Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Dosarul nr.
2ds-77/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 august 2013
Părțile
Savin Irina - Vîlcu Mihai, Vlaicu-Vîlcu Maria, intervenient accesoriu CRIS Registru
Pe scurt
Corectarea greşelilor din hotărâre

2ds-77/13 — Înlăturarea obstacolelor în instalarea şi folosirea locuinţei şi stabilirea modului de folosinţă a spaţiului locativ

dosarul nr. 2ds-77/13 ÎNCHEIERE 14 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Corolevschi examinînd cererea Întreprinderea de stat CRIS „Registru” privind corectarea greşelii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Irinei Savin împotriva lui Mihai Vîlcu şi Mariei Vlaicu-Vîlcu cu privire la înlăturarea obstacolelor în instalarea şi folosirea locuinţei şi stabilirea modului de folosinţă a spaţiului locativ, acţiunea reconvenţională a lui Mihai Vîlcu şi Mariei Vlaicu-Vîlcu împotriva Irinei Savin cu privire la recunoaşterea ca fiind pierdut dreptul la folosirea spaţiului locativ, intervenienţi accesorii Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a teritoriului a Consiliului mun.

Chişinău şi Întreprinderea de stat CRIS „Registru”, c o n s t a t ă La 06 ianuarie 2011 Savin Irina a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Mihai Vîlcu şi Mariei Vlaicu-Vîlcu cu privire la înlăturarea obstacolelor în instalarea şi folosirea locuinţei, şi stabilirea modului de folosinţă a spaţiului locativ. În motivarea acţiunii, reclamanta Savin Irina a indicat că din 18 februarie 2010 contra sumei de 3000 Euro dispune de viză de domiciliu în apartamentul- proprietate municipală nr. 57 (3 camere, 67,8 m.p.) amplasat pe adresa mun. Chişinău, str. Ginta Latină 11 bl. 3, nr. cadastral 0100312.312.01.057, locuind împreună cu soţul şi copilul, chiriaşii principali fiind soţii Mihai Vîlcu şi Maria Vlaicu-Vîlcu, ei nefiind efectiv stabiliţi cu traiul pe adresa indicată, ea achitându-le lunar suma de 100 Euro şi fiind plătite cuantumul serviciilor comunale de către dânsa.

Din noiembrie 2010 cuplul Vîlcu şi copii lor minori s-au stabilit şi ei cu traiul în apartamentul nr. 57, între cele două familii chiriaşe fiind frecvente certurile şi neînţelegerile, rezultate în obligarea Irinei Savin de a părăsi spaţiul locativ indicat. Menţionează reclamanta Savin Irina că s-a adresat organelor de drept cu o plângere în vederea soluţionării conflictului apărut şi restabilirii sale cu traiul în apartamentul în care dispune de viză de domiciliu, prin răspunsurile nr. S-2107/10 din 01 decembrie 2010 şi nr. S-2178/10 din 13 decembrie 2010 ale Comisariatului de poliţie sect. Ciocana mun. Chişinău fiindu-i comunicat despre caracterul civil al relaţiilor între părţile în conflict şi dreptul petiţionarei de a se adresa instanţei de judecată competente în vederea soluţionării situaţiei create.

Consideră reclamanta Savin Irina că având viză de reşedinţă în imobilul nr. 57 amplasat pe adresa mun. Chişinău, str. Ginta Latină 11 bl. 3, dispune de ansamblul de drepturi legitime recunoscute chiriaşului apartamentului–proprietate publică, fiind îndreptăţită să se stabilească cu traiul şi să dispună efectiv de spaţiul locativ asemenea chiriaşului principal – familiei Vîlcu. Solicită reclamanta Savin Irina obligarea pârâţilor Mihai Vîlcu şi Mariei Vlaicu-Vîlcu să se abţină de la crearea impedimentelor în instalarea şi folosirea spaţiului locativ, stabilirea de către instanţa de judecată a modului de folosinţă a locuinţei şi aplicarea măsurii de interzicere a radierii sau înscrierii la viza de domiciliu a persoanelor în apartamentul litigant.

Pe parcursul examinării cauzei, reclamanta Savin Irina a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând înlăturarea obstacolelor în instalarea şi folosirea locuinţei, şi stabilirea modului de folosinţă a spaţiului locativ, astfel încât ei să i se atribuie în folosinţă exclusivă odaia mică cu suprafaţa de 11,3 m.p., celelalte două odăi fiind atribuite în folosirea pârâţilor, cu utilizarea în comun a spaţiilor nelocative (bucătărie, baia, toaletă, balcon etc.) La 11 aprilie 2011 Mihai Vîlcu şi Maria Vlaicu-Vîlcu au depus cerere reconvenţională, solicitând radierea vizei de domiciliu a Irinei Savin din imobilul în litigiu. În motivarea acţiunii reconvenţionale, Mihai Vîlcu şi Maria Vlaicu-Vîlcu au indicat că fiind refugiaţi din raioanele din stânga Nistrului, în baza ordinului de repartiţie nr. 012748 din 05 iunie 2009 eliberat de către Primăria mun.

Chişinău, le- a fost acordat împreună cu feciorii minori Marius şi Cătălin în folosinţă apartamentul de pe adresa mun. Chişinău, str. Ginta Latină 11 bl. 3 nr. 57. Mai indică reclamanţii Mihai Vîlcu şi Maria Vlaicu-Vîlcu că se aflau în relaţii de prietenie cu Irina Savin, ultima plângându-se de lipsa vizei de domiciliu în capitală şi de imposibilitatea de a fi luată la evidenţă de către Oficiul teritorial pentru ocuparea forţei de muncă, ea rugând familia Vîlcu să o ajute în perfectarea vizei de domiciliu, ceea ce şi a fost făcut gratuit la 18 februarie 2010, Savin Irina căzând de acord să-şi retragă viza imediat după înregistrarea la oficiul forţei de muncă.

Dat fiind faptul că fiul minor Cătălin Vîlcu întâmpina greutăţi în însuşirea limbii ruse, iar Irina Savin o vorbea fluent, reclamanţii Mihai Vîlcu şi Maria Vlaicu- Vîlcu au venit cu propunerea ca aceasta din urmă să facă lecţii particulare, în acest scop Irina Savin venind frecvent în apartamentul litigant, dar nelocuind acolo. În urma conflictului iscat în octombrie 2010, legăturile cu Irina Savin au încetat, ea comunicând familiei Vîlcu că şi-a retras viza de domiciliu anterior perfectată din apartamentul 57 de pe de pe adresa mun. Chişinău, str. Ginta Latină 11 bl. 3. Consideră reclamanţii Mihai Vîlcu şi Maria Vlaicu-Vîlcu că Savin Irina în mod ilegal şi abuziv pretinde careva drepturi asupra apartamentului repartizat lor.

Solicită Mihai Vîlcu şi Maria Vlaicu-Vîlcu radierea vizei de domiciliu a Irinei Savin din imobilul în litigiu. Pe parcursul examinării pricinii, Mihai Vîlcu şi Maria Vlaicu-Vîlcu şi-au concretizat pretenţiile indicate în cererea reconvenţională, solicitând recunoaşterea ca fiind pierdut dreptul la folosirea spaţiului locativ al Irinei Savin. 2 Prin încheierea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 22 februarie 2011 a fost interzis Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţii, secţiei de evidenţă şi documentare a populaţiei sect. Ciocana, mun. Chişinău, de a radia sau înscrie la viza de domiciliu în apartamentul nr. 57 str. Ginta Latină 11/3. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 28 martie 2012 acţiunea iniţială a fost respinsă, fiind admisă parţial acţiunea reconvenţională a lui Mihai Vîlcu şi Mariei Vlaicu-Vîlcu, obligat ÎS CRIS „Registru” de o radia pe Irina Savin şi membrii familiei sale de la evidenţă de pe adresa mun. Chişinău, str. Ginta Latină 11 bl. 3, nr. 57, încasată de la Irina Savin în beneficiul lui Mihai Vîlcu şi Mariei Vlaicu-Vîlcu suma de 4 280 lei cheltuieli de judecată şi menţinută măsura de asigurare aplicată prin încheierea din 22 februarie 2011 până la devenirea hotărârii judecătoreşti definitivă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 octombrie 2012 a fost respins apelul declarat de către Irina Savin, fiind menţinută hotărârea primei instanţe.

Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 22 mai 2013 recursul declarat de către ÎS CRIS „Registru” a fost considerat inadmisibil. La 20 iunie 2013 ÎS CRIS „Registru” a depus o cerere prin care a solicitat corectarea greşelii din textul încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 22 mai 2013. În motivarea cererii privind corectarea greşelii, ÎS CRIS „Registru” a indicat că la 04 martie 2013 a depus referinţă la recursul declarat de către Irina Savin, acesta în mod eronat fiind calificat de către Curtea Supremă de Justiţie ca fiind recurs. Solicită ÎS CRIS „Registru” corectarea greşelii din textul încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 22 mai 2013 privitor la calitatea procesuală a întreprinderii de stat.

Studiind materialele pricinii în raport cu argumentele expuse de solicitant, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea privind corectarea greşelii neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 249 alin. (1) şi (2) CPC, după pronunţarea hotărîrii, instanţa care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice. Instanţa judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărîre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. În conformitate cu art. 166 alin. (6) CPC, cererea de chemare în judecată sau cererea de exercitare a unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire incorectă.

Materialele prezente la dosar atestă că la 04 martie 2013 ÎS CRIS „Registru” a depus referinţă la recursul declarat de către Savin Irina, în care a cerut respingerea pretenţiei expuse din acţiunea reconvenţională a lui Mihai Vîlcu şi Mariei Vlaicu- Vîlcu cu privire la radierea Irinei Savin din apartamentul nr. 57 str. Ginta Latină 11/3. În textul referinţei, ÎS CRIS „Registru” a indicat că instanţele judecătoreşti nu au oferit o apreciere justă faptului nerespectării normelor legale privind radierea persoanelor înregistrate la domiciliu, Mihai Vîlcu şi Maria Vlaicu-Vîlcu neadresând ÎS CRIS „Registru” o careva solicitare în sensul radierii Irinei Savin din 3 apartamentul menţionat şi neexistând deci un refuz parvenit din partea autorităţii publice susceptibil de a fi contestat în instanţă.

În circumstanţele enunţate şi în contextul normei de drept citate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că corect a apreciat referinţa depusă de către ÎS CRIS „Registru” la 04 martie 2013 ca fiind recurs, ulterior declarându-l inadmisibil, întreprinderea de stat în textul referinţei respective indicând asupra nerespectării de către instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare a legislaţiei de domeniu pertinente şi înaintând cerinţe concrete privind acţiunile instanţei de recurs în sensul prevederilor art. 445 CPC.

Instanţa de recurs accentuează că în situaţia când participanţii la proces nu intenţionează să utilizeze o cale de atac, ei urmează să întocmească referinţe coerente şi logice din punct de vedere juridic, alăturându-se recursului declarat sau expunându-şi obiecţii pe marginea acestuia, fără a contesta acţiunile instanţelor de judecată competente pe marginea pricinii examinate, ceea ce constituie o prerogativă a părţii care exercită o cale ordinară de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Suplimentar, instanţa de recurs reţine că în cazul existenţei unor neclarităţi în formulările declaraţiilor participanţilor la proces incluse în textul referinţelor, în virtutea respectării principiului fundamental al echităţii procedurii, instanţa de judecată este ţinută să acorde acestora o apreciere juridică in lato senso.

Situaţia oferirii posibilităţii de a valorifica drepturile procesuale în sens larg unui participant la proces din cauza utilizării unor formulări neclare ale dânsului, constituie una din garanţiile procesului echitabil, respectarea căruia reprezintă una din sarcinile fundamentale ale instanţelor judecătoreşti . Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în mod just a examinat actul depus de către ÎS „CRIS” Registru ca fiind recurs, prin încheierea din 22 mai 2013 considerându-l inadmisibil, fiind neîntemeiat argumentul solicitantului precum că instanţa de recurs în mod eronat a calificat referinţa depusă de ÎS „CRIS” Registru ca fiind recurs.

Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea ÎS „CRIS” Registru privind corectarea greşelii din textul încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 22 mai 2013. În conformitate cu art. 249, 269 şi 270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge cererea Întreprinderii de stat CRIS „Registru” privind corectarea greşelii în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Irinei Savin împotriva lui Mihai Vîlcu şi Mariei Vlaicu-Vîlcu cu privire la înlăturarea obstacolelor în instalarea şi folosirea locuinţei şi stabilirea modului de folosinţă a spaţiului locativ, acţiunea reconvenţională a lui Mihai Vîlcu şi Mariei Vlaicu-Vîlcu împotriva Irinei Savin cu privire la recunoaşterea ca fiind pierdut dreptul la folosirea spaţiului 4 locativ, intervenienţi accesorii Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a teritoriului a Consiliului mun.

Chişinău şi Întreprinderea de stat CRIS „Registru”. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Corolevschi 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.