Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rhc-7/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 ianuarie 2014
Părțile
SRL Senzor vs SRL Vaptos SRL, intervenient accesoriu SRL Polimercolor
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rhc-7/14 — Încasarea datoriei

dosarul nr. 2rhc-7/14 prima instanţă: Sv. Balmuş, instanţa de apel: B. Boris, M. Moraru, M. Ciugureanu, instanţa de recurs: V. Doagă, T. Chişca-Doneva, N. Clima, ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru Ion Corolevschi, Constantin Alerguş examinînd cererea de revizuire depuse de societatea cu răspundere limitată „Vaptos”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii cu răspundere limitată „Senzor” împotriva societăţii cu răspundere limitată „Vaptos” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2013, prin care s-a respins cererea de recurs depusă de societatea cu răspundere limitată „Vaptos” şi s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013, prin care s-a respins cererea de scutire de plata taxei de stat pentru depunerea apelului şi i s-a acordat societăţii cu răspundere limitată „Vaptos” termen pentru achitarea taxei de stat, c o n s t a t ă La 25 august 2011, societatea cu răspundere limitată „Senzor” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva societăţii cu răspundere limitată „Vaptos” cu privire la încasarea datoriei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 13 decembrie 2012, acţiunea a fost admisă parţial, s-a dispus încasarea din contul societăţii cu răspundere limitată „Vaptos” în beneficiul societăţii cu răspundere limitată „Senzor” a datoriei în mărime de 399627,31 lai, a penalităţilor de întîrziere în valoare de 59563,7, taxa de stat 15820,82 lei, iar în total 475011,82 lei. La 02 ianuarie 2013, SRL „Vaptos” a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe în care solicită casarea parţială a hotărârii primei instanţe. La 04 ianuarie 2013, SRL „Senzor” a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe în care solicită casarea parţială a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei hotărîri noi de admitere integrală a acţiunii.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2013, nu s-a dat curs cererilor de apel declarare de către SRL „Vaptos” şi SRL „Senzor”, acordându-li-se apelanţilor termen pentru achitarea taxei de stat. La 28 februarie 2013, SRL „Vaptos” a depus cerere prin care a solicitat scutire de la plata taxei de stat, invocînd ca temei jurisprudenţa CEDO şi imposibilitatea financiară pentru achitarea taxei de stat. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013, s-a respins cererea de scutire de la plata taxei de stat pentru depunerea apelului şi i s-a acordat societăţii cu răspundere limitată „Vaptos” termen pentru achitarea taxei de stat, pînă la data de 14.05.2013. La 07 mai 2013, SRL „Vaptos” a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel, cu emiterea unei noi încheieri, prin care să fie scutită de la plata taxei de stat, pentru depunerea apelului.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2013 a fost respinsă cererea de recurs declarată de societatea cu răspundere limitată „Vaptos” şi s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013, prin care s-a respins cererea de scutire de la plata taxei de stat pentru depunerea apelului şi i s-a acordat societăţii cu răspundere limitată „Vaptos” termen pentru achitarea taxei de stat. La 03 septembrie 2013 societatea cu răspundere limitată „Vaptos” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2013, solicitînd admiterea cererii de revizuire şi casarea integrală a deciziei instanţei de recurs, cu emiterea unei încheieri noi prin care societatea cu răspundere limitată „Vaptos” să fie scutită de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel.

În motivarea cererii de revizuire revizuentul a indicat că instanţa a apreciat arbitrar probele, a aplicat eronat legea. Ca înscris a fost prezentat copia contractului de credit din 20 iunie 2012. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, din următoarele considerente. Colegiul notează că motivele revizuirii sînt prevăzute limitativ de art.449 CPC.

Astfel, revizuirea se declară în cazul în care: a) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă; b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii; c) instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; e) s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere; g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.

Mai mult, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că potrivit art. 451 alin. (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă. Astfel, se constată că revizuentul, în cererea de revizuire nu a indicat vreun temei al declarării revizuirii, respectiv nu există nici o probă anexată. Adiţional celor indicate, este necesar a menţiona că hotărîrea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport de materialele dosarului existent la data pronunţării acestei hotărîri, dar numai în baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie precizează, că însuşi admiterea cererii de revizuire ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului în cazul Popov (nr. 2) contra Moldovei. În cauza specificată CEDO aminteşte că „casarea unei hotărâri irevocabile este un act instantaneu, care nu creează o situaţie continuă, chiar dacă ea determină redeschiderea procedurilor”.

În acelaşi timp, Curtea susţine că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa precum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca, atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Se mai menţionează că după pronunţarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2013 prin care s-a respins recursul societăţii cu răspundere limitată „Vaptos”, prin încheierea Curţii de apel Chişinău din 07 iulie 2013, apelantului SRL „Vaptos” i s-a acordat un termen suplimentar pînă la 17.09.2013 pentru achitarea taxei de stat şi prezentarea cererii de apel motivate.

Prin decizia Curţii de apel Chişinău din 15 octombrie 2013 au fost respinse ca nefondate ambele apeluri, declarate de către SRL”Vaptos” şi SRL „Senzor”, fiind menţinută în vigoare hotărîrea primei instanţe, astfel indiferent de incidentele de procedură care urmau a fi înlăturate (achitarea taxei de stat, prezentarea apelului motivat) apelul a fost examinat, iar cererea de revizuire se referă la o decizie şi o încheiere, ambele adoptate de pînă la examinarea apelurilor. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depuse de societatea cu răspundere limitată „Vaptos”ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art.art.269-270, art.453 al.(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depuse de societatea cu răspundere limitată „Vaptos”, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii cu răspundere limitată „Senzor” împotriva societăţii cu răspundere limitată „Vaptos” cu privire la încasarea datoriei. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Ion Corolevschi Constantin Alerguş

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.