- Dosarul nr.
- 3r-263/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 14 august 2013
- Părțile
- Racu Andrei vs Comisia de Licenţiere a Uniunii Avocaţilor din RM
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
3r-263/13 — Contestarea actului administrativ
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 3r-263/13 Judecători: L.Bulgac, L.Popova, A.Gavriliţa Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 14 august 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valentina Clevadî Judecători Ion Vîlcov şi Iuliana Oprea examinînd recursul declarat de Racu Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Racu Andrei către Comisia de Licenţiere a Uniunii Avocaţilor din RM privind contestarea actului administrativ şi încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2012, prin care a fost respinsă cererea de revizuire declarată de Racu Andrei, CONSTATĂ: La 16.12.2010, Racu Andrei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Comisia de licenţiere a profesiei de avocat de pe lîngă Baroul Avocaţilor din RM privind contestarea hotărîrilor Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, admiterea în profesie de avocat, încasarea prejudiciului material în mărime de 76,08 lei şi a prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 19 mai 2011, acţiunea a fost admisă parţial, fiind anulată hotărîrea nr. 19 din 15.11.2010 a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat în partea neadmiterii la etapa a treia a examenului de calificare pentru admiterea în profesia de avocat a lui Racu Andrei cu admiterea lui pentru susţinerea ulterioară a examenului la aceasta etapă, precum şi s-a încasat de la Comisia de licenţiere a profesiei de avocat al Baroului de Avocaţi din RM în beneficiul lui Racu Andrei cu titlu de prejudiciu moral suma de 1000 lei. În rest cerinţele reclamantului au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Racu Andrei a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 19 mai 2011 cu pronunţarea unei noi hotărîrii de admitere integrală a acţiunii. Totodată, apelantul a solicitat ca suplimentar la cerinţele admise să fie recunoscută susţinerea de către dînsul a examenului de calificare pentru admiterea în profesia de avocat şi încasarea suplimentar a sumei de 10 076,08 lei în calitate de prejudiciu material şi moral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 februarie 2012 s-a admis recursul declarat de Racu Andrei, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. 1 Chişinău din 19 mai 2011 şi s-a reţinut pricina spre rejudecare după competenţă la Curtea de Apel Chişinău, ca instanţă de contencios administrativ. La 21 iunie 2012, Racu Andrei a depus cerere de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 februarie 2012, solicitînd admiterea revizuirii, casarea deciziei instanţei de recurs şi transmiterea cauzei la Curtea de Apel Chişinău pentru rejudecare în calitate de instanţă de recurs.
Drept temei de revizuire, revizuentul a invocat lit. c) art. 449 CPC, menţionînd în acest sens decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Florea Roman împotriva Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova privind contestarea actului administrativ din 27 aprilie 2011, potrivit căreia practica judiciară confirmă că, acţiunile intentate împotriva Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova cu privire la contestarea actului administrativ ţin de competenţa Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău, ca instanţă de fond. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2012 cererea de revizuire a lui Racu Andrei a fost respinsă ca inadmisibilă.
În motivarea soluţiei instanţa a indicat că argumentele invocate de revizuent nu se încadrează în temeiurile de revizuire indicate la art. 449 lit. c) CPC, deoarece decizia invocată nu poate fi apreciată ca un înscris probatoriu care a fost reţinut de un participant la proces sau acre nu a putut fi prezentat instanţei într-o împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces. Considerînd ilegală încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2012, Racu Andrei a contestat-o cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi emiterea unei noi încheieri de admitere a cererii de revizuire cu transmiterea cauzei la Curtea de Apel Chişinău pentru rejudecare în calitate de instanţă de recurs.
În susţinerea recursului, recurentul a invocat interpretarea eronată alegii. Astfel, recurentul a susţinut că instanţa de revizuire eronat a interpretat prevederile art. 449 lit. c) CPC, deoarece decizia Curţii Supreme de Justiţie adoptată în cauza Florea Roman împotriva Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova şi prezentată în calitate de înscris, se înscrie în temeiul invocat. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins cu menţinerea încheierii recurate din următoarele considerente. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată. 2 Din materialele cauzei rezultă că recurentul îşi exprimă dezacordul cu soluţia instanţei prin care a fost respinsă cererea sa de revizuire, considerînd că încheierea este adoptată cu interpretarea eronată a temeiului prevăzut la lit. c) art. 449 CPC. În acest sens, Colegiul menţionează că revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate şi sunt probate circumstanţe, fapte ori evenimente, prevăzute de lege ca temeiuri, care ţin de fondul cauzei şi sunt esenţiale pentru relaţiile în litigiu şi de natură să influenţeze soluţia care va fi adoptată.
Drept temeiuri pentru revizuirea unei hotărîri irevocabile, de către legislator sunt definite cele conţinute în art. 449 CPC şi ele sunt indicate exhaustiv. Pornind de la aceste cerinţe, Colegiul relevă că revizuirea unei hotărîri date de către instanţă este posibilă doar în cazul în care solicitantul, după devenirea irevocabilă a hotărîrii, intră în posesia unui temei din cele prevăzute de art. 449 CPC. În acelaşi timp, acest temei trebuie să vizeze situaţia de fapt, care a fost obiectul examinării în instanţa de fond, dat fiind că instanţa de recurs verifică corectitudinea aplicării şi interpretării de către prima instanţă a normelor de drept material şi procesual, în limitele materialelor din dosar şi în limitele recursului declarat.
Or, nu poate fi revizuită o hotărîre care elucidează o anumită situaţie de fapt, asupra căreia s-a pronunţat instanţa de fond, prin prisma unui temei care caracterizează o altă situaţie. În context, instanţa de recurs conchide că Curtea de Apel Chişinău corect a constatat că revizuentul nu a probat nici într-un fel prezenţa temeiului de revizuire invocat. Astfel, în cererea de revizuire revizuentul invoca faptul că, după adoptarea deciziei instanţei de recurs, studiind practica judiciară, a descoperit o decizie a Curţii Supreme de Justiţie, în care se menţiona expres că instanţa competentă să judece cauzele intentate împotriva Uniunii Avocaţilor din RM, este Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău ca instanţă de fond.
Curtea de Apel Chişinău, care a fost sesizată, a respins cererea pe motiv că decizia invocată de revizuent nu poate servi temei de revizuire, deoarece aceasta nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit. c) CPC şi această concluzie este susţinută de Colegiul ca legală. În acest sens, instanţa de recurs suţine concluziile instanţei de revizuire potrivit cărora circumstanţele invocate de revizuent nu se încadrează în limitele normelor de drept menţionate mai sus. Potrivit art. 449 lit. c) CPC (în vigoare pînă la 30.11.2012), revizuirea se declară în cazul în care, după emiterea hotărîrii s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei într-o împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces.
În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit relevă că pentru a redeschide procesul pe acest temei, este important de a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: înscrisul probator să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărîrea atacată, înscrisul invocat să fi existat la data cînd a fost pronunţată hotărîrea ce se cere a fi revizuită şi să nu fi putut fi prezentat instanţei, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, şi ca înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decît cea pronunţată.
3 Revizuientul nu a probat nici într-un fel prezenţa acestui temei de revizuire. Motivele invocate de Racu Andrei nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. c) CPC, ele ţinînd de dezacordul acestuia cu soluţia revizuită. Aceste motive nu pot servi ca temeiuri de revizuire. Or, atît în cererea de revizuire, cît şi în cererea de recurs, Racu Andrei a susţinut că după adoptarea deciziei revizuite, a studiat jurisprudenţa pe cazurile similare, urmare a cărui fapt a obţinut decizia invocată ca înscris. Prin urmare, Colegiul conchide că această decizie nu se încadrează în temeiul prevăzut la lit. c), deoarece revizuentul nu a demonstrat că înscrisul în cauză a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
În acelaşi timp, Colegiul constată că în cererea de recurs, recurentul nu invocă careva temei de casare a încheierii recurate, ci descrie esenţa litigiului de fapt, reiterînd repetat motivele revizuirii. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, la examinarea cererii de revizuire, instanţa se limitează doar la aprecierea admisibilităţii temeiurilor de revizuire invocate. Mai mult, simpla repetare a motivelor revizuirii, fără a indica expres şi motivele de desfiinţare a încheierii contestate, nu pot servi ca temei de recurs. Din considerentele expuse, Colegiul califica ca declarativă afirmaţia recurentului cum că la adoptarea închierii recurate, instanţa de revizuire a interpretat eronat legea.
În acest context, Colegiul conchide că argumentele invocate de recurent nu se încadrează în temeiurile de casare a încheierii recurate, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca neîntemeiat cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2012. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Racu Andrei. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Racu Andrei către Comisia de Licenţiere a Uniunii Avocaţilor din RM privind contestarea actului administrativ şi încasarea prejudiciului material şi moral.
Decizia este irevocabilă de la adoptare. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valentina Clevadî Judecători Ion Vîlcov Iuliana Oprea 4