele datorate debitorului de către o a treia persoană şi nu despre creanţele creditorilor deţinute faţă de debitor.

Prin urmare, Colegiul constată cu certitudine că instanţa de insolvabilitate corect a dispus examinarea cererii de validare a popririi în cadrul procesului de insolvabilitate a SRL „Pro Leasing”. Referitor la aplicarea măsurilor de asigurare prin sechestru, operate de instanţa de insolvabilitate în cadrul judecării cererii de validare a popririi, Colegiul le susţine ca legale şi întemeiate, pornind de la următoarele. Aşa cum prevede alin. (10) art. 126 din Legea insolvabilităţii, cererea de validare a popririi se examinează cu citarea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, precum şi a terţului poprit, şi, la termenul stabilit pentru judecarea cererii de validare, va dispune administrarea oricărei probe necesare soluţionării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun.

În acest sens, instanţa de recurs menţionează că cererea de validare a popririi se examinează de instanţa de insolvabilitate conform normelor de drept comun. Potrivit art. 174 CPC, la cererea participanţilor la proces, judecătorul sau instanţa poate lua măsuri de asigurare a acţiunii. Asigurarea se admite în orice fază a procesului pînă la etapa în care hotărîrea judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii ar face imposibilă executarea hotărîrii judecătoreşti. După cum rezultă din cererea de validare a popririi înaintate de administratorul insolvabilităţii Muntean Oleg, solicitarea aplicării măsurilor de asigurare a fost motivată prin faptul că datoriile în cauză nu au fost achitate o perioadă considerabilă de timp, deşi sunt reflectate în cererea introductivă, ceea ce a contribuit semnificativ la survenirea incapacităţii de plată a SRL „Pro Leasing”.

Suplimentar, a invocat că Sergentu Sergiu, activînd în calitate de administrator, a admis cu bună-ştiinţă formarea datoriilor nominalizate, atît în privinţa sa, cît şi a Cristinei Sergentu, iar careva acţiuni de restituire nu a întreprins pînă acum, nici chiar după recepţionarea somaţiei de înfiinţare a popririi, motive reţinute şi în motivarea încheierii instanţei de insolvabilitate privind aplicarea măsurilor de asigurare. Colegiul consideră întemeiată soluţia adoptată de instanţă, or, toate acţiunile/inacţiunile terţilor popriţi indică asupra faptului imposibilităţii executării unei eventuale hotărîri de validare a popririi. În această ordine de idei, afirmaţia recurenţilor cum că instanţa de insolvabilitate a admis cererea de aplicare a măsurilor de asigurare, contrar faptului că administratorul insolvabilităţii nu a prezentat probe în vederea existenţei riscului real ca o eventuală hotărîre să nu poată fi executată.

4 În acelaşi timp, instanţa de recurs menţionează că măsurile de asigurare în cazul înfiinţării somaţiei de poprire, sunt prevăzute şi de Legea insolvabilităţii. Astfel, potrivit art. 126 alin. (3) al legii vizate, prin somaţie se va pune în vedere terţului, care devine, potrivit alin.(1), terţ poprit, interdicţia de a plăti fără acordul administratorului insolvabilităţii/lichidatorului sumele de bani sau de a transmite bunurile mobile pe care le datorează debitorului ori pe care i le va datora, declarîndu-le indisponibilizate. De la data comunicării somaţiei de înfiinţare a popririi şi pînă la achitarea integrală a obligaţiilor, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate.

Orice operaţiune efectuată cu aceste sume sau bunuri după data comunicării somaţiei de înfiinţare a popririi este nulă. Cînd se popresc sume cu scadenţe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadenţă, ci şi asupra celor exigibile în viitor. Indisponibilizarea se întinde şi asupra fructelor civile ale creanţei poprite, şi asupra oricăror alte accesorii născute chiar după înfiinţarea popririi. (5) În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor – de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat să plătească direct pe conturile de acumulare indicate de administratorul insolvabilităţii/lichidator ori să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada către administratorul insolvabilităţii/lichidator pentru a fi preluate.

(7) Terţul în a cărui posesie se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor şi sancţiunilor prevăzute de lege pentru custozii de bunuri sechestrate. În cazul în care termenul de restituire a bunurilor este scadent, terţul poate cere administratorului insolvabilităţii/lichidatorului să le încredinţeze unui custode. În această ordine de idei, afirmaţia recurenţilor cum că instanţa de insolvabilitate nu s-a expus cu privire la motivele ce au determinat-o să aplice sechestru pe bunurile imobile şi mobile ale lui Sergentu Cristina, Colegiul o consideră neîntemeiată.

În acest context, Colegiul conchide că argumentele invocate de recurenţi nu se încadrează în temeiurile de casare a încheierii recurate, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca neîntemeiat cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 25 noiembrie 2013. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Sergentu Sergiu şi Sergentu Cristina. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 25 noiembrie 2013, în pricina civilă privind derularea procesului de insolvabilitate a SRL „Pro Leasing”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 5