- Dosarul nr.
- 1ra-509/24
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 16 iulie 2026
- Părțile
- Vilen Pricop Vitalie Andronic
- Pe scurt
- Art. 427 alin. 1 pct. 5 CPP
1ra-509/24 — Art. 325 alin. 2 alin. b CP
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului învinuirea lui Vilen Pricop, Vitalie Andronic (art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal) (Dosarul nr. 1ra-509/2024 Nr. PIGD 1-21137756-01-1ra-19042024) Recurs inadmisibil – dezacordul cu aplicarea legală a art. 90 CP nu se încadrează în temeiurile de recurs. 16 iulie 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: Radu Grecu Curtea de apel: Silvia Gîrbu, Denis Băbălău, Elena Cojocari Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Vilen Pricop și Vitalie Andronic, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Preşedinte, Vladislav Gribincea, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Vilen Pricop s-a născut în 1983 în raionul Briceni, iar Vitalie Andronic s-a născut în 1985 în raionul Briceni. Ei au fost învinuiți în baza art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal (coruperea activă).
Vilen Pricop și Vitalie Andronic au fost învinuiți că, în perioada 21 mai–16 iunie 2021, au convenit cu pedologii Ghenadii Ceban și Eduard Sava asupra diminuării notei de bonitate a terenurilor cu suprafața totală de 0,40 ha, pe care le dețineau în com. Grătiești, mun. Chișinău. În schimbul indicării unei note diminuate de 59 de puncte, la 16 iunie 2021, aceștia i-ar fi transmis lui Ghenadii Ceban suma de 10.000 de lei. Fapta a fost calificată art. 325 alin. (2) lit.b) Cod penal - coruperea activă săvârșită de două persoane.
În prima instanță cauza a fost examinată în procedură generală. La 27 septembrie 2023, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Vilen Pricop și Vitalie Andronic au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii incriminate și condamnați pentru fiecare la câte trei ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, și amendă în mărime de 4.000 de unități convenționale. La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de gravitatea infracțiunii, modul de comitere, lipsa circumstanțelor atenuante și agravante, absența antecedentelor penale, precum și de lipsa unor urmări prejudiciabile grave.
La 05 octombrie 2023, avocatul Gheorghe Macovei, în numele inculpaților, a declarat apel. El a solicitat pronunțarea unei hotărâri de achitare. Ulterior, la 11 octombrie 2023, și Vilen Pricop a declarat apel. El a pronunțarea unei noi hotărîri de achitare, deoarece în acțiunile lui nu sunt întrunite semnele constitutive ale componenței infracțiunii incriminate.
La 21 decembrie 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis apelurile, a casat sentința în latura individualizării pedepsei. Instanța a menținut pedepsele stabilite de prima instanță, modificând doar modalitatea de executare a pedepsei cu închisoarea. În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiționat pentru fiecare inculpat, pe un termen de probațiune de trei ani. În rest, sentința a fost menținută. Instanța a reținut că prima instanță nu a evaluat pe deplin criteriile de individualizare a pedepsei și datele referitoare la personalitatea inculpaților. Deși infracțiunea săvârșită este gravă, inculpații nu 1 au antecedente penale, nu au fost constatate circumstanțe agravante, sunt angajați în câmpul muncii, sunt caracterizați pozitiv și au la întreținere copii minori. Aceste împrejurări justifică aplicarea art. 90 Cod penal.
La 13 februarie 2024, procurorul Alexandru Casir, a declarat recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și solicită casarea deciziei în partea aplicării art. 90 Cod penal. El susține că inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, nu s-au căit și nu au conștientizat gravitatea faptei.
La 19 aprilie 2024, Curtea Supremă de Justiție a solicitat depunerea referinței la recurs. La 10 mai 2024, Vilen Pricop și Vitalie Andronic au depus referință prin care au solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil, invocându-se caracterul motivat al deciziei instanței de apel, faptul că se află deja în evidența biroului de probațiune, au executat pedeapsa amenzii prin achitare, precum și caracterul neîntemeiat al criticilor referitoare la individualizarea sancțiunii penale.
Urmărirea penală a fost disjunsă din cauza penală nr. 2021960003 la 02 septembrie 2021 și s-a terminat la 16 septembrie 2021. Prima instanță a examinat cauza în perioada 17 septembrie 2021 - 27 septembrie 2023. Instanța de apel a examinat cauza între 18 octombrie și 21 decembrie 2023. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 19 aprilie 2024.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
9. Partea relevantă a art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală este următoarea: „ … 5) a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege; 6) hotărârea este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
10. Decizia instanței de apel a fost pronunțată pe 21 decembrie 2023. Recursul a fost declarat pe 13 februarie 2024. Având în vedere că termenul pentru depunerea recursului este de două luni, recursul a fost înaintat în termen.
Art. 434 Cod de procedură penală prevede că instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele invocate în recurs (decizia nr. 1ra-854/2022, § 85). Totuși, legea nu interzice instanței de recurs să recalifice considerentele invocate în recurs de la un temei de recurs la altul (decizia nr. 1ra-1520/2023, § 56).
Recursul se bazează pe temeiurile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală. Aceste temei se referă la faptul că hotărârea este arbitrară sau 2 se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor. Procurorul contestă modalitatea de executare a pedepsei stabilite. Interpretarea sistematică a temeiurilor de recurs indică faptul că orice critică adusă motivării pedepsei aplicate de judecător trebuie examinată prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală. Prin urmare, recursul poate fi examinat doar prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală.
Temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală există exclusiv atunci când pedeapsa stabilită de instanță nu respectă limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă. Procurorul nu a menționat în recurs prevederile legale care au fost încălcate de către instanța de apel atunci când a stabilit inculpaților Vilen Pricop și Vitalie Andronic pedeapsa cu închisoarea cu suspendare condiționată pe un termen de probațiune de trei ani. El doar își exprimă dezacordul cu această decizie. Alegerea modalității de executare a pedepsei, inclusiv aplicarea art. 90 Cod penal, intră în marja de discreție a judecătorului. Instanța de recurs poate admite recursul în temeiul pct. 5) doar atunci când nu sunt întrunite condițiile legale pentru individualizarea pedepsei aplicate. Asemenea argumente nu au fost invocate. Prin urmare, recursul nu se încadrează în temeiul prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală (decizia nr. 1ra-754/2024, § 50).
Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul procurorului Alexandru Casir împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2023. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Vladislav Gribincea Alexandru Negru 3